ÎCCJ, decizie (scj.ro #84680)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84680) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Înșelăciune.
Art.215 alin.4 c.pen. Bilet la ordin fără acoperire în contul bancar
Emiterea
unui bilet la ordin, știind că pentru valorificare nu există acoperirea
necesară, nu se încadrează în prevederile art.215 alin.4 C.pen., biletul la
ordin neputând fi asimilat cecului; o atare faptă, dacă a fost săvârșită cu
intenția de a înșela și s-a pricinuit o pagubă, constituie infracțiunea de
înșelăciune prevăzută în art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen.
Decizia Secției penale nr.663 din 6
februarie 2002
Prin sentința penală nr.556 din 14 septembrie 1999, Judecătoria Odorheiu
Secuiesc a condmnat pe inculpatul C.U. pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune prevăzută în art.215 alin.4 C.pen.
Instanța a reținut că, în calitate de administrator al unei asociații
familiale, la 26 ianuarie 1999, pe baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul
a primit de la o societate comercială marfă în valoare de 8.769.000 de lei,
pentru achitarea căreia a emis un bilet la ordin, deși știa că nu are
disponibil în cont la bancă. Plata a fost refuzată pentru acest motiv.
Apelul și recursul inculpatului au fost respinse prin deciziile penale nr.319
din 6 octombrie 2000 a Tribunalului Harghita și nr.49 din 31 ianuarie 2001 a
Curții de Apel Târgu Mureș.
Prin recursul în anulare declarat în cauză se motivează că prevederile art.215
alin.4 nu sunt incidente, biletul la ordin neputând fi asimilat cecului, iar
intenția inculpatului de a înșela partea civilă nu este dovedită.
Recursul în anulare este fondat.
Norma de incriminare în discuție, art.215 alin.4 C.pen., se referă în exclusivitate
la emiterea unui cec în condițiile, scopul și cu urmarea expres arătate în
text.
Biletul la ordin este, ca și cecul, un titlu de credit, însă între acestea
există deosebiri fundamentale, legiuitorul prevăzându-le prin
reglementări distincte.
Extinderea sferei de aplicare a textului din legea penală, care se referă la
cecul fără acoperire, pe calea interpretării judiciare, la biletul la
ordin, constituie o încălcare a principiului legalității incriminării consacrat
în art.2 C.pen.
Prin urmare, încadrarea faptei inculpatului, de a emite un bilet la ordin
pentru achitarea mărfurilor cumpărate, știind că nu are disponibilul necesar în
cont, în prevederile art.215 alin.4 C.pen., este greșită.
Aceasta nu înseamnă însă că, în orice condiții, emiterea biletului la ordin
fără a exista în cont acoperirea necesară, atrage în exclusivitate răspunderea
contractuală a făptuitorului.
Funcția atribuită biletului la ordin este, în asemenea cazuri, aceea de a
determina prin inducere în eroare la încheierea convenției, mențiunile
privind contul, banca plătitotoare, suma de plată fiind elemente de natură a
convinge cealaltă parte cu privire la seriozitatea și posibilitățile de plată
ale făptuitorului..
Fapta astfel săvârșită realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune
prevăzută în art.215 alin.3 C.pen., în modalitatea agravantă prevăzută în
alin.2.
Pentru a întregi conținutul infracțiunii, acțiunea de amăgire, de inducere în
eroare cu privire la posibilitățile, condițiile și forma de plată, trebuie să
fie săvârșită cu vinovăție, în forma intenției.
Sub acest din urmă aspect, al intenției inculpatului de a înșela partea civilă,
prima instanță și cea de apel nu au administrat toate probele necesare
clarificării depline a cauzei, motiv pentru care s-a dispus admiterea
recursului în anulare și trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare.