ÎCCJ, decizie (scj.ro #84205)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84205) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune

civilă. Repararea prejudiciului. Penalități de întârziere. Parte

responsabilă civilmente

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de

bază și acțiunile în procesul penal. Acțiunea penală

și acțiunea civilă în procesul penal

Indice alfabetic:

Drept

procesual penal

-

acțiune civilă

-

parte

responsabilă civilmente

C. proc. pen.,

art. 14, art. 16

acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului

penal, repararea integrală a prejudiciului cauzat prin infracțiune

presupune atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), cât și a

beneficiul nerealizat (lucrum cesans) ca urmare a săvârșirii

infracțiunii. În cauzele privind infracțiunea de

înșelăciune, săvârșită cu prilejul executării

unui contract, penalitățile de întârziere datorate potrivit clauzelor

contractuale constituie beneficiul nerealizat și, în consecință,

inculpatul este obligat și la plata acestora, în vederea reparării

integrale a prejudiciului.

cu art. 16 alin. (1) C. proc. pen., introducerea în procesul penal a persoanei

responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul

urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată

până la citirea actului de sesizare. Introducerea în procesul penal a persoanei

responsabile civilmente poate avea loc din oficiu numai în cazul în care

acțiunea civilă se exercită din oficiu, potrivit art. 17 alin.

(1) C. proc. pen., atunci când cel vătămat este o persoană

lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de

exercițiu restrânsă. Prin urmare, instanța de judecată nu

poate dispune, din oficiu, introducerea în procesul penal a persoanei

responsabile civilmente, dacă nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute în art. 17 alin. (1) C. proc. pen. pentru exercitarea din oficiu

a acțiunii civile.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 5792 din 4 decembrie 2007

Prin sentința

penală nr. 187 din 3 aprilie 2007, Tribunalul Galați a condamnat pe

inculpatul Z.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în

art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea

dispozițiilor art. 41 alin. (2) din același cod.

În baza

dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen.,

combinat cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata de

despăgubiri civile, după cum urmează :

- suma de

217770,357 RON, către partea civilă societatea comercială M.;

- suma de

49388,2368 RON, către partea civilă societatea comercială T.;

- suma de

34270,8671 RON, către partea civilă societatea comercială D.;

- suma de

36238,099 RON, către partea civilă societatea comercială S.

Prima

instanță a reținut în esență că, în calitate de

administrator la societatea comercială F., în baza aceleiași

rezoluții infracționale, în perioada noiembrie-decembrie 2004,

inculpatul Z.L. a indus și menținut în eroare reprezentanții

legali a patru societăți comerciale, cu prilejul

achiziționării de marfă, prin emiterea de file cec

fără a avea disponibil în cont și dezalimentând contul,

producând un prejudiciu în sumă totală de 337667,55 RON

societăților comerciale, între care figurează și societatea

comercială M.

În cursul anului

2004, societatea comercială M. a cultivat 300 ha cu orz, obținând o

producție de 620 tone, iar pentru valorificare, a găsit pe Internet

mai mulți potențiali cumpărători, între care și

societatea comercială F. Martorul B.I., reprezentant al

societății comerciale M., a declarat că a discutat telefonic cu

numitul A.V., stabilind prețul și modalitatea de plată, respectiv

la 30 de zile cu o filă cec, iar din dispoziția numitului A.V.,

secretara A.C. i-a înmânat o filă cec și un contract semnat de

inculpatul Z.L.

Valoarea

totală a mărfii livrată de societatea comercială M.

către societatea comercială F. este de 217770,357 RON. Fila cec a

fost introdusă la plată la termenul scadent de 30 de zile și a

fost refuzată din lipsa totală de disponibil în cont.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel partea civilă societatea comercială M.,

care a susținut că hotărârea primei instanțe este

nelegală și netemeinică, între altele, întrucât inculpatul nu a

fost obligat la plata sumei de 14863 RON reprezentând penalitățile de

întârziere, stabilite prin contractul încheiat cu inculpatul, iar societatea

comercială F. nu a fost introdusă în cauză, ca parte

responsabilă civilmente.

Referitor la

introducerea în cauză a părții responsabile civilmente,

societatea comercială F., curtea de apel a reținut că, întrucât

partea civilă a solicitat, în momentul constituirii de parte civilă,

numai obligarea inculpatului la repararea pagubei, instanța nu putea, din

oficiu, să introducă în cauză, ca parte responsabilă

civilmente, societatea comercială administrată de inculpat.

Nefondat este

și motivul de apel privind obligarea inculpatului la plata

penalităților de întârziere, deoarece răspunderea penală a

inculpatului atrage, în latura civilă a cauzei, răspunderea

delictuală.

Constatând că

inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune cu

ocazia contractului încheiat cu partea civilă, în mod absolut acest

contract este nul, deoarece este viciat în ceea ce privește

consimțământul părților. Penalitățile se pot

acorda, dar în cadrul unui contract valabil încheiat, ceea ce nu este cazul în

speță.

Pentru motivele

expuse, Curtea de Apel Galați, Secția penală, prin decizia nr.

147/A din 10 septembrie 2007, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă, societatea

comercială M.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a formulat recurs partea civilă, societatea

comercială M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele de

recurs, partea civilă a criticat hotărârile pronunțate în

cauză, susținând că în mod greșit ambele instanțe au

respins nejustificat pretențiile privind suma de 14863 RON, reprezentând

penalități de întârziere, stabilite prin contractul încheiat cu

inculpatul și că în mod greșit nu a fost introdusă în

cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, societatea

comercială F.

