ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.02.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 432/2018

HOTĂRÂRE
20.02.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 432/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 20 februarie 2018

Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele:

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut incidența prevederilor art. 651 C. proc. civ., normă care stabilește o competență teritorială exclusivă a instanței de executare, prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului de la data sesizării organului de executare, respectiv executorul judecătoresc.

Totodată, s-a avut în vedere că dispozițiile art. 651 C. proc