ÎCCJ, decizie (scj.ro #84205)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84205) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune
civilă. Repararea prejudiciului. Penalități de întârziere. Parte
responsabilă civilmente
Cuprins pe
materii:
Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de
bază și acțiunile în procesul penal. Acțiunea penală
și acțiunea civilă în procesul penal
Indice alfabetic:
Drept
procesual penal
-
acțiune civilă
-
parte
responsabilă civilmente
C. proc. pen.,
art. 14, art. 16
În cazul
acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului
penal, repararea integrală a prejudiciului cauzat prin infracțiune
presupune atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), cât și a
beneficiul nerealizat (lucrum cesans) ca urmare a săvârșirii
infracțiunii. În cauzele privind infracțiunea de
înșelăciune, săvârșită cu prilejul executării
unui contract, penalitățile de întârziere datorate potrivit clauzelor
contractuale constituie beneficiul nerealizat și, în consecință,
inculpatul este obligat și la plata acestora, în vederea reparării
integrale a prejudiciului.
În conformitate
cu art. 16 alin. (1) C. proc. pen., introducerea în procesul penal a persoanei
responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul
urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată
până la citirea actului de sesizare. Introducerea în procesul penal a persoanei
responsabile civilmente poate avea loc din oficiu numai în cazul în care
acțiunea civilă se exercită din oficiu, potrivit art. 17 alin.
(1) C. proc. pen., atunci când cel vătămat este o persoană
lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de
exercițiu restrânsă. Prin urmare, instanța de judecată nu
poate dispune, din oficiu, introducerea în procesul penal a persoanei
responsabile civilmente, dacă nu sunt îndeplinite cerințele
prevăzute în art. 17 alin. (1) C. proc. pen. pentru exercitarea din oficiu
a acțiunii civile.
I.C.C.J., secția penală, decizia
nr. 5792 din 4 decembrie 2007
Prin sentința
penală nr. 187 din 3 aprilie 2007, Tribunalul Galați a condamnat pe
inculpatul Z.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în
art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea
dispozițiilor art. 41 alin. (2) din același cod.
În baza
dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen.,
combinat cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata de
despăgubiri civile, după cum urmează :
- suma de
217770,357 RON, către partea civilă societatea comercială M.;
- suma de
49388,2368 RON, către partea civilă societatea comercială T.;
- suma de
34270,8671 RON, către partea civilă societatea comercială D.;
- suma de
36238,099 RON, către partea civilă societatea comercială S.
Prima
instanță a reținut în esență că, în calitate de
administrator la societatea comercială F., în baza aceleiași
rezoluții infracționale, în perioada noiembrie-decembrie 2004,
inculpatul Z.L. a indus și menținut în eroare reprezentanții
legali a patru societăți comerciale, cu prilejul
achiziționării de marfă, prin emiterea de file cec
fără a avea disponibil în cont și dezalimentând contul,
producând un prejudiciu în sumă totală de 337667,55 RON
societăților comerciale, între care figurează și societatea
comercială M.
În cursul anului
2004, societatea comercială M. a cultivat 300 ha cu orz, obținând o
producție de 620 tone, iar pentru valorificare, a găsit pe Internet
mai mulți potențiali cumpărători, între care și
societatea comercială F. Martorul B.I., reprezentant al
societății comerciale M., a declarat că a discutat telefonic cu
numitul A.V., stabilind prețul și modalitatea de plată, respectiv
la 30 de zile cu o filă cec, iar din dispoziția numitului A.V.,
secretara A.C. i-a înmânat o filă cec și un contract semnat de
inculpatul Z.L.
Valoarea
totală a mărfii livrată de societatea comercială M.
către societatea comercială F. este de 217770,357 RON. Fila cec a
fost introdusă la plată la termenul scadent de 30 de zile și a
fost refuzată din lipsa totală de disponibil în cont.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel partea civilă societatea comercială M.,
care a susținut că hotărârea primei instanțe este
nelegală și netemeinică, între altele, întrucât inculpatul nu a
fost obligat la plata sumei de 14863 RON reprezentând penalitățile de
întârziere, stabilite prin contractul încheiat cu inculpatul, iar societatea
comercială F. nu a fost introdusă în cauză, ca parte
responsabilă civilmente.
Referitor la
introducerea în cauză a părții responsabile civilmente,
societatea comercială F., curtea de apel a reținut că, întrucât
partea civilă a solicitat, în momentul constituirii de parte civilă,
numai obligarea inculpatului la repararea pagubei, instanța nu putea, din
oficiu, să introducă în cauză, ca parte responsabilă
civilmente, societatea comercială administrată de inculpat.
Nefondat este
și motivul de apel privind obligarea inculpatului la plata
penalităților de întârziere, deoarece răspunderea penală a
inculpatului atrage, în latura civilă a cauzei, răspunderea
delictuală.
Constatând că
inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune cu
ocazia contractului încheiat cu partea civilă, în mod absolut acest
contract este nul, deoarece este viciat în ceea ce privește
consimțământul părților. Penalitățile se pot
acorda, dar în cadrul unui contract valabil încheiat, ceea ce nu este cazul în
speță.
Pentru motivele
expuse, Curtea de Apel Galați, Secția penală, prin decizia nr.
147/A din 10 septembrie 2007, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a
respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă, societatea
comercială M.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, a formulat recurs partea civilă, societatea
comercială M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin motivele de
recurs, partea civilă a criticat hotărârile pronunțate în
cauză, susținând că în mod greșit ambele instanțe au
respins nejustificat pretențiile privind suma de 14863 RON, reprezentând
penalități de întârziere, stabilite prin contractul încheiat cu
inculpatul și că în mod greșit nu a fost introdusă în
cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, societatea
comercială F.
