ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4107/2018

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 24 septembrie 2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost înregistrată, sub nr. x/2018, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei nr. 3096 din 20 septembrie 2018, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2018.

Ulterior, la data de 12 octombrie 2018, contestatorii A. și B. au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din Constituția României, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2018

În motivarea cererii, petenții au arătat că a fost încălcat principiul egalității de tratament, fiind săvârșită o gravă discriminare între profesorii activi și pensionari, și că Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu respectă Decizia Curții Constituționale nr. 397/2013, ignorând faptul că alin. (6) și (7) ale art. 284 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și Metodologia privind pensionarii au fost abrogate, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 24 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, față de prevederile art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din Constituția României.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de contestatori nu are legătură cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât vizează un text de lege, care pune în discuție fondul pricinii, nefiind incident în contestația în anulare, cale extraordinară de atac ce poate fi soluționată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Reținând că în cadrul contestației în anulare nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor, Înalta Curte a apreciat că excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs, în termen legal, recurenții B. și A. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 octombrie 2018, sub nr. x/2018/a1*, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului C4NCPC.

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au arătat că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Au susținut că citațiile emise la data de 15 octombrie 2018 sunt lovite de nulitate absolută, întrucât acestea nu poartă parafa președintelui instanței supreme. De asemenea, au arătat că nu au fost legal citați și că nu au fost prezenți la termenul de judecată când a fost soluționată cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Recurenții au învederat, de asemenea, că hotărârea este lovită de nulitate absolută, întrucât instanța a ignorat temeiul de drept invocat și a respins, în mod nelegal, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011, invocată prin raportare la cele ale art. 16 alin. (1), art. 34 alin. (1) și art. 41 din Constituția României, norme care încalcă principiul egalității de tratament și creează o gravă discriminare între profesorii activi și pensionari, precum și dreptul la muncă și la asigurări sociale.

Contrar Deciziei nr. 397/2013, pronunțată de Curtea Constituțională, Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu întocmește dosare de pensionare pentru limită de vârstă, iar pensionarii sunt reîncadrați ca titulari, fără concurs, conform art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu ignorarea alin. (7), a cărui neconstituționalitate a fost constatată prin decizia menționată.

Recurenții a susținut că, prin refuzul nelegal de a emite, din oficiu, un act normativ pentru aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2013, intimatul le-a suprimat dreptul la muncă și la asigurări sociale.

În drept, recurenții au invocat art. 16, art. 21 alin. (3), art. 41 și art. 147 din Constituția României, art. 3 alin. (3), art. 10, art. 29 și art. 31 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Legea nr. 544/2001, Legea nr. 53/20013 privind Codul muncii, art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și Deciziile Curții Constituționale nr. 397/2013 și nr. 106/2014.

Prin rezoluția din 1 noiembrie 2018, a fost stabilit termen pentru judecarea recursului la data de 22 noiembrie 2018.

Intimatul Guvernul României, prin Premier, nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate de recurenți în susținerea recursului declarat în cauză, casarea unor hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ, cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le îndeplinesc pe parcursul activității judiciare.

Prin critica subsumată acestor prevederi legale, invocată în acord cu dispozițiile art. 178 alin. (1) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică, recurenții au arătat că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură, întrucât citațiile emise la data de 15 octombrie 2018 nu poartă parafa președintelui instanței supreme. De asemenea, au susținut că nu au fost legal citați și că nu au fost prezenți la termenul de judecată când a fost soluționată cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Critica este nefondată.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, se constată că, prin rezoluția din 15 octombrie 2018, completul învestit cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, a fixat termen de judecată la data de 24 octombrie 2018, cu citarea părților și comunicarea cererii către intimatul Guvernul României, prin Premier.

Conform citativului aflat la dosar, recurenții au fost citați la domiciliile indicate în cererea de recurs, în condițiile prevăzute de art. 154 și art. 159 teza finală C. proc. civ., prin agent procedural.

În ceea ce privește cuprinsul dovezii și al procesului-verbal de înmânare, Înalta Curte constată că acestea conțin mențiunile obligatorii stipulate de art. 164 alin. (1) lit. a), c), d), e) și f) și alin. (2) C. proc. civ., prevăzute sub sancțiunea nulității de alin. (3) al aceluiași articol, referitoare la anul, luna, ziua și ora întocmirii procesului-verbal; numele, prenumele și domiciliul destinatarului, cu arătarea numărului etajului, apartamentului și al faptului că actul de procedură a fost depus în cutia poștală; denumirea instanței de la care emană citația și numărul dosarului; semnătura agentului care a întocmit procesul-verbal și parafa instanței.

Examinând modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare a recurenților pentru termenul din 24 octombrie 2018, când a fost pronunțată încheierea atacată, se constată că aceasta s-a realizat prin depunerea citațiilor la cutia poștală, persoana însărcinată cu îndeplinirea procedurii de citare făcând această mențiune pe procesele-verbale de înmânare.

Împrejurarea că recurenții nu au fost prezenți la termenul de judecată la care a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât lipsa acestora nu poate fi asimilată nelegalei citări.

De altfel, prin cererea dedusă judecății, recurenții au solicitat judecata cauzei în lipsa părților, aspect reținut de instanță și consemnat în practicaua încheierii recurate, și care a condus la soluționarea cauzei, reținându-se dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cât privește critica privind nulitatea încheierii recurate, din perspectiva ignorării de către instanță a temeiului de drept invocat și a faptului că a respins, în mod nelegal, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din modalitatea de redactare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

Deși prin art. 146 lit. d) teza I din Constituția României s-a conferit Curții Constituționale atribuția exclusivă de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că instanța de contencios constituțional decide asupra acestora, art. 29 alin. (5) teza I din același act normativ a stabilit în competența instanței judecătorești verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a excepției.

Or, astfel cum s-a arătat, din perspectiva întrunirii cerințelor de admisibilitate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului în care se află pricina.

În speță, recurenții au formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate în cadrul soluționării contestației în anulare declarate împotriva Deciziei nr. 3096 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, invocând încălcarea principiul egalității de tratament, o gravă discriminare între profesorii activi și pensionari, precum și împrejurarea că Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu respectă Decizia Curții Constituționale nr. 397/2013 și ignoră faptul că alin. (6) și (7) ale art. 284 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și Metodologia privind pensionarii au fost abrogate, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Or, potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Alin. (2) și alin. (3) al art. 503 C. proc. civ. reglementează alte motive pentru care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare și care vizează, exclusiv, hotărârile pronunțate de instanțele de recurs și de apel, care nu sunt susceptibile de recurs.

Față de normele legale mai sus menționate și de motivele expuse în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată, Înalta Curte constată că un eventual control de constituționalitate al normelor menționate nu aveau relevanță în soluționarea contestației în anulare, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Fiind o cale extraordinară de retractare, contestația în anulare poate fi analizată numai prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare, pe acest temei neputând fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, astfel cum au solicitat, de fapt, recurenții prin cererea dedusă judecății.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții B. și A. împotriva încheierii de ședință din 24 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții B. și A. împotriva încheierii de ședință din 24 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV