ÎCCJ, decizie (scj.ro #83603)

Opoziția asupra actului de majorare a capitalului social prin aport în natură.Acțiune civilă,acțiunea pauliană,revocatorie.Posibilitate . art.61alin( 1)din Legea nr.31/1990 art.975 C.civ. Dacă în principiu,opoziția este o acțiune comercială,aflată la îndemâna persoanelor prevăzute de art.6alin(1)din Legea nr.31/1990,aceasta nu exclude posibilitatea folosirii acțiunii civile,acțiunea pauliană,revocatorie, împotriva unui act fraudulos încheiat în dauna creditorilor. (Secția comercială,decizia nr.1214 din28 februarie 2003) Reclamanții B.D., P.N, C.M. etc.și-au precizat primul capăt de cerere în sensul că înțeleg să solicite revocarea ,desființarea actului adițional autentificat sub nr.1017 din 6 aprilie 2000 în temeiul dispozițiilor art.975 C. Civ, în contradictoriu cu pârâții R.V., R.A., RAS , S.C.”D.I.” SRL și C.E.C.

Prin sentința civilă nr.490 din 14 iunie 2001,Tribunalul Suceava a respins ca nefondată acțiunea și excepția lipsei calității procesuale active.,reținând că pârâții R.V. și R. A. și-au provocat starea de insolvabilitate, cu intenția vădită de a prejudicia interesele creditorilor., prin înstrăinarea unui imobil către fiica lor R.A.S. S-a mai reținut că, pe cale separată, a fost promovată o acțiune pauliană pe rolul Judecătoriei Suceava, unde a fost pus în discuție contractul de vânzare – cumpărare ce a stat la baza transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului între soții R. și fiica lor R A Ș. Același imobil a fost adus ca aport în S.C.”D. I.” S.R.L. de cumpărătoarea R. A. Ș., asociat unic care ,apoi, l-a ipotecat în favoarea C.E.C., pentru garantarea unui împrumut contractat de societate.

După expunerea situației de fapt, prima instanță a considerat că acțiunea reclamanților este nefondată, întrucât singura cale de a ataca actul adițional de majorare a capitalului social cu imobilul cumpărat de asociată de la părinții săi era opoziția prevăzută de art.61 și art.62 din Legea nr.31/1990. În ceea ce privește acțiunea pauliană, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art.975 C. Civ., câtă vreme nu s-a dovedit că actul de majorare a capitalului social le-a produs creditorilor un prejudiciu prin frauda debitorului și complicitatea terților iar creanța nu era certă, lichidă și exigibilă. Asupra garanției constituită pentru contractarea împrumutului de către societatea comercială, instanța a reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost infirmat și deci, societatea comercială a constituit în mod legal garanția.

Sentința primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Suceava care,prin decizia nr.240 din 28 septembrie, a respins ca nefondat recursul reclamanților. Instanța de recurs a considerat că reclamanții nu au făcut dovada intenției frauduloase a pârâtei R.A.S și nici a faptului că aceasta, prin actul atacat, și-a produs insolvabilitatea. Cu excepția reclamantului B. D., ceilalți reclamanți nu au făcut dovada unor creanțe certe, lichide și exigibile. Cu referire la pricipiul relativității ,instanța de recurs a motivat că potrivit art.974 și art. 975 C.civ.,. creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorilor lor, afară de cele personale, și că atacarea în justiție a actelor în numele debitorilor este posibilă numai în situația în care au fost făcute cu viclenie, în paguba creditorilor.

În concluzie, instanța de recurs a considerat că, de vreme ce, în cauză nu s-a demonstrat că actul adițional a fost întocmit cu viclenie , nu sunt motive pentru a se dispune anularea acestuia și radierea mențiunilor din cartea funciară. În ceea ce privește legalitatea actului atacat, s-a precizat că există acțiune separată în curs de judecată prin care se cere anularea vânzării. S-a declarat recurs în anulare pe motivul incălcării esențiale a legii, care a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond.și s-a susținut că acțiunea reclamanților a fost respinsă greșit pe considerentul că nu s-a făcut dovada intenției frauduloase a pârâtei R. A. Ș. întrucât asupra acestei probleme trebuia să se pronunțe instanța civilă.

A doua problemă în argumentarea recursului în anulare este cea referitoare la desființarea actelor frauduloase, care au prejudiciat interesele reclamanților în calitate de creditori și la demersul acestora în justiție, care a constat în scindarea acțiunii pauliane și înregistrarea pe cale separată, la instanța civilă, a acțiunii pentru constatarea inopozabilității față de ei a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între debitori și fiica lor și separat, introducerea acțiunii comerciale decurgând din cea de-a doua transmisiune a imobilului către societatea comercială, prin majorarea capitalului social. S-a reținut greșit de instanțele care au soluționat cauza că hotărârea de modificare a actelor constitutive nu poate fi atacată decât cu opoziție, din moment ce Legea nr.31/1990 nu prevede o limitare a dreptului la acțiune , ca în cazul anulării hotărârii adunării generale prevăzută de art.131 din aceeași lege.

În susținerea aceluiași argument legat de dreptul de a constata inopozabilitatea actului prejudiciabil pe calea dreptului comun s -a apreciat că opoziția, reglementată de Legea nr.31/1990, este o cale de atac la îndemâna terților care nu o exclude pe cea din dreptul comun. În ceea ce privește acțiunea civilă, s-a precizat că prin sentința civilă nr.1656 din 27 martie 2001 pronunțată de Judecătoria Suceava s-a admis acțiunea pauliană având ca obiect contractul de vânzare – cumpărare nr.1884 din 28 martie 2000 și s-a constatat că actul a fost încheiat în frauda drepturilor creditorilor, cu complicitatea dobânditoarei R.A.Ș și ca atare, nu le este opozabil.

Față de această soluție, s-a considerat în acțiunea comercială că se impune suspendarea judecării pricinii până când sentința civilă rămâne irevocabilă, în conformitate cu art.244 C.proc.civ.,întrucât aceeași persoană nu poate fi considerată de bună – credință în acțiunea comercială care vizează transmiterea imobilului către societatea comercială, prin aport la capitalul social. Pentru aceste motive ,în temeiul art.313 C proc. civ,. s-a solicitat admiterea recursului în anulare și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Suceava, Secția Comercială. Reclamanții au susținut că,în temeiul art.314 C.proc.civ., instanta supremă poate să modifice hotărârile atacate pronunțând o soluție pe fond.

Recursul este fondat. Art.109 C.proc civ. dispune că oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să se adreseze instanței, în scopul de a pune în mișcare o acțiune civilă pentru protecția judiciară a dreptului subiectiv , prevalându-se de o situație juridică pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie. În raport cu aceste dispoziții, prin recursul în anulare s-a pus problema interpretării și aplicării dispozițiilor art.61 și art. 62 din Legea nr.31/1990, referitoare la opoziție, , dacă aceasta este singura cale pentru protejarea drepturilor reclamanților împotriva actului de majorare a capitalului social. Pentru a vedea dacă din punct de vedere procedural s-a apreciat corect asupra acțiunii promovată trebuia examinată poziția juridică a reclamanților în raport cu actul de majorare a capitalului social cu imobilul transmis terțului subdobânditor.

Critica referitoare la aplicarea acestor dispoziții este corectă întrucât art.61 alin.1 din Legea nr.31/1990 stabilește că pot fi atacate cu opoziție hotărârile asociaților referitoare la modificarea actului constitutiv de către creditorii sociali și de către persoanele prejudiciate prin aceste hotărâri. Potrivit art.61 alin(.1) din Legea nr.31/1990 de principiu, opoziția poate fi considerată ca o cerere introductivă în instanță, ca un mijloc procedural pus la dispoziția persoanelor interesate prin care se atacă hotărârea de majorare a capitalului social. Art.61alin.

(1) din Legea nr.31/1990 stabilește cercul persoanelor care pot formula o astfel de cerere în instanță ,precizând că aceste hotărâri pot fi atacate de creditorii sociali precum și de alte persoane prejudiciate înțelegând prin acestea, creditorii particulari ai asociaților, asociații, acționarii, toate persoanele care prin relația directă cu societatea pot fi prejudiciate prin hotărârea de majorare a capitalului, concretizată în actul adițional înscris sub formă de mențiune la Registrul Comerțului. Concluzia instanțelor , potrivit căreia, opoziția este singura cale de a ataca în justiție actul de majorare a capitalului social este în contradicție cu propriul raționament legat de contextul raporturilor juridice și al împrejurărilor de fapt în care bunul în discuție a ajuns în patrimoniul societății comerciale prin majorarea capitalului social de către asociata unică, R.A.S., fiica celor doi debitori ai reclamanților.

