ÎCCJ, decizie (scj.ro #83970)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83970) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Legitimă

apărare. Atac imediat. Circumstanțe atenuante legale. Provocare

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală.

Infracțiunea. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

legitimă apărare

-

provocare

C.

pen

.,

art. 44, art. 73 lit. b)

presupune ca atacul material, direct și injust pentru înlăturarea căruia

persoana săvârșește o faptă prevăzută de legea penală să fie imediat - iminent

sau actual. Nu se află în stare de legitimă apărare, în sensul art.

44 C

.

pen

.,

persoana care săvârșește fapta prevăzută de legea penală după scurgerea unui

interval de timp de la consumarea atacului, în timp ce victima se retrăgea în

fugă, întrucât atacul nu era nici iminent și nici actual.

lit. b) C.

pen

., presupune săvârșirea infracțiunii

sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare

din partea persoanei vătămate, iar nu a altei persoane, produsă prin violență,

printr-o atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă. Prin

urmare, circumstanța atenuantă legală a provocării nu poate fi reținută, dacă

făptuitorul nu a avut certitudinea că violența a fost exercitată de persoana

vătămată.

I.C.C.J.,

secția penală, decizia nr. 945 din 17 martie 2009

Prin sentința nr. 674 din 5 iunie 2008, Tribunalul București, Secția a II-a

penală, în baza art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen

.,

cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen

. și art.

33 C

.

pen

.,

a condamnat pe inculpatul G.V. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, iar în baza

art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen

., cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen

.

și art.

33 C

.

pen

., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă

de 5 ani închisoare.

În baza

art. 33 - art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen

., s-au

contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de

8

ani

închisoare

.

În baza art. 71, art. 64

alin. (1) lit. a) teza a

ll-a

și lit. b) C.

pen

., s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat, ca pedepse accesorii.

Examinând

actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că între martorul Ț.D. și

inculpatul G.V. a izbucnit un conflict privitor

la martora A.V.

(fosta

prietenă a lui Ț.D. și actuala prietenă a inculpatului), iar în dimineața zilei

de 15 aprilie 2007, Ț.D. l-a sunat de mai multe ori pe inculpat, între cei doi

existând discuții în cursul cărora și-au adresat reciproc injurii și

amenințări, discuții care s-au terminat cu concluzia că trebuie să se

întâlnească seara în parc la Obor.

În jurul

orelor 23

00

, Ț.D. împreună cu alți nouă prieteni au venit în parc,

loc în care s-au întâlnit cu rudele și prietenii inculpatului, între cele două

grupuri având loc o încăierare în urma căreia numitul G.A. (unchiul

inculpatului) a fost înjunghiat în fesa dreaptă. Datorită faptului că grupul

inculpatului era format din persoane mai în vârstă și mai puternice, Ț.D.

împreună cu grupul său, după înjunghierea numitului G.A., au fugit spre un

magazin, fiind urmăriți de cei din grupul advers. Ț.D. împreună cu alte patru persoane

din grupul său au fugit spre piață, iar celelalte cinci persoane din grupul său

printre care și cele două victime (P.M. și T.A.) au fugit spre Șoseaua

Colentina

. În dreptul colțului unui magazin, în timp ce

fugeau, cei cinci au fost ajunși de inculpat și o parte din grupul lui, loc în

care inculpatul i-a aplicat victimei P.M. o lovitură de cuțit în spate.

Profitând de faptul că în același timp T.A., care se îndrepta spre o stație de

tramvai, s-a împiedicat, inculpatul și cei care-l însoțeau s-au îndreptat spre

cel căzut. În apropierea gardului stației de tramvai, pe carosabil, T.A. a fost

ajuns de inculpat, care i-a aplicat o lovitură de cuțit în partea stângă a

toracelui și alte lovituri cu pumnul și mânerul cuțitului în cap. P.M. a mai

alergat până la stația de tramvai, loc din care a fost ridicat de salvare,

decedând la scurt timp. T.A., după ce a plecat inculpatul, a sunat pe alți

membrii ai grupului său, care au venit cu un autoturism și l-au transportat la

spital.

Potrivit raportului de

expertiză medico-legală, moartea numitului P.M. a fost violentă, s-a datorat

șocului hemoragic, consecința unei plăgi înjunghiate toracice penetrante cu

intersectarea pleurei, pulmonului și pericardului, cu hemotorax masiv și

hemopericard

consecutiv. Leziunile traumatice

tanatogeneratoare

au putut fi produse prin lovire cu corp

tăietor-înțepător (tip cuțit) care a acționat pe o lungime de cca.

12 cm

și o lățime maximă de

1,2 cm

. La examenul extern

s-au mai constatat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu

și de corp/plan dur, în același context traumatic, iar între leziunile toracice

descrise și cauza medicală a decesului există legătură de cauzalitate directă,

necondiționată, moartea putând data din 15 aprilie 2007.

