ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1466/2010

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele;

Prin Sentința penală nr. 842 din data de 23 octombrie 2009,

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins cererea

de revizuire a Sentinței penale nr. 871 din 24 iunie 2004 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, privind pe revizuentul I.G., ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că revizuentul a solicitat audierea martorului B.M.G.

pentru a se constata că acesta este unul din autorii furtului, invocându-se

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

La termenul din 26 august 2009,

instanța a admis în principiu cererea de revizuire constatând că a fost

formulată de o persoană având calitate procesuală, în termen legal și au fost

invocate dispoz. art. 394 lit. a) C. proc. pen.

În cauză a fost audiat martorul

B.M.G. a cărui declarație dată sub prestare de jurământ a fost consemnată și

atașată la dosarul cauzei.

Prin Sentința penală nr. 871 din 24

iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

550/2003, în baza art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. și

alin. (3) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe

inculpatul I.G. la pedeapsa închisorii de 8 ani.

A aplicat art. 71 - 64 C. pen.

În fapt, s-a reținut că în ziua de

15 noiembrie 2001, în jurul orelor 14.30, inculpatul I.G. a participat,

împreună cu coinculpații S.F. și P.C. la sustragerea de benzină cu ajutorul

unei instalații improvizate, dintr-o conductă aparținând S.P. SA situată în

zona cimitirului G.

Cazul de la lit. a) constituie motiv

de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare, deci atunci când în urma cunoașterii acestor fapte sau împrejurări

noi se ajunge la o soluție diametral opusă celei date inițial.

Revizuentul a invocat ca fapt nou

autodenunțul martorului B.M.G. cu privire la participarea sa la săvârșirea

faptei pentru care revizuentul a fost condamnat. Martorul a declarat faptul că

a săvârșit fapta împreună cu inculpații P.C. și S.F., fără știrea revizuentului

I.G.

Instanța apreciază că declarația

acestui martor trebuie analizată din perspectiva coroborării acesteia cu

celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării

judecătorești de instanța de fond.

Astfel, inculpatul P.C. a declarat

în faza de urmărire penală că la sfârșitul lunii octombrie 2001 inculpatul I.G.

a cumpărat o cantitate mai mare de țeavă care a fost asamblată de inculpatul

S.F., ulterior îngropată și înțepată în conducta de transport a produselor

petroliere.

În același sens este și declarația

martorei E.M., lucrător comercial, care l-a recunoscut pe inculpatul I.G. ca

fiind cel care a cumpărat în data de 24 ianuarie 2001 o mare cantitate de țeavă,

expertiza tehnică efectuată în faza de urmărire penală arătând că țeava de la

instalația artizanală are aceleași caracteristici tehnice cu cea cumpărată de

către inculpatul I.G.

Activitatea infracțională s-a

desfășurat pe un teren aparținând Institutului P. închiriat de către inculpatul

I.G. prin SC G.P. SRL, pentru un an, de la data de 1 octombrie 2001 la data de

31 decembrie 2002 în scopul amenajării unei parcări, parcare care în fapt nu a

funcționat niciodată.

Instanța de fond reține în

continuare că cel care a organizat activitatea de sustragere a bunurilor este

chiar revizuentul I.G. și că participarea revizuentului la săvârșirea faptei nu

s-a făcut numai în baza unei declarații date de inculpatul P.C. ci s-a

coroborat cu alte probe.

Revizuentul a mai invocat și faptul

că în perioada săvârșirii faptelor a fost operat și imobilizat la pat, aspecte

pentru care nu a depus acte medicale, această variantă fiind susținută de

declarația dată de martora D.A.M., fosta concubină a acestuia, în cursul

cercetării judecătorești la instanța de fond, care a precizat că avea

cunoștință de starea de sănătate a acestuia fiind vecini, deși se despărțiseră

din august 2001, după ce în cursul urmăririi penale nu a precizat nimic despre

vreo îmbolnăvire a acestuia, arătând, în schimb, că era plecat mai tot timpul,

dar nu știe ce anume făcea.

De altfel, această apărare a fost

înlăturată și de instanța de apel, cât și de cea de recurs ca urmare a faptului

că nu a fost dovedită prin acte medicale, înlăturându-se declarația concubinei

acestuia.

Din actele medicale depuse cu ocazia

soluționării cererii de revizuire rezultă starea de sănătate a revizuentului în

anii 2008 - 2009, la o distanță mare în timp de momentul săvârșirii faptelor,

2001, astfel încât aceste înscrisuri nu pot dovedi apărarea acestuia.

Nu în ultimul rând, instanța

constată că revizuentul a mai formulat o cerere de revizuire întemeiată tot pe

art. 394 lit. a) C. proc. pen., ca urmare tot a unui autodenunț făcut însă de o

altă persoană, M.I., cerere de revizuire respinsă ca neîntemeiată reținându-se

și mențiunea din cererea de revizuire din care rezultă că numitul M.I. l-ar

disculpa pe revizuent contra unei sume de bani.

