ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3096/2018

Asupra cauzei de fața, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Premier, au solicitat reîncadrarea pe unul din posturile existente la Colegiul Național Gh. Lazar sau Școala 19 Tudor Arghezi, precum și daune în cuantum de 1.000.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 9411 din 15.12.2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primului Ministru, invocată de pârât prin întâmpinare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și a respins acțiunea privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Primul Ministru, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au formulat apel.

În calea de atac a apelului, aceste părți au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

Prin Decizia nr. 2110 din 14.05.2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 9411 din 15.12.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva Deciziei nr. 2110 din 14.05.2018 au formulat contestație în anulare reclamanții A. și B., reiterând în această fază procesuala și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

Dosarul a fost înregistrat pe roiul Curții de Apel București sub nr. x/2018.

Prin Decizia civilă nr. 3005 din 27.06.2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale; a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatori.

Împotriva acestei ultime hotărâri, la data de 29.06.2018, au promovat recurs contestatorii A. și B., invocând următoarele critici:

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, au arătat că, în speță, curtea de apel, în complet 28 apel, a încălcat competența de ordine publică a altei instanțe - Curtea Constituțională a României, întrucât doar aceasta din urmă poate să o decidă asupra soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, față de prevederile art. 16, 34 și 41 din Constituția României.

Astfel, prin reglementarea art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 s-a încălcat principiul egalității de tratament și s-a creat o gravă discriminare între profesorii activi și pensionari.

Având în vedere Decizia nr. 397/2013 emisă de Curtea Constituțională și împrejurarea că art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 este abrogat, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu întocmește dosare de pensionare pentru limita de vârstă, iar pensionarii sunt reîncadrați ca titulari fără concurs în temeiul art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, fiind omise dispozițiile alin. (7) declarate neconstituționale de Curtea Constituționala, fără de care profesorii nu pot fi retitularizați. Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțional să retitularizezi fără concurs, dar Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu a ținut cont de aceasta, drept dovadă fiind cazul numitei C., pensionară fără concurs căreia i s-a prelungit titulatura cu încă 5 ani, până în anul 2019.

La momentul intrării în vigoare a Deciziei nr. 397/2013, profesorii pensionari care au primit tară concurs post de titular trebuiau pensionați și înlocuiți cu absolvenți care au dat concurs și au avut medie de titular, cum este cazul recurentei B.

A mai invocat această recurentă că este titulara dreptului la muncă, conform art. 43 din Constituție și art. 267 din Legea nr. 53/2003, în anul 2018 promovând concursul de titularizare cu media 8,50. Drept urmare, avea întâietate în fața tuturor pensionarilor fără concurs, conform Deciziei nr. 397/2013 și prevederilor Codului muncii.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București angajează pensionari fără concurs, ignorând aplicarea efectelor Deciziei nr. 397/2013, a art. 147 din Constituție, precum și a art. 3 alin. (3), art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, prin aceea că a acordat prelungirea titulaturii pentru 577 de pensionari.

Prin decizia atacată nu s-a ținut cont de abrogarea alin. (6) și (7) ale art. 284 din Legea nr. 1/2011, iar Guvernul reâncadrează pensionari fără concurs, contrar dispozițiilor Deciziei nr. 397/2013.

A mai reclamat această recurentă că, în dosarul de față, completul 28 apel nu a ținut seama de concursul său de titularizare, precum și de media obținută, cu care are prioritate în fața tuturor pensionarilor ce nu au susținut un concurs. Invocă și situația pensionarului D., care a fost retitularizat.

Au mai susținut recurenții că invocarea excepției de neconstituționalitate are legătură cu fondul litigiului, care vizează refuzul aplicării Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2013, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, prin urmare, cererea de sesizare este întemeiată.

La data de 17.09.2018 au fost înregistrate la dosar precizările formulate de contestatori, însoțite de înscrisuri, prin care s-a reclamat încălcarea de către instanța care a soluționat contestația în anulare a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru nerespectarea unor reguli de procedură: nesemnarea hotărârii de cei doi judecători, de grefier și de președintele instanței, conform art. 426 alin. (4) C. proc. civ. și nulitatea absolută a citațiilor emise în data de 13.09.2018 și comunicate prin agent procedural. în continuare, recurenții au reluat conținutul motivelor de recurs depuse la 29.06.2018.

Prioritar, se constată că prin precizările depuse la dosar, la data de 17.09.2018, recurenții au dedus judecății motive de recurs suplimentare, în afara de cele formulate în termen legal la 29.06.2018, privind încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constând în nesemnarea hotărârii de către membrii completului de judecată și de către grefier și emiterea citațiilor la data de 13.09.2018, comunicate prin agent procedural, fără dovadă de primire.

