ÎCCJ, decizie (scj.ro #83970)

Legitimă apărare. Atac imediat. Circumstanțe atenuante legale. Provocare Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracțiunea. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Indice alfabetic: Drept penal - legitimă apărare - provocare C. pen ., art. 44, art. 73 lit. b) 1. Legitima apărare presupune ca atacul material, direct și injust pentru înlăturarea căruia persoana săvârșește o faptă prevăzută de legea penală să fie imediat - iminent sau actual. Nu se află în stare de legitimă apărare, în sensul art. 44 C . pen ., persoana care săvârșește fapta prevăzută de legea penală după scurgerea unui interval de timp de la consumarea atacului, în timp ce victima se retrăgea în fugă, întrucât atacul nu era nici iminent și nici actual.

2. Circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen ., presupune săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, iar nu a altei persoane, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă. Prin urmare, circumstanța atenuantă legală a provocării nu poate fi reținută, dacă făptuitorul nu a avut certitudinea că violența a fost exercitată de persoana vătămată. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 945 din 17 martie 2009 Prin sentința nr. 674 din 5 iunie 2008, Tribunalul București, Secția a II-a penală, în baza art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen ., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen . și art. 33 C . pen ., a condamnat pe inculpatul G.V.

la o pedeapsă de 8 ani închisoare, iar în baza art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen ., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen . și art. 33 C . pen ., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare. În baza art. 33 - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen ., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare . În baza art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen ., s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, ca pedepse accesorii. Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că între martorul Ț.D.

și inculpatul G.V. a izbucnit un conflict privitor la martora A.V. (fosta prietenă a lui Ț.D. și actuala prietenă a inculpatului), iar în dimineața zilei de 15 aprilie 2007, Ț.D. l-a sunat de mai multe ori pe inculpat, între cei doi existând discuții în cursul cărora și-au adresat reciproc injurii și amenințări, discuții care s-au terminat cu concluzia că trebuie să se întâlnească seara în parc la Obor. În jurul orelor 23 00 , Ț.D. împreună cu alți nouă prieteni au venit în parc, loc în care s-au întâlnit cu rudele și prietenii inculpatului, între cele două grupuri având loc o încăierare în urma căreia numitul G.A. (unchiul inculpatului) a fost înjunghiat în fesa dreaptă. Datorită faptului că grupul inculpatului era format din persoane mai în vârstă și mai puternice, Ț.D.

împreună cu grupul său, după înjunghierea numitului G.A., au fugit spre un magazin, fiind urmăriți de cei din grupul advers. Ț.D. împreună cu alte patru persoane din grupul său au fugit spre piață, iar celelalte cinci persoane din grupul său printre care și cele două victime (P.M. și T.A.) au fugit spre Șoseaua Colentina . În dreptul colțului unui magazin, în timp ce fugeau, cei cinci au fost ajunși de inculpat și o parte din grupul lui, loc în care inculpatul i-a aplicat victimei P.M. o lovitură de cuțit în spate. Profitând de faptul că în același timp T.A., care se îndrepta spre o stație de tramvai, s-a împiedicat, inculpatul și cei care-l însoțeau s-au îndreptat spre cel căzut. În apropierea gardului stației de tramvai, pe carosabil, T.A.

a fost ajuns de inculpat, care i-a aplicat o lovitură de cuțit în partea stângă a toracelui și alte lovituri cu pumnul și mânerul cuțitului în cap. P.M. a mai alergat până la stația de tramvai, loc din care a fost ridicat de salvare, decedând la scurt timp. T.A., după ce a plecat inculpatul, a sunat pe alți membrii ai grupului său, care au venit cu un autoturism și l-au transportat la spital. Potrivit raportului de expertiză medico-legală, moartea numitului P.M. a fost violentă, s-a datorat șocului hemoragic, consecința unei plăgi înjunghiate toracice penetrante cu intersectarea pleurei, pulmonului și pericardului, cu hemotorax masiv și hemopericard consecutiv. Leziunile traumatice tanatogeneratoare au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător (tip cuțit) care a acționat pe o lungime de cca.