Cu privire la declarația martorului

B.M.G., acesta a arătat că are cunoștință de o serie de detalii (suspect de

multe) cu privire la tipul de țeavă folosit și la instalația artizanală

folosită, detalii pe care putea să le cunoască fie participând direct la

săvârșirea faptei (care nu o exclude, însă, pe cea a revizuentului, indicând

doar și un alt participant care nu a fost urmărit și condamnat pentru

participarea sa la această faptă), fie chiar de la revizuent, cu care s-a

întâlnit în penitenciar, după cum singur declară.

Împotriva acestei soluții, a

declarat apel, revizuentul condamnat I.G. care critică soluția primei instanțe

ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând în principal trimiterea cauzei

spre rejudecare la Tribunalul București iar în subsidiar, anularea sentinței de

condamnare și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 256 din 10

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins ca

nefondat apelul formulat reținându-se următoarea situație:

În concluzie, prin cererea de

revizuire formulată, în susținerea acesteia nu s-au adus elemente, probe și

împrejurări noi care să fi fost necunoscute de instanța de fond care a judecat

dosarul de fond și a dispus condamnarea petentului condamnat revizuent.

Reluarea examinării probelor deja

administrate și apreciate de instanță la momentul condamnării nu conduce la

admiterea unei cereri de revizuire formulată în temeiul prevăzut de art. 394

lit. a) C. proc. pen., dar nici la o trimitere spre rejudecare a cauzei, la

aceeași instanță.

Chiar dacă, petentul condamnat

revizuent nu ar fi beneficiat de un proces echitabil și nu i s-ar fi respectat

dreptul la apărare, aceste aspecte nu țin de cazul de revizuire prevăzut de

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Ele ar fi constituit fie motive de

apel sau cazuri de casare a soluțiilor pronunțate la judecata în fond a cauzei

cu ocazia soluționării apelului sau recursului vizând Sentința penală nr. 871

din 24 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală (Dosar

nr. 550/2003), prin care petentului condamnat revizuent i s-a aplicat o

pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. și alin. (3) lit. a)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În consecință, se apreciază, în

raport de cele invocate mai sus că nu poate fi primită nici cererea petentului

condamnat revizuent de trimitere a cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe,

întrucât instanța fondului a examinat amplu, minuțios și responsabil cererea de

revizuire formulată, iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 379 pct. 2, lit. b) C. proc. pen.

De asemenea, corect s-a apreciat că

cererea martorului B.M.G. nu este de natură a duce la achitarea petentului

condamnat revizuent.

Cât privește starea de sănătate a

revizuentului, aceasta face obiectul altei cauze, în raport de prevederile art.

453 C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii,

condamnatul revizuent a declarat recurs, criticând soluția instanței de apel ca

fiind nelegală și netemeinică și invocând în acest sens, cazul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C.

proc. pen. (când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut

o greșită aplicare a legii).

În susținerea recursului se depun la

dosar acte medicale cu precizarea că din referatul medical din 6 octombrie 2009

se precizează că acesta nu are valabilitate în fața organelor judiciare, el

reprezentând doar o informare scrisă a medicului asupra stării de sănătate a

pacientului.

Se solicită trimiterea dosarului

spre rejudecare la instanța de fond.

Examinând legalitatea și temeinicia

soluției instanței de apel, Înalta Curte constată critica formulată de

revizuentul recurent I.G. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Cazurile de revizuire sunt prevăzute

strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând

descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza

în a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau interpret;

declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a

cărui revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul

sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală în cauză să fi comis o

infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauză instanța de fond și de apel

au analizat susținerile revizuentului susceptibile de a fi încadrate în

cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., constatând că aceste

susțineri sunt nefondate și apreciind, în mod eronat, că motivele invocate de

către revizuent, constituie, în fapt, o critică a administrării și soluționării

cauzei în fond, ceea ce nu poate constitui temei de revizuire și că ceea ce

poate face obiectul probațiunii în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394

lit. a) C. proc. pen. o constituie faptele probatorii noi, iar nu mijloacele de

probă noi, fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a

probațiunii pentru fapte cunoscute și verificate de instanțele care au

verificat cauza.

Pe de altă parte, se constată că din

actele medicale depuse la dosar cu ocazia soluționării cererii de revizuire,

rezultă starea de sănătate a revizuentului condamnat recurent în anii 2008 -

2009, la o distanță mare de timp de momentul săvârșirii faptelor, anul 2001.

Așadar, cum aspectele invocate nu se

regăsesc în cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de dispozițiile

art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., având în vedere dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

revizuentului condamnat I.G.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga pe recurentul revizuent la plata cheltuielilor de judecată către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul condamnat I.G. împotriva Deciziei penale nr. 256 din 10

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 aprilie 2010.