În drept, partea
civilă și-a întemeiat recursul, între altele, pe dispozițiile
art. 385
9
alin. (1) pct. 10 și 18 C. proc. pen.
Examinând
hotărârile pronunțate în cauză atât sub aspectele invocate de
partea civilă, cât și prin prisma cazurilor de casare
menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că recursul formulat este fondat, numai cu privire la
greșita soluționare a laturii civile a cauzei de către
instanța de fond și cea de apel.
Înalta Curte de
Casație și Justiție reține că în mod corect prima
instanță nu a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte
responsabilă civilmente, a societății comerciale F.
Potrivit art. 24
alin. (3) C. proc. pen., persoana chemată în procesul penal să
răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele materiale și
morale provocate prin fapta inculpatului, are calitatea de parte responsabilă
civilmente.
În art. 16 C.
proc. pen. se prevede că introducerea în procesul penal a persoanei
responsabile civilmente poate avea loc, fie în cursul urmăririi penale,
fie în fața instanței de judecată până la citirea actului
de sesizare, ceea ce constituie actul inițial al cercetării
judecătorești.
Introducerea
părții responsabile civilmente în cauză poate avea loc la cerere
sau din oficiu (atunci când acțiunea civilă se exercită și
din oficiu, respectiv când cel vătămat este o persoană
lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de
exercițiu restrânsă).
În cauză, se
constată că recurenta parte civilă a solicitat numai obligarea
inculpatului la plata despăgubirilor civile, și nu a cerut și
introducerea în dosar a societății comerciale F., în calitate de
parte responsabilă civilmente, până la momentul începerii
cercetării judecătorești.
Având în vedere
că în cauză acțiunea civilă nu putea fi exercitată din
oficiu, nefiind îndeplinite cerințele art. 17 alin. (1) C. proc. pen.,
nici instanța nu putea să dispună, din oficiu, introducerea în
cauză a societății comerciale administrată de inculpat în
calitate de parte responsabilă civilmente, întrucât latura civilă a
procesului penale este guvernată de principiul disponibilității
părților.
În raport cu
aceste considerente, se constată că motivul de recurs referitor la
introducerea în cauză a societății comerciale F., în calitate de
parte responsabilă civilmente, nu este fondat.
După cum s-a
menționat, în mod greșit a fost respinsă cererea
părții civile, societatea comercială M., de obligare a
inculpatului la plata penalităților de întârziere.
Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că cererea
părții civile privind obligarea inculpatului la plata
penalităților de întârziere este fondată.
Astfel, între
societatea administrată de inculpat și partea civilă a fost
încheiat un contract de vânzare-cumpărare a cantității de 620
tone de orz.
Partea civilă
și-a îndeplinit obligațiile contractuale, livrând cantitatea de orz
stipulată în contract.
În cauză,
neexecutarea obligațiilor contractuale ale inculpatului, plata
prețului, constituie, în același timp, și o infracțiune
prevăzută în art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.
În acest
caz, partea civilă avea de ales între a pretinde despăgubirile pe calea
unei acțiuni civile delictuale sau pe calea unei acțiuni în
răspundere contractuală. În cauză, partea civilă a
înțeles să alăture acțiunea sa civilă acțiunii
penale (conform art. 14 alin. 2 C. proc. pen.), motiv pentru care se
aplică regulile răspunderii civile delictuale, și nu cele ale
răspunderii civile contractuale, fiind greșită motivarea
instanței de apel în sensul că este nul contractul încheiat între
părți, fiind viciat consimțământul acestora.
În
consecință, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 998
C. civ. care prevăd că „orice faptă a omului, care cauzează
altuia prejudiciu, obligă pe acele din a cărui greșeală s-a
ocazionat, a-l repara”, completate de art. 999 C. civ. care precizează că
„omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar
și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”
Rezultă
că în aceste cazuri, ca și în cel din speța dedusă
judecății, principiul general este acela al reparării integrale
a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, respectiv autorul prejudiciului
(inculpatul, în speță) este obligat să acopere nu numai
prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de
victimă (lucrum cesans), ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de
prejudicii (infracțiunea de înșelăciune, în speță).
Ori, în
cauză, se constată că inculpatul, conform textelor legale
citate, trebuie să acopere atât prejudiciul efectiv, respectiv
contravaloarea orzului, cât și penalitățile de întârziere
datorate potrivit clauzelor contractuale, beneficiu nerealizat.
În art. 9.2 din
contractul nr. 112 din 12 noiembrie 2004 încheiat între părți s-a
prevăzut că în cazul neîndeplinirii obligației de plată a
contravalorii mărfii de către cumpărător sau al
nelivrării mărfii în termenul stipulat de către vânzător,
fiecare dintre părți va suporta penalități de 0,15% din
valoarea mărfii, pe zi de întârziere, dar nu mai mult decât cuantumul sumei
datorate.
Având în vedere
dispozițiile legale care reglementează soluționarea laturii
civile a cauzei penale, precum și dispozițiile contractului încheiat
între părți, Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că în cauză s-a comis o gravă eroare de către
instanțe, atunci când nu au acordat și penalitățile de
întârziere, în vederea reparării integrale a prejudiciului.
În consecință, Înalta Curte de Casație
și Justiție, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc.
pen., a admis recursul declarat de partea civilă, a casat decizia
atacată și, în parte, sentința penală nr. 187 din 3 aprilie
2007, numai cu privire la plata penalităților de întârziere și a
obligat pe inculpatul Z.L. să plătească părții civile,
societatea comercială M., și penalități de 0,15% pe zi de
întârziere, dar nu mai mult decât suma datorată de 217770,357 RON.