ÎCCJ, decizie (scj.ro #84058)

Depășirea limitelor legitimei apărări. Circumstanță atenuantă legală. Legitima apărare. Cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Distincție Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor.

Circumstanțele atenuante Indice alfabetic: Drept penal - depășirea limitelor legitimei apărări - legitima apărare C. pen ., art. 44 alin. (2) și (3), art. 73 lit. a) Legitima apărare propriu-zisă, reglementată în art. 44 alin. (2) C. pen ., se caracterizează prin existența unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul, în timp ce „excesul de apărare” sau „excesul justificat”, prevăzut în art. 44 alin. (3) C. pen ., care este asimilat cu legitima apărare, are ca principală caracteristică depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul, din cauza tulburării sau temerii sub imperiul căreia s-a aflat cel ce a săvârșit fapta pentru a înlătura atacul.

Spre deosebire de „excesul de apărare”, „excesul scuzabil” nu este asimilat cu legitima apărare, ci constituie o circumstanță atenuantă legală potrivit art. 73 lit. a) C. pen ., și constă în depășirea limitelor legitimei apărări, atunci când nu este cauzată de tulburare sau temere. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 686 din 26 februarie 2008 Prin sentința nr. 189 din 30 aprilie 2007 a Tribunalului Constanța, Secția penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc . pen ., a fost achitat inculpatul N.C. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen ., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen . În baza art. 346 alin. (2) C. proc . pen ., s-au respins acțiunile exercitate de părțile civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, R.C.

și R.M. Prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 1565/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul N.C., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen ., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen . Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că în noaptea de 28/29 iulie 2005, inculpatul N.C. a acționat cu violență asupra numitului R.G., determinând dezechilibrarea și căderea acestuia, fapt ce a condus la lovirea cu capul de asfalt și producerea de leziuni cranio-cerebrale cauzatoare de moarte. Prima instanță, coroborând probele administrate în faza de urmărire penală și cele administrate în timpul cercetării judecătorești, a reținut că, în noaptea de 28/29 iulie 2005, inculpatul N.C.

și prietenii săi G.G. și G.D. au hotărât să meargă în port, deplasarea efectuându-se cu autoturismul condus de G.G., iar când au ajuns pe strada S., inculpatul N.C. i-a cerut prietenului său să oprească în fața magazinului societății comerciale F., care funcționa pe timpul nopții, coborând împreună cu martorul G.D. Cei doi tineri s-au îndreptat spre ghișeul magazinului, în față căruia stăteau numiții R.G. și M.N., aflați în stare de ebrietate și care doreau și ei să facă cumpărături, iar când au ajuns în dreptul geamului de la ghișeu și inculpatul N.C. a solicitat vânzătoarei un produs, oferindu-i banii, numitul R.G. a început să aducă injurii celor doi tineri. Constatând că victima și persoana care o însoțea sunt în stare de ebrietate și mult mai în vârstă, inculpatul N.C.

și prietenul său nu au reacționat, plecând din fața magazinului și urcându-se în mașină pentru a-și continua deplasarea. G.G., aflat la volanul autoturismului, a efectuat o manevră de întoarcere în stradă, moment în care inculpatul N.C. a observat că-i lipsește bricheta și a solicitat prietenului său să oprească lângă același magazin, pentru a-și cumpăra una. G.G. a oprit și din autoturism au coborât inculpatul N.C. și martorul G.D., care s-au reîntâlnit cu numitul R.G. și persoana care îl însoțea. Întrucât, între timp, inculpatul își găsise bricheta în buzunar, nu a mai mers la magazin. R.G. a reluat expresiile triviale la adresa celor doi tineri și, apropiindu-se de inculpatul N.C., l-a lovit pe acesta cu pumnul în față, iar în momentul în care se pregătea să-l lovească a doua oară, inculpatul s-a ferit și l-a împins, provocând dezechilibrarea victimei, căderea pe spate și lovirea cu capul de asfalt.

După scurt timp, la fața locului a sosit o ambulanță care a transportat victima la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Cu toate îngrijirile medicale acordate pe perioada spitalizării, în dimineața zilei de 2 august 2005 R.G. a decedat, moartea fiind violentă și datorându-se contuziei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă și bază de craniu, astfel cum s-a relevat prin raportul de constatare medico-legală. Față de această situație de fapt, prima instanță a concluzionat că inculpatul N.C. a lovit partea vătămată în stare de legitimă apărare și a făcut aplicarea art. 44 C. pen . și, pe cale de consecință a soluției date laturii penale, a constatat că pretențiile solicitate de părțile civile sunt nefondate.

