ÎCCJ, decizie (scj.ro #84713)

Înșelăciune. Emiterea unui cec fără

acoperire. Titular al contului

Constituie infracțiunea de înșelăciune

prevăzută  în art.215 alin.4 C.pen. emiterea cecului de către titularul

contului la instituția de credit. Folosirea cecului fără acoperire de o altă

persoană decât titularul, pentru inducerea în eroare a unei personae cu

prilejul încheierii unui contract constituie infracțiunea de înșelăciune

prevăzută  în art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen

.

Decizia

Secției penale nr.1927 din 11 aprilie 2002

Prin sentința penală nr.211 din 13 iulie 2001, Tribunalul Brașov a condamnat pe

inculpatul C.A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în

art.215 alin.2 și 4, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Instanța a reținut că inculpatul, angajat la o societate comercială în calitate

de director general, a fost mandatat prin procură specială de către asociatul

unic al societății să exercite în numele său anumite activități, fără a-i

acorda dreptul la specimen de semnătură bancară pentru conturile pe care

asociatul le avea deschise la mai multe bănci.

În baza acestei calități, inculpatul a intrat în relații comerciale cu diferite

societăți, care primeau de la inculpat pentru mărfurile livrate file cec

semnate și ștampilate de inculpat, deși firma beneficiară era în interdicție

bancară și nu avea fonduri disponibile în cont.

Curtea de Apel

Brașov

, secția penală, prin decizia nr.251 din 4 decembrie 2001,

a admis apelul declarat de procuror și a modificat sentința numai cu privire la

aplicarea măsurii de siguranță prevăzută în art.116 C.pen.

Recursul declarat de procuror este fondat.

Sub un prim aspect, luat în considerare din oficiu, se constată că încadrarea

juridică dată faptelor nu este cea corectă.

Potrivit alin.4 al art.215 C.pen., emiterea unui cec asupra unei instituții de

credit, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea

necesară, în scopul obținerii unui folos material injust, și dacă s-a pricinuit

o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune.

Pentru existența acestei variante a infracțiunii este necesar ca cecul să fi

fost emis cu respectarea cerințelor prevăzute în art.1 din Legea nr.59/1934, de

către o persoană care nu dispune în momentul emiterii acestui instrument de

plată de fonduri proprii disponibile care să facă posibilă trasului efectuarea

plății.

Or, în cauză, inculpatul a completat filele cec știind că nu este titular de

cont, cu specimen de semnătură în bancă, conform pct.2 și 58 din Normele Cadru

nr.7/1994 emise de Banca Națională a României și, totodată, că societatea pe

care o reprezintă nu avea disponibil în cont și se afla în interdicție bancară.

Întrucât cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare inculpatul a

indus în eroare societățile comerciale vânzătoare, asigurându-le că plata

prețului mărfurilor este asigurată și emițând file cec în condițiile arătate,

iar fără această eroare vânzătorii nu ar fi  încheiat contractul, fapta

inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune

în convenții prin folosirea unui mijloc fraudulos, și anume a unor instrumente

de plată nevalide, faptă prevăzută în art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen.

În consecință recursul declarat de procuror a fost admis și s-a dispus

condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune potrivit

încadrării juridice menționate, aducându-se hotărârilor atacate și alte

modificări.