ÎCCJ, decizie (scj.ro #86951)

Prin sentința nr. 259 din 8 octombrie 2012, Tribunalul Mehedinți a respins excepțiile invocate de pârâții B.L. și B.A. cu privire la lipsa calității procesuale pasive și cu privire la prematuritatea acțiunii; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele SC D.G.A.E. SRL și SC T. SRL și i-a obligat pe pârâți la plata către reclamante a sumei de 5.690.836 lei reprezentând daune, respingând cererea privind plata daunelor morale.

Instanța de fond a reținut că la data de 8 iunie 2010 între SC T. SRL și E.A. în persoana pârâtului B.L. s-a redactat un contract de prestări servicii viticole care nu a fost semnat însă de niciuna dintre părți, dar cum din probele administrate în cauză, respectiv declarații de martori, rezultă că în perioada iunie – iulie 2010 pârâții au efectuat lucrări de întreținere în podgoria reclamantelor, sens în care sunt și susținerile acestora din întâmpinare, a apreciat că între reclamante, pe de o parte, și pârâți, pe de altă parte, s-au născut raporturi contractuale așa încât excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți a fost respinsă. În ce privește excepția prematurității acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., aceasta a fost respinsă, instanța reținând, conform înscrisurilor de la dosar, că procedura prealabilă a fost îndeplinită.

Pe fondul cauzei, față de concluziile raportului de expertiză, probă administrată în cauză și având în vedere că prejudiciul suferit de reclamante cu referire la înființarea plantației viticole în comuna P., jud. Mehedinți a mai făcut obiectul unui alt dosar în care figurează aceleași reclamante, pârâtă fiind MC V.M.D.M.E., față de suplimentul la raportul de expertiză care a dedus suprafața cultivată de aceeași societate de 101,09 ha din suprafața totală de 195,42 ha, i-a obligat pe pârâți la plata sumei de 5.690.836 lei cu titlu de daune materiale, fiind respins capătul de cerere privind obligarea la daune morale ca nemotivat și nedovedit.

Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 46 din 18 iunie 2013 a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamante și a respins ca nefondat apelul formulat de pârâți împotriva sentinței instanței de fond.

În ce privește apelul pârâților, critica formulată de aceștia constând în nelegalitatea soluției sentinței asupra excepțiilor a fost înlăturată. Instanța de apel a reținut că deși este real că reclamantele s-au adresat către societatea E.A. SRL în vederea încheierii unui contract și că acesta nu a fost semnat, s-a probat voința apelantului-pârât B.L., în calitate de administrator al acestei societăți, de a încheia contractul în nume propriu în condițiile în care a recunoscut că s-a întâlnit cu reclamanta pentru negocieri, deși ar fi putut încheia contractul în numele societății.

Instanța de apel, reținând ca fiind probată convenția cu pârâții și aplicând prevederile art. 46, art. 1191 și art. 36 C. com., a stabilit că pârâții au executat contractul, înlăturând susținerea acestora cu privire la neîntrunirea elementelor contractului și deci a inexistenței acestuia, arătând că potrivit art. 40 C. com. contraprestația este determinabilă în unele raporturile comerciale. S-a înlăturat ca neîntemeiată și critica incidenței art. 720 1 C. proc. civ. reținând corecta apreciere a dovezilor de la dosar de către instanța de fond. Faptul că s-au emis adrese și către E.A. al cărui administrator era pârâtul B.L., receptate de pârâți, face dovada încercării reclamanților de soluționare pe cale amiabilă a litigiului.

S-a apreciat ca neîntemeiată și excepția de necompetență a instanțelor române în raport de art. 5, 159 1 C. proc. civ. cu referire la art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul CE nr. 593/2008 serviciile contractate fiind prestate într-o localitate din raza de competență a Tribunalului Mehedinți.

Criticile apelanților-pârâți pe fond au fost de asemenea respinse, arătându-se că indicarea unui singur temei al acțiunii și acela greșit, art. 43 C. com., nu atrage nulitatea cererii de vreme ce din cuprinsul acesteia se poate stabili temeiul acțiunii, iar din încheierea de ședință din 15 iunie 2011 rezultă că instanța a pus în discuția părților temeiul juridic al acțiunii când reclamantele au precizat că este vorba de o răspundere contractuală. Instanța de fond nu a analizat relația comitent prepus deoarece a reținut corect că pârâții au încheiat contractul în nume propriu, iar comitentul E.A. nu a încheiat un astfel de contract. Reținând ca neîntemeiată și critica neanalizării elementelor constitutive ale răspunderii contractuale față de raportarea sentinței la constatările din raportul de expertiză, instanța de apel a respins apelul declarat de pârâți ca nefondat

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții, aceștia solicitând, în principal, modificarea deciziei atacate, schimbarea în tot a sentinței cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată și, respectiv, schimbarea în tot a sentinței, admiterii cererii de recuzare a expertului G.S. și anularea expertizei întocmite de acesta. Subsidiar, recurenții au solicitat casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare.

