ÎCCJ, decizie (scj.ro #84072)

Acte premergătoare. Limite Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Efectuarea urmăririi penale Indice alfabetic: Drept procesual penal - acte premergătoare C. proc. pen., art. 224 Actele premergătoare, efectuându-se conform art. 224 C. proc. pen. în vederea începerii urmăririi penale, sunt limitate la îndeplinirea scopului lor, de a completa informațiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei și, după caz, de a fundamenta convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc.

pen. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1390 din 14 aprilie 2008 Prin sentința nr. 10 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 128/P/2007 din 24 octombrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul R.M., care, prin apărătorul ales, a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de petiționarul R.M. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul R.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații-procurori T.M. și R.I. - primul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, iar cel de-al doilea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București -pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prevăzute în art. 246 și art. 264 C. pen., fiind nemulțumit de modul de instrumentare a unor cauze, dar mai ales de soluțiile nefavorabile date plângerilor pe care le-a adresat unităților de parchet.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, constatând că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații-procurori menționați, prin rezoluția nr. 128/P/2007 din 24 octombrie 2007, reținându-se că nu există niciun indiciu în sensul că intimații ar fi adoptat soluțiile ca urmare a comiterii vreunor fapte penale, soluțiile respective fiind date ca urmare a aplicării legii în concordanță cu convingerea procurorului despre relevanța probelor sau actelor premergătoare administrate în cauză, astfel încât actul decizional, nefiind urmarea comiterii vreunei fapte penale, poate fi atacat exclusiv pe căile prevăzute de lege (art. 278 1 C. proc.

pen.). Împotriva acestei rezoluții petiționarul R.M. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1831/II/2/2007 din 30 noiembrie 2007. Nemulțumit de soluția procurorului general, petiționarul R.M. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece cauza în primă instanță, respectiv Curții de Apel București, care a pronunțat hotărârea atacată în prezentul recurs. În raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că rezoluția nr. 128/P/2007 din 24 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este legală și temeinică.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C. pen., constă în fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, iar infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută în art. 264 C. pen., constă în ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Ca atare, pentru existența primei infracțiuni este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane, iar pentru existența infracțiunii de favorizarea infractorului, trebuie să se facă dovada ajutorului dat unui infractor pentru a-i asigura folosul sau produsul infracțiunii ori pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei. De asemenea, pentru a se putea începe urmărirea penală, într-o cauză sunt necesare două condiții. Prima condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b1). Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale.

Actele premergătoare pot realiza următoarele obiective: - completează informațiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmării penale; - verifică informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei; - fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen. În cauză, se constată că există ultima variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluția neînceperii urmăririi penale. Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi și limitate de către organul de urmărire penală. În cauză, împrejurarea că în această fază premergătoare nu au fost administrate toate datele, apreciate de recurentul petiționar ca fiind necesare soluționării dosarului, nu constituie o încălcare a vreunei dispoziții legale.

Din interpretarea textelor legale citate, rezultă că actele premergătoare sunt limitate cantitativ și calitativ la îndeplinirea activităților necesare atingerii scopului lor legal, astfel că sub acest aspect susținerile recurentului petiționar R.M. sunt nefondate. Pe de altă parte, ca regulă generală, orice litigiu presupune existența unor interese contrarii promovate în fața justiției. Magistratul chemat să rezolve diferendul astfel ivit (procuror sau, după caz, judecător) va examina justețea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, iar pe baza acestora își va forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și va da o soluție care, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puțin una dintre părțile aflate în litigiu.

Emiterea sau pronunțarea unei soluții, în detrimentul uneia dintre părți, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei sau cu o favorizare a infractorului, așa cum a susținut recurentul petiționar, și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală. Din această perspectivă, în cauza de față magistrații-procurori T.M. și R.I. au verificat temeinicia acuzațiilor formulate de petiționarii R.M. și R.E., în dosarele penale nr. 7355/P/2002, nr. 7414/P/2005 și nr. 4908/P/2006, prin prisma acelor elemente probatorii sau, după caz, acte premergătoare pe care le-au considerat relevante pentru soluționarea respectivelor cauze, iar pe baza acestora și-au format convingerea că nu se impune trimiterea în judecată a persoanelor cercetate.

Mai mult decât atât, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 7414/P/2005 din 8 mai 2006, semnată de procurorul T.M. a fost supusă controlului jurisdicțional al instanțelor, pe calea plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., legalitatea și temeinicia acesteia fiind confirmată atât de instanța de fond, cât și de instanța de recurs. În ceea ce privește ordonanța nr. 7355/P/2002 din 7 iunie 2004, semnată de procurorul T.M. și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 4908/P/2006 din 6 octombrie 2006, dată de procurorul R.I., aceste acte procesuale ale organului de urmărire penală nu au putut fi supuse, pe fond, controlului jurisdicțional al instanței, din pricina nerespectării de către petiționarul R.M.

a termenelor procedurale de promovare a plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., astfel încât acestea au devenit definitive. Împrejurarea că procurorii acuzați de petiționarul R.M. de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului au ajuns la concluzia că acuzațiile reclamate de petiționar în cele trei dosare penale ale Parchetelor de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 și 4 București nu se verifică, dispunând soluții de netrimitere în judecată (scoatere de sub urmărire penală sau, după caz, neîncepere a urmăririi penale), generând astfel nemulțumirea petiționarului, nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunilor prevăzute în art. 246 și art. 264 C. pen., actul decizional al celor doi procurori, fiind, în fiecare caz în parte, urmarea aplicării dispozițiilor legale în concordanță cu convingerea organului judiciar, fundamentată pe elementele probatorii sau actele premergătoare existente în cauză.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că nu există temeiuri pentru desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și, în consecință, în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.M. împotriva sentinței nr. 10 din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, Secția I penală.