ÎCCJ, decizie (scj.ro #82549)

Dreptul muncii. Contract de muncă. Act adițional privitor la formarea profesională a salariaților. Obligații Cuprins pe materii : Dreptul muncii. Contract de muncă. Act adițional privitor la formarea profesională a salariaților. Obligații Index alfabetic : Dreptul muncii - Contract de muncă. Act adițional privitor la formarea profesională a salariaților - Act adiționat la contractul de muncă privitor la formarea profesională a salariaților Codul muncii anterior , art. 71 Obligația salariatului, asumată prin act adiționat la contractul individual de muncă, de a respecta contractul o anumită perioadă de timp conform art. 71 din Codul muncii în vigoare la data încheierii contractului, subzistă numai în cazul în care angajatorul a asigurat perfecționarea prin trimiterea la o școală sau la un curs de perfecționare cu scoaterea din producție.

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6275 din 12 noiembrie 2004 Societatea comercială „T.C.” SRL a chemat în judecată pe C.M.I., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.000 de dolari SUA, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea specializării acesteia în lucrări de tehnică dentară și pregătirii sale sub aspect deontologic. În motivarea cererii, se arată că părțile au încheiat un act adițional la contractul de muncă, în vederea formării profesionale a salariatei și asigurării confidențialității în executarea lucrărilor dentare de către angajat, față de societate. Pârâta s-a obligat să nu denunțe unilateral contractul de muncă pe o perioadă de 5 ani și să nu întreprindă nimic de natură a afecta relația dintre angajator și salariat, în caz contrar pârâta urmând să plătească societății 1.000 de dolari SUA.

Prin sentința civilă nr. 568 din 17 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV–a civilă a fost respinsă acțiunea ca nefondată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a asigurat specializarea pârâtei prin cursuri de pregătire profesională sau de perfecționare, ori prin instruirea acesteia la locul de muncă. Recursul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 1069 din 12 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a VII-a, prin care a fost modificată sentința în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei solicitate. S-a apreciat că recurenta a făcut toate probele necesare și prevăzute de lege în dovedirea pretențiilor sale, fiind necontestată încheierea actului adițional la contractul de muncă.

Considerând că această decizie a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, totodată hotărârea fiind și netemeinică, prin recursul în anulare de față, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea ei și menținerea soluției instanței de fond. Recursul în anulare – admisibil, fiind exercitat împotriva unei hotărâri date anterior datei abrogării art. 330 C. proc. civ. - este întemeiat.

Între reclamantă și pârâtă, absolventă a școlii postliceale particulare Hyperion, cu examen de diplomă – absolvent la Școala postliceală sanitară Fundeni – a fost încheiat un contract de muncă, urmat de un act adițional, potrivit căruia reclamanta se angaja să asigure salariatei specializarea în lucrări de tehnică dentară, punând la dispoziția acesteia materialele adecvate tehnicii moderne, iar pârâta se obliga să nu denunțe unilateral contractul de muncă pe o perioadă de 5 ani. În caz contrar, salariata avea obligația de a plăti reclamantei echivalentul sumei de 1.000 de dolari SUA. Încheierea actului adițional se poate realiza în condițiile art. 71 din codul muncii, în vigoare la data soluționării cauzei, în cazul trimiterii la o școală sau la un curs de calificare ori perfecționare cu scoatere din producție.

Numai în această situație contractul de muncă se completează cu un act adițional în care se poate prevedea obligația salariatului, de a respecta contractul de muncă, o anumită perioadă de timp. Cerințele acestui text nu sunt realizate în speță. În plus, nu rezultă nici din motivarea acțiunii și susținerile reclamantei în ce a constat activitatea de specializare a pârâtei la locul de muncă, în situația în care aceasta era absolventa unei școli de profil. Nu se poate considera cu temei, că punerea la dispoziția salariatei a aparaturii și materialelor adecvate tehnicii moderne, cum se prevede în cuprinsul actului adițional, se încadrează în cadrul unei specializări, cele menționate înscriindu-se pe linia specifică a executării contractului de muncă.

Invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 969 C.civ., care, în adevăr, dau caracter de lege, deci putere obligatorie, convențiilor legal făcute, nu poate conduce la respingerea recursului în anulare întrucât actul adițional este lipsit de suport legal. Dimpotrivă, nu se poate reține în cauză că a avut loc o specializare, ci numai că părțile s-au aflat în raporturile derivând dintr-un contract de muncă ce putea înceta și prin demisie. Așa fiind recursul în anulare a fost admis, s-a casat decizia recurată și s-a respins recursul declarat de reclamantă împotriva soluției instanței de fond.