ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3360/2018

Ședința publică din data de 18 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență, s-au constatat următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 C. proc. civ.

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut că la momentul sesizării executorului judecătoresc, debitorul contestator A. își avea domiciliul în Municipiul Focșani, str. x, astfel cum rezultă din consultarea bazei de date administrate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Chiar dacă debitorul contestator locuia în fapt la o altă adresă în Sectorul 4 București, instanța a apreciat că această împrejurare nu este de natură să atragă competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, întrucât prevederile art. 651 C. proc. civ. fac referire numai la domiciliul persoanei fizice, nu și la reședință sau la locuința în fapt.

S-a mai reținut că încuviințarea executării silite de către o anumită instanță nu conduce la o prorogare de competență în favoarea acesteia pentru a soluționa toate incidentele în legătură cu acea executare. În acest sens, trebuie a se avea în vedere și că prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. nu stabilesc competența soluționării contestației la executare în favoarea instanței care a încuviințat executarea silită, ci în favoarea instanței de executare.

Prin sentința civilă nr. 4460 din 29 mai 2018 pronunțată de Judecătoria Focșani s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu B., în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a suspendat din oficiu judecata dosarului nr. x/2017, fiind înaintat instanței competente să soluționeze conflictul negativ de competență, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut că, la momentul sesizării organului de executare, respectiv 25 noiembrie 2016, constestatorul avea domiciliul în fapt în București, Șos. x, fiind dovedite susținerile constestatorului conform cărora acesta locuiește în sectorul 4 București de circa 10 de ani.

Prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Sectorului 4 București.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii îl constituie contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., împotriva încheierii executorului din 14 septembrie 2017, adreselor de poprire și a înștiințării de poprire din data de 14 septembrie 2017, emise în dosarul de executare nr. 241/2016 al B.E.J. C..

În cauză, determinarea instanței de executare în soluționarea prezentei contestații la executare se face prin raportare prin raportare la dispozițiile art. 714 C. proc. civ. coroborate cu art. 651 din același cod, cât și prin raportare la domiciliul efectiv al debitorului.

Prin normele legale enunțate se stabilește că aceasta se introduce la instanța de executare, instanța fiind judecătoria în a cărei circumscripții se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. La alin. (3) se stabilește că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Instanța de executare, în competența căreia sunt plasate toate litigiile privind executarea silită conform alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. este determinată de dispozițiile art. 651 alin. (1) din același Cod.

Astfel, conform art. 666 și art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare încuviințează executarea silită și își validează implicit, în această procedură, calitatea de instanță competentă să soluționeze litigiile privind contestația la executare.

De altfel, art. 714 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia instanța de executare soluționează contestația la executare propriu-zisă.

În cauză, se constată că încuviințarea executării silite a fost dispusă de către Judecătoria Sectorului 4 București, prin încheierea din 22 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite. De asemenea, trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta, precum contestația la executare ori întoarcerea executării silite.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale evocate și înscrisurile de la dosar, rezultă că, în cauză, instanța de executare este Judecătoria Sectorului 4 București, competență ce a fost dobândită prin încheierea din 22 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/2017, instanță căreia îi revine competența să soluționeze contestația la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

De altfel, în materia determinării competenței teritoriale, noțiunea de domiciliu, prevăzută la art. 651 C. proc. civ., trebuie interpretată într-un sens larg, respectiv adresa unde debitorul locuiește efectiv.

În cauză, contestatorul A. a sesizat Judecătoria Sectorului 4 București, față de împrejurarea că locuiește efectiv la o adresă (Șos. x, Sector 4) aflată în circumscripția Judecătoriei Sectorului 4 București.

Dovedirea împrejurării că, în cauză, contestatorul A. locuiește la o altă adresă decât cea din cartea de identitate, este susținută de înscrisurile aflate la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Șos. x, Sector 4 și actele din care rezultă stabilirea în mod alternativ a locuinței minorului la tatăl său, și procesele-verbale de monitorizare a minorului efectuate la adresa anterior menționată.

Stabilirea domiciliului în sens procesual, ca adresă la care partea locuiește efectiv, nu se identifică strict cu data eliberării actului de identitate și mențiunile cu privire la domiciliu din document, aceste mențiuni având efect doar în scop declarativ de evidență a persoanei.

În consecință, dacă domiciliul părții este la o altă adresă decât cea înscrisă în actul de identitate, cel puțin pentru dreptul civil, dovada acestuia poate fi făcută, în principiu, cu orice mijloc de probă.

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, contestatorul D. a făcut dovada faptului că locuiește efectiv la o altă adresă decât cea menționată în cartea de identitate, respectiv în Șos. x, precum și faptul că încuviințarea executării silite a fost dispusă de către Judecătoria Sectorului 4 București, prin încheierea din 22 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, se constată că Judecătoriei Sectorului 4 București îi revine competența de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2018.