ÎCCJ, decizie (scj.ro #86780)

. Răspunderea patrimonială a statului pentru

prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Instanța competentă

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Competență.

Index alfabetic :

Competență materială.

- Răspundere patrimonială.

- Prejudiciu.

C.proc.civ. : art. 1 alin.(1), art. 2

alin.(1) lit. h.

Constituția României : art. 52 alin. (3)

C.proc.pen. : art. 221 alin. (1)

Articolul 52 alin.(3) din Constituție

stabilește răspunderea patrimonială a statului pentru

prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, indiferent de modul în care s-au

produs, fără ca textul să privească doar prejudiciile

cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale, la care

se referă în mod expres

articolul 2 alin.(1) lit. h C.proc.civ.

Acest text este de strictă interpretare și nu

privește prejudiciile produse prin neefectuarea de către organul de

urmărire penală a actelor de procedură necesare pornirii

procesului penal.

Aplicarea sa

presupune existența unui proces penal, în cursul căruia s-au

săvârșit erori judiciare prin care au fost cauzate prejudicii

titularului cererii.

Astfel, acțiunea având ca obiect repararea pagubelor

produse prin faptul că procurorul nu s-a sesizat din oficiu cu privire la

săvârșirea unor infracțiuni, este, conform art. 1 alin.(1)

C.proc.civ., de competența judecătoriei și nu tribunalului.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 2600 din

16 aprilie 2008

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

Buzău, reclamatul C.G.E. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca pârâtul să fie obligat

să-i plătească suma de 200.000 lei RON, reprezentând daune

morale pentru neîndeplinirea îndatoririlor legale de către procuror.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe

prevederile art. 1000 alin.(3) Cod civil, art. 13 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

art. 21 alin.(1) și art. 52 alin.(3) din Constituția României, art.

54 alin. (1) și alin.(2) și art. 56 din Decretul nr. 31/1954.

Judecătoria Buzău, prin sentința

civilă nr. 4944 din 23 octombrie 2006, a declinat competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Buzău,

reținând că, potrivit art. 52 alin.(3) din Constituție, statul

răspunde patrimonial potrivit legii pentru prejudiciile cauzate prin erori

judiciare în procesele penale, că principiul responsabilității

statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori

judiciare săvârșite în procesele penale se aplică tuturor

victimelor unor asemenea erori și că, potrivit art. 2 alin.(1) pct. 1

lit. h Cod procedură civilă, „tribunalul judecă în primă

instanță cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori

judiciare săvârșite în dosarele penale”.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr.

537 din 4 mai 2007, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român, precum și acțiunea formulată

de reclamant.

Prin decizia civilă nr. 349 din 10 septembrie 2007,

Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat de reclamant împotriva

acestei sentințe, reținând că, inițial, reclamantul a cerut

ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 200.000 lei daune morale

pentru neîndeplinirea de către procuror a obligației sale legale,

constând în sesizarea din oficiu cu privire la săvârșirea unor

infracțiuni, iar, ulterior, și-a modificat acțiunea, precizând

că își întemeiază cererea pe art. 13 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale

și a cerut să se constate că procurorul nu și-a îndeplinit

îndatoririle de serviciu, încălcându-i dreptul la un proces echitabil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul care, invocând art. 304 pct. 8 și pct.9 C.proc.civ., a

arătat că instanțele au interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic, iar hotărârile sunt lipsite

de temei legal și au fost date cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii.

A susținut recurentul, că s-a adresat

justiției, invocând art. 21 din Constituția României și art. 13

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, deoarece organul de urmărire

penală nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunile care

rezultau din declarațiile martorilor audiați într-un dosar de

revizuire, și a precizat că nu a sesizat instanța pentru

repararea pagubelor produse prin erori judiciare (art. 504-507 Cod

procedură penală).

Înalta Curte, din oficiu, a invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.

Analizând recursul în raport de susținerile

recurentului și de motivul de recurs invocat din oficiu, s-a constatat

că este fondat.

