ÎCCJ, decizie (scj.ro #86736)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86736) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Nerespectarea termenului prevăzut de art. 25 alin.
(1) din Legea nr. 10/2001 de către unitatea deținătoare pentru
soluționarea notificării. Inadmisiblitatea obligării la daune
cominatorii în cazul neexecutării obligației de a face.
Cuprins
pe materii :
Drept procesual civil.
Obligația de a face. Neexecutarea obligației. Daune cominatorii.
Index
alfabetic :
Drept procesual
civil;
-
Obligația unității notificate de a
soluționa cererea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001.
-
Neexecutarea obligației.
-
Inadmisibilitatea aplicării sancțiunii daunelor
cominatorii.
Legea nr. 10/2001 : art. 25 alin.(1)
Cod procedură civilă : art. 580
3
alin. (5)
Potrivit art. 25 alin.(1) din Legea
nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea
notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare,
unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe,
prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii
de restituire în natură.
Textul de lege
sus menționat nu prevede o sancțiune pecuniară pentru
nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea deținătoare
are obligația de a răspunde la notificarea ce i s-a adresat.
Ulterior pronunțării
Deciziei XX din 12 decembrie 2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți
de Casație și Justiție, art. 580
3
Cod procedură
civilă, a fost modificat și completat prin Legea nr. 459/2006,
alin.(5) al acestui text, prevăzând expres că „pentru
neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot
acorda daune dominatorii.”
ICCJ, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia civilă nr. 82 din 10 ianuarie
2008
Prin sentința civilă nr. 50 din
14 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a
admis cererea formulată de reclamanta N.E. împotriva Primăria
Municipiului București prin Primarul General, obligând-o să
emită decizie cu privire la notificarea nr. 3360 din 29 noiembrie 2001
și obligând-o totodată la plata daunelor cominatorii în cuantum de
100 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și
până la executarea obligației.
Pentru a hotărî astfel, instanța
de fond a reținut că reclamanta a formulat notificarea nr. 3360 din
29 noiembrie 2001 și deși a depus înscrisurile în susținerea
acesteia, pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în
art. 23 alin.(1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat
apel Municipiul București prin Primarul General, criticând-o pentru
următoarele motive :
Sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât
s-a reținut greșit că pârâta nu și-ar fi respectat
obligația prevăzută de lege, termenul de 60 de zile, având
două date de referință, fie data depunerii notificării, fie
data depunerii actelor doveditoare, termenul fiind unul de recomandare, iar nu
unul imperativ.
S-a mai
susținut că în mod greșit instanța de fond a obligat pârâta
la plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.
Curtea de Apel București, secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin
decizia nr. 425/A din 20 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de
pârâtă, reținând că pârâta nu a făcut nicio dovadă că
ar fi cerut persoanei îndreptățite să completeze dosarul în
termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Și chiar dacă s-ar fi făcut
această dovadă, lipsa răspunsului pârâtei într-un termen
rezonabil nu poate duce la concluzia întârzierii
sine die
a soluționării
notificării, în speță, trecând mai mult de trei ani de la data
când pârâta trebuia să răspundă notificării formulate.
Critica privind obligarea pârâtei la plata
de daune cominatorii a fost respinsă cu motivarea că, prin Decizia
nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunțată în recurs în interesul legii,
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că o
asemenea cerere este admisibilă, în condițiile art. 580
3
C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Primăria Municipiului
București prin Primarul General, invocând cazul de casare prevăzut de
art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Dezvoltând critica de nelegalitate,
pârâtă a susținut că reclamanta nu a depus toate actele de
care a înțeles să se folosească în susținerea
notificării și nici nu a încunoștințat-o că nu
mai are alte acte de depus, astfel încât termenul de 60 de zile prevăzut
de art. 23 alin.(1) din Lega nr. 10/2001, nu a început să curgă.
In ceea ce privește obligarea pârâtei
la plata de daune cominatorii, a solicitat respingerea acestui capăt de
cerere, având în vedere faptul că legiuitorul a reglementat o altă
modalitate prin care creditorul unei obligații de a face poate obține
îndeplinirea acesteia.
Recursul este fondat pentru considerentele
ce succed:
In prezentul litigiu, inițiat în
temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta N.E. a solicitat restituirea în
natură a apartamentului situat în București, sector 6,
notificând pârâta la data de 29 noiembrie 2001.
Potrivit art. 23 alin.(1), devenit art. 25
alin.(1) din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la
înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor
doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se
pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată,
asupra cererii de restituire în natură.
Din prevederile legale citate, rezultă
că termenul de 60 de zile, nu are natura juridică a unui termen de
recomandare, cum greșit susține recurenta, ci este un termen
imperativ, deoarece o atare obligație rezultă din lege și face
parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională
prealabilă, instituită în mod imperativ.
Din probele existente la dosar, nu
rezultă că recurenta ar fi cerut reclamantei să completeze
probele pe care și-a întemeiat cererea de restituire în natură a
apartamentului în litigiu, astfel că această critică nu poate fi
primită.
Este întemeiată critica privind
obligarea pârâtei la plata daunelor de întârziere pentru lipsa răspunsului
unității deținătoare a imobilului la notificarea ce i s-a
adresat conform Legii nr. 10/2001.
Art.23, devenit art. 25 din Legea nr.
10/2001, modificată, nu prevede o sancțiune pecuniară
pentru nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea
deținătoare are obligația de a răspunde la notificarea ce i
s-a adresat.
Este adevărat că, admițând
recursul în interesul legii, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de
Casație și Justiție, prin Decizia XX din 12 decembrie 2005, au
statuat că cererea privind obligarea la daune cominatorii este
admisibilă și în condițiile reglementării obligării
debitorului la plata amenzii civile conform art. 580
3
C.proc.civ.
Ulterior pronunțării acestei
decizii, art. 580
3
a fost modificat și completat prin Legea nr.
459/2006, alin.(5) al acestui text, prevăzând expres că „pentru
neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot
acorda daune dominatorii.”
In aceste condiții, trimiterea la
soluția adoptată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți
de Casație și Justiție, a devenit inaplicabilă.
Neobservând dispozițiile legale menționate,
ambele instanțe au pronunțat hotărâri cu încălcarea esențială
a legii, astfel încât recursul declarat de Primăria Municipiului
București prin Primarul General, a fost admis, s-a casat decizia
atacată precum și sentința pronunțată de Tribunalul
București, în sensul că s-au înlăturat dispozițiile
referitoare la daunele cominatorii, păstrându-se celelalte
dispoziții.