Referitor la leziunile suferite de T.A., raportul de expertiză

medico-legală a conchis că numitul T.A. a prezentat leziuni traumatice care

s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (posibil

cuțit/briceag sau similar) și prin lovire cu și de corp/plan dur, leziunile

traumatice pot data din 15 aprilie 2007 și au necesitat 16 - 18 zile de

îngrijiri medicale; plaga penetrantă toracică a pus în primejdie viața victimei

și leziunile expertizate nu constituie infirmitate.

Curtea de Apel

București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 222/A din 9 octombrie 2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc

.

pen

., a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, reiterând

motivele susținute în fața instanței de apel referitoare la legitima apărare,

depășirea limitelor legitimei apărări, scuza provocării și reținerea

circumstanțelor atenuante.

În drept,

inculpatul și-a întemeiat recursul formulat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct.

18 C

.

proc

.

pen

. referitor la

comiterea unei grave erori de fapt cu consecința greșitei condamnări a

inculpatului și, respectiv, art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C

.

proc

.

pen

. referitor la greșita individualizare a pedepsei.

Examinând

hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat și prin

prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanței de fond și a celei de

apel fiind legale și temeinice.

Astfel, există

o eroare gravă de fapt, în sensul art. 385

9

alin. (1) pct.

18 C

.

proc

.

pen

., atunci când situația de fapt, astfel cum a fost

reținută prin hotărârea atacată, este contrară actelor și probelor dosarului.

Rezultă că

pentru a fi reținută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această

eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a

situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu

condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal, cu toate

consecințele care decurg din aceasta pentru inculpat și pentru celelalte părți

din proces, inclusiv cu privire la soluționarea laturii civile.

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de

fapt.

Astfel, pe

baza probelor administrate în cauză (probe care au fost analizate pe larg de

către prima instanță) a fost reținută situația de fapt expusă anterior,

însușită și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, situație de fapt care

a fost încadrată corespunzător și în drept.

Fapta

inculpatului G.V. care la data de 15 aprilie 2007, în public, l-a înjunghiat

mortal pe numitul P.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen

.

Fapta inculpatului

care, la aceeași dată, în public, l-a înjunghiat pe numitul T.A., provocându-i

leziuni care i-au pus viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la

art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen

.

la motivul de recurs privind legitima apărare:

Potrivit art.

44 C

.

pen

.,

legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârșirea

unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material,

direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui

interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui

atacat ori interesul obștesc.

De esența

legitimei apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în

pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obștesc și care

creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a

atacului înainte ca acesta să

vatăme

valorile

amenințate.

Potrivit

legii, pentru ca atacul să legitimeze o acțiune de apărare, acesta trebuie să

fie un atac material, direct, imediat și injust, să fie îndreptat împotriva

unei persoane ori unui interes obștesc și să le pună în pericol grav.

De asemenea,

și fapta săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească

următoarele condiții, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului

și să fie proporțională cu gravitatea atacului.

Ori, în cauză,

se constată că nu sunt îndeplinite nici condițiile referitoare la atac și nici

cele referitoare la apărare.

Astfel, după

cum rezultă din situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, la

momentul la care inculpatul a început să exercite acțiuni violente cu cuțitul

asupra victimelor, nu exista un atac actual sau iminent din partea vreunei

persoane din grupul advers asupra sa sau asupra vreunei alte persoane din

grupul care îl însoțea, iar între vătămarea martorului G.A. și violențele

exercitate de inculpat s-a scurs un interval de timp, existând posibilitatea

înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin săvârșirea unor fapte

prevăzute de legea penală.

În momentele

în care inculpatul a aplicat loviturile cu cuțitul asupra celor două victime,

atacul nu era în curs de executare și nici pe punctul de a se declanșa.

Împrejurarea

că atacul nu era imediat rezultă și din desfășurarea acțiunilor, astfel cum a

fost relatată constant și de către inculpat în declarațiile date.

Astfel,

infracțiunile au fost comise după ce grupul din care făceau parte victimele

încerca să părăsească în fugă zona, fiind urmărit de grupul inculpatului.

În aceste

momente, în care victima P.M. fugea, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură

de cuțit în spate, după care l-a abandonat, întrucât observase că victima T.A.

se împiedicase și căzuse, momente în care, profitând de imposibilitatea

acesteia de a se apăra, i-a aplicat o lovitură de cuțit în partea stângă a

toracelui, urmată și de alte violențe cu pumnul și mânerul cuțitului în cap.

În aceste

condiții, susținerea inculpatului că apărarea sa a fost necesară pentru

înlăturarea atacului, care, de altfel, la momentul exercitării violențelor,

după cum s-a menționat, nu exista, întrucât victimele infracțiunilor s-au

retras în fața ripostei agresive a grupului inculpatului, nu este fondată.

Acțiunile

vătămătoare ale inculpatului au fost plasate în timp și în afara intervalului

în care atacul putea fi iminent și a momentului în care acesta putea fi

consumat, astfel că cerința necesității nu a fost îndeplinită, întrucât actul

pe care l-a invocat recurentul inculpat nu era nici iminent și nici nu mai era

actual.