Dintre aceste două ipoteze invocate de contestatori, se reține că numai nesemnarea hotărârii judecătorești reprezintă un motiv de ordine publică, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și care obligă instanța de recurs la analizarea acestuia, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) și art. 178 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce privește soluția adoptată prin Decizia civilă nr. 3005 din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

Potrivit actelor de la dosar, pe dispozitivul Deciziei civile nr. 3005 din 27.06.2018, atacată în prezenta cauză, se regăsesc semnăturile judecătorilor care au făcut parte din compunerea completului de judecată ce a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, precum și a grefierului, în conformitate cu art. 426 alin. (3) și (4) C. proc. civ., prin urmare, motivul susținut pe acest aspect este nefondat.

Relativ ia criticile formulate prin memoriul de recurs depus de recurenți în termen legal, instanța constată caracterul nefondat al acestora, pentru argumentele ce succed:

Prevalându-se de motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenții au susținut că prin respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată - completul 28 apel a încălcat atribuția exclusivă a instanței de contencios constituțional de verificare a concordanței dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 cu cele ale art. 16, 34 și 41 din Constituția României.

Înalta Curte reține că verificarea conformității unei norme legale în vigoare cu dispozițiile constituționale este de competența exclusivă a Curții Constituționale.

Însă, pentru ca instanța învestită cu cererea de sesizare în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate să poată sesiza instanța de contencios constituțional, trebuie mai întâi să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Conform acestor norme legale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Dispozițiile art. 29 alin. (5) din același act normativ prevăd că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară dispozițiilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între dispoziția legală criticată și soluționarea cauzei.

Fiind în prezența unei condiții negative imperative, instanța în fața căreia este ridicată excepția de neconstituționalitate este obligată să nu mai sesizeze Curtea Constituțională în situația în care dispoziția legală invocată nu are legătura cu soluționarea cauzei.

Intenția legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepția de neconstituționalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremației Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituționalitate a posteriori și, respectiv, accesul părților la jurisdicția constituționala, dar în condițiile respectării tuturor cerințelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea Inutilă a activității Curții Constituționale și a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

În speță, curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, formulată de contestatori, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse de norma evocată mai sus, respectiv cerința ca textul legal a cărui neconstituționalitate se reclamă să aibă legătură cu soluționarea căii de atac extraordinare a contestației în anulare.

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 a fost ridicata de contestatorii A. și B. în fața instanței învestite cu soluționarea contestație în anulare, care analizează, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac exercitate. Or, așa cum corect a stabilit curtea de apel, textul legal pretins a fi neconstituțional nu are legătură cu obiectul dedus judecății prin cererea de contestație în anulare, cu temeiul legal pe care aceasta a fost întemeiata, respectiv motivul de contestație înscris în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Aspectele alegate de contestatori ar fi putut avea relevanță, eventual, în soluționarea fondului litigiului, reprezentat de pretențiile redate prin cererea de chemare în judecată, putând fi examinate doar ulterior verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale contestației în anulare.

Din această perspectivă, criticile care susțin că. excepția de neconstituționalitate ar avea legătură cu fondul litigiului, în care se reclamă refuzul aplicării Deciziei nr. 397/2013, nu pot fi găsite întemeiate, urmând a fi respinse ca atare.

În acest context, apreciind asupra neîndeplinirii cerinței prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se reține că nu se i poate imputa curții de apel vreo încălcare a prerogativelor de verificare a conformității dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 cu cele ale art. 16, 34 și 41 din Constituția României, atribuție ce revine exclusiv Curții Constituționale. În consecință, criticile recurenților care susțin ipoteza de nelegalitate instituită de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de Curtea de Apel București este legala, motiv pentru care recursul formulat, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, va fi respins.

Decizia civilă nr. 3005 din 27.06.2018, atacată în prezenta cauză de către contestatori, a fost pronunțată în soluționarea contestației în anulare exercitată împotriva Deciziei civile nr. 2110 din 14 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de aceleași părți împotriva sentinței civile nr. 9411 din 15.12.2017 a Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

În speță, hotărârea atacată cu contestație în anulare este Decizia civilă nr. 2110 din 14 mai 2018, pronunțată în Dosar nr. x/2017, ce a vizat soluționarea apelului exercitat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 9411 din 30.12.2017, pronunțate în primă instanță.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,,În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de munca și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv." în cauză, natura pretențiilor deduse judecății prin acțiunea introductivă de instanță, respectiv litigiu de muncă, se circumscrie prevederilor legale anterior evocate, astfel că Decizia civilă nr. 2110 din 14 mai 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul reclamanților, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în care se arata că,,,Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs."

Rezultă așadar, din cele ce preced, ca, prin raportare la conținutul dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ. și hotărârea dată în contestația în anulare, respectiv Decizia civilă nr. 3005 din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

împotriva căreia contestatorii au formulat prezenta cale de atac este, la rândul ei, o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În raport de considerentele expuse și ținând seama de principiul legalității căilor de atac, reglementat de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care presupune că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative de la care nu se poate deroga, Înalta Curte va respinge recursul exercitat de contestatorii A. și B. cu privire la soluția de respingere a contestației în anulare prin Decizia civilă nr. 3005 din 27 iunie a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 3005 din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.09.2018.