ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 465/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 309 din data de 11 iunie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 2147 din data de 21 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. și intimata-intervenientă C.

A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâta A. S.A. să plătească reclamantului suma de 30.000 euro, la cursul de schimb valutar oficial al B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant B., solicitând admiterea căii de atac, respingerea apelului și menținerea Sentinței civile nr. 2147 din data de 21 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2016, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant, în esență, a susținut că instanța de apel, deși a consemnat corect toată situația de fapt, în soluționarea apelului nu a avut în vedere mai multe aspecte.

Astfel, nu a reținut că intimata-pârâtă A. S.A. a avut o atitudine de totală pasivitate în respectarea contractului de asigurare-reasigurare prin care trebuia să despăgubească victima unui accident, făcând acesteia o propunere de despăgubire în data de 16 martie 2016 și neîndeplinindu-și obligațiile contractuale, deși au trecut 4 ani.

Instanța de apel a trecut foarte ușor peste faptul că, prin noul raport de expertiză medico-legală, s-a stabilit că recurentul-reclamant are o infirmitate permanentă, chiar dacă starea clinică actuală are o evoluție favorabilă, în sensul că este vindecat chirurgical.

Însă, nu s-a avut în vedere faptul că, în afară de fractura de șold care a dus la infirmitatea permanentă, cu protezare provizorie, în urma accidentului au existat fracturi de col femural stâng, fractura bazicervicală stângă cu deplasare, traumatism toracic cu fractură C 9, acest din urma traumatism fiind greu de vindecat și durerile fiind de mare intensitate și de lungă durată.

De asemenea, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere nici împrejurările în care s-a produs accidentul, care se putea solda cu pierderea vieții sale, întrucât mașina în care se afla s-a răsturnat în valea portului pe o adâncime de 10 m. Acest eveniment i-a creat o stare de spaimă care îl afectează și în prezent.

Totodată, în opinia sa, curtea de apel trebuia să aibă în vedere și faptul că pentru tot restul vieții va avea un handicap motor, va fi obligat să facă periodic tratamente de recuperare, va fi obligat peste o perioadă de timp să schimbe proteza și niciodată nu va mai avea o viață normală.

Recurentul-reclamant a considerat că trebuie avute în vedere suferințele fizice, dar și morale, întrucât pentru familia sa, de la producerea accidentului, a devenit o persoană cu nevoi speciale, care nu mai poate oferi sprijinul necesar și firesc în casă. Totodată, a solicitat să fie avută în vedere și vârsta sa, care nu-i mai permite o recuperare ușoară.

A mai arătat că în mod greșit s-a consemnat în hotărâre că a solicitat 50.000 euro, suma cerută prin acțiune fiind de 500.000 euro, însă, nu a declarat apel împotriva hotărârii prin care i-au fost acordate daunele morale de 50.000 euro, considerând că această sumă este echitabilă în funcție de împrejurările cauzei și de situația de fapt, precum și în raport de practica instanțelor de judecată.

Apreciind că pretențiile sale sunt justificate, a făcut trimitere la legislația în materie și la practica instanțelor din ultimii ani, potrivit cărora, în cazul infirmităților permanente, victima trebuie să fie despăgubită de către societatea de asigurare în mod corespunzător traumatismului suferit. Altfel, în opinia sa, asigurarea RCA ar fi lipsită de substanță și de obiect, întrucât scopul acestei asigurări este chiar acela de a proteja persoana aflată în nevoie ca urmare a unui accident rutier, legiuitorul prevăzând și modalitatea legală de despăgubire, în funcție de infirmitatea dobândită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 486 și următoarele C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză în termen legal, intimata-pârâtă A. S.A. a invocat excepția nulității recursului, susținând că recurentul-reclamant nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În cauză, prin raportul întocmit cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că susținerile recurentului-reclamant nu pot fi încadrate în motivele de casare statuate de lege, aspect față de care, în lipsa unor motive de ordine publică, devin incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând recursul din perspectiva încadrării motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, recurentul-reclamant, fără a indica în concret niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a criticat decizia instanței de apel invocând că aceasta a trecut cu ușurință peste concluziile noului raport de expertiză medico-legală, a reținut greșit cuantumul despăgubirilor solicitate și nu a avut în vedere atitudinea părții adverse, împrejurările în care s-a produs accidentul, precum și consecințele pe care acesta le are asupra sa.

Înalta Curte reține că aceste critici nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci constituie aspecte de netemeinicie ale acesteia, referitoare la modul în care instanța de apel a interpretat și a valorificat probele administrate în cauză și cele reținute cu privire la situația de fapt, chestiuni care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, față de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Totodată, nici cele susținute de către recurentul-reclamant în sensul că instanța de apel a reținut eronat cuantumul despăgubirilor solicitate nu pot fi circumscrise vreunui motiv de casare prevăzut de lege, acest aspect vizând o posibilă eroare materială strecurată în hotărârea atacată și nu aspecte ce țin de legalitatea hotărârii.

În cauză, recurentul-reclamant nu a indicat în concret care sunt motivele de nelegalitate care pot fi imputate hotărârii recurate și nu a formulat critici care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a susține nelegalitatea hotărârii.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, precum și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Așa fiind, cum aspectele susținute de recurentul-reclamant B. nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva Deciziei nr. 309 din data de 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN