ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3761/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2018, un consorțiu de reclamanții, angajați ai pârâtei Curtea de Conturi a României, a solicitat, în contradictoriu cu aceasta, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: recalcularea salariului aferent anului 2022, întrucât a fost calculat în mod eronat; recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate și pentru condiții vătămătoare aferente anului 2017 prin aplicarea procentelor de 15% la salariul de bază, cu luarea în considerare și a majorărilor pentru: vechime în CCR, activitate AA, vechime în muncă; recalcularea drepturilor salariale acordate cu privire la stabilirea în cuantum corect a sporului pentru vechimea neîntreruptă în Curtea de Conturi a României; recalcularea drepturilor salariale prin acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar; recalcularea drepturilor salariale și uniformizarea salarială consacrată prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, inclusiv la nivelul maxim cu cel aflat în plată la nivelul aceleiași familii ocupaționale; recalcularea salariului de bază lunar stabilit începând cu luna iulie 2017 pentru deținătorii titlului științific de doctor, prin aplicarea sporului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; emiterea ordinelor în ceea ce îi privește pentru solicitările menționate la pct. 1 - 7 din acțiune; plata către părțile reclamante a drepturilor bănești ce li se cuvin reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflației; menținerea acestei modalități de calcul și în continuare, până la o nouă modificare legislativă.

La termenul de judecată din data de 13 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., cu privire la care s-a format Dosarul nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 3167 din data de 13 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Covasna.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, tribunalul a reținut că, prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul muncii, legiuitorul a stabilit, cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabilește competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, și anume domiciliul sau reședința ori, după caz, locul de muncă al reclamantului.

Totodată, a constatat că dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul normei fiind acela de a asigura reclamantului accesul la o instanță aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă.

Cauza a fost înregistrată, sub același număr, pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, la data de 4 mai 2018.

Prin Sentința civilă nr. 551 din data de 21 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Covasna, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza, spre soluționarea conflictului, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (1) - (3) C. muncii coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, constând că, în cauză, reclamanții se află în coparticipare procesuală activă, fiind respectate în speță dispozițiile art. 59 - 60 C. proc. civ., iar, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru coparticipare activă, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

A arătat că reclamanții din cauza de față au domiciliul pe raza județului Covasna, însă, anterior disjungerii dispuse de Tribunalul București, cererea de chemare în judecată viza mai mulți reclamanți, toți fiind angajați ai pârâtei.

Astfel, a apreciat că este competentă pentru soluționarea cererii de chemare în judecată instanța care a fost sesizată prima oară de către reclamanți, respectiv Tribunalul București, dat fiind că acest fapt este în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii, care arată că exclusiv reclamanții și nu instanța de judecată sunt cei care pot să aleagă instanța competentă în materia litigiilor de dreptul muncii. Or, în speță, reclamanții au ales deja Tribunalul București pentru aceasta.

Totodată, a arătat că asta este și opinia care se regăsește în doctrina judiciară.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect conflicte de muncă aparține instanței de la domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului.

Alin. (3) al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În atare situație devin incidente dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit căruia alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului.

În cauză, acțiunea introductivă de instanță, având ca obiect drepturi salariale, a fost formulată de mai mulți reclamanți (printre care și reclamanții din prezenta pricină) și a fost adresată Tribunalului București, ca instanță în circumscripția căreia își au domiciliul unii dintre aceștia.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Cum drepturile bănești pretinse angajatorului de către reclamanți, în calitate de salariați, se întemeiază pe aceleași temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, există o strânsă legătură între pretențiile acestora, astfel că dispozițiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile în cauză.

În atare situație devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii, ce recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, Înalta Curte apreciază că Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost în mod corect și legal sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că, luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanța reținut a fi cea de la domiciliul reclamantului din prezentul dosar.

De vreme ce, la data învestirii sale cu soluționarea litigiului, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost legal sesizat, în virtutea dispozițiilor art. 269 C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, și, întrucât, în caz de disjungere, instanța de judecată rămâne competentă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestui tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții H., K., E., C., F., O., B., D., M., N., I., L., G., J., A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect "drepturi bănești", în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT