ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3643/2018

HOTĂRÂRE

25.09.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3643/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la 7 decembrie 2017, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., anularea executării silite și a încheierii din 21 noiembrie 2017 din dosarul execuțional nr. x/2016 al B.E.J. C., precum și întoarcerea executării silite în privința sumei de 710,58 RON.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 și art. 723 C. proc. civ.

În ședința din 25 ianuarie 2018, Judecătoria Sectorului 4 București a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 862 din 25 ianuarie 2018, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Sectorului 4 București a evocat dispozițiile art. 651 și art. 714 C. proc. civ., art. 87, art. 88 și art. 90 C. civ., precum și art. 27 alin. (1) și art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005, reținând că instanța de executare este instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului, respectiv domiciliul menționat în actele de stare civilă.

S-a reținut, în esență, că este cunoscut domiciliul contestatorului-debitor, motiv pentru care instanța de executare nu poate fi decât instanța în a cărei circumscripție debitorul își are domiciliul.

Astfel, instanța de executare trebuie stabilită prin raportate la domiciliul și nu la reședința părții, întrucât reședința reprezintă locuința secundară, conform dispozițiilor legale în vigoare, iar aceasta se stabilește pe o perioadă determinată de timp, conform art. 31 din O.U.G. nr. 97/2005.

În materia executării silite trebuie să existe o stabilitate în privința instanței de executare având în vedere că toate incidentele care se pot ivi pe parcursul executării silite se soluționează de instanța de executare, iar un astfel de deziderat nu se poate realiza decât dacă se are în vedere domiciliul legal al părții și nu eventualele locuințe secundare ale acesteia care se pot schimba.

Numai în măsura în care se are în vedere domiciliul legal al părții sunt satisfăcute exigențele de claritate și previzibilitate ale dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la competența instanței de executare.

În caz contrar, competența ar fi lăsată la latitudinea debitorului care poate să aibă în același timp locuința principală într-un loc, iar pe cea secundată în alt loc, fiind astfel afectate interesele creditorului care solicitând, prin intermediul executorului, încuviințarea executării silite instanței de la domiciliul debitorului ar putea să suporte consecințele anulării executării silite pe motiv că instanța care a încuviințat executarea silită nu ar fi fost competentă pentru că debitorul are și o locuință secundară.

Având în vedere că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. face referire la domiciliul debitorului, precum și necesitatea existenței unei stabilități a instanței de executare față de consecințele nerespectării normelor de competență absolută asupra executării silite, s-a apreciat că instanța de executare este instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul debitorul și nu cea în a cărei circumscripție se află reședința.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 714 raportat la art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Focșani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la 1 februarie 2018, sub același număr de dosar.

Prin cererea depusă la 23 martie 2018, constestatorul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani.

Prin sentința civilă nr. 4461 din 29 mai 2018, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței sale teritoriale; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe; a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Focșani a evocat dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reținând că stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare depinde de identificarea domiciliului debitorului la data sesizării organului de executare.

În ceea ce privește noțiunea de domiciliu, instanța a apreciat că legiuitorul a avut în vedere domiciliul de fapt al debitorului, respectiv locul unde acesta locuiește și muncește, și nu cel de drept, menționat în actul de identitate, aceeași soluție impunându-se și în materia executării silite.

Instanța a constatat că executarea silită a început la 25 noiembrie 2016, astlfel cum rezultă din dosarul de executare silită, iar din verificările efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D. reiese că, la acel moment, contestatorul avea domiciliul legal în jud. Vrancea.

De asemenea, instanța a constatat că din cererea de executare silită, precum și din încheierea de încuviințare a executării silite din dosarul execuțional nr. x/2016, rezultă că domiciliul în fapt al contestatorului, la data începerii executării silite, era în București, șos. x, aspect care reiese și din sentința civilă nr. 2552/16.06.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 (punctul 3 din acordul de mediere).

Pentru aceste motive, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 6 iunie 2018.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Focșani și Judecătoria Sectorului 4 București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin contestația înregistrată la 7 decembrie 2017, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., anularea executării silite și a încheierii din 21 noiembrie 2017, din dosarul execuțional nr. x/2016, al B.E.J. C., precum și întoarcerea executării silite în privința sumei de 710,58 RON.

Prin decizia nr. 1665 din 9 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între aceleași instanțe, a stabilit că Judecătoria Sectorului 4 București este competentă să soluționeze litigiul având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., împotriva formelor de executare din dosarul execuțional nr. x/2016 al B.E.J. C..

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată".

Textul de lege anterior menționat prevede că beneficiază de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată atât hotărârile judecătorești prin care se soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului, cât și cele prin care se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural.

Cum conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești are natura unui incident procedural rezultă că hotărârea judecătorească pronunțată de instanța învestită cu soluționarea conflictului beneficiază de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că instanța de executare competentă să soluționeze incidentele procedurale din dosarul execuțional nr. x/2016 al B.E.J. C. a fost stabilită definitiv ca fiind Judecătoria Sectorului 4 București, prin decizia nr. 1665 din 9 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Astfel, chestiunea litigioasă privind stabilirea instanței de executare competente să soluționeze incidentele procedurale ivite în legătură cu dosarul execuțional nr. x/2016 al B.E.J. C. a fost tranșată prin decizia anterior evocată.

Cum hotărârea prin care se soluționează conflictul de competență are caracter definitiv, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin decizia anterior evocată se impune a fi respectată și cu ocazia soluționării prezentului conflict negativ de competență, pentru a se asigura respectarea principiului autorității de lucru judecat.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 430 alin. (1) prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.