ÎCCJ, decizie (scj.ro #83840)

Extinderea acțiunii penale

pentru alte acte materiale. Art. 335 alin. (2) C. proc. pen.

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în

primă instanță

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

extinderea

acțiunii penale pentru alte acte materiale

C. proc.

pen.,

art. 335 alin. (2)

În cazul în care

constată că fapta dedusă judecății nu constituie o infracțiune distinctă de

înșelăciune, ci un act material care intră în conținutul unei infracțiuni

continuate de înșelăciune pentru care s-a pronunțat anterior o hotărâre

definitivă de condamnare, instanța reunește cauza cu cea în care s-a pronunțat

hotărârea definitivă de condamnare și pronunță o nouă hotărâre de condamnare în

raport cu toate actele materiale care intră în conținutul infracțiunii

continuate de înșelăciune, conform art. 335 alin. (2) C. proc. pen.,

desființând hotărârea anterioară de condamnare.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 1409 din 7 aprilie 2011

Prin sentința penală nr. 282 din 29 iunie 2010, Tribunalul

Galați, în baza dispozițiilor art. 335 alin. (2) C. proc. pen., a dispus

desființarea în parte a sentinței penale nr. 289 din 1 iunie 2007 pronunțată de

Tribunalul Galați, definitivă prin neapelare la data de 13 iulie 2007.

Conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății privind pe inculpatul H.D. din

infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (faptă din mai 2005) în

infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și

(5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C.

pen. (faptă din perioada martie-mai 2005) și, în această încadrare juridică, a

dispus condamnarea inculpatului pentru întreaga activitate infracțională la o

pedeapsă de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C.

pen. pe o durată de 6 ani.

În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., s-a dispus

revocarea liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată

inculpatului H.D. prin sentința penală nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 132 din 6 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, din care a rămas neexecutat un rest de 622 zile închisoare.

Conform art. 61 alin. (1) teza a III-a C. pen., s-a dispus

contopirea pedepsei de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b)

și c) C. pen. pe o durată de 6 ani cu restul de 622 zile închisoare rămas

neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia

penală nr. 132 din 6 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, dispunându-se ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, sporită la

13 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C.

pen. pe o durată de 6 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64  alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen.

Prin decizia nr. 2/A din 12 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul

declarat de inculpatul H.D. împotriva sentinței penale nr. 282 din 29 iunie

2010 pronunțată de Tribunalul Galați, s-a desființat în parte sentința și, în

rejudecare, s-a redus de la 13 ani închisoare la 12 ani închisoare pedeapsa

principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în

art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.; în conformitate cu art. 61 alin. (1)

teza a III-a C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 12 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 6 ani cu restul de 622

zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani

închisoare, sporită la 12 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b)

și c) C. pen. pe o durată de 6 ani.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide astfel, s-a reținut, în esență, că în mod

judicios instanța de fond a constatat că fapta inculpatului H.D., care în

calitate de administrator al societății comerciale E. a achiziționat articole

de îmbrăcăminte de la partea vătămată societatea comercială D., în valoare de

4.053 lei, emițând un bilet la ordin care introdus la plată a fost refuzat,

datorită lipsei de disponibil, constituie un act material în conținutul unei

infracțiuni continuate de înșelăciune, pentru care Tribunalul Galați l-a

condamnat pe inculpatul H.D. la o pedeapsă 12 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 289/2007.

În considerarea acestui fapt, instanța de fond în mod corect a

desființat în parte sentința sus-menționată și a introdus acest act material de

înșelăciune în conținutul activității infracționale desfășurată de inculpat

pentru care s-a dispus condamnarea sa prin hotărârea apelată, însă, în raport

cu prejudiciul relativ mic, de numai 4.053 lei, cauzat părții vătămate

societatea comercială D., pedeapsa aplicată inculpatului pentru toată

activitatea sa infracțională, de 13 ani închisoare, apare vădit

disproporționată în raport cu gradul de pericol social și cu valoarea

prejudiciului cauzat prin infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea

inculpatului prin sentința penală nr. 289/2007 a Tribunalului Galați.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul H.D., care a apreciat hotărârea atacată ca fiind netemeinică sub

aspectul pedepsei aplicate, solicitând redozarea acesteia. Recurentul inculpat

a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de

recurs invocat de inculpat, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform dispozițiilor art.

385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând a o

menține ca atare.

Starea de fapt, așa cum este conturată în considerentele

deciziei recurate, corespunde materialului probator judicios administrat,

analizat și coroborat în cauză.

Astfel, s-a reținut că inculpatul H.D., în calitate de

administrator al societății comerciale E., a comunicat prin e-mail, la data de

15 aprilie 2006, părții vătămate societatea comercială D. o comandă,

arătându-se interesat de achiziționarea unor articole de îmbrăcăminte și că, la

data de 12 mai 2005, numitul B.C., în calitate de reprezentant al părții

vătămate, a întocmit factura fiscală și a livrat inculpatului marfă în valoare

de 4.053 lei. Pentru achitarea prețului, inculpatul a emis biletul la ordin

scadent la data de 10 iunie 2005, dată la care a fost introdus la plată, însă,

din lipsă de  disponibil, biletul la ordin a fost refuzat.

Audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a

precizat că, deși la data emiterii avea disponibil în cont, a efectuat plăți,

astfel că partea vătămată nu a putut să-și îndestuleze creanța. Inculpatul a precizat

că fapta ce constituie obiectul prezentei cauze nu constituie o infracțiune

unică, ci un act material din conținutul unei infracțiuni continuate pentru

care Tribunalul Galați l-a condamnat  deja.

Vinovăția inculpatului pentru fapta dedusă judecății a fost

dovedită cu probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în

faza de cercetare judecătorească.

În ceea ce privește încadrarea juridică, s-a reținut că fapta

inculpatului H.D. care, în luna mai 2005, a indus în eroare pe reprezentanții societății comerciale D., cu ocazia încheierii unei convenții de

vânzare-cumpărare a unor produse de îmbrăcăminte, prin prezentarea ca adevărată

a împrejurării nereale că poate achita prețul cu un bilet la ordin, deși nu

avea disponibil în cont, împrejurare pe care, dacă societatea co-contractantă

ar fi cunoscut-o, nu ar mai fi vândut marfa, cauzându-se o pagubă în valoare de

4.053 lei, s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

În mod corect s-a constatat că fapta dedusă judecății nu este o

infracțiune unică, ci un act material al infracțiunii de înșelăciune prevăzută

în art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru care inculpatul H.D. a fost

condamnat prin sentința penală nr. 289 din 1 iunie 2007 a Tribunalului Galați, definitivă prin neapelare la data de 13 iulie 2007, la o pedeapsă de 12

ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 6

ani. În aceste condiții, în baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a fost

revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 132 din 6 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, din care a rămas neexecutat un rest de 622 zile închisoare și, în

baza art. 61

alin. (1)

teza a III-a C.

pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 12 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 6 ani cu restul de 622 zile

închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită la 12 ani și 6 luni

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în

art.  64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Raportat la situația de fapt expusă, s-a constatat, referitor la

modalitatea de comitere a faptei și la data comiterii faptei deduse judecății,

că aceasta constituie un act material al infracțiunii continuate de înșelăciune

pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr.

289/2007 a Tribunalului Galați, definitivă prin neapelare la data de 13 iulie

2007, fiind îndeplinite condițiile de existență ale infracțiuni continuate -

conform art. 41 alin. (2) C. pen.

Față de această situație, în mod corect s-a dispus reunirea

cauzei cu cea care a făcut obiectul dosarului penal în care s-a pronunțat

sentința penală nr. 289 din 1 iunie 2007 a Tribunalului Galați.

În baza art. 335 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus

desființarea în parte a sentinței penale nr. 289 din 1 iunie 2007 pronunțată de

Tribunalul Galați, definitivă prin neapelare la data de 13 iulie 2007 și, în

baza dispozițiilor art. 344 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptei deduse judecății privind pe inculpatul H.D. din infracțiunea

de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (faptă din mai 2005) în

infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și

(5) C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

(faptă din perioada martie-mai 2005) și, în această încadrare juridică, s-a

aplicat inculpatului pentru întreaga activitate infracțională o pedeapsă

privativă de libertate individualizată conform criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen.

Având în vedere că fapta dedusă judecății a fost săvârșită

înainte de împlinirea duratei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 2666 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, s-a constatat în mod

corect că sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, în mod corect, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (1)

teza a II-a și a III-a C. pen. în raport cu antecedentele penale ale

inculpatului.

Instanța de prim control judiciar a reținut în mod just că,

efectuând operațiunea de reindividualizarea a pedepsei, având în vedere și

actul material de înșelăciune săvârșit de inculpat în dauna părții vătămate

societatea comercială D., cu un prejudiciu relativ mic de 4.053 lei, pedeapsa

nou aplicată inculpatului pentru toată activitatea sa infracțională, de 13 ani

închisoare, apare vădit disproporționată în raport cu gradul de pericol social

și cu valoarea prejudiciului cauzat prin infracțiunea care a fost adăugată ca

act material în conținutul infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea

inculpatului prin sentința penală nr. 289/2007 a Tribunalului Galați.

În considerarea acestui aspect, instanța de apel a dat eficiență

deplină criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., argumentând în considerente că scopul pedepsei astfel stabilită poate fi atins, așa cum prevăd

dispozițiile art. 52 C. pen.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei nr. 2/A din 12

ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori.