ÎCCJ, decizie (scj.ro #84058)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84058) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Depășirea

limitelor legitimei apărări. Circumstanță atenuantă legală. Legitima apărare.

Cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Distincție

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Pedepsele.

Individualizarea pedepselor. Circumstanțele atenuante

Indice alfabetic:

Drept penal

-

depășirea limitelor legitimei apărări

-

legitima

apărare

C.

pen

.,

art. 44 alin. (2) și (3), art. 73 lit. a)

Legitima apărare propriu-zisă, reglementată în art.

44 alin. (2) C.

pen

., se caracterizează prin

existența unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu

împrejurările în care s-a produs atacul, în timp ce „excesul de apărare” sau

„excesul justificat”, prevăzut în art. 44 alin. (3) C.

pen

.,

care este asimilat cu legitima apărare, are ca principală caracteristică

depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu

împrejurările în care s-a produs atacul, din cauza tulburării sau temerii sub

imperiul căreia s-a aflat cel ce a săvârșit fapta pentru a înlătura atacul.

Spre deosebire de „excesul de apărare”, „excesul

scuzabil” nu este asimilat cu legitima apărare, ci constituie o circumstanță

atenuantă legală potrivit art. 73 lit. a) C.

pen

., și

constă în depășirea limitelor legitimei apărări, atunci când nu este cauzată de

tulburare sau temere.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 686 din 26

februarie 2008

Prin sentința nr. 189 din 30 aprilie 2007 a

Tribunalului Constanța, Secția penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 alin. (1) lit. e) C.

proc

.

pen

., a fost achitat inculpatul N.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183

C.

pen

., cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen

.

În baza art. 346 alin. (2) C.

proc

.

pen

., s-au respins acțiunile exercitate de părțile

civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, R.C. și R.M.

Prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr.

1565/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost pusă în

mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul N.C., pentru

săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută

în art. 183 C.

pen

., cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen

.

Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut, în

esență, că în noaptea de 28/29 iulie 2005, inculpatul N.C. a acționat cu

violență asupra numitului R.G., determinând dezechilibrarea și căderea

acestuia, fapt ce a condus la lovirea cu capul de asfalt și producerea de

leziuni

cranio-cerebrale

cauzatoare de moarte.

Prima instanță,

coroborând probele administrate în faza de urmărire penală și cele administrate

în timpul cercetării judecătorești, a reținut că, în noaptea de 28/29 iulie

2005, inculpatul N.C. și prietenii săi G.G. și G.D. au hotărât să meargă în

port, deplasarea efectuându-se cu autoturismul condus de G.G., iar când au

ajuns pe strada S., inculpatul N.C. i-a cerut prietenului său să oprească în

fața magazinului societății comerciale F., care funcționa pe timpul nopții,

coborând împreună cu martorul G.D.

Cei doi tineri s-au îndreptat spre ghișeul

magazinului, în față căruia stăteau numiții R.G. și M.N., aflați în stare de

ebrietate și care doreau și ei să facă cumpărături, iar când au ajuns în

dreptul geamului de la ghișeu și inculpatul N.C. a solicitat vânzătoarei un

produs, oferindu-i banii, numitul R.G. a început să aducă injurii celor doi

tineri.

Constatând că victima și persoana care o însoțea

sunt în stare de ebrietate și mult mai în vârstă, inculpatul N.C. și prietenul

său nu au reacționat, plecând din fața magazinului și urcându-se în mașină

pentru

a-și continua deplasarea. G.G.,

aflat la volanul autoturismului, a efectuat o manevră de întoarcere în stradă,

moment în care inculpatul N.C. a observat că-i lipsește bricheta și a solicitat

prietenului său să oprească lângă același magazin, pentru a-și cumpăra una.

G.G. a oprit și din autoturism au coborât

inculpatul N.C. și martorul G.D., care s-au reîntâlnit cu numitul R.G. și

persoana care îl însoțea. Întrucât, între timp, inculpatul își găsise bricheta

în buzunar, nu a mai mers la magazin.

R.G. a reluat expresiile triviale la adresa celor

doi tineri și, apropiindu-se de inculpatul N.C., l-a lovit pe acesta cu pumnul

în față, iar în momentul în care se pregătea să-l lovească a doua oară,

inculpatul s-a ferit și l-a împins, provocând dezechilibrarea victimei, căderea

pe spate și lovirea cu capul de asfalt.

După scurt timp, la fața locului a

sosit o ambulanță care a transportat victima la Spitalul Clinic Județean de

Urgență Constanța. Cu toate îngrijirile medicale acordate pe perioada

spitalizării, în dimineața zilei de 2 august 2005 R.G. a decedat, moartea fiind

violentă și datorându-se contuziei

meningo-cerebrale

consecutivă unui traumatism

cranio-cerebral

cu

fracturi de boltă și bază de craniu, astfel cum s-a relevat prin raportul de

constatare medico-legală.

