ÎCCJ, decizie (scj.ro #83603)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83603) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Opoziția asupra actului de majorare a capitalului social

prin aport  în natură.Acțiune civilă,acțiunea

pauliană,revocatorie.Posibilitate

.

art.61alin(

1)din Legea nr.31/1990

art.975 C.civ.

Dacă

în principiu,opoziția este o acțiune comercială,aflată la îndemâna persoanelor

prevăzute de art.6alin(1)din Legea nr.31/1990,aceasta nu exclude

posibilitatea folosirii acțiunii civile,acțiunea pauliană,revocatorie,

împotriva unui act fraudulos încheiat în dauna creditorilor.

(Secția

comercială,decizia nr.1214 din28 februarie 2003)

Reclamanții  B.D., P.N, C.M. etc.și-au precizat  primul capăt de

cerere în sensul că   înțeleg să solicite  revocarea

,desființarea  actului adițional autentificat sub nr.1017 din 6 aprilie

2000 în temeiul dispozițiilor art.975 C. Civ, în contradictoriu cu pârâții

R.V., R.A., RAS , S.C.”D.I.” SRL și C.E.C.

Prin sentința civilă  nr.490  din 14 iunie 2001,Tribunalul Suceava a

respins   ca nefondată acțiunea și excepția lipsei calității

procesuale active.,reținând că pârâții R.V. și  R. A. și-au provocat

starea de insolvabilitate, cu intenția vădită de a prejudicia interesele

creditorilor., prin   înstrăinarea  unui imobil către fiica lor

R.A.S. S-a mai reținut că, pe cale separată, a fost  promovată o acțiune

pauliană pe rolul Judecătoriei  Suceava, unde  a fost pus în discuție

contractul de  vânzare – cumpărare ce a stat la baza

transmiterii dreptului   de proprietate asupra imobilului între

soții R. și fiica lor R A Ș.

Același imobil a fost adus  ca aport în S.C.”D. I.” S.R.L.  de

cumpărătoarea  R. A. Ș., asociat unic care ,apoi, l-a ipotecat

în  favoarea C.E.C., pentru  garantarea   unui

împrumut   contractat de societate.

După expunerea situației de  fapt,  prima instanță a considerat

că  acțiunea   reclamanților este nefondată,

întrucât   singura cale de a ataca actul adițional de majorare a

capitalului social cu imobilul cumpărat de asociată de la părinții săi era

opoziția  prevăzută de art.61 și art.62 din Legea nr.31/1990.

În ceea ce  privește acțiunea  pauliană, instanța a constatat

că  nu sunt  îndeplinite cerințele art.975 C. Civ., câtă vreme nu s-a

dovedit că  actul de  majorare a capitalului social le-a produs

creditorilor un prejudiciu prin frauda  debitorului și complicitatea

terților iar creanța nu era certă, lichidă și exigibilă.

Asupra garanției constituită pentru contractarea împrumutului de către

societatea comercială,  instanța a reținut că dreptul de

proprietate  asupra  imobilului nu a fost   infirmat

și deci,  societatea comercială  a  constituit  în mod

legal garanția.

Sentința primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel

Suceava  care,prin decizia nr.240 din 28 septembrie, a respins ca

nefondat  recursul  reclamanților.

Instanța de recurs a considerat  că reclamanții  nu au

făcut dovada  intenției frauduloase  a pârâtei R.A.S și nici a faptului

că  aceasta, prin  actul atacat, și-a produs insolvabilitatea. Cu

excepția reclamantului B. D., ceilalți  reclamanți nu au făcut

dovada  unor creanțe certe, lichide și exigibile. Cu referire

la  pricipiul  relativității ,instanța  de recurs a motivat

că  potrivit  art.974 și art. 975 C.civ.,. creditorii  pot

exercita toate  drepturile  și acțiunile debitorilor lor, afară

de cele  personale,  și că atacarea în justiție a actelor  în

numele debitorilor  este posibilă numai în situația  în care au fost

făcute cu viclenie,  în paguba  creditorilor.

În concluzie,  instanța de recurs  a considerat că, de vreme ce, în

cauză nu s-a   demonstrat că  actul adițional a fost

întocmit  cu viclenie , nu sunt motive pentru a se  dispune

anularea acestuia și radierea mențiunilor   din cartea

funciară.

În ceea ce  privește legalitatea actului atacat, s-a  precizat că

există acțiune separată în  curs de judecată prin  care se cere

anularea vânzării.

S-a declarat recurs  în anulare pe motivul incălcării esențiale a

legii, care  a determinat  soluționarea greșită a  cauzei pe

fond.și s-a susținut că acțiunea  reclamanților a fost respinsă

greșit pe considerentul că  nu s-a făcut  dovada intenției

frauduloase a   pârâtei R. A. Ș. întrucât  asupra acestei

probleme trebuia să  se pronunțe instanța civilă.

