ÎCCJ, decizie (scj.ro #84253)

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct.

10 C. proc. pen. Cerere privind efectuarea unei expertize medico-legale

psihiatrice

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Partea

specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

- cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

- cerere privind efectuarea unei

expertize medico-legale psihiatrice

C. proc. pen.,

art. 385

9

alin. (1) pct. 10

Respingerea cererii inculpatului de a se

efectua o expertiză medico-legală psihiatrică nu atrage incidența cazului de

casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., dacă

atât prima instanță, cât și instanța de apel s-au pronunțat motivat asupra

respingerii probei solicitate, întrucât această probă a fost administrată în

cursul urmăririi penale, concluziile raportului de expertiză sunt certe, clare

și neechivoce, iar între actele medico-legale existente la dosar nu există

contradicții.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1878 din 23 martie

2006

Prin sentința penală nr. 416 din 19 octombrie 2005, Tribunalul Vaslui a

condamnat pe inculpatul T.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat

prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art.

73 lit. b) din același cod.

Instanța a reținut că, la 16 martie 2005, inculpatul a avut un conflict spontan

cu victima R.V., având ca motiv remiterea unei sume de bani, iar în acea

împrejurare victima a lovit cu pumnul pe inculpat. La 17 martie 2005, în fața

unui local, victima R.V. a lovit pe inculpat cu un bici peste mână, iar

inculpatul a scos un cuțit și a aplicat acesteia o lovitură în partea stângă a

umărului. Victima a fugit de la locul altercației, însă fiind ajunsă din urmă de

inculpat, care i-a aplicat o lovitură cu același cuțit în zona spatelui, a

decedat.

Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, între altele, cu privire

la necesitatea efectuării unei expertize psihiatrice care să-i stabilească discernământul

la momentul comiterii faptei.

Prin decizia penală nr. 3 din 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași, apelul

inculpatului a fost respins ca nefondat, întrucât în cauză a fost administrată

proba cu o expertiză medico-legală psihiatrică în cursul urmăririi penale,

stabilindu-se, în urma examinării inculpatului, că acesta prezintă tulburare de

personalitate mixtă emoțional-instabilă cu elemente antisociale și paranoide și

că a comis fapta cu discernământ.

Expertiza psihiatrică s-a efectuat în condițiile reglementate prin O. G. nr.

1/2000 de Serviciul de medicină legală județean competent potrivit legii, iar

concluziile raportului sunt certe, clare și fără echivoc în sensul stabilirii

răspunderii penale a inculpatului care are discernământul faptelor sale.

În cursul judecății cauzei în primă instanță, la solicitarea instanței, același

serviciu de medicină legală a stabilit că inculpatul nu este în situația care

să impună luarea măsurii obligării la tratament medical conform art. 113 C.

pen., iar recomandarea formulată prin expertiză vizând supravegherea medicală

cu eventual tratament de specialitate a avut ca scop atenționarea cadrelor

medicale din penitenciar privind tendința inculpatului de a acționa impulsiv.

Acest act medico-legal nu este în contradicție cu raportul de expertiză

psihiatrică, concluziile lor fiind practic identice, astfel încât nu au impus

efectuarea unei noi expertize.

Recursul declarat de inculpat prin care a invocat, între altele, cazul de

casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.,

solicitând casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru

efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, este nefondat.

Critica referitoare la efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice

nu poate fi avută în vedere, întrucât în cauză, pe de o parte, ambele instanțe

s-au pronunțat asupra acestei probe, iar pe de altă parte, aceasta nu este

necesară.

Astfel, în cursul urmăririi penale a fost dispusă și efectuată, de către

Serviciul de medicină legală județean Vaslui, expertiza medico-legală

psihiatrică a inculpatului T.C., al cărei raport concluzionează, între altele,

că inculpatul prezintă tulburare de personalitate mixtă emoțional instabilă cu

elemente antisociale și paranoide și a comis fapta de care este învinuit cu

discernământ, recomandându-se supravegherea medicală cu eventual tratament de

specialitate prin colaborare cu laboratorul de sănătate mintală teritorial.

