ÎCCJ, decizie (scj.ro #83840)

Extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale. Art. 335 alin. (2) C. proc. pen. Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță Indice alfabetic: Drept procesual penal - extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale C. proc. pen., art. 335 alin. (2) În cazul în care constată că fapta dedusă judecății nu constituie o infracțiune distinctă de înșelăciune, ci un act material care intră în conținutul unei infracțiuni continuate de înșelăciune pentru care s-a pronunțat anterior o hotărâre definitivă de condamnare, instanța reunește cauza cu cea în care s-a pronunțat hotărârea definitivă de condamnare și pronunță o nouă hotărâre de condamnare în raport cu toate actele materiale care intră în conținutul infracțiunii continuate de înșelăciune, conform art. 335 alin. (2) C. proc.

pen., desființând hotărârea anterioară de condamnare. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1409 din 7 aprilie 2011 Prin sentința penală nr. 282 din 29 iunie 2010, Tribunalul Galați, în baza dispozițiilor art. 335 alin. (2) C. proc. pen., a dispus desființarea în parte a sentinței penale nr. 289 din 1 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați, definitivă prin neapelare la data de 13 iulie 2007. Conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății privind pe inculpatul H.D. din infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (faptă din mai 2005) în infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

(faptă din perioada martie-mai 2005) și, în această încadrare juridică, a dispus condamnarea inculpatului pentru întreaga activitate infracțională la o pedeapsă de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 6 ani. În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului H.D. prin sentința penală nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 132 din 6 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, din care a rămas neexecutat un rest de 622 zile închisoare. Conform art. 61 alin. (1) teza a III-a C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

pe o durată de 6 ani cu restul de 622 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 132 din 6 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, sporită la 13 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 6 ani. În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Prin decizia nr. 2/A din 12 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul H.D. împotriva sentinței penale nr. 282 din 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați, s-a desființat în parte sentința și, în rejudecare, s-a redus de la 13 ani închisoare la 12 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.; în conformitate cu art. 61 alin. (1) teza a III-a C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

pe o durată de 6 ani cu restul de 622 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, sporită la 12 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 6 ani. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide astfel, s-a reținut, în esență, că în mod judicios instanța de fond a constatat că fapta inculpatului H.D., care în calitate de administrator al societății comerciale E. a achiziționat articole de îmbrăcăminte de la partea vătămată societatea comercială D., în valoare de 4.053 lei, emițând un bilet la ordin care introdus la plată a fost refuzat, datorită lipsei de disponibil, constituie un act material în conținutul unei infracțiuni continuate de înșelăciune, pentru care Tribunalul Galați l-a condamnat pe inculpatul H.D. la o pedeapsă 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 289/2007.

În considerarea acestui fapt, instanța de fond în mod corect a desființat în parte sentința sus-menționată și a introdus acest act material de înșelăciune în conținutul activității infracționale desfășurată de inculpat pentru care s-a dispus condamnarea sa prin hotărârea apelată, însă, în raport cu prejudiciul relativ mic, de numai 4.053 lei, cauzat părții vătămate societatea comercială D., pedeapsa aplicată inculpatului pentru toată activitatea sa infracțională, de 13 ani închisoare, apare vădit disproporționată în raport cu gradul de pericol social și cu valoarea prejudiciului cauzat prin infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 289/2007 a Tribunalului Galați.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul H.D., care a apreciat hotărârea atacată ca fiind netemeinică sub aspectul pedepsei aplicate, solicitând redozarea acesteia. Recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Recursul este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs invocat de inculpat, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând a o menține ca atare. Starea de fapt, așa cum este conturată în considerentele deciziei recurate, corespunde materialului probator judicios administrat, analizat și coroborat în cauză.

Astfel, s-a reținut că inculpatul H.D., în calitate de administrator al societății comerciale E., a comunicat prin e-mail, la data de 15 aprilie 2006, părții vătămate societatea comercială D. o comandă, arătându-se interesat de achiziționarea unor articole de îmbrăcăminte și că, la data de 12 mai 2005, numitul B.C., în calitate de reprezentant al părții vătămate, a întocmit factura fiscală și a livrat inculpatului marfă în valoare de 4.053 lei. Pentru achitarea prețului, inculpatul a emis biletul la ordin scadent la data de 10 iunie 2005, dată la care a fost introdus la plată, însă, din lipsă de disponibil, biletul la ordin a fost refuzat. Audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a precizat că, deși la data emiterii avea disponibil în cont, a efectuat plăți, astfel că partea vătămată nu a putut să-și îndestuleze creanța.

Inculpatul a precizat că fapta ce constituie obiectul prezentei cauze nu constituie o infracțiune unică, ci un act material din conținutul unei infracțiuni continuate pentru care Tribunalul Galați l-a condamnat deja. Vinovăția inculpatului pentru fapta dedusă judecății a fost dovedită cu probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească. În ceea ce privește încadrarea juridică, s-a reținut că fapta inculpatului H.D.

care, în luna mai 2005, a indus în eroare pe reprezentanții societății comerciale D., cu ocazia încheierii unei convenții de vânzare-cumpărare a unor produse de îmbrăcăminte, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării nereale că poate achita prețul cu un bilet la ordin, deși nu avea disponibil în cont, împrejurare pe care, dacă societatea co-contractantă ar fi cunoscut-o, nu ar mai fi vândut marfa, cauzându-se o pagubă în valoare de 4.053 lei, s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. În mod corect s-a constatat că fapta dedusă judecății nu este o infracțiune unică, ci un act material al infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru care inculpatul H.D.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 289 din 1 iunie 2007 a Tribunalului Galați, definitivă prin neapelare la data de 13 iulie 2007, la o pedeapsă de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 6 ani. În aceste condiții, în baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 132 din 6 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, din care a rămas neexecutat un rest de 622 zile închisoare și, în baza art. 61 alin. (1) teza a III-a C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

pe o durată de 6 ani cu restul de 622 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită la 12 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. Raportat la situația de fapt expusă, s-a constatat, referitor la modalitatea de comitere a faptei și la data comiterii faptei deduse judecății, că aceasta constituie un act material al infracțiunii continuate de înșelăciune pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 289/2007 a Tribunalului Galați, definitivă prin neapelare la data de 13 iulie 2007, fiind îndeplinite condițiile de existență ale infracțiuni continuate - conform art. 41 alin. (2) C. pen.

Față de această situație, în mod corect s-a dispus reunirea cauzei cu cea care a făcut obiectul dosarului penal în care s-a pronunțat sentința penală nr. 289 din 1 iunie 2007 a Tribunalului Galați. În baza art. 335 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus desființarea în parte a sentinței penale nr. 289 din 1 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați, definitivă prin neapelare la data de 13 iulie 2007 și, în baza dispozițiilor art. 344 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății privind pe inculpatul H.D. din infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (faptă din mai 2005) în infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

(faptă din perioada martie-mai 2005) și, în această încadrare juridică, s-a aplicat inculpatului pentru întreaga activitate infracțională o pedeapsă privativă de libertate individualizată conform criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. Având în vedere că fapta dedusă judecății a fost săvârșită înainte de împlinirea duratei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, s-a constatat în mod corect că sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. Totodată, în mod corect, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) teza a II-a și a III-a C. pen. în raport cu antecedentele penale ale inculpatului.

Instanța de prim control judiciar a reținut în mod just că, efectuând operațiunea de reindividualizarea a pedepsei, având în vedere și actul material de înșelăciune săvârșit de inculpat în dauna părții vătămate societatea comercială D., cu un prejudiciu relativ mic de 4.053 lei, pedeapsa nou aplicată inculpatului pentru toată activitatea sa infracțională, de 13 ani închisoare, apare vădit disproporționată în raport cu gradul de pericol social și cu valoarea prejudiciului cauzat prin infracțiunea care a fost adăugată ca act material în conținutul infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 289/2007 a Tribunalului Galați. În considerarea acestui aspect, instanța de apel a dat eficiență deplină criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., argumentând în considerente că scopul pedepsei astfel stabilită poate fi atins, așa cum prevăd dispozițiile art. 52 C. pen.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei nr. 2/A din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori.