ÎCCJ, decizie (scj.ro #85122)

Contestație în anulare. Inadmisibilitate. Critica motivării deciziei de recurs. Omisiunea cercetării unui motiv de recurs. Opinie separată C. proc. civ ., art. 318 În conformitate cu dispozițiile art.318 C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”. Nu poate face obiectul contestației în anulare motivarea deciziei pronunțate în recurs, pe care contestatorul o apreciază neconvingătoare și nesusținută de probe, situație care excede, însă, cazurilor limitativ și expres prevăzute de lege pentru care se poate formula contestație în anulare.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1519 din 8 martie 2005 Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2005, T.S. a formulat în temeiul dispozițiilor art.318 C. proc. civ. contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 228 din 18 ianuarie 2005, pronunțate de Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care i-a fost respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr.431 din 24 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Contestatorul a susținut că instanța de recurs nu a făcut o analiză completă a motivelor de casare privind nemotivarea refuzului de avizare a menținerii sale în funcție, precum și cel referitor la necesitatea avizării periodice sau anuale pentru continuarea activității după împlinirea vârstei de 62 de ani.

A mai susținut contestatorul că instanța de recurs a omis să cerceteze criticile privind: - imparțialitatea președintelui Curții de Apel Craiova, cel care a făcut propunerea de înlăturarea sa din funcție și care apoi a susținut-o în calitate de membru al C.S.M; - necenzurarea de către instanța fondului a refuzului de avizare; - constatarea lipsei de eficiență a decretului prezidențial nr.503/2004, de eliberare din funcție și obligarea C.S.M. de a îndeplini formalitățile pentru emiterea unui nou decret, de numire în funcție; - încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi și al dreptului la muncă și în fine; - lipsa criteriilor obiective pe care s-a întemeiat măsura îndepărtării sale din funcție.

Contestația în anulare nu este întemeiată. În conformitate cu dispozițiile art.318 C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”. În speță contestatorul T.S. a invocat atât omisiunea de cercetare, cât și analiza incompletă a unor motive de critică formulate în recursul ce a făcut obiectul deciziei civile nr.228/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ. Referitor la omisiunea de pronunțare, - din considerentele deciziei menționate, rezultă că instanța de recurs a analizat detaliat criticile formulate având în vedere toate susținerile reclamantului-recurent, astfel încât acest motiv de contestație urmează a fi apreciat ca nefondat.

De altfel, este de reținut și faptul că prin contestație s-au invocat și alte critici decât cele ce au format obiectul recursului, contestatorul reiterând în fapt motivele de fond ale acțiunii sale. În ce privește analiza incompletă a motivelor de casare privind nemotivarea refuzului de avizare a menținerii în funcție și necesitatea avizării periodice sau anuale pentru continuarea activităților și după împlinirea vârstei de pensionare, de reținut că prin aceasta se critică de fapt motivarea deciziei pronunțate în recurs, pe care contestatorul o apreciază neconvingătoare și nesusținută de probe, situație care excede, însă, cazurilor limitativ și expres prevăzute de lege pentru formularea contestației în anulare.

Astfel fiind în raport de considerentele expuse, contestația în anulare a fost respinsă cu majoritate, fiind formulată opinie separată. Opinie separată Din decizia instanței de recurs rezultă că susținerea recurentului nu a fost eventual înlăturată cu o motivare din care să rezulte convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată. Instanța de recurs nu a făcut o motivare argumentată pro sau contra, în raport cu motivul de recurs invocat. În acest sens, în jurisprudența Curții europene a drepturilor omului s-a stabilit în mod constant că noțiunea de „proces echitabil” în sensul art.6 din Convenție „impune ca o jurisdicție internă, în speță, instanța care a soluționat recursul – să examineze efectiv problemele esențiale ce-i sunt supuse examinării, și nu să se mulțumească a confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare” – în speță instanța de fond (Cauza Halle contra Finlanda, 19 decembrie 1997 paragraf 59,60).

Așa fiind, lipsa motivării cu privire la motivul de recurs invocat echivalează cu „omisiunea” la care se referă art.318 (1) teza a II-a C. proc. civ. I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1519 din 8 martie 2005 Consider că în raport de dispozițiile procedurale aplicabile contestația în anulare trebuia admisă cu consecința anulării deciziei nr.228/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și rejudecării recursului pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art.318 (1) teza a II-a C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când ... respingând recursul ... instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

Prin recursul formulat de contestator împotriva sentinței civile nr.41/2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, acesta a invocat printre alte motive de recurs și faptul că avizul dat de Președintele Curții de Apel Craiova, cât și Ministerul Justiției, care au făcut propunerea de încetare a activității, nu au arătat motivele pentru care nu mai avizează menținerea sa în funcție (motivul 2 din recurs). Instanța de recurs, prin decizia civilă nr.228/2005 a respins recursul formulat, fără însă a „cerceta”și acest motiv de casare expres invocat în condițiile art.304 pct.7 și 10 C. proc. civ. Astfel, prin cel de-al doilea motiv de recurs, contestatorul-recurent a susținut că avizul dat de Președintele Curții de Apel Craiova nu cuprinde motivele pentru care nu mai avizează menținerea sa în funcția de judecător, în condițiile în care toți judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au fost menținuți în funcție până la împlinirea vârstei de 68 ani.

Acest motiv de recurs, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei contestate nu a fost analizat de instanța de recurs în sensul că susținerea recurentului nu a fost eventual înlăturată cu o motivare din care să rezulte convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată. Faptul că instanța de recurs s-a mulțumit să amintească într-o singură frază despre „reforma justiției”, la care se referă avizul dat de președintele Curții de Apel Craiova nu echivalează cu o motivare argumentată pro sau contra, în raport de motivul de recurs invocat.

În acest sens, în jurisprudența Curții europene a drepturilor omului s-a stabilit în mod constant că noțiunea de „proces echitabil” în sensul art.6 din Convenție „impune ca o jurisdicție internă, în speță, instanța care a soluționat recursul – să examineze efectiv problemele esențiale ce-i sunt supuse examinării, și nu să se mulțumească a confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare” – în speță instanța de fond (Cauza Halle contra Finlanda, 19 decembrie 1997 paragraf 59, 60). Așa fiind, lipsa motivării cu privire la motivul de recurs invocat echivalează cu „omisiunea” la care se referă art.318 (1) teza a II-a C. proc. civ.

În situația în care contestația în anulare ar fi fost admisă, recursul ar fi fost rejudecat, prilej cu care instanța de recurs ar fi avut posibilitatea să înlăture această omisiune printr-o motivare argumentată cu privire la avizul invocat, indiferent de soluția pe care ar fi pronunțat-o în final (de respingere sau de admitere a recursului).