ÎCCJ, decizie (scj.ro #83006)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83006) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune
în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act
de vânzare-cumpărare. Termenul de prescripție aplicabil
Cuprins
pe materii : Drept comercial. Prescripție extinctivă
Index
alfabetic :
excepția prescripției dreptului material la
acțiune
-
p
romisiunea de vânzare - cumpărare
C.
civ., art. 1073, art. 1077, art. 1295
Decretul
nr. 167/1958, art. 1 alin. (1)
Promisiunea de vânzare - cumpărare nu are drept efect
transmiterea către beneficiar a unui drept real asupra bunului,
obligația promitentului, chiar dacă relativă la un bun imobil,
constituind o obligație de a face care nu poate da naștere pentru cel
în profitul căruia există decât la o creanță.
Astfel, în situația formulării unei acțiuni în
pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de
vânzare-cumpărare, acțiunea este una personală,
prescriptibilă în termenul general de 3 ani, stabilit de art. 1 din
Decretul nr. 167/1958, nepurtând asupra bunului, ci asupra promitentului.
Secția
comercială, Decizia nr. 1819 din
11 mai 2011
Prin acțiunea formulată la data de 2 iulie 2008,
reclamanta SC C.I.A. SA - prin lichidator SC BFJ C.G. SPRL București a
chemat în judecată pârâta SC C. SRL Brașov, solicitând instanței
să pronunțe o hotărâre care să țină loc de
contract de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Brașov, (…);
să constate că reclamanta a consemnat la C.E.C. suma de 300.000 lei, reprezentând diferența de bani ce urma să fie
achitată la încheierea contractului cu titlu de preț, și să
oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta SC C. SRL Brașov a depus la dosar întâmpinare, prin
care a invocat excepția prescripției dreptului material la
acțiune.
Prin
sentința civilă nr. 1087/C, pronunțată la data de 23 iunie
2010, în dosarul nr. 3426/62/2010, Tribunalul Brașov, Secția
comercială și de contencios administrativ, a admis excepția
prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta
SC C. SRL; a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.I.A. SA
București, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, și a respins cererea
pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de
judecată.
În
motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în
esență, că, față de refuzul pârâtei de a perfecta
contractul de vânzare – cumpărare, de la data scadenței stabilită
de părți pentru data de 31 decembrie 2001 a început să curgă termenul general de prescripție de 3 ani, stabilit de art. 1
din Decretul nr. 167/1958, în care reclamanta putea promova acțiunea
și care s-a împlinit la data de 31 decembrie 2004.
A apreciat
instanța de fond că nu se poate reține că prin prezenta
acțiune se urmărește valorificarea unui drept real imobiliar
și că suntem în fața unei acțiuni reale care este
imprescriptibilă, deoarece antecontractul dă naștere doar
dreptului de creanță și obligației de a face corelative.
Susținerile reclamantei în sensul că prețul
imobilului a fost achitat integral nu pot fi primite întrucât O.P. nr. 251/12
iulie 2001 a fost anulat prin Decizia Curții de Apel București din
data de 16 iunie 2010.
De
asemenea, nu s-a putut reține nicio cauză de întrerupere sau
suspendare a termenului de prescripție. Totodată, s-a constatat
că partea reclamantă nu a intrat niciodată în posesia
imobilului, aceasta arătând, de altfel, prin cererea de apel că
intrarea în posesie era practic imposibilă fără, însă, a
motiva cele susținute. Nu s-a putut reține, așadar, că
folosința permisă de partea adversă echivalează, practic,
cu o recunoaștere a dreptului reclamantei și cu întreruperea
termenului de prescripție.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. C.I.A. SA, prin
lichidator SC BFJ C.G. SPRL București.
Prin
decizia nr. 88/Ap, pronunțată la data de 19 octombrie 2010, Curtea de
Apel Brașov, Secția comercială, a respins apelul declarat de
reclamanta SC C.I.A. SA împotriva sentinței civile nr. 1087/C din 23 iunie
2010 a Tribunalului Brașov, Secția comercială, pe care a
păstrat-o.
Pentru
a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în
esență, că în mod legal instanța de fond a constatat
că, față de temeiurile de fapt și de drept invocate prin
acțiunea reclamantei, s-a impus admiterea excepției prescripției
dreptului material la acțiune, deoarece apelanta nu urmărește
valorificarea unui drept real imobiliar, ci pretinde executarea unui
antecontract; or, o asemenea acțiune este prescriptibilă, în termenul
general de 3 ani, stabilit de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea
reclamantei fiind introdusă după îndeplinirea termenului de
prescripție, fără a se face dovada existenței unei cauze de
suspendare ori de întrerupere a curgerii acestuia.
Împotriva menționatei decizii a formulat recurs reclamanta
SC C.I.A. SA, prin lichidator SC BFJ C.G. SPRL București, invocând, în
drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat că încheierea promisiunii de
vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu și achitarea prețului,
fac ca dispozițiile art. 1295 C. civ. să fie pe deplin aplicabile
și dreptul de proprietate să fie de drept transferat, astfel că
instanța de apel a fost în eroare cu privire la natura dreptului care este
real și nu de creanță, or acțiunile reale sunt de
regulă imprescriptibile extinctiv.
A mai arătat că imobilul fiind în construcție a
fost imposibilă intrarea în posesie.
Analizând recursul se găsește nefondat.
În cauză, obiectul acțiunii îl constituie pronunțarea unei
hotărâri care să țină loc de act de vânzare -
cumpărare având în vedere promisiunea de vânzare - cumpărare
nerespectată de una din părți. Or, aceasta constituie
modalitatea de executare în natură a unei obligații de a face,
întemeiată pe dispozițiile art. 1073 și 1077 C. civ., acțiunea fiind una personală, prescriptibilă, nepurtând asupra bunului,
ci asupra promitentului.
Promisiunea
de vânzare - cumpărare nu are drept efect de a-i transmite beneficiarului
un drept real asupra bunului, obligația promitentului chiar dacă
relativă la un bun imobil, constituind o obligație de a face care nu
poate da naștere pentru cel în profitul căruia există decât la o
creanță.
Așa fiind, în mod corect instanța
de apel a dat eficiență art. 1 alin. (1) al Decretului nr. 167/1958
privind prescriptibilitatea extinctivă a dreptului la acțiune în
această materie, iar faptul că nu ar fi intrat în posesia bunului,
din anumite motive pentru a se putea reține o altă situație de
fapt cu efectul recunoașterii dreptului și a întreruperii cursului
prescripției, este o chestiune ce excede recursului, această cale de
atac având caracter nondevolutiv.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1)