În drept, partea

civilă și-a întemeiat recursul, între altele, pe dispozițiile

art. 385

9

alin. (1) pct. 10 și 18 C. proc. pen.

Examinând

hotărârile pronunțate în cauză atât sub aspectele invocate de

partea civilă, cât și prin prisma cazurilor de casare

menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul formulat este fondat, numai cu privire la

greșita soluționare a laturii civile a cauzei de către

instanța de fond și cea de apel.

Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că în mod corect prima

instanță nu a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte

responsabilă civilmente, a societății comerciale F.

Potrivit art. 24

alin. (3) C. proc. pen., persoana chemată în procesul penal să

răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele materiale și

morale provocate prin fapta inculpatului, are calitatea de parte responsabilă

civilmente.

În art. 16 C.

proc. pen. se prevede că introducerea în procesul penal a persoanei

responsabile civilmente poate avea loc, fie în cursul urmăririi penale,

fie în fața instanței de judecată până la citirea actului

de sesizare, ceea ce constituie actul inițial al cercetării

judecătorești.

Introducerea

părții responsabile civilmente în cauză poate avea loc la cerere

sau din oficiu (atunci când acțiunea civilă se exercită și

din oficiu, respectiv când cel vătămat este o persoană

lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de

exercițiu restrânsă).

În cauză, se

constată că recurenta parte civilă a solicitat numai obligarea

inculpatului la plata despăgubirilor civile, și nu a cerut și

introducerea în dosar a societății comerciale F., în calitate de

parte responsabilă civilmente, până la momentul începerii

cercetării judecătorești.

Având în vedere

că în cauză acțiunea civilă nu putea fi exercitată din

oficiu, nefiind îndeplinite cerințele art. 17 alin. (1) C. proc. pen.,

nici instanța nu putea să dispună, din oficiu, introducerea în

cauză a societății comerciale administrată de inculpat în

calitate de parte responsabilă civilmente, întrucât latura civilă a

procesului penale este guvernată de principiul disponibilității

părților.

În raport cu

aceste considerente, se constată că motivul de recurs referitor la

introducerea în cauză a societății comerciale F., în calitate de

parte responsabilă civilmente, nu este fondat.

După cum s-a

menționat, în mod greșit a fost respinsă cererea

părții civile, societatea comercială M., de obligare a

inculpatului la plata penalităților de întârziere.

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că cererea

părții civile privind obligarea inculpatului la plata

penalităților de întârziere este fondată.

Astfel, între

societatea administrată de inculpat și partea civilă a fost

încheiat un contract de vânzare-cumpărare a cantității de 620

tone de orz.

Partea civilă

și-a îndeplinit obligațiile contractuale, livrând cantitatea de orz

stipulată în contract.

În cauză,

neexecutarea obligațiilor contractuale ale inculpatului, plata

prețului, constituie, în același timp, și o infracțiune

prevăzută în art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

În acest

caz, partea civilă avea de ales între a pretinde despăgubirile pe calea

unei acțiuni civile delictuale sau pe calea unei acțiuni în

răspundere contractuală. În cauză, partea civilă a

înțeles să alăture acțiunea sa civilă acțiunii

penale (conform art. 14 alin. 2 C. proc. pen.), motiv pentru care se

aplică regulile răspunderii civile delictuale, și nu cele ale

răspunderii civile contractuale, fiind greșită motivarea

instanței de apel în sensul că este nul contractul încheiat între

părți, fiind viciat consimțământul acestora.

În

consecință, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 998

C. civ. care prevăd că „orice faptă a omului, care cauzează

altuia prejudiciu, obligă pe acele din a cărui greșeală s-a

ocazionat, a-l repara”, completate de art. 999 C. civ. care precizează că

„omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar

și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”

Rezultă

că în aceste cazuri, ca și în cel din speța dedusă

judecății, principiul general este acela al reparării integrale

a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, respectiv autorul prejudiciului

(inculpatul, în speță) este obligat să acopere nu numai

prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de

victimă (lucrum cesans), ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de

prejudicii (infracțiunea de înșelăciune, în speță).

Ori, în

cauză, se constată că inculpatul, conform textelor legale

citate, trebuie să acopere atât prejudiciul efectiv, respectiv

contravaloarea orzului, cât și penalitățile de întârziere

datorate potrivit clauzelor contractuale, beneficiu nerealizat.

În art. 9.2 din

contractul nr. 112 din 12 noiembrie 2004 încheiat între părți s-a

prevăzut că în cazul neîndeplinirii obligației de plată a

contravalorii mărfii de către cumpărător sau al

nelivrării mărfii în termenul stipulat de către vânzător,

fiecare dintre părți va suporta penalități de 0,15% din

valoarea mărfii, pe zi de întârziere, dar nu mai mult decât cuantumul sumei

datorate.

Având în vedere

dispozițiile legale care reglementează soluționarea laturii

civile a cauzei penale, precum și dispozițiile contractului încheiat

între părți, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că în cauză s-a comis o gravă eroare de către

instanțe, atunci când nu au acordat și penalitățile de

întârziere, în vederea reparării integrale a prejudiciului.

În consecință, Înalta Curte de Casație

și Justiție, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., a admis recursul declarat de partea civilă, a casat decizia

atacată și, în parte, sentința penală nr. 187 din 3 aprilie

2007, numai cu privire la plata penalităților de întârziere și a

obligat pe inculpatul Z.L. să plătească părții civile,

societatea comercială M., și penalități de 0,15% pe zi de

întârziere, dar nu mai mult decât suma datorată de 217770,357 RON.