ÎCCJ, Decizia nr. 1481/2000

Taxă pe valoare adăugată. Cota 0 prevăzută prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.215/1999, la prețul produselor de mobilier livrate la export Se beneficiază de cota 0 TVA numai dacă încasarea contravalorii mărfurilor livrate la export s-a făcut prin transfer bancar între conturile importatorului și exportatorului, iar nu și în cazul în care sumele de bani s-au încasat în valută, chiar dacă deîndată s-au depus la bancă. Decizia nr.255 din 29 ianuarie 2002 Curtea de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.114 din 3 aprilie 2001, a admis acțiunea reclamantei S.C.

„L” și a anulat decizia nr.1481/2000 a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj și procesul verbal din 26 aprilie 2000 al pârâtei Administrația Financiară a Municipiului Cluj-Napoca, cu motivarea că eronat s-a reținut obligația plății sumei de 210.462.732 lei taxă pe valoare adăugată, deși societatea comercială beneficiază de cota 0 conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.215/1999. Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj, susținându-se că deoarece reclamanta a încasat contravaloarea bunurilor exportate în valută, în numerar, și nu în conturi deschise la bînci comerciale române autorizate de Banca Națională, aceasta nu beneficiază de cota 0 a TVA.

Recursurile sunt fondate. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.215 din 29 decembrie 1999, în vigoare la data întocmirii facturilor de export care au făcut obiectul controlului financiar la sediul Societății comereciale „L”, au fost aduse modificări și completării unor reglementări referitoare la taxa pe valoarea adăugată. Potrivit art.I pct.2 lit.B (a), cota 0 se aplică pentru exportul de bunuri efectuate de agenții economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în conturi bancare deschise la bînci autorizate de Banca Națională a României. În speță, reclamanta nu s-a conformat normei legale menționate, deoarece încasarea sumelor de bani în valută aferente facturilor verificate a fost făcută prin depuneri în numerar la casieriile bîncilor Transilvania SA și ABN-AMRO Bank (România) SA.

Obligativitatea utilizării conturilor bancare deschise la bîncile comerciale autorizate trebuie înțeleasă ca o măsură prin care statul se asigură că, în toate cazurile, valuta încasată de agenții economici provine din livrarea produselor exportate, și nu de pe piața valutară internă ori din alte surse. Având în vedere că societatea comercială reclamantă nu a încasat contravaloarea mărfurilor livrate la export prin cont bancar, adică prin transfer bancar între conturile importatorului și exportatorului, neputând demonstra astfel proveniența sumelor de bani în valută, concluzia ce se impune este aceea a justeței refuzului de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, din partea organului financiar.

Pentru această concluzie pledează și alte argumente de text, și anume reglementarea instituită în materie prin acte administrative cu caracter normativ. Potrivit art.16 din Regulamentul nr.3 din 23 decembrie 1997 emis de Banca Națională a României, urmărirea și controlul încasărilor valutare aferente exportului de bunuri se realizează prin formularul „Declarație de Încasare Valutară” (DIV) conform prevederilor din Normele privind controlul valutar asupra încasărilor din exporturi și din celelalte operațiuni cu străinătatea NRV.9. Aceste norme prevăd obligația persoanelor juridice autorizate în condițiile legii să efectueze operații cu străinătatea, de a încasa în termenele legale sumele în valută convertibilă sau în lei aferente acestor operațiuni în conturile lor la bînci.

Bîncile prin care se derulează operațiunile și tranzacțiile externe urmăresc încasarea sumelor nete în valută și în lei aferente operațiunilor cu străinătatea, pe baza documentelor prevăzute în prezentele norme. În fine, potrivit art.4 pct.2 din Ordonanța Guvernului nr.18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, persoanele juridice și fizice prevăzute la art.1 sunt obligate să încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executările de lucrări și prestațiilor de servicii în străinătate, precum și din orice alte operațiuni și tranzacții externe, prin conturile deschise în România la bînci autorizate. Actele normative menționate exclud, deci, orice plăți făcute prin depuneri în numerar, stabilind în mod expres obligația efectuării unor asemenea operațiuni numai prin virament bancar.

Ca atare, este lipsită de relevanță juridică aprecierea instanței, susținută de opinia favorabilă a unui expert contabil, că sumele de bani încasate de reclamantă, în valută, de la partenerul extern, au fost depuse la bînci în aceeași zi ori cel mai târziu a doua zi. Față de considerentele expuse, recursurile au fost admise și s-a casat sentința în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.