ÎCCJ, decizie (scj.ro #82290)

Proprietatea dependințelor  - de la demisolul

și subsolul construcției – aferente apartamentelor acelei

construcții. Titularul dreptului de proprietate

Cuprins pe materii

:  Dreptul civil. Dreptul de proprietate.

Proprietatea dependințelor de la demisolul și subsolul

construcției. Titularul dreptului de proprietate

Index alfabetic

: Drept civil

-

accesoriile apartamentului

-

dreptul de proprietate

C.civ

.,

art

. 482,

art

. 488

Proprietarul apartamentului are și proprietatea dependințelor,

inclusiv – în speță – asupra acelora situate la demisolul și

subsolul  construcției, care  sunt accesorii în sensul rezultând

din

art

. 482 și 488

C.civ

.

I.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr

. 4079 din 17 mai 2005

La 13 februarie 2004 C.D. a acționat în judecată Primăria Municipiului

București și Municipiul București, solicitând instanței

să constate că acesta este proprietarul subsolului format dintr-o

cameră și 3 pivnițe anexe, precum și al demisolului format

din 3  camere și casa scării aferente unui apartament – precizat

în acțiune - și să fie obligate pârâtele să lase

reclamantului deplina proprietate și posesie a acestui spațiu.

În motivarea acțiunii s-a susținut că deși prin

hotărâri judecătorești irevocabile s-a stabilit că

reclamantul în calitate de succesor al autorului său C.G. este

proprietarul imobilului,   naționalizat în baza Decretului

nr.92/1950, fără temei legal, iar spațiul în litigiu este

aferent apartamentului nr.1 restituit prin hotărâre judecătorească

reclamantului, acesta s-a aflat  în imposibilitate de a efectua înscrierea

proprietății sale în cartea funciară, deoarece nu au fost

menționate ca atare în sentința nr.187/2000 a Tribunalului

București.

Prin sentința nr.1566 din 2 martie 2004, Judecătoria Sectorului 1

București a admis acțiunea și a constatat că

reclamantul  este proprietarul spațiilor de la  subsolul și

demisolul imobilului aferente apartamentului nr.1.

Instanța a reținut că autorul reclamantului, căruia nu i-au

fost incidente dispozițiunile Decretului nr.92/1950 - făcând parte

din categoriile socio-profesionale exceptate - nu a pierdut niciodată

proprietatea spațiului în discuție, acest drept fiind  transmis

pe cale succesorală reclamantului. În considerarea celor arătate,

prin sentința nr.187din 2 martie 2003 Tribunalul București a obligat

Consiliul General al Municipiului București să lase reclamantului în

deplină proprietate și posesie apartamentele 2 și 6 de la etajul

I și terenul aferent în suprafață de 253,08

mp

,

iar prin sentința nr.111 din 10 ianuarie 1995 Judecătoria Sectorului

1 București a obligat Consiliul Local al Municipiului București

și S.C. Herăstrău Nord SA să lase aceluiași reclamant

în deplină proprietate și posesie apartamentele 3 și 4 ale

aceluiași imobil precum și dependințele aferente apartamentului

nr.3, situate la demisol. Printr-o altă sentință nr.11849 din 29

noiembrie 1996, aceeași judecătorie a obligat Consiliul Local al

Municipiului București să lase reclamantului în deplină

proprietate și posesie o suprafață de 81,92

mp

teren.

S-a conchis (prin sentința nr.1566 din 2 martie 2004) că reclamantul

nepierzând

proprietatea spațiilor în discuție –

subsolul și demisolul, dovadă fiind hotărârile pronunțate

în precedent – acțiunea în revendicarea acestora  în contradictoriu cu

Primăria Municipiului București este întemeiată.

Prin decizia civilă nr.324 A  din 20 mai 2004, Curtea de Apel

București a admis apelul Municipiului București și a schimbat

sentința, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pe

considerentul că din procesul verbal nr.60413/1940 emis de Comisia pentru

înființarea Cărților funciare, din copia procesului verbal

de  înscriere a proprietății din dosarul 60413/1940 emis de

Comisia pentru înființarea Cărților Funciare București, din

releveul apartamentului, din planul subsolului și demisolului - înscrisuri

de care reclamantul a înțeles să se folosească în dovedirea

acțiunii - nu rezultă dreptul său de proprietate asupra

spațiilor revendicate deoarece demisolul nu se

evidențiază, iar subsolul nu este  individualizat prin

suprafață.

