ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3938/2018

HOTĂRÂRE
13.11.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3938/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la data de 9 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună ca exercitarea autorității părintești asupra minorei C. să se facă în mod exclusiv de către mama-reclamantă, stabilirea locuinței minorei la reclamantă, stabilirea contribuției pârâtului la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorei.

Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, prin Sentința civilă nr. 3477 din data de 27 iulie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătorie Rupea.

Pentru a hotărî astfel, în raport de obiectul principal al cauzei, respectiv exercitarea autorității părintești în mod exclusiv, instanța a considerat că litigiul este o pricină privitoare la drepturi de care părțile nu pot dispune.

A arătat că, întrucât în acest caz legea nu prevede în mod expres instanța competentă din punct de vedere teritorial, se va aplica regula de drept comun înscrisă la art. 107 C. proc. civ., fiind vorba tot despre o competență teritorială exclusivă.

Referitor la celelalte capete de cerere, instanța a considerat că acestea sunt capete de cerere accesorii, fiind astfel incidente dispozițiile art. 30 alin. (4) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora "Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120."

Totodată, a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., având în vedere că acestea nu se aplică în cazul oricărei cereri date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, ci numai celor privind ocrotirea persoanei fizice, respectiv celor prevăzute de Titlul III, intitulat "Ocrotirea persoanei fizice", al Cărții I, "Despre persoane", din C. civ.. Or, exercitarea autorității părintești nu se regăsește printre dispozițiile ce reglementează ocrotirea persoane fizice, fiind prevăzută în Titlul IV "Autoritatea părintească" al Cărții a II-a "Despre familie".

Reținând că domiciliul pârâtului B. se află în sat Cuciulata, comuna Hoghiz, județul Brașov, care, conform H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în circumscripția Judecătoriei Rupea, a constatat că soluționarea pricinii este de competența acestei instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rupea la data de 8 august 2018, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 1045 din data de 10 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Rupea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, la solicitarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, reclamanta a depus note scrise la termenul de judecată din data de 29 iulie 2018, prin care arată că, dintr-o eroare de redactare, în acțiunea introductivă s-a menționat că minora ar fi elevă în Italia. În realitate, minora s-a născut în Italia, însă în prezent locuiește în România împreună cu reclamanta A. și cu bunicii materni, la adresa din municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți și frecventează cursurile școlii gimnaziale "Theodor Costescu" din municipiul Drobeta-Turnu Severin, în acest sens fiind depusă adeverința nr. x din data 27 iunie 2018.

În raport de dispozițiile art. 106 alin. (1) C. civ. și art. 505 alin. (1) și (2) C. civ., reținând că instanța de tutelă are și competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți [art. 398 alin. (1) C. civ..], stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului [art. 400 alin. (1) C. civ..] sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor [art. 402 alin. (1) C. civ..], a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ.

Constatând că domiciliul minorei C. este în municipiul Drobeta-Turnu Severin, a reținut că instanța competentă a soluționa prezenta pricină este Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul persoanei ocrotite.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 106 C. civ. prevede, la alin. (1), că "Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…), iar, potrivit art. 107 C. civ., "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. statuează că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Astfel, instanței de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor privind exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți, prevăzută de art. 398 alin. (1) C. civ., stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, potrivit art. 400 alin. (1) C. civ., precum și stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, în conformitate cu art. 402 alin. (1) C. civ.

Cu privire la copilul din afara căsătoriei, cum este și cazul din speța de față, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că "(...) autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc", iar la alin. (2) că "Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț".

Astfel, în litigiul cu privire la care s-a ivit prezentul conflict negativ de competență, situației juridice invocate prin acțiune, ce derivă din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, îi sunt incidente regulile ce guvernează materia autorității părintești și obligației de întreținere, dispozițiile art. 106 C. civ., care enumeră măsurile de ocrotire a minorului și exercitarea drepturilor părintești, constituind o formă de ocrotire ce atrage aplicabilitatea art. 114 C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că aceste dispoziții legale, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Având în vedere că, astfel cum rezultă din precizarea aflată la dosarul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, minora locuiește cu mama sa și bunicii materni, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin fiind instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul persoana ocrotită cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul prezentei pricini, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 180/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la data de 15 martie 2018 sub nr. dosar x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., stabilirea domici
ÎCCJ 2019-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1350/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin la data de 29 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin
ÎCCJ 2018-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4194/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la data de 6 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca exercitarea autori
ÎCCJ 2018-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4223/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data 22 martie 2018 pe rolul Judecătoriei Turda, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să di
ÎCCJ 2018-04-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1492/2018
(1) din C. proc. civ., din punct de vedere teritorial, prin raportare la obiectul cauzei și locuința persoanei ocrotite, competentă este Judecătoria Rupea. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rupea sub numărul x/2017. Prin senti
Sursă