ÎCCJ, decizie (scj.ro #83262)

Nedepunerea de către reprezentanții sucursalei societății la oficiul reprezentantului registrului comerțului a semnăturilor lor. Consecințe Nerespectarea de către conducătorul sucursalei a obligației prevăzute de art.45 din Legea nr.31/1990 de a-și depune semnătura la Oficiul Registrului Comerțului odată cu cererea de înregistrare a mențiunii corespunzătoare numirii sale nu atrage nulitatea actului de numire în calitate de reprezentant al părții ci inopozabilitatea față de terții care nu au cunoscut actul sau faptul pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută de lege. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1613 din 13 mai 2008) Constată că la data de 17 aprilie 2007, reclamanta SNTFM CFR a chemat în judecată pe pârâta SC S.I.

SA București, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata sumei reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate în temeiul contractului de plată centralizată și reduceri tarifare, actualizată conform indicelui de inflație până la achitare, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr.3779 din 27 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj – Secția Comercială în dosarul nr.8447/63/2007 s-a anulat cererea de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art.161 alin.2 Cod procedură civilă și a reținut că acțiunea a fost introdusă de o persoană care nu are calitatea de reprezentant al societății reclamante.

Acțiunea a fost promovată prin directorul general al Sucursalei, M.F., pe baza procurilor judiciare, prin care sunt mandatați generic directorii de sucursale. Or, potrivit certificatelor emise de ORC, reprezentantul Sucursalei Craiova este o altă persoană, C.C. Potrivit art.143 2 din Legea nr.31/1990, consiliul de administrație, prin președintele său, reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție, iar reprezentanții societății sunt obligați să depună semnăturile lor la registrul comerțului. Întrucât reclamanta nu a cerut înregistrarea acestor mențiuni, nu justifică calitatea de reprezentant a directorului M.F. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SNTFM CFR Marfă SA - Sucursala Craiova și prin decizia nr.283 din 22 noiembrie 2007 Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că directorul general al SNTFM CFR Marfă SA a delegat atribuțiile referitoare la reprezentarea în judecată a societății naționale către directorii sucursalelor București, Craiova, Timișoara, Iași, Cluj, Constanța Ferry – Boat , Brașov, Galați și întrucât de la data de 19 iulie 2004 F .M. deține funcția de director al Sucursalei Craiova, această persoană are calitatea de reprezentant al societății care stă în procesul de față în calitate de reclamant. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.I. SA invocând motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.

Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. (...) Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, soluția de admitere a apelului și de desființare a sentinței și trimitere a cauzei spre rejudecare tribunalului potrivit dispozițiilor art.297 alin.1 Cod procedură civilă, ca urmare a respingerii excepției lipsei dovezii calității de reprezentant este pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în condițiile în care directorul general al SNTFM CFR Marfă SA, B.E.L., a delegat dreptul de semnare a acțiunii în justiție către directorul Sucursalei Craiova, iar F.M.

deținea funcția de director al Sucursalei Craiova, astfel că această persoană face dovada calității de reprezentant. Instanța de apel în mod legal a dat eficiență juridică procurilor judiciare întrucât acestea au fost emise în conformitate cu prevederile art.19 alin.2 din statutul SNTFM CFR Marfă SA, anexă la Hotărârea de Guvern nr.582/1998, care prevede că directorul general poate delega o parte din atribuțiile sale directorilor executivi sau oricărei alte persoane din cadrul CFR. Faptul că în aceste procuri nu este menționat numele directorului nu este de natură a lipsi de efecte juridice aceste acte.

Instanța de apel interpretând dispozițiile art.45 și art.50 alin.1, art.54(2) din Legea nr.31/1990 a reținut corect că nerespectarea de către conducătorul sucursalei a obligației prevăzute de art.45 din Legea nr.31/1990 de a-și depune semnătura la Oficiul Registrului Comerțului odată cu cererea de înregistrare a mențiunii corespunzătoare numirii sale nu atrage nulitatea actului de numire în calitate de reprezentant al părții și că singura sancțiune este inopozabilitatea față de terții care nu au cunoscut actul sau faptul pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută de lege. Instanța de apel a argumentat corect că nu operează nici sancțiunea inopozabilității față de intimată a modificărilor actelor constitutive cu privire la persoana directorului, deoarece după semnarea cererii de chemare în judecată nu se mai poate susține nici necunoașterea persoanei desemnate de către SNTFM CFR Marfă SA ca reprezentant.

De altfel această condiție de publicitate a fost îndeplinită conform mențiunii nr.39298/7 septembrie 2007 a Oficiului Registrului Comerțului. Așa fiind Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.