A doua problemă în argumentarea  recursului în anulare este  cea

referitoare la  desființarea actelor frauduloase, care au prejudiciat

interesele  reclamanților în calitate de creditori  și la demersul

acestora în justiție, care a constat în  scindarea acțiunii pauliane

și  înregistrarea  pe  cale separată, la instanța civilă,

a acțiunii pentru  constatarea  inopozabilității  față de ei

a  contractului de  vânzare – cumpărare încheiat între debitori și

fiica lor și separat,  introducerea acțiunii comerciale

decurgând   din cea de-a   doua transmisiune a imobilului

către societatea comercială, prin majorarea capitalului social.

S-a reținut greșit de instanțele

care au soluționat cauza că hotărârea de modificare

a

actelor constitutive nu poate fi  atacată decât cu opoziție, din moment ce

Legea nr.31/1990 nu prevede o limitare a dreptului la  acțiune , ca

în  cazul anulării  hotărârii adunării   generale prevăzută

de   art.131 din aceeași lege.

În  susținerea aceluiași argument  legat de dreptul de a constata

inopozabilitatea actului prejudiciabil  pe calea dreptului comun s -a

apreciat că opoziția,  reglementată  de Legea nr.31/1990, este o cale

de   atac la îndemâna  terților care  nu o exclude pe cea

din dreptul comun.

În ceea ce  privește  acțiunea civilă, s-a precizat că  prin

sentința  civilă nr.1656 din 27 martie 2001 pronunțată de Judecătoria

Suceava  s-a admis   acțiunea pauliană având ca

obiect contractul  de vânzare – cumpărare nr.1884  din 28 martie 2000

și s-a  constatat că actul a fost   încheiat în  frauda

drepturilor  creditorilor, cu complicitatea dobânditoarei R.A.Ș și ca

atare, nu le este opozabil.

Față de această soluție,  s-a considerat în acțiunea comercială că

se impune  suspendarea judecării pricinii până când sentința  civilă

rămâne irevocabilă, în conformitate cu art.244 C.proc.civ.,întrucât

aceeași persoană  nu poate  fi  considerată  de bună –

credință în acțiunea   comercială care   vizează

transmiterea imobilului către societatea comercială, prin aport  la

capitalul  social.

Pentru aceste motive ,în temeiul  art.313 C proc. civ,. s-a

solicitat  admiterea recursului în anulare și trimiterea  cauzei

pentru rejudecare la Tribunalul   Suceava, Secția Comercială.

Reclamanții au susținut că,în temeiul

art.314 C.proc.civ., instanta supremă poate să  modifice

hotărârile  atacate pronunțând o soluție pe fond.

Recursul este  fondat.

Art.109 C.proc civ. dispune că  oricine  pretinde  un

drept  împotriva altei  persoane trebuie să se adreseze

instanței, în scopul  de a pune  în  mișcare o

acțiune  civilă pentru  protecția  judiciară a  dreptului

subiectiv , prevalându-se  de o  situație juridică

pentru  a cărei realizare calea justiției este obligatorie.

În raport cu aceste dispoziții, prin recursul în anulare s-a pus  problema

interpretării și  aplicării dispozițiilor art.61 și art. 62 din Legea

nr.31/1990, referitoare  la opoziție,  , dacă aceasta

este   singura  cale pentru   protejarea

drepturilor reclamanților împotriva  actului de majorare a

capitalului  social.

Pentru  a vedea dacă  din  punct  de vedere  procedural

s-a apreciat corect  asupra  acțiunii  promovată  trebuia

examinată poziția juridică a  reclamanților în raport cu actul de majorare

a capitalului  social cu  imobilul transmis  terțului

subdobânditor.

Critica  referitoare  la  aplicarea acestor  dispoziții

este corectă întrucât  art.61 alin.1  din Legea nr.31/1990 stabilește

că  pot fi  atacate cu   opoziție  hotărârile

asociaților referitoare la modificarea  actului  constitutiv de către

creditorii sociali și de către persoanele  prejudiciate  prin

aceste  hotărâri.

Potrivit art.61 alin(.1) din Legea  nr.31/1990 de  principiu,

opoziția poate fi considerată ca o cerere introductivă  în instanță,

ca un  mijloc  procedural pus la  dispoziția  persoanelor

interesate  prin care se atacă  hotărârea  de majorare a

capitalului social.

Art.61alin. (1) din Legea nr.31/1990 stabilește cercul  persoanelor care

pot  formula o astfel de cerere în  instanță ,precizând că

aceste  hotărâri pot fi  atacate de creditorii sociali precum și de

alte persoane prejudiciate înțelegând  prin acestea, creditorii

particulari ai  asociaților,  asociații, acționarii,  toate

persoanele care   prin relația directă cu  societatea pot

fi  prejudiciate prin  hotărârea  de majorare a  capitalului,

concretizată în  actul adițional  înscris  sub formă

de  mențiune la Registrul  Comerțului.

Concluzia  instanțelor , potrivit  căreia, opoziția  este

singura cale de a ataca  în justiție actul de majorare a capitalului

social este în contradicție cu propriul  raționament  legat de

contextul raporturilor  juridice și al împrejurărilor de fapt în care

bunul în discuție a   ajuns în patrimoniul societății comerciale prin

majorarea capitalului social de către asociata unică, R.A.S., fiica  celor

doi debitori ai reclamanților.