Motivele de nelegalitate invocate de recurenți sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la greșita aplicare a prevederilor art. 36 C. com., art. 304 pct. 8 raportat la asimilarea proiectului de contract cu o ofertă.

Cu o amplă dezvoltare a criticilor, recurenții învederează că nu a existat niciun raport contractual între părți, fapt care rezultă cu claritate din probele administrate, proiectul de contract fiind adresat explicit societății E.A. – angajatorul pârâților, că acest proiect nu cuprinde un preț, în niciun mod permis de lege, determinat sau determinabil, situația premisă avută în vedere de părțile menționate în proiectul de contract fiind verificarea necesarului de utilaje și personal; că acest proiect nu a fost perfectat și chiar dacă s-ar admite că reprezintă o propunere/ofertă cu efecte juridice, acest înscris ar putea să genereze un contract doar cu societatea E.A. Precizează recurenții că atât această societate cât și ei, pârâți persoane fizice, sunt străini, terți, de oricare altă societate invocată de reclamanți în cererea de chemare în judecată: V.M., M.E. și MC V. Italia.

Deplasarea în România în localitatea viticolă a avut ca scop vizualizarea la fața locului a plantațiilor, lucru necesar pentru a putea decide în ce condiții se poate încheia un contract. Proiectul de contract a fost redactat după prima vizită în România așa că este exclus ca acesta să vizeze persoane fizice, iar nu societatea.

Nu au negociat și nu au primit nicio plată deoarece relația cu reclamantele nu a trecut de faza negocierii, instanța de apel fiind în confuzie cu privire la existența unei contraprestații convenită dar neexecutată și o contraprestație (prețul) care nu există, nefiind niciodată convenit și nici probat în cauză.

Lipsa certă a unei oferte este un fapt care exclude probabilitatea nașterii vreunui contract, fiind aplicat greșit art. 36 C. com.

Excepția lipsei calității procesuale a fost greșit respinsă de ambele instanțe, pretinsul raport juridic se putea naște doar cu societatea E.A. SRL, cu care s-a purtat corespondența preliminară. Raportul juridic pretins nu există în cauză, intimatele susținând că singura bază a acestuia ar fi „verbală”. Recurenții persoane fizice sunt terți față de societate al cărui patrimoniu este distinct de al lor, sens în care sunt și prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ., societatea având calitatea de comitent, ei fiind prepuși în această societate, chiar și proiectul de contract are în vedere societatea E.A., și nu persoanele fizice care nu și-au asumat niciun fel de obligații personale.

Mai arată recurenții că au fost acționați în judecată cu rea credință deoarece reclamantele au chemat în judecată societatea MC V. Italia în dos. nr. xx6/103/2011, încercând repararea unui pretins prejudiciu și în acest mod concluzionând că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive cu consecința respingerii acțiunii.

Recurenții critică și respingerea excepției prematurității în raport de art. 720 1 C. proc. civ., deoarece niciun act nu dovedește pretinsa invitație la conciliere, adresa menționată pentru expediție fiind a societății, nu a recurenților. Nu sunt respectate nici termenele prevăzute de art. 720 1 alin. (3) C. proc. civ., fapt care atrage nulitatea concilierii, normele încălcate fiind imperative și a căror încălcare le-a produs o vătămare.

Cu privire la fondul cauzei, recurenții critică nelegala reținere a dispozițiilor art. 36 C. com. față de inexistența unei oferte, a unor contraprestații și deci a contractului însuși în raport de prevederile art. 948 și 962 C. civ., nefiind convenită și nici plătită vreo sumă de bani, lipsind cu desăvârșire elementul preț, iar încercarea instanței de apel de a construi un raport contractual în lipsa oricăror elemente certe prin indicarea art. 46 C. com. este contrară legii.

Mai critică recurenții omisiunea instanței de a analiza relația comitent prepus, ei având calitatea de prepuși în baza art. 1000 alin. (3) C. civ. În lipsa unui angajament al lor personal, putea să implice ca parte doar societatea comitentă.

În partea finală a recursului recurenții critică eroarea instanței constând în omisiunea analizării elementelor constitutive ale răspunderii contractuale în situația concretă a speței, elemente constitutive care nu sunt întrunite în persoana recurenților.

Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare în termenul legal, înscrisul depus la termenul de judecată cu această titulatură, fiind primit la dosar cu titlul de concluzii scrise.