12 cm și o lățime maximă de 1,2 cm . La examenul extern s-au mai constatat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corp/plan dur, în același context traumatic, iar între leziunile toracice descrise și cauza medicală a decesului există legătură de cauzalitate directă, necondiționată, moartea putând data din 15 aprilie 2007. Referitor la leziunile suferite de T.A., raportul de expertiză medico-legală a conchis că numitul T.A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (posibil cuțit/briceag sau similar) și prin lovire cu și de corp/plan dur, leziunile traumatice pot data din 15 aprilie 2007 și au necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale; plaga penetrantă toracică a pus în primejdie viața victimei și leziunile expertizate nu constituie infirmitate.

Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 222/A din 9 octombrie 2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc . pen ., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, reiterând motivele susținute în fața instanței de apel referitoare la legitima apărare, depășirea limitelor legitimei apărări, scuza provocării și reținerea circumstanțelor atenuante. În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul formulat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C . proc . pen . referitor la comiterea unei grave erori de fapt cu consecința greșitei condamnări a inculpatului și, respectiv, art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C . proc . pen . referitor la greșita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanței de fond și a celei de apel fiind legale și temeinice. Astfel, există o eroare gravă de fapt, în sensul art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C . proc . pen ., atunci când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară actelor și probelor dosarului. Rezultă că pentru a fi reținută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal, cu toate consecințele care decurg din aceasta pentru inculpat și pentru celelalte părți din proces, inclusiv cu privire la soluționarea laturii civile.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt. Astfel, pe baza probelor administrate în cauză (probe care au fost analizate pe larg de către prima instanță) a fost reținută situația de fapt expusă anterior, însușită și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, situație de fapt care a fost încadrată corespunzător și în drept. Fapta inculpatului G.V. care la data de 15 aprilie 2007, în public, l-a înjunghiat mortal pe numitul P.M.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen . Fapta inculpatului care, la aceeași dată, în public, l-a înjunghiat pe numitul T.A., provocându-i leziuni care i-au pus viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen . 1. Referitor la motivul de recurs privind legitima apărare: Potrivit art. 44 C . pen ., legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

De esența legitimei apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile amenințate. Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acțiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat și injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obștesc și să le pună în pericol grav. De asemenea, și fapta săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiții, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului și să fie proporțională cu gravitatea atacului.

Ori, în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condițiile referitoare la atac și nici cele referitoare la apărare. Astfel, după cum rezultă din situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpatul a început să exercite acțiuni violente cu cuțitul asupra victimelor, nu exista un atac actual sau iminent din partea vreunei persoane din grupul advers asupra sa sau asupra vreunei alte persoane din grupul care îl însoțea, iar între vătămarea martorului G.A. și violențele exercitate de inculpat s-a scurs un interval de timp, existând posibilitatea înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală. În momentele în care inculpatul a aplicat loviturile cu cuțitul asupra celor două victime, atacul nu era în curs de executare și nici pe punctul de a se declanșa.

Împrejurarea că atacul nu era imediat rezultă și din desfășurarea acțiunilor, astfel cum a fost relatată constant și de către inculpat în declarațiile date. Astfel, infracțiunile au fost comise după ce grupul din care făceau parte victimele încerca să părăsească în fugă zona, fiind urmărit de grupul inculpatului. În aceste momente, în care victima P.M. fugea, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură de cuțit în spate, după care l-a abandonat, întrucât observase că victima T.A.

se împiedicase și căzuse, momente în care, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, i-a aplicat o lovitură de cuțit în partea stângă a toracelui, urmată și de alte violențe cu pumnul și mânerul cuțitului în cap. În aceste condiții, susținerea inculpatului că apărarea sa a fost necesară pentru înlăturarea atacului, care, de altfel, la momentul exercitării violențelor, după cum s-a menționat, nu exista, întrucât victimele infracțiunilor s-au retras în fața ripostei agresive a grupului inculpatului, nu este fondată. Acțiunile vătămătoare ale inculpatului au fost plasate în timp și în afara intervalului în care atacul putea fi iminent și a momentului în care acesta putea fi consumat, astfel că cerința necesității nu a fost îndeplinită, întrucât actul pe care l-a invocat recurentul inculpat nu era nici iminent și nici nu mai era actual.

Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar considera că erau îndeplinite condițiile atacului, iar apărarea inculpatului era necesară pentru înlăturarea atacului, în cauză nu este îndeplinită cea de-a doua condiție a apărării referitoare la proporționalitatea acesteia cu gravitatea atacului. Astfel, faptele săvârșite de inculpat nu au corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul, în primul caz, a lovit-o pe victimă cu cuțitul în timp ce aceasta fugea și se afla cu spatele la el, iar în al doilea caz, victima era căzută la pământ, având posibilități minime de ripostă. Rezultă, din considerentele expuse, că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare atunci când a săvârșit faptele prevăzute de legea penală, întrucât nu a recurs la violențe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimelor, victime care încercau să fugă de grupul format din mai multe persoane, din care făcea parte și inculpatul.

În aprecierea inexistenței legitimei apărări nu trebuie omisă nici împrejurarea că inculpatul era înarmat cu un cuțit, iar victimele nu. 2. Referitor la motivul de recurs privind excesul scuzabil: Art. 73 lit. a) C. pen . reglementează circumstanța atenuantă a depășirii limitelor legitimei apărări, iar pentru existența acesteia este necesar ca făptuitorul să se fi aflat, la începutul acțiunii sale, în legitimă apărare, să fi depășit limitele acestei apărări, însă această depășire să nu fie determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac. Ori, în cauză, se constată că inculpatul nu avea cum să depășească limitele legitimei apărări, legitimă apărare care, după cum s-a menționat, nu există în cauză, nefiind îndeplinite condițiile acesteia privind atacul și apărarea.

3. Referitor la motivul privind reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării: Potrivit art. 73 lit. b) C. pen ., scuza provocării există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Rezultă că pentru reținerea scuzei provocării trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate. De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acțiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.

În cauză se poate reține că inculpatul a săvârșit infracțiunile într-o stare de încărcare nervoasă, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că această stare de tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale victimelor. În declarațiile sale, inculpatul a arătat că, după înfruntarea celor două grupuri, s-a înarmat cu un cuțit pe care l-a găsit pe jos, după care a început să lovească cu acesta haotic, pentru a se apăra. Apărarea inculpatului este infirmată de celelalte probe administrate în cauză. Astfel, inculpatul, însoțit de alte persoane, pornise în urmărirea mai multor persoane, între care se aflau și victimele, după ce a avut loc confruntarea între cele două grupuri, moment în care a lovit victimele în modalitatea arătată.

Probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a fost provocat de cele două victime, mai ales că inițiativa confruntării între cele două grupuri a aparținut inculpatului și martorului Ț.D., în vederea soluționării unui conflict determinat de disputa cu privire la o fată. După încăierarea care a avut loc între cele două grupuri, riposta inculpatului a fost îndreptată împotriva celor două victime, fără ca acesta să fi avut certitudinea că victimele erau autoarele violențelor exercitate asupra sa sau asupra unchiului său, împrejurare care determină ca inculpatul să nu beneficieze de circumstanța atenuantă a provocării. 4. Referitor la reținerea circumstanțelor atenuante: Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în raport cu natura infracțiunilor săvârșite, cu gradul de pericol social sporit al acestora, determinat și de urmările socialmente periculoase ale faptelor (în cazul victimei P.M.

urmarea fiind ireversibilă), cu împrejurările în care acestea au fost săvârșite și modul extrem de violent în care a acționat inculpatul, care nu a ezitat să folosească cuțitul cu care se înarmase, nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. La individualizarea pedepselor aplicate, pe lângă circumstanțele reale arătate, au fost avute în vedere și circumstanțele personale pozitive ale inculpatului, respectiv era minor la data săvârșirii faptelor, a regretat și recunoscut comiterea faptelor, cu nuanțările menționate, s-a predat organelor de poliție, iar anterior săvârșirii infracțiunilor a avut un comportament corespunzător în familie și societate.

Circumstanțele personale ale inculpatului au stat la baza aplicării pedepselor într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, pedepse care corespund, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C . pen . Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu există motive pentru reducerea pedepselor aplicate recurentului G.V. În consecința, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc . pen ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.