ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 187/2019

HOTĂRÂRE

30.01.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 187/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2018 la data de 5 ianuarie 2018, reclamanții indicați în anexa 1 la acțiunea introductivă au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României: recalcularea salariului aferent anului 2022, întrucât a fost calculat în mod eronat; recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate și pentru condiții vătămătoare aferente anului 2017, prin aplicarea procentelor de 15% la salariul de bază, cu luarea în considerare și a majorărilor pentru vechime în CCR, activitate AA, vechime în muncă; recalcularea drepturilor salariale acordate cu privire la stabilirea în cuantum corect a sporului pentru vechimea neîntreruptă în Curtea de Conturi a României; recalcularea drepturilor salariale prin acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar; recalcularea drepturilor salariale și uniformizarea salarială consacrată prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, inclusiv la nivelul maxim cu cel aflat în plată la nivelul aceleiași familii ocupaționale; recalcularea salariului de bază lunar stabilit începând cu luna iulie 2017 pentru deținătorii titlului științific de doctor, prin aplicarea sporului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; emiterea ordinelor în ceea ce îi privește pentru solicitările menționate la pct. 1 - 7 din acțiune; plata drepturilor bănești ce li se cuvin reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflației; menținerea acestei modalități de calcul și în continuare, până la o nouă modificare legislativă.

La termenul din 13 aprilie 2018 tribunalul a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., formându-se un nou dosar nr. x/2018.

Prin Sentința nr. 3158 din 13 aprilie 2018 Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, reținând că, așa cum rezultă din copiile actelor de identitate anexate la dosar, reclamanții au domiciliul pe raza județului Constanța și sunt salariați ai Camerei de Conturi Constanța, astfel după cum rezultă din ordinele de salarizare anexate în copie la dosar.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cauzele referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă sunt de competența instanțelor judecătorești competente, în a căror circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Împrejurarea că pârâta din prezenta cauză este ordonator principal de credite iar Camerele de Conturi teritoriale nu au personalitate juridică nu prezintă relevanță în cauză, câtă vreme norma imperativă edictată de art. 269 alin. (2) C. muncii nu prevede nici o excepție raportată la calitatea pârâtului de ordonator de credite, singurul lucru care interesează din acest punct de vedere fiind locul unde reclamantul își desfășoară efectiv activitatea.

Nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la coparticiparea procesuală, în cauză nefiind vorba despre aceleași drepturi solicitate de reclamanți, fiecare dintre aceștia solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

S-a mai reținut că susținerile referitoare la competența determinată de sediul sindicatului ce se regăsesc în răspunsul la întâmpinare depus la dosar de reclamanți nu au incidență în prezenta cauză, acțiunea nefiind formulată de sindicat ci de salariați în nume personal.

La data de 7 mai 2018 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Încheierea nr. 872 din 7 iunie 2018 Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare către secția I civilă a aceleiași instanțe, reținând că, față de împrejurarea că reclamanții au calitatea de personal contractual în cadrul Camerei de Conturi Constanța, litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile C. muncii, sens în care competența de soluționare a cauzei aparține secției civile a tribunalului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 16 iulie 2018 sub nr. x/2018*.

Prin Sentința nr. 2208 din 1 octombrie 2018 Tribunalul Constanța, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Constanța a reținut că acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezentul dosar și a fost adresată Tribunalului București, ca instanță de la locul domiciliului majorității celor 423 de reclamanți.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură. Cum drepturile bănești pretinse angajatorului de către reclamanți, în calitate de salariați, se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, în situația dată dispozițiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile.

În atare situație devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii, ce recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 16 octombrie 2018.

Prin încheierea de ședință din 7 noiembrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a scos cauza de pe rol și a înaintat-o pentru soluționare secției I civile, reținând că, raportat la natura juridică a litigiului (conflict de muncă), instanța competentă în soluționarea cauzei este secția I civilă a Înaltei Curți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 ianuarie 2019 sub nr. x/2018**.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă, pentru următoarele argumente:

Litigiul are ca obiect valorificarea drepturilor bănești rezultate din raporturile juridice de muncă dintre personalul Camerei de Conturi Constanța și entitatea angajatoare, decurgând din modalitatea defectuoasă de calcul a salariilor și sporurilor aferente, conform celor învederate prin cererea de chemare în judecată.

Competența teritorială de soluționare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței, respectiv potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, competența de soluționare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Chiar acest aspect a fost avut în vedere de către Tribunalul București atunci când, la termenul din 13 aprilie 2018, a luat măsura disjungerii cauzei privindu-i pe reclamanți și când, la termenul ce a urmat, și-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Totodată însă, dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. rețin că "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

În speță, se constată că după înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, primul termen de judecată cu părțile legal citate potrivit textului legal menționat, a fost la 1 august 2018, dată la care cauza a fost amânată la solicitarea scrisă formulată de pârâtă, motivat de împrejurarea că reprezentantul unității se afla în concediu legal de odihnă, fără ca instanța de judecată sau părțile să invoce excepții legate de aspectul procedural al competenței.

Prin interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că în cazul în care necompetența (materială sau teritorială, de ordine publică) nu a fost invocată la momentul procesual indicat, respectiv la primul termen de judecată cu părțile legal citate, nici părțile, nici instanța nu mai pot invoca excepția de necompetență teritorială chiar de ordine publică întrucât, prin neinvocarea la momentul reglementat de lege, competența de soluționare rămâne câștigată cauzei

Cum Tribunalul Constanța, secția I civilă, nu s-a conformat exigențelor normative arătate mai sus, această instanță nu își mai putea declina competența, în afara cadrului legal stabilit de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, competența de soluționare a pricinii va fi stabilită în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.