ÎCCJ, decizie (scj.ro #85464)

Recurs. Daune. Hotărâre pronunțată în baza

art.16

din Legea contenciosului

administrativ  nr.29/1990. Admisibilitatea recursului și a daunelor nedovedite

Hotărârea instanței de contencios

administrativ, pronunțată în baza art.16 din Legea nr.29/1990 este numai

definitivă și executorie, fără a fi irevocabilă, fiind supusă recursului.

Daunele prevăzute de același text constituie un mijloc de constrângere pentru

obținerea executării hotărârii, pot fi superioare prejudiciului real și nu pot

fi respinse pentru că nu ar fi dovedite.

Decizia

nr.699 din 22 februarie 2002

Reclamantul Cultul Creștin „Martorii lui Iehova” a chemat în judecată

Secretariatul de Stat pentru Culte, solicitând: obligarea pârâtului de a pune

în executare decizia civilă nr.769 din 7 martie 2000 pronunnțată de Curtea

Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ; obligarea

conducătorului autorității pârâte la plata unei amenzi în conformitate cu

dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.29/1990  și obligarea în temeiul

dispozițiilor art.16 alin.2 din Legea nr.29/1990 la plata unor daune de

întârziere în valoare de 1.000.000 lei pe zi de întârziere, calculate de la

data când decizia Curții Supreme de Justiție trebuia să fi fost pusă în

executare.

În motivarea cererii sale, reclanatul a susținut că prin decizia Curții Supreme

de Justiție nr.769/2000, pârâtul, Secretariatul de Stat pentru Culte a fost

obligat să emită un act administrativ prin care să recunoască statutl său,

înregistrat la Judecătoria Sectorului 1. Deși termenul limită de executare era

9 aprilie 2000, potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.29/1990, pârâtul a refuzat

executarea.

Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr.610 din 9 mai 2000, a admis în parte acțiunea, în sensul că a dispus

amendarea conducătorului autorității pârâte cu 500 lei pe zi de

întârziere  până la executarea efectivă a deciziei și a respins capătul de

cerere privitor la daune, reținând că nu s-a făcut dovada acestora.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, susținând, în esență că,

prin respingerea capătului de cerere referitor la daune, instanța nu a ținut

cont că acesta reprezintă singurul mijloc de constrângere care poate determina

punerea în executare a hotărârii.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat inadmisibilitatea recursului – față

de dispozițiile art.16 alin.2 din Legea nr.29/199o, potrivit cu care,

hotărârile pronunțate sunt definitive și executorii.

Recursul este admisibil.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr.29/1990, privind contenciosul

administrativ, hotărârile pronunțate în temeiul dispozițiilor art.16 – sunt

definitive și executorii.

Art.377 alin.1 din Codul de procedură civilă, caracterizează hotărârile

definitive ca fiind cele date în primă  instanță potrivit legii, fără

drept de apel; cele date în primă instanță care nu au fost atacate cu apel, sau

chiar atacate cu apel, dacă judecata acesteia s-a perimat ori cererea de apel a

fost respinsă sau anulată; hotărârile date în apel și, în fine, orice altă

hotărâre care potrivit legii nu mai poate fi atacată cu apel.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art.299 din Codul de

procediră civilă, sunt supuse recursului, hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe cu activitate jurisdicțională.

Astfel fiind, cum hotărârile pronunțate în temeiul art.16 din Legea nr.29/1990,

sunt numai definitive și executorii, fără a fi irevocabile, (art.377 alin.2 Cod

procedură civilă), este evident că ele sunt supuse recursului. De altfel, o

asemenea soluție se impune și pentru faptul că asupra modului de determinare al

cuantumului daunelor, este în interesul tuturor părților litigante, să existe

dreptul de control al instanței superioare în  grad.

Recursul este și fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.16 alin.2 din Legea nr.29/1990, în cazul

nerespectării termenului de executare al hotărârilor judecătorești irevocabile,

se va aplica conducătorului autorității administrative sancțiunea prevăzută de

art.10 alin.3 din Legea nr.29/1990, iar reclamantului i se vor putea acorda

daune pentru întârziere.

Aceste daune au fost prevăzute de legiuitor ca un mijloc de constrângere pentru

obținerea executării hotărârii. Caracterul lor de pedeapsă face ca suma plătită

să poată fi superioară prejudiciului real.

Astfel fiind, în mod greșit Curtea de Apel București a apreciat că în cauză nu

s-a făcut dovada prejudiciului cauzat reclamantului, el fiind determinat de

însăși refuzul autorității  administrative de a executa hotărârea

irevocabilă.

S-a admis recursul s-a casat în parte sentința în sensul că s-a admis cererea

de daune și pârâtul a fost obligat la câte 1.000 lei pe zi de întârziere,

începând de la data pronunțării sentinței până la executarea hotărârii

irevocabile.