Prin urmare, dacă opoziția este  o acțiune  comercială  pusă la

îndemână  de legea specială persoanelor  prevăzute de art.61, nu se

poate  admite în contextul unor relații juridice   complexe,

că   aceasta  exclude orice altă  acțiune  prin

care  s-ar  ataca un act fraudulos încheiat  în  dauna

creditorilor.

Prima  instanță  a ajuns la  concluzia că opoziția  era

la  îndemâna creditorilor  reclamanți prin nesocotirea domeniului

de   aplicare și al  efectelor  acestei acțiuni în

raport   cu acțiunea  pauliană.

Astfel, spre deosebire de opoziție care este la îndemâna

persoanelor   enumerate de art.61 (1) din  Legea nr.31/1990

,printre  care se află  și terții prejudiciați prin modificarea

actului  constitutiv (prin majorarea capitalului  social), acțiunea

pauliană este îndreptată împotriva unui terț dobânditor sau împotriva

subdobânditorului, care a profitat de un act  fraudulos asupra dreptului

de gaj general al creditorilor.

Opoziția , așa cum este reglementată de  Legea nr.31/1990,

este   mijlocul de a ataca o măsură, o hotărâre  a asociaților

(de majorare a capitalului) care nu se  bazează în mod necesar pe fruda

adusă unor drepturi. Această  acțiune are ca scop  anularea

actului sau a măsurii luate,  stoparea  efectelor actului și chiar

revenirea la situația  anterioară.

Acțiunea revocatorie deși duce la  desființarea actului întocmai ca

și  opoziția se deosebește totuși de aceasta din urmă, întrucât  produce

efecte numai între creditor  și terțul dobânditor, ceea ce

înseamnă că   actul atacat rămâne   valabil între părțile

care l-au  încheiat și opozabil față de   celelalte

persoane, mai puțin față de  creditorii care au  promovat cu

succes  acțiunea  revocatorie.

În acest context se impunea  analiza acțiunii pauliene  promovată

în   comercial în  strânsă  legătură cu  soluția

din civil , care privește actul de vânzare – cumpărare a imobilului încheiat

de  debitorii  R. cu fiica lor R. A. Ș..

Din acest punct de vedere instanțele   aveau  de examinat

acțiunea revocatorie sub toate aspectele, urmărind efectele

acesteia în raport cu terțul subdobânditor iar nu doar incidența art.61 din

Legea nr.31/1990.

Mai este de reținut că instanțele s-au oprit asupra faptului că doar un

creditor are   titlu executor, fără să observe că

acțiunea pauliană nu este un act  de executare ci de revocare a unui

act prin care se  comite o fraudă aupra dreptului de gaj general al creditorilor

chirografari iar acțiunea se intentează  împotriva unui trerț dobânditor

sau  a terțului  subdobânditor.

Condiția dovedirii farudei dobânditorului asupra căreia s-au  oprit

instanțele era îndeplinită prin  hotărârea judecătorească   pronunțată

în civil, care a rămas ulterior irevocabilă. În acest context se impunea

analiza fraudei subdobânditorului în acțiunea comercială.

Prin  susținerile din  ultima ședință, reclamanții și-au

restrâns pretențiile solicitând să se constate numai

inopozabilitatea   actului prin care s-a majorat capitalul social

însă acestei solicitări   nu i se poate da curs întrucât

prin  hotărârile   pronunțate în cauză nu s-a   intrat

în fond, instanțele  oprindu-se  asupra  condițiilor

de  admisibilitate,   care au fost enunțate, dar

concluzia care a dus la   pronunțarea soluției este în

contradicție cu enumerarea  cerințelor art.975 C. civ. și se bazează

în  principal  pe nepromovarea acțiunii în   opoziție

asupra actului de majorare a  capitalului social cu   imobilul

în cauză și pe lipsa  intenției frauduloase a   asociatei

R. A. S.

Între apărările  formulate  în  soluționarea recursului

în  anulare de față,  R.A. Ș. a evocat o serie de

argumente, care urmează   să fie   analizate   cu

ocazia  rejudecării  litigiului în  limitele   cererii

restrânse   în fața acestei instanțe.

În legătură cu apărările  pârâtei R. A. S. , se va  avea  în

vedere că acțiunea pauliană produce efecte  relative, în sensul că va

fi  reparat prejudiciul suferit de creditorii reclamanți, cât și faptul

că  terțul  poate  păstra bunul , oferind

creditorului   suma de bani necesară creanței sale, excedentul urmând

să aparțină terțului subdobânditor.

Cu  alte cuvinte actul atacat rămâne  valabil între părțile care

l-au  încheiat, și  opozabil tuturor  celorlalte

persoane,  mai puțin  față de creditorii  reclamanți.

În  consecință, potrivit art.330

2

C. proc.civ.,

recursul  în anulare a fost admis iar

hotărârile

pronunțate  vor fi casate  iar cauza trimisă  pentru rejudecare.

Tribunalului.