ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3582/2018

HOTĂRÂRE

11.10.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3582/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc, la data de 2 august 2018, sub nr. dosar x/2018, BEJ A. a solicitat instanței încuviințarea executării silite prin poprire, în baza titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 614 din 29 mai 2018, la cererea creditoarei B., împotriva debitorilor D. și S.C. C. S.R.L., pentru recuperarea sumei de 85.717 RON.

În drept, au fost invocate prevederile art. 651 alin. (3), art. 666, art. 652 coroborat cu art. 782 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 9 august 2018, Judecătoria Târgu Secuiesc a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, prin Sentința civilă nr. 614 din 29 mai 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul civil nr. x/2017, rămasă definitivă, au fost obligați debitorii D. și S.C. C. S.R.L. să restituie creditoarei B. suma de 85.717 RON.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, în competența instanței de executare sunt incluse cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Aplicând aceste dispoziții legale la circumstanțele speței, s-a constatat că sediul debitorului D. este în Elveția, iar sediul debitoarei S.C. C. S.R.L. este în București.

Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar art. 126 C. proc. civ. dispune că părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Din combinarea celor două texte de lege se desprinde concluzia potrivit căreia competența teritorială este exclusivă, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță.

Ca atare, dându-se eficiență dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu Secuiesc și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 5130 din 5 septembrie 2018, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect încuviințare executare silită, în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, în materia executării silite, pentru stabilirea competenței, prezintă relevanță dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, executarea silită a fost îndreptată împotriva a doi debitori solidari - D. și S.C. C. S.R.L., având sedii diferite, considerent pentru care, în raport de prevederile reținute, competența, ca instanță de executare, ar reveni atât Judecătoriei Târgu Secuiesc (pentru debitorul D.), cât și Judecătoriei Sectorului 1 București (pentru debitoarea S.C. C. SRL).

Însă, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

De asemenea, devin aplicabile prin analogie și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Târgu Secuiesc, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv, competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul creditorului, având în vedere că debitorul D. are sediul în Elveția.

Prin urmare, întrucât, prin cererea formulată la data de 2 august 2018, executorul judecătoresc a sesizat mai întâi Judecătoria Târgu Secuiesc, instanță de executare competentă în raport de sediul unuia dintre cei doi debitori, față de dispozițiile legale sus-menționate, aparține acestei instanțe competența teritorială de soluționare a cauzei.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Târgu Secuiesc, pentru considerentele ce succed:

Obiectul cauzei, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență, îl constituie cererea de încuviințare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 614 din 29 mai 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. x/2017, privind pe creditoarea B., cu domiciliu în Târgu Secuiesc, județ Covasna, în contradictoriu cu debitorii D., cu sediul în Elveția, localitatea Baar, str. x, Cantonul Zug și S.C. C. S.R.L., cu sediul în București, Centrul de Afaceri Union.

Înalta Curte reține că, în materia executării silite, în vederea stabilirii competenței teritoriale, sunt incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, potrivit C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Dacă debitorul nu are sediul sau domiciliul în țară, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului.

Dacă la momentul arătat nici debitorul, nici creditorul nu au sediul sau domiciliul în țară, instanța de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în competenta instanței de executare sunt incluse cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În speță, se constată că cererea de executare silită a creditoarei a fost formulată împotriva a doi debitori obligați în solidar, D. și S.C. C. S.R.L., aceștia având sedii diferite, astfel că, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, ar reveni atât Judecătoriei Târgu Secuiesc, având în vedere că sediul debitorului D. nu se află în țară, cât și Judecătoriei Sectorului 1 București, dat fiind sediul debitoarei S.C. C. S.R.L..

În cazul pluralității de debitori cu sedii diferite, dispozițiile procesual civile nu determină în mod expres stabilirea competenței de soluționare a unor atare cereri de încuviințare a executării silite, caz în care urmează a se reține incidența normelor generale de competență înscrise în art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text normativ care reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

În acest context, în circumstanțele arătate, devin aplicabile și prevederile art. 116 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Cum, în cauză, debitorii solidari, în privința cărora a fost solicitată încuviințarea executării silite, au sedii diferite, rezultă că, în conformitate cu textele normative sus enunțate, prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Târgu Secuiesc a fost fixată în mod definitiv, între două instanțe deopotrivă competente, competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliu debitorului D..

În consecință, având în vedere că, prin cererea formulată la data de 2 august 2018, executorul judecătoresc a sesizat mai întâi Judecătoria Târgu Secuiesc, instanță de executare competentă în raport de sediul unuia dintre cei doi debitori solidari, față de dispozițiile legale sus evocate, Înalta Curte va stabili în favoarea acestei instanțe competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect încuviințare executare silită.