Față de această situație de fapt, prima instanță a

concluzionat că inculpatul N.C. a lovit partea vătămată în stare de legitimă

apărare și a făcut aplicarea art. 44 C.

pen

. și, pe

cale de consecință a soluției date laturii penale, a constatat că pretențiile

solicitate de părțile civile sunt nefondate.

Prin decizia penală nr. 35/MF din 25 septembrie

2007, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de părțile

civile

R.C. și

R.M.

Împotriva

acestei decizii, invocând cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc

.

pen

.,

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând

hotărârile pronunțate sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 183 C.

pen

.,

prin aplicarea dispozițiilor art. 44 C.

pen

.

Recursul este fondat.

Conform art.

385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc

.

pen

., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o

eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite

de achitare sau de condamnare.

Stabilirea situației de fapt este, în principiu,

atributul exclusiv al instanțelor competente să

devolueze

cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel, în

cazul ambelor fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și

completa stabilire a faptelor.

În mod excepțional, examinarea situației de fapt

poate reveni instanței de recurs în cazul în care aceasta este afectată de o

eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite

de achitare sau de condamnare.

Din considerentele sentinței nu rezultă clar,

neechivoc, dacă achitarea inculpatului s-a făcut prin aplicarea art. 44 alin.

(2) C.

pen

. sau prin aplicarea art. 44 alin. (3) C.

pen

., ambele ipoteze fiind considerate ca incidente în

cauză. Acest aspect de echivocitate a fost menținut și de către instanța de

prim control judiciar.

Din

examinarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) și a celor din art. 44 alin. (3) C.

pen

., rezultă însă că ipotezele reglementate sunt diferite

și, parțial, se exclud.

Legitima apărare propriu-zisă este reglementată în

art. 44 alin. (2) C.

pen

. și are ca principală

caracteristică că apărarea este proporțională cu gravitatea pericolului și cu

împrejurările în care s-a produs atacul.

În art. 44 alin. (3) C.

pen

.

este reglementat „excesul de apărare” sau „excesul justificat”, caz frecvent de

depășire a limitelor legitimei apărări și asimilat cu legitima apărare, care

are ca principală caracteristică depășirea limitei unei apărări proporționale,

pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârșit

fapta pentru a înlătura atacul.

În sfârșit, legea a ținut seama și de existența

altor situații decât cele două menționate anterior, și anume că în cazul

depășirii limitelor apărării cauza acestei depășiri este, de cele mai multe

ori, datorată împrejurării că cel atacat nu își poate da seama exact de natura

atacului, de iminența acestuia, de gravitatea pericolului, așa încât, ținând

seama și de condiția psihică în care a acționat, depășirea apărării este

oarecum explicabilă, în toate cazurile vina primară a acestei depășiri revenind

agresorului care, în mod firesc, va suferi o parte din riscurile comportării

sale.

Legea a socotit excesul de apărare, atunci când nu

este datorat tulburării sau temerii, și nu este deci asimilat cu legitima

apărare, ca o circumstanță atenuantă legală, cunoscută ca „exces scuzabil”,

prevăzută în art. 73 lit. a) C.

pen

.

Excesul scuzabil desemnează acea ripostă exagerată

care nu este determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac,

ci eventual de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în fața violenței

nejustificate.

Numai pornind

de la aceste dispoziții legale și interpretări doctrinare, pe baza probelor

administrate, se poate stabili dacă în prezenta cauză inculpatul a acționat în

condițiile existenței unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (după

caz, art. 44 alin. 2 sau art. 44 alin. 3 C.

pen

.)

ori, dimpotrivă, acțiunea sa s-a desfășurat în condițiile existenței

circumstanței atenuante prevăzute în art. 73 lit. a) C.

pen

.

O altă premisă, necesar a fi avută în vedere, este

cea potrivit căreia nu se poate face abstracție de prima etapă a conflictului

dintre victimă și inculpat, că nu se poate „izola” din succesiunea

evenimentelor cu consecințe letale numai cea de-a doua etapă a conflictului

dintre aceștia.

Astfel, în prima etapă a situației de fapt,

inculpatul a comandat vânzătoarei un produs, în condițiile în care, la respectivul

magazin, se aflau deja două persoane (victima și prietenul său) care erau pe

punctul de a comanda vânzătoarei. Această atitudine a inculpatului N.C. a fost

de natură a irita victima, persoană mai în vârstă, aflată în avansată stare de

ebrietate, care a început să-i adreseze injurii inculpatului.

Inculpatul menționează că pentru a evita un

conflict cu aceștia, fiind în stare de ebrietate și mai în vârstă decât el, nu

a ripostat și i-a tratat cu indiferență. Astfel, în prima etapă a conflictului,

inculpatul a constatat nemijlocit atât vârsta victimei, cât și starea de

ebrietate în care aceasta se afla, apreciind că nu se justifică

niciun

fel de ripostă față de conduita sa.