Recurentul a invocat art. 304 pct. 8 și pct.9

C.proc.civ., însă susținerile acestuia privitoare la calificarea

juridică a acțiunii (și nu interpretarea actului juridic dedus

judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C.proc.civ.) fac posibilă

încadrarea în art. 304 pct. 5 C.proc.civ., iar, față de obiectul acțiunii,

așa cum a fost determinat de reclamant și de prevederile art. 1

și urm. C.proc.civ., competentă să soluționeze pricina în

primă instanță este judecătoria și nu tribunalul.

Art. 2 alin. (1) lit. h C.proc.civ. stabilește

competența tribunalului pentru soluționarea în primă

instanță a „cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin

erori judiciare săvârșite în procesele penale”.

În prezenta cauză, cererea cu care a fost

investită prima instanță nu are obiectul prevăzut de textul

citat.

Recurentul nu a invocat faptul că i s-a produs un

prejudiciu „prin erori judiciare săvârșite într-un proces penal”,

pentru a fi incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h Cod procedură

civilă.

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

Buzău și prin cererea depusă la tribunal, reclamantul a

susținut că există obligația procurorului, stabilită

de art. 221 alin.(1) C.proc.pen., constând în sesizarea din oficiu cu privire

la săvârșirea infracțiunilor care, în opinia sa, rezultă

din declarațiile martorilor audiați la data de 2 decembrie 1998

și că prin neîndeplinirea acestei obligații de serviciu i-a fost

încălcat dreptul la un proces echitabil.

În acțiune, au fost invocate prevederile art. 1000

alin.(3) C.civ., art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, art. 21 alin. (1) și

art. 52 alin. (3) din Constituție, art. 54 alin. (1) și alin.(2)

și art. 56 din Decretul nr. 31/1954, iar prin cererea precizatoare s-a

invocat art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, făcându-se referiri și

la art. 11 alin. (1) și  alin.(2) și art. 20 din

Constituție și art. 998 C.civ.

Reclamantul nu a invocat art. 504-507 C.proc.pen., iar

textele invocate de acesta nu reglementează răspunderea statului

numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în

procesele penale.

Articolul 52 alin.(3) din Constituție

stabilește răspunderea patrimonială a

statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile

judiciare, indiferent de modul în care s-au produs, fără ca textul

să privească doar prejudiciile cauzate prin erorile judiciare

săvârșite în procesele penale, la care se referă în mod expres

articolul 2 alin.(1) lit. h C.proc.civ., text care este de strictă

interpretare și care nu privește prejudiciile produse prin

neefectuarea de către organul de urmărire penală a actelor de

procedură necesare pornirii procesului penal.

Aplicarea acestui text presupune existența unui

proces penal, în cursul căruia s-au săvârșit erori judiciare

prin care au fost cauzate prejudicii titularului cererii, iar în prezenta

cauză s-a cerut repararea pagubelor produse prin faptul că procurorul

nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor

infracțiuni și nu prin erori judiciare săvârșite în procese

penale, în sensul art. 504-507 C.proc.pen., așa cum greșit s-a

reținut prin sentința primei instanțe, păstrată prin

decizia instanței de apel.

De altfel, reclamantul a precizat că nu a sesizat

instanța pentru pagubele produse prin erori judiciare, neinvocând art.

504-507 C.proc.pen.

Față de obiectul acțiunii formulate de

reclamant, nu sunt incidente

prevederile art. 2 alin.(1) lit. h C.proc.civ., iar,

față de suma de 200.000 lei RON cerută ca daună

morală, competența soluționării cererii aparține,

conform art. 1 alin.(1) C.proc.civ., judecătoriei.

Prin urmare, sentința primei instanțe,

dată de tribunal cu încălcarea competenței judecătoriei,

este nelegală. De asemenea, este nelegală și decizia

instanței de apel, prin care a fost păstrată sentința

pronunțată de tribunal.

Pentru considerentele expuse, fiind incidente prevederile

art. 304 pct. 3 C.proc.civ., conform art. 312 alin.(3) C.proc.civ., a fost

admis recursul declarat de reclamant și au fost casate hotărârile

pronunțate de tribunal și de instanța de apel iar, conform art. 304

alin.(6) C.proc.civ., dosarul s-a trimis spre judecare, Judecătoriei

Buzău.