Prin urmare, dacă opoziția este o acțiune comercială pusă la îndemână de legea specială persoanelor prevăzute de art.61, nu se poate admite în contextul unor relații juridice complexe, că aceasta exclude orice altă acțiune prin care s-ar ataca un act fraudulos încheiat în dauna creditorilor. Prima instanță a ajuns la concluzia că opoziția era la îndemâna creditorilor reclamanți prin nesocotirea domeniului de aplicare și al efectelor acestei acțiuni în raport cu acțiunea pauliană. Astfel, spre deosebire de opoziție care este la îndemâna persoanelor enumerate de art.61 (1) din Legea nr.31/1990 ,printre care se află și terții prejudiciați prin modificarea actului constitutiv (prin majorarea capitalului social), acțiunea pauliană este îndreptată împotriva unui terț dobânditor sau împotriva subdobânditorului, care a profitat de un act fraudulos asupra dreptului de gaj general al creditorilor.

Opoziția , așa cum este reglementată de Legea nr.31/1990, este mijlocul de a ataca o măsură, o hotărâre a asociaților (de majorare a capitalului) care nu se bazează în mod necesar pe fruda adusă unor drepturi. Această acțiune are ca scop anularea actului sau a măsurii luate, stoparea efectelor actului și chiar revenirea la situația anterioară. Acțiunea revocatorie deși duce la desființarea actului întocmai ca și opoziția se deosebește totuși de aceasta din urmă, întrucât produce efecte numai între creditor și terțul dobânditor, ceea ce înseamnă că actul atacat rămâne valabil între părțile care l-au încheiat și opozabil față de celelalte persoane, mai puțin față de creditorii care au promovat cu succes acțiunea revocatorie.

În acest context se impunea analiza acțiunii pauliene promovată în comercial în strânsă legătură cu soluția din civil , care privește actul de vânzare – cumpărare a imobilului încheiat de debitorii R. cu fiica lor R. A. Ș.. Din acest punct de vedere instanțele aveau de examinat acțiunea revocatorie sub toate aspectele, urmărind efectele acesteia în raport cu terțul subdobânditor iar nu doar incidența art.61 din Legea nr.31/1990. Mai este de reținut că instanțele s-au oprit asupra faptului că doar un creditor are titlu executor, fără să observe că acțiunea pauliană nu este un act de executare ci de revocare a unui act prin care se comite o fraudă aupra dreptului de gaj general al creditorilor chirografari iar acțiunea se intentează împotriva unui trerț dobânditor sau a terțului subdobânditor.

Condiția dovedirii farudei dobânditorului asupra căreia s-au oprit instanțele era îndeplinită prin hotărârea judecătorească pronunțată în civil, care a rămas ulterior irevocabilă. În acest context se impunea analiza fraudei subdobânditorului în acțiunea comercială. Prin susținerile din ultima ședință, reclamanții și-au restrâns pretențiile solicitând să se constate numai inopozabilitatea actului prin care s-a majorat capitalul social însă acestei solicitări nu i se poate da curs întrucât prin hotărârile pronunțate în cauză nu s-a intrat în fond, instanțele oprindu-se asupra condițiilor de admisibilitate, care au fost enunțate, dar concluzia care a dus la pronunțarea soluției este în contradicție cu enumerarea cerințelor art.975 C. civ.

și se bazează în principal pe nepromovarea acțiunii în opoziție asupra actului de majorare a capitalului social cu imobilul în cauză și pe lipsa intenției frauduloase a asociatei R. A. S. Între apărările formulate în soluționarea recursului în anulare de față, R.A. Ș. a evocat o serie de argumente, care urmează să fie analizate cu ocazia rejudecării litigiului în limitele cererii restrânse în fața acestei instanțe. În legătură cu apărările pârâtei R. A. S. , se va avea în vedere că acțiunea pauliană produce efecte relative, în sensul că va fi reparat prejudiciul suferit de creditorii reclamanți, cât și faptul că terțul poate păstra bunul , oferind creditorului suma de bani necesară creanței sale, excedentul urmând să aparțină terțului subdobânditor.

Cu alte cuvinte actul atacat rămâne valabil între părțile care l-au încheiat, și opozabil tuturor celorlalte persoane, mai puțin față de creditorii reclamanți. În consecință, potrivit art.330 2 C. proc.civ., recursul în anulare a fost admis iar hotărârile pronunțate vor fi casate iar cauza trimisă pentru rejudecare. Tribunalului.