Inculpatul a recunoscut că a găsit deja la magazin

pe cei doi (victima și prietenul său) și că a dat comanda vânzătoarei în

același timp cu victima, fapt ce a intrigat-o, începând că îi adreseze injurii.

După primirea produsului, inculpatul s-a urcat în

autoturism cu intenția de a-și continua deplasarea și, deși prietenul său G.G.,

conducătorul autoturismului, efectua manevra de întoarcere în stradă pentru a

se deplasa către port, inculpatul - cu motivația că nu își găsește bricheta - a

cerut acestuia să mai oprească o dată lângă același magazin pentru a-și cumpăra

una.

Din acest moment s-a desfășurat etapa a doua a

conflictului dintre victimă și inculpat. Astfel, din autoturism au coborât

inculpatul și prietenul său G.D., iar inculpatul recunoaște că, îndreptându-se

spre magazin, a constatat că are bricheta în buzunar și nu a mai mers la magazin.

Lângă magazin, încă se mai aflau

victima - cu care inculpatul a avut anterior altercația verbală - și prietenul

său.

În condițiile în care inculpatul

își găsise bricheta în buzunar, a văzut cele două persoane - despre care știa

că erau în vârstă și în avansată stare de ebrietate - și cu care avusese deja o

altercație verbală, acesta nu a dat

nicio

explicație

pentru faptul că nu a revenit imediat în autoturism pentru a evita, așa cum

făcuse și anterior, orice altercație ori ripostă a acestora, ca o continuare

sau escaladare a celei anterioare.

Cert este că, văzându-l din nou pe inculpat,

victima i-a aplicat un pumn în zona feței și, în aceste condiții, inculpatul -

deși era conștient de vârsta victimei și de starea avansată de ebrietate în

care se afla aceasta - a lovit victima cu pumnul în zona feței, ceea ce a

cauzat căderea acesteia și lovirea cu capul de asfalt.

În raport cu

cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod greșit,

prima instanță a apreciat că fapta inculpatului N.C. a fost săvârșită în

condițiile legitimei apărări - cauză care înlătură caracterul penal al faptei -

eroare gravă de fapt care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri

greșite de achitare, caz de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct.

18 C.

proc

.

pen

.

Inculpatul, în

etapa a doua, a reacționat la atacul victimei prin lovirea acesteia cu pumnul,

deși era conștient de vârsta și starea avansată de ebrietate a acesteia încă

din prima etapă a conflictului, stare care presupune lipsa echilibrului fizic,

aspect de natură a constitui o evidentă vulnerabilitate a persoanei.

Riposta exagerată a inculpatului nu a fost

determinată de o pretinsă stare de tulburare sau temere provocată de atac, ci

de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în fața violenței

nejustificate.

O astfel de stare de tulburare sau temere provocată

de atac este exclusă cel puțin din două motive în cea de-a doua etapă a

situației de fapt: pe de o parte, în imediata apropiere a inculpatului se afla

prietenul său G.D., iar în autoturism, aflat de asemenea în imediata apropiere,

se afla un alt prieten, G.G. și, pe de altă parte, inculpatul cunoscuse

anterior atât vârsta victimei, cât și starea avansată de ebrietate a acesteia.

În drept, fapta

inculpatului N.C. care, în noaptea de 28/29 iulie 2005, prin lovirea victimei

R.G., aflată în stare de ebrietate, ca ripostă la lovirea sa, a determinat

dezechilibrarea și căderea ce a condus la lovirea cu capul de asfalt a victimei

și producerea unor leziuni

cranio-cerebrale

ce au determinat

moartea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri

sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C.

pen

.,

cu aplicarea art. 99 C.

pen

. și a art. 73 lit. a) C.

pen

., vinovăția îmbrăcând forma intenției depășite (

praeterintenției

).

Inculpatul a lovit victima cu intenție, rezultatul

mai grav (moartea victimei) fiind imputabil acestuia pe baza culpei: în

condițiile în care, anterior, constatase direct și personal vârsta victimei și

starea avansată de ebrietate a acesteia, chiar dacă nu a prevăzut rezultatul

faptei sale de lovire (dezechilibrarea și căderea victimei cu posibile

consecințe letale), trebuia și putea să-l prevadă.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc

.

pen

.,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată

și sentința primei instanțe și, rejudecând latura penală a cauzei, a dispus

condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C.

pen

.,

cu aplicarea art. 99 C.

pen

. și a art. 73 lit. a) C.

pen

., la pedeapsa închisorii de un an și 8 luni, pentru

care - în temeiul art. 81 C.

pen

. raportat la art.

110 C.

pen

. - a dispus suspendarea condiționată a

executării.

În temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c)

alin. ultim C.

proc

.

pen

.,

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus rejudecarea laturii civile de

către prima instanță, având în vedere faptul că pentru soluționarea laturii

civile este necesară administrarea de probe.