Recursul este fondat pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în pretenții, constând în repararea prejudiciului material și moral cauzat prin efectuarea de către pârâți a unor lucrări de întreținere și asistență tehnică viticolă reclamând că aceștia au fost trimiși în calitate de „ delegați ” și consultanți tehnici de către V.M., D.M.E., în primăvara anului 2010, după ce în 18 februarie 2010 a încheiat cu aceste societăți la care adaugă și pe MC V. Italia un contract având ca obiect vânzarea și asistența tehnică pentru plantarea și cultivarea viței de vie, a podgoriei pe care o dețin în comuna P., sat R., județul Mehedinți.

Potrivit acțiunii, pârâtul B.L. a fost acceptat de M.E., reprezentantul societății V.M., ulterior participând la lucrări și pârâtul B.A. și că „ cei doi pârâți/delegați s-au dovedit a fi incapabili și au creat probleme /… / și au fost reclamați în Italia din partea V.M. și nu a mai fost asigurată nicio asistență din partea companiei V.M.”.

Reclamante au susținut că au propus d-lui B.L. semnarea unui contract, transmis către E.A., societate la care acesta era administrator, dar că pârâții au continuat să opereze tratamente, fără să semneze niciun fel de tip de contract .

Reclamantele mențin aceste susțineri și prin concluziile depuse pentru termenul din 15 aprilie 2011 la instanța de fond în care fac vorbire și de societatea MC V. Italia al cărui reprezentant s-a întâlnit cu cei ai celor două societăți menționate pentru a stabili o intervenție care viza ajutarea fermei viticole R. Atât acțiunea, cât și consolidarea acesteia prin concluziile scrise menționate, formulate de avocatul reclamantelor, au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 43 C. com., iar prin încheierea din 15 iunie 2011, încheiere prin care s-a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, reclamantele prin apărător au precizat că acțiunea este o acțiune în răspunderea contractuală a pârâților, excepția fiind unită cu fondul prin încheierea din 12 septembrie 2011 în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentință, instanța de fond reține corect că între reclamante și societățile SC V.M.D.M.E. și MC V. Italia s-au încheiat contracte la data de 18 februarie 2010 ce aveau ca obiect vânzare și asistență tehnică pentru plantarea și cultivarea viței de vie și că contractul redactat la 8 iunie 2010 între reclamanții SC T. SRL și E.A. SRL prin reprezentant B.L. nu a fost semnat de niciuna dintre părți, confirmând susținerile reclamantelor din acțiune, dar greșit ajunge la concluzia că, cu toate acestea, între reclamante, pe de o parte, și pârâți, pe de altă parte, s-au născut raporturi contractuale, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți prin întâmpinare .

Instanța de fond nu motivează în drept existența raporturilor contractuale dintre reclamantă și pârâți și nici nu se raportează la propriile susțineri ale reclamantelor din motivarea în fapt a acțiunii. Instanța de apel reține însă ca temei de drept contractual al pretențiilor solicitate prevederile art. 36 C. com. și constată în baza probei testimoniale administrată în cauză că pârâții, în nume propriu, au încheiat contractul de prestări servicii cu intimatele-reclamante pe care l-au executat, că neprimirea unei contraprestații de către pârâți nu conduce la inexistența contractului, problemă care nu se mai pune în condițiile creării pagubei și că fiind un contract de prestări servicii contraprestația este determinabilă, aceasta putându-se stabili conform art. 40 C. com. cu orice mijloc de probă, forma scrisă nefiind necesară ad validitatem .

Raționamentul expus, al instanței de apel, reprezintă motivarea consimțământului pârâtului B.L. în a încheia contractul în nume propriu după ce acesta a refuzat să încheie contractul propus de reclamante cu societatea E.A. al cărui administrator este.

Înalta Curte constată că instanța de apel a dat o rezolvare greșită motivului de apel privind critica soluției instanței de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive pe care apelanții-pârâți au invocat-o în condiții procedurale în fața instanței de fond.

Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, iar alineatul 2, reținut de instanța de fond în justificarea unirii acestei excepții cu fondul dispune: „ Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii”.

Or, se constată că, în cauza de față, în primul rând, greșit s-a unit excepția cu fondul iar, în al doilea rând, că soluția asupra acestei excepții deși nelegală greșit a fost confirmată de instanța de apel.

Reclamantele au motivat clar prin acțiune situația de fapt care ar justifica angajarea răspunderii contractuale a pârâților, situație de fapt menținută și confirmată prin concluzii scrise în care nu referă la existența unui contract verbal, susținere orală făcută în combaterea motivului de apel cu acest obiect, cu ocazia concluziilor pe fond asupra apelurilor, anterior repunerii pe rol, conform încheierii de dezbateri din 14 mai 2013 a Curții de apel Craiova.

În cuprinsul acțiunii și al concluziilor scrise reclamantele prin avocat atribuie însă pârâților calitatea de „ delegați” ai societăților pe care le enumeră și cu care într-adevăr, reclamantele au încheiat contracte de vânzare și asistență tehnică pentru plantarea și cultivarea viței de vie în podgoria în care pârâții au operat ca delegați tehnicieni, contracte pe care le atașează în susținerea acțiunii, arătând că, deși ulterior au propus un contract și societății E.A. reprezentată de pârâtul L.B., acesta nu l-a semnat, propunere de contract de asemenea atașată la acțiune, situație în care i-a convocat pe reprezentanții societăților cu care au contractat în 19 iulie 2010 cărora le-a reclamat deficiențele tehnicienilor pe care i-au trimis și care s-au prezentat la fața locului în România la 26 iulie 2010, pentru expertiză.

Rezultă așadar că pârâții persoane fizice nu au operat lucrările în speță în calitate de părți contractante, neputând fi echivalată juridic calitatea atribuită de reclamante acestora de „delegați” – ceea ce presupune existența unui raport de prepușenie comercială cu calitatea de părți contractante, ceea ce presupune răsfrângerea în propriul patrimoniu al drepturilor și obligațiilor prin angajament direct, nu intermediat.

În condițiile în care situația de fapt a fost clar determinată prin acțiunea reclamantelor confirmată și menținută prin concluziile depuse în combaterea excepției lipsei calității procesuale pasive, situație de fapt susținută prin înscrisurile atașate la acțiune , unirea excepției cu fondul dispusă de instanța de fond nu s-a justificat din perspectiva art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Calitatea procesuală este definită legal și doctrinar ca rezultând din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios , astfel cum acesta este dedus judecății, numai existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituind o chestiune de fond.

Or, din perspectivă contractuală reclamantele au invocat prin acțiune contracte pe care le-au încheiat cu alte persoane juridice, cu care, de altfel, se judecă în paralel, chiar instanța de fond făcând referire la dos. nr. xx6/101/2011 aflat pe rolul Tribunalului Mehedinți în care reclamantele au chemat în judecată societatea SC MC V. Italia SCA.

Față de acest context procesual, Înalta Curte constată încălcarea de către instanța de apel și a prevederilor imperative ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată întrucât aceasta a oferit o motivare a încheierii contractului cu pârâții persoanele fizice, anume a ofertei urmată de executare întemeiată pe dispozițiile art. 36 C. com. pe care reclamantele prin avocat nu au susținut-o în motivarea acțiunii în care au arătat din contră că nu s-a încheiat contractul pe care l-au propus societății al cărei reprezentant era pârâtul L.B. , că acesta a fost trimis de reprezentantul societății italiene cu care au încheiat contractul de vânzare și asistență viticolă, și, în apel afirmând în susținere orală modalitatea verbală a încheierii unui contract cu pârâții (supra nr. 33), fără o determinare a elementelor esențiale ale unei convenții, respectiv obiectul: prestațiile părților, modalitatea de plată, data și locul încheierii și executării ei, în Italia sau în România, elemente care ar fi fost necesare și în determinarea competenței jurisdicționale europene.

Cum această susținere de angajare de răspundere contractuală a pârâților persoane fizice este contrară și contrazisă de situația de fapt pe care reclamantele au dezvoltat-o prin cererea de chemare în judecată cu care au învestit instanța, excepția lipsei calității procesuale pasive trebuia admisă, fiind evident că raporturile contractuale pe care le susțin prin acțiune și pe care le dovedesc cu contractele atașate la aceasta, nu au ca părți contractante pe pârâții persoane fizice chemate în judecată prin această acțiune și în motivarea căreia nu referă la vreo convenție verbală sau la probe în dovedirea acesteia.

Drept urmare, Înalta Curte a admis recursul în baza art. 304 pct. 9 și 8 C. proc. civ., a modificat în parte decizia în sensul admiterii apelului declarat de pârâți împotriva sentinței pe care schimbând-o în tot a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți și a respins acțiunea ca fiind făcută împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, constatând ca rămasă fără interes excepția prematurității invocată de pârâți în temeiul art. 720 1 C. proc. civ.

Constată, de asemenea, ca rămas fără obiect apelul declarat de pârâți împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a expertului din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Mehedinți și fără interes motivele de recurs privind soluția asupra acestuia, precum și asupra excepției prematurității și asupra fondului, menținând restul dispozițiilor deciziei atacate cu privire la anularea apelului declarat de reclamante ca netimbrat. Cu observarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.