ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3737/2018

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Premier, au solicitat reîncadrarea pe unul din posturile existente la C.N. D. sau Școala E., precum și daune în cuantum de 1.000.000 RON.

Prin Sentința nr. 9.411 din 15.12.2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primului Ministru, invocată de pârât prin întâmpinare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și a respins acțiunea privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Primul Ministru, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Prin Decizia nr. 2.110 din 14.05.2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 9.411 din 15.12.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin Decizia nr. 3.005 din 27.06.2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale; a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatori.

Prin Decizia nr. 3.096 din 20 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins recursul formulat de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei nr. 3.005 din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei din urmă decizii au formulat contestație în anulare recurenții A. și B., invocând în drept art. 503 și 508 C. proc. civ. și solicitând anularea hotărârii atacate.

În motivarea contestației în anulare s-a arătat că decizia atacată este lovită de nulitate absolută pentru trei vicii de procedură:

- citațiile emise pentru termenul din 20.09.2018 sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 200 alin. (2) C. proc. civ., care obligă instanțele să acorde minim 10 zile înainte de termen pentru îndeplinirea obligațiilor; citațiile au fost lăsate în cutia poștală de un agent procedural și nu există dată și semnătură de primire; de pe citații lipsește parafa "Președinte Înaltei Curți de Casație și Justiție - C."

- completul 4 noul C. proc. civ. avea obligația să comunice întâmpinarea Guvernului, iar lipsa întâmpinării echivalează cu recunoașterea culpei pârâtului;

- completul 4 noul C. proc. civ. avea obligația să comunice raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Analizând prioritar contestația în anulare sub aspectul admisibilității acesteia, în considerarea dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În susținerea contestației în anulare, contestatorii A. și B. au formulat o primă critică privind modul de emitere și de comunicare a citațiilor, ce excedează cerințelor prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, contestatorii au invocat nedepunerea întâmpinării de către intimat și necomunicarea acesteia, precum și necomunicarea raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, aspecte ce nu se circumscriu, de asemenea, prevederilor art. 503 C. proc. civ.

Prin urmare, niciunul dintre argumentele redate nu poate fi încadrat în cazurile de contestație în anulare de drept comun sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ.

Pentru considerentele reținute, Înalta Curte va constata că cererea formulată de A. și B. nu cuprinde motive reglementate de lege pentru contestația în anulare, urmând a o respinge, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei nr. 3.096 din 20 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de ED