ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1519/2005

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31

ianuarie 2005, T.S. a formulat în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.,

contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 828 din 18 ianuarie 2005,

pronunțată de secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care i-a fost respins recursul declarat împotriva sentinței

civile nr. 431 din 24 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Contestatorul a susținut că instanța

de recurs nu a făcut o analiză completă a motivelor de casare, privind

nemotivarea refuzului de avizare a menținerii sale în funcție, precum și cel

referitor la necesitatea avizării periodice sau anuale pentru continuarea activității

după împlinirea vârstei de 62 de ani.

A mai susținut contestatorul, că

instanța de recurs a omis să cerceteze criticile privind:

- imparțialitatea Președintelui Curții

de Apel Craiova, cel care a făcut propunerea de înlăturare a sa din funcție și

care apoi a susținut-o în calitate de membru al C.S.M.;

- necenzurarea de către instanța

fondului, a refuzului de avizare;

- constatarea lipsei de eficiență a Decretului

prezidențial nr. 503/2004, de eliberare din funcție și obligarea C.S.M., de a

îndeplini formalitățile pentru emiterea unui nou decret, de numire în funcție;

- încălcarea principiului

constituțional al egalității în drepturi și al dreptului la muncă și în fine;

- lipsa criteriilor obiective pe

care s-a întemeiat măsura îndepărtării sale din funcție.

Contestația în anulare nu este

întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art.

318 C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.

În speță, contestatorul T.S. a

invocat atât omisiunea de cercetare, cât și analiza incompletă a unor motive de

critică formulate în recursul ce a făcut obiectul deciziei civile nr. 228/2005,

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.

Referitor la omisiunea de pronunțare,

din considerentele deciziei menționate, rezultă că instanța de recurs a analizat

detaliat criticile formulate, având în vedere toate susținerile reclamantului-recurent,

astfel încât acest motiv de contestație urmează a fi apreciat ca nefondat.

De altfel, este de reținut și faptul

că prin contestație s-au invocat și alte critici, decât cele ce au format

obiectul recursului, contestatorul reiterând în fapt motivele de fond ale

acțiunii sale.

În ce privește analiza incompletă a motivelor

de casare privind nemotivarea refuzului de avizare a menținerii în funcție și

necesitatea avizării periodice sau anuale pentru continuarea activităților și

după împlinirea vârstei de pensionare, de reținut că prin aceasta se critică de

fapt, motivarea deciziei pronunțate în recurs, pe care contestatorul o

apreciază neconvingătoare și nesusținută de probe, situație care excede, însă,

cazurilor limitative și expres prevăzute de lege, pentru care se poate formula

contestație în anulare.

Astfel fiind, în raport cu

considerentele expuse în majoritate, Curtea urmează să respingă contestația în

anulare formulată de T.S., împotriva deciziei nr. 228/2005, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.

Cu opinia separată a Doamnei

judecător G.B., în sensul admiterii contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de T.S., împotriva deciziei nr. 228 din 18 ianuarie 2005, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Cu opina separată a Doamnei

judecător G.B., în sensul admiterii contestației.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2005.

Opinia

separată a doamnei judecător G.B.

Consider că în raport cu dispozițiile procedurale

aplicabile, contestația în anulare trebuia admisă cu consecința anulării

deciziei nr. 228/2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și

rejudecării recursului, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 318

alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă „hotărârile instanțelor de recurs

mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când, respingând recursul,

instanța a omis din greșeală

să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau casare”.

Prin recursul formulat de

contestator împotriva sentinței civile nr. 41/2004, pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, acesta a invocat printre alte motive de recurs, și faptul că

avizul dat de Președintele Curții de Apel Craiova, cât și Ministerul Justiției,

care au făcut propunerea de încetare a activității, nu au arătat motivele

pentru care nu mai avizează menținerea sa în funcție (motivul 2 din recurs).

Instanța de recurs, prin decizia

civilă nr. 228/2005, a respins recursul formulat, fără, însă, a „cerceta”și

acest motiv de casare expres invocat, în condițiile art. 304 pct. 7 și 10 C.

proc. civ.

Astfel, prin cel de-al doilea motiv

de recurs, contestatorul-recurent a susținut că avizul dat de Președintele

Curții de Apel Craiova, nu cuprinde motivele pentru care nu mai avizează

menținerea sa în funcția de judecător, în condițiile în care toți judecătorii

de la Curtea de Apel Craiova au fost menținuți în funcție până la împlinirea

vârstei de 68 ani.

Acest motiv de recurs, așa cum

rezultă din cuprinsul deciziei contestate, nu a fost analizat de instanța de

recurs, în sensul că susținerea recurentului nu a fost eventual înlăturată cu o

motivare din care să rezulte convingerea instanței cu privire la soluția

pronunțată.

Faptul că instanța de recurs s-a

mulțumit să amintească într-o singură frază despre „reforma justiției” la care

se referă avizul dat de președintele Curții de Apel Craiova, nu echivalează cu

o motivare argumentată pro sau contra, în raport cu motivul de recurs invocat.

În acest sens, în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în mod constant că noțiunea

de „proces echitabil”, în sensul art. 6 din Convenție, „impune ca o jurisdicție

internă, în speță instanța care a soluționat recursul, să examineze efectiv

problemele esențiale ce-i sunt supuse examinării, și nu să se mulțumească a

confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare”, în speță

instanța de fond (Cauza Halle contra Finlanda, 19 decembrie 1997, parag.

59,60).

Așa fiind, lipsa motivării cu

privire la motivul de recurs invocat, echivalează cu „omisiunea” la care se

referă art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În situația în care contestația în

anulare ar fi fost admisă, recursul ar fi fost rejudecat, prilej cu care instanța

de recurs ar fi avut posibilitatea să înlăture această omisiune, printr-o motivare

argumentată cu privire la avizul invocat, indiferent de soluția pe care ar fi

pronunțat-o în final (de respingere sau de admitere a recursului).