Prin decizia civilă nr.565 A din 10 iunie 2004, Curtea de Apel

București, secția a VII-a, a respins ca neîntemeiată cererea

formulată de reclamant în temeiul art.281

1

C.pr.civ

.

prin care solicită înlăturarea dispozițiilor potrivnice din

decizia nr.324 A/2004  – referitoare la faptul că acesta nu a probat

dreptul de proprietate asupra spațiilor revendicate, susținerea

instanței fiind contrazisă de probele administrate.

Împotriva acestor decizii, a declarat recurs reclamantul

arătând că decizia Curții de Apel București este

lipsită de temei legal deoarece procesul-verbal nr.60413/1940 și

schița de plan evidențiază și individualizează

încăperile în litigiu de la subsol și demisol cu suprafețele corespunzătoare.

Că, de vreme ce s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că

reclamantul este proprietarul imobilelor,  fiind pus în posesie, este

firesc că el deține și proprietatea subsolului și

demisolului  accesorii ale  apartamentului. Toate încăperile de

la subsol și demisol se identifică cu încăperile existente în

extrasul de CF nr.60413/1940 și schița de plan existentă la

dosar.

În raport cu aceste probe, s-a solicitat  admiterea recursului și

reiterarea soluției instanței de fond prin care s-a recunoscut

dreptul de proprietate al reclamantului asupra încăperilor de la subsol

și demisol.

Recursul este fondat.

Instanța de apel a respins  pe fond acțiunea reclamantului cu

motivarea  potrivit căreia în procesul verbal de înscriere a

proprietății nr.60413 din 1940 demisolul nu apare, în timp ce

subsolul nu este individualizat.

Cele reținut de instanța de apel în motivarea deciziei sunt în

contradicție cu probatoriile administrate de reclamant și la care se

face referire.

Instanța omite să observe că în procesul verbal nr.60413/1940 se

individualizează subsolul, ca de altfel întreg imobilul, iar totalitatea

încăperilor ce figurează la subsol structurează de fapt și

demisolul . În schița de plan depusă la dosar pentru

documentația de cadastru sunt menționate încăperile din procesul

verbal de înscriere în CF 60413/1940 cu suprafața aferentă.

Prin hotărârile depuse la dosar (sentința nr.111 din 10 ianuarie 1995

a Judecătoriei sector 1 București, sentința nr.187 F/2 martie

2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă

definitivă prin decizia nr.2869 din 5 iunie 2001 a Curții Supreme de

Justiție, secția civilă și sentința nr.11849/29

noiembrie 1996 a  Judecătoriei sectorului 1 București) s-a

stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamantul recurent este

proprietarul imobilului apartamentelor 1,2,3,4,6 și a dependințelor

de la subsol precum și asupra terenului în  suprafață de 153,08

mp

și respectiv 8l,92

mp

.

Față de cele statuate prin  hotărârile

judecătorești  al căror suport l-au  constituit

aceleași acte de proprietate folosite de  reclamant în cauza de

față, la care se adaugă și procesul verbal de punere în

posesie asupra imobilului – teren și construcție, apare ca

non

sens să nu i se recunoască acestuia dreptul

de proprietate asupra subsolului și demisolului – unde se găsesc

dependințele, așa cum se precizează prin sentința nr.111 10

ianuarie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Depozițiile martorilor, foști chiriași se coroborează cu

adresa nr.3202/2004 emisă de Serviciul Fond Funciar al Primăriei

Municipiului București din care rezultă că dependințele

apartamentelor situate la parter (a se vedea  și sentința

nr.111/10 ianuarie 1995 și nr.187/2000 ale Judecătoriei sector 1) se

află la demisol și subsol

Caracterul accesoriu al dependințelor (de la subsol și demisol)

față de apartamentele restituite reclamantului, motivează

suficient, prin destinația lor, recunoașterea dreptului de

proprietate  asupra lor și aceasta cu atât mai mult cu

cât   intrarea la subsol și demisol se face prin

apartamentul nr.1 parter. Actul de naționalizare a imobilului nu

menționează expres subsolul și demisolul deoarece încorporând

dependințele apartamentelor de la parter și intrarea făcându-se

prin apartamentul nr.1, s-a considerat că trecerea lor în proprietatea

statului s-a făcut în virtutea  raportului de

accesorialitate

.

Din perspectiva celor mai sus arătate, recursul a fost admis, s-a respins

apelul  declarat de Primăria Municipiului București și s-a

menținut statuările sentinței civile nr.1566 din 2 martie 2004

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.