Prin decizia penală nr. 35/MF din 25 septembrie 2007, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de părțile civile R.C. și R.M. Împotriva acestei decizii, invocând cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc . pen ., a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând hotărârile pronunțate sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 183 C. pen ., prin aplicarea dispozițiilor art. 44 C. pen . Recursul este fondat. Conform art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc . pen ., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Stabilirea situației de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanțelor competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel, în cazul ambelor fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor. În mod excepțional, examinarea situației de fapt poate reveni instanței de recurs în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Din considerentele sentinței nu rezultă clar, neechivoc, dacă achitarea inculpatului s-a făcut prin aplicarea art. 44 alin. (2) C. pen . sau prin aplicarea art. 44 alin. (3) C. pen ., ambele ipoteze fiind considerate ca incidente în cauză.

Acest aspect de echivocitate a fost menținut și de către instanța de prim control judiciar. Din examinarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) și a celor din art. 44 alin. (3) C. pen ., rezultă însă că ipotezele reglementate sunt diferite și, parțial, se exclud. Legitima apărare propriu-zisă este reglementată în art. 44 alin. (2) C. pen . și are ca principală caracteristică că apărarea este proporțională cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. În art. 44 alin. (3) C. pen . este reglementat „excesul de apărare” sau „excesul justificat”, caz frecvent de depășire a limitelor legitimei apărări și asimilat cu legitima apărare, care are ca principală caracteristică depășirea limitei unei apărări proporționale, pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârșit fapta pentru a înlătura atacul.

În sfârșit, legea a ținut seama și de existența altor situații decât cele două menționate anterior, și anume că în cazul depășirii limitelor apărării cauza acestei depășiri este, de cele mai multe ori, datorată împrejurării că cel atacat nu își poate da seama exact de natura atacului, de iminența acestuia, de gravitatea pericolului, așa încât, ținând seama și de condiția psihică în care a acționat, depășirea apărării este oarecum explicabilă, în toate cazurile vina primară a acestei depășiri revenind agresorului care, în mod firesc, va suferi o parte din riscurile comportării sale.

Legea a socotit excesul de apărare, atunci când nu este datorat tulburării sau temerii, și nu este deci asimilat cu legitima apărare, ca o circumstanță atenuantă legală, cunoscută ca „exces scuzabil”, prevăzută în art. 73 lit. a) C. pen . Excesul scuzabil desemnează acea ripostă exagerată care nu este determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac, ci eventual de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în fața violenței nejustificate.

Numai pornind de la aceste dispoziții legale și interpretări doctrinare, pe baza probelor administrate, se poate stabili dacă în prezenta cauză inculpatul a acționat în condițiile existenței unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (după caz, art. 44 alin. 2 sau art. 44 alin. 3 C. pen .) ori, dimpotrivă, acțiunea sa s-a desfășurat în condițiile existenței circumstanței atenuante prevăzute în art. 73 lit. a) C. pen . O altă premisă, necesar a fi avută în vedere, este cea potrivit căreia nu se poate face abstracție de prima etapă a conflictului dintre victimă și inculpat, că nu se poate „izola” din succesiunea evenimentelor cu consecințe letale numai cea de-a doua etapă a conflictului dintre aceștia.

Astfel, în prima etapă a situației de fapt, inculpatul a comandat vânzătoarei un produs, în condițiile în care, la respectivul magazin, se aflau deja două persoane (victima și prietenul său) care erau pe punctul de a comanda vânzătoarei. Această atitudine a inculpatului N.C. a fost de natură a irita victima, persoană mai în vârstă, aflată în avansată stare de ebrietate, care a început să-i adreseze injurii inculpatului. Inculpatul menționează că pentru a evita un conflict cu aceștia, fiind în stare de ebrietate și mai în vârstă decât el, nu a ripostat și i-a tratat cu indiferență. Astfel, în prima etapă a conflictului, inculpatul a constatat nemijlocit atât vârsta victimei, cât și starea de ebrietate în care aceasta se afla, apreciind că nu se justifică niciun fel de ripostă față de conduita sa.

Inculpatul a recunoscut că a găsit deja la magazin pe cei doi (victima și prietenul său) și că a dat comanda vânzătoarei în același timp cu victima, fapt ce a intrigat-o, începând că îi adreseze injurii. După primirea produsului, inculpatul s-a urcat în autoturism cu intenția de a-și continua deplasarea și, deși prietenul său G.G., conducătorul autoturismului, efectua manevra de întoarcere în stradă pentru a se deplasa către port, inculpatul - cu motivația că nu își găsește bricheta - a cerut acestuia să mai oprească o dată lângă același magazin pentru a-și cumpăra una. Din acest moment s-a desfășurat etapa a doua a conflictului dintre victimă și inculpat. Astfel, din autoturism au coborât inculpatul și prietenul său G.D., iar inculpatul recunoaște că, îndreptându-se spre magazin, a constatat că are bricheta în buzunar și nu a mai mers la magazin.

Lângă magazin, încă se mai aflau victima - cu care inculpatul a avut anterior altercația verbală - și prietenul său. În condițiile în care inculpatul își găsise bricheta în buzunar, a văzut cele două persoane - despre care știa că erau în vârstă și în avansată stare de ebrietate - și cu care avusese deja o altercație verbală, acesta nu a dat nicio explicație pentru faptul că nu a revenit imediat în autoturism pentru a evita, așa cum făcuse și anterior, orice altercație ori ripostă a acestora, ca o continuare sau escaladare a celei anterioare. Cert este că, văzându-l din nou pe inculpat, victima i-a aplicat un pumn în zona feței și, în aceste condiții, inculpatul - deși era conștient de vârsta victimei și de starea avansată de ebrietate în care se afla aceasta - a lovit victima cu pumnul în zona feței, ceea ce a cauzat căderea acesteia și lovirea cu capul de asfalt.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului N.C. a fost săvârșită în condițiile legitimei apărări - cauză care înlătură caracterul penal al faptei - eroare gravă de fapt care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, caz de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc . pen . Inculpatul, în etapa a doua, a reacționat la atacul victimei prin lovirea acesteia cu pumnul, deși era conștient de vârsta și starea avansată de ebrietate a acesteia încă din prima etapă a conflictului, stare care presupune lipsa echilibrului fizic, aspect de natură a constitui o evidentă vulnerabilitate a persoanei.

Riposta exagerată a inculpatului nu a fost determinată de o pretinsă stare de tulburare sau temere provocată de atac, ci de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în fața violenței nejustificate. O astfel de stare de tulburare sau temere provocată de atac este exclusă cel puțin din două motive în cea de-a doua etapă a situației de fapt: pe de o parte, în imediata apropiere a inculpatului se afla prietenul său G.D., iar în autoturism, aflat de asemenea în imediata apropiere, se afla un alt prieten, G.G. și, pe de altă parte, inculpatul cunoscuse anterior atât vârsta victimei, cât și starea avansată de ebrietate a acesteia. În drept, fapta inculpatului N.C.

care, în noaptea de 28/29 iulie 2005, prin lovirea victimei R.G., aflată în stare de ebrietate, ca ripostă la lovirea sa, a determinat dezechilibrarea și căderea ce a condus la lovirea cu capul de asfalt a victimei și producerea unor leziuni cranio-cerebrale ce au determinat moartea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen ., cu aplicarea art. 99 C. pen . și a art. 73 lit. a) C. pen ., vinovăția îmbrăcând forma intenției depășite ( praeterintenției ). Inculpatul a lovit victima cu intenție, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind imputabil acestuia pe baza culpei: în condițiile în care, anterior, constatase direct și personal vârsta victimei și starea avansată de ebrietate a acesteia, chiar dacă nu a prevăzut rezultatul faptei sale de lovire (dezechilibrarea și căderea victimei cu posibile consecințe letale), trebuia și putea să-l prevadă.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată și sentința primei instanțe și, rejudecând latura penală a cauzei, a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen ., cu aplicarea art. 99 C. pen . și a art. 73 lit. a) C. pen ., la pedeapsa închisorii de un an și 8 luni, pentru care - în temeiul art. 81 C. pen . raportat la art. 110 C. pen . - a dispus suspendarea condiționată a executării. În temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus rejudecarea laturii civile de către prima instanță, având în vedere faptul că pentru soluționarea laturii civile este necesară administrarea de probe.