Prin încheierea din 24 august 2005, Tribunalul Vaslui a respins proba

solicitată de inculpat privind efectuarea unei expertize medico-legale

psihiatrice de către Institutul de medicină legală Iași, cu motivarea că în

raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de Serviciul de

medicină legală județean Vaslui nu există elemente contradictorii care să

justifice efectuarea unei noi expertize.

Tribunalul a dispus, însă, efectuarea unei adrese la Serviciul de medicină

legală județean Vaslui prin care să se precizeze dacă se impune luarea măsurii

obligării la tratament medical prevăzută în art. 113 C. pen. Prin adresa nr.

55/PA din 2 septembrie 2005 a Serviciului de medicină legală județean Vaslui se

arată că nu se impune luarea de măsuri obligatorii de tratament, precum cele

prevăzute în art. 113 C. pen. și că inculpatul a comis fapta de care este

învinuit cu discernământ, iar recomandările din concluziile raportului de

expertiză medico-legală au avut ca scop atenționarea cadrelor medicale din

penitenciar privind tendința inculpatului de a acționa impulsiv.

În partea introductivă a sentinței pronunțate de prima instanță au fost

consemnate solicitările inculpatului privind efectuarea unei expertize de către

Institutul de medicină legală Iași, concluziile reprezentantului parchetului

asupra acesteia, precum și poziția instanței în sensul că respinge cererea

formulată de inculpat, cu motivarea că nu există contraziceri între concluziile

raportului de expertiză medico-legală psihiatrică și precizările cu privire la

supravegherea și tratamentul inculpatului, arătându-se că situația în care se

află inculpatul nu-l pune pe acesta în condițiile prevăzute în art. 113 C.

pen., iar obligarea la tratament medical nu este obligatorie.

Totodată, în partea introductivă a deciziei instanței de apel au fost

consemnate solicitarea inculpatului în apel de a se efectua o expertiză,

concluziile reprezentantului parchetului și poziția apărătorului inculpatului,

instanța de apel pronunțându-se în sensul că având în vedere concluziile

primului raport de expertiză medico-legală în care se stabilește discernământul

inculpatului și precizările Serviciului de medicină legală județean Vaslui și

că nu sunt alte acte medicale ulterioare efectuării expertizei, respinge proba

cu expertiza medico-legală.

În ceea ce privește cazul de casare invocat de recurentul inculpat, prevăzut în

art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., față de critica adusă

instanței de apel, în sensul solicitării efectuării unei noi expertize

psihiatrice și al nepronunțării cu privire la această probă, Înalta Curte de

Casație și Justiție consideră că examinarea acestei critici poate avea loc

numai cu privire la obligațiile ce incumbă instanței de fond.

Astfel, în conținutul dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen.,

legiuitorul a prevăzut 21 de cazuri în care hotărârile sunt supuse casării, cel

reglementat la pct. 10 referindu-se la mai multe ipoteze, și anume instanța nu s-a

pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de

sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri

esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze

soluția procesului.

Așa cum a fost reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanței

de fond, constând în nepronunțarea asupra unei fapte reținute în sarcina

inculpatului prin actul de sesizare, a unei probe administrate sau a unei

cereri esențiale pentru părți, care sunt de esența judecății în primă instanță,

chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru.

De asemenea, pentru a opera acest caz de casare, legiuitorul mai impune și

condiția privind în ce măsură nepronunțarea influențează soluția procesului,

astfel că apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă

proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă, ori dacă în cazul

administrării probei, prin simpla ei menționare, fără o evaluare, a dus la o soluție

contrară celei care s-ar fi putut pronunța dacă proba ar fi fost valorificată

prin analiză și interpretare.

În cauză, Înalta Curte de Casație și justiție, examinând critica recurentului

inculpat referitoare la omisiunile instanței de fond cu privire la efectuarea

expertizei psihiatrice, constată că aceasta nu poate fi reținută, deoarece

ambele instanțe s-au pronunțat motivat asupra respingerii probei solicitate, în

condițiile în care nu există contradicții între concluziile actelor medicale,

iar completarea solicitată de instanță vizează numai lămurirea necesității sau

nu a dispunerii măsurii prevăzute în art. 113 C. pen., în cauză nedepunându-se

acte medicale noi ulterioare expertizei psihiatrice, așa încât nu este incident

cazul de casare invocat, prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C.

proc. pen.

Față de considerentele ce preced, recursul a fost respins.