Mai mult decât

atât, chiar dacă s-ar considera că erau îndeplinite condițiile atacului, iar

apărarea inculpatului era necesară pentru înlăturarea atacului, în cauză nu

este îndeplinită cea de-a doua condiție a apărării referitoare la

proporționalitatea acesteia cu gravitatea atacului.

Astfel,

faptele săvârșite de inculpat nu au corespuns nevoii de apărare pe care a

creat-o atacul, întrucât inculpatul, în primul caz, a lovit-o pe victimă cu

cuțitul în timp ce aceasta fugea și se afla cu spatele la el, iar în al doilea

caz, victima era căzută la pământ, având posibilități minime de ripostă.

Rezultă, din

considerentele expuse, că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare atunci

când a săvârșit faptele prevăzute de legea penală, întrucât nu a recurs la

violențe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimelor, victime

care încercau să fugă de grupul format din mai multe persoane, din care făcea

parte și inculpatul.

În aprecierea

inexistenței legitimei apărări nu trebuie omisă nici împrejurarea că inculpatul

era înarmat cu un cuțit, iar victimele nu.

la motivul de recurs privind excesul

scuzabil:

Art. 73 lit. a)

C.

pen

. reglementează circumstanța atenuantă a

depășirii limitelor legitimei apărări, iar pentru existența acesteia este

necesar ca făptuitorul să se fi aflat, la începutul acțiunii sale, în legitimă

apărare, să fi depășit limitele acestei apărări, însă această depășire să nu

fie determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac.

Ori, în cauză,

se constată că inculpatul nu avea cum să depășească limitele legitimei apărări,

legitimă apărare care, după cum s-a menționat, nu există în cauză, nefiind

îndeplinite condițiile acesteia privind atacul și apărarea.

la motivul privind reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării:

Potrivit art. 73

lit. b) C.

pen

., scuza provocării există atunci când

infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Rezultă că

pentru reținerea scuzei provocării trebuie îndeplinite mai multe condiții,

respectiv: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea

persoanei vătămate.

De asemenea,

este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violență,

printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă,

iar riposta infractorului la acțiunea provocatoare a victimei trebuie să fie

îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.

În cauză se

poate reține că inculpatul a săvârșit infracțiunile într-o stare de încărcare

nervoasă, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că această stare de

tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale victimelor.

În

declarațiile sale, inculpatul a arătat că, după înfruntarea celor două grupuri,

s-a înarmat cu un cuțit pe care l-a găsit pe jos, după care a început să

lovească cu acesta haotic, pentru a se apăra.

Apărarea

inculpatului este infirmată de celelalte probe administrate în cauză. Astfel,

inculpatul, însoțit de alte persoane, pornise în urmărirea mai multor persoane,

între care se aflau și victimele, după ce a avut loc confruntarea între cele

două grupuri, moment în care a lovit victimele în modalitatea arătată.

Probele

administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a fost provocat de cele

două victime, mai ales că inițiativa confruntării între cele două grupuri a

aparținut inculpatului și martorului Ț.D., în vederea soluționării unui

conflict determinat de disputa cu privire la o fată.

După

încăierarea care a avut loc între cele două grupuri, riposta inculpatului a

fost îndreptată împotriva celor două victime, fără ca acesta să fi avut

certitudinea că victimele erau autoarele violențelor exercitate asupra sa sau

asupra unchiului său, împrejurare care determină ca inculpatul să nu

beneficieze de circumstanța atenuantă a provocării.

la reținerea circumstanțelor atenuante:

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că, în raport cu natura infracțiunilor săvârșite, cu

gradul de pericol social sporit al acestora, determinat și de urmările

socialmente periculoase ale faptelor (în cazul victimei P.M. urmarea fiind

ireversibilă), cu împrejurările în care acestea au fost săvârșite și modul

extrem de violent în care a acționat inculpatul, care nu a ezitat să folosească

cuțitul cu care se înarmase, nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în

favoarea inculpatului.

La

individualizarea pedepselor aplicate, pe lângă circumstanțele reale arătate, au

fost avute în vedere și circumstanțele personale pozitive ale inculpatului,

respectiv era minor la data săvârșirii faptelor, a regretat și recunoscut

comiterea faptelor, cu nuanțările menționate, s-a predat organelor de poliție,

iar anterior săvârșirii infracțiunilor a avut un comportament corespunzător în

familie și societate.

Circumstanțele

personale ale inculpatului au stat la baza aplicării pedepselor într-un cuantum

orientat spre minimul special prevăzut de lege, pedepse care corespund, atât

prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop educativ și

coercitiv, astfel cum este prevăzut în art.

52 C

.

pen

.

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că nu există motive pentru reducerea pedepselor

aplicate recurentului G.V.

În consecința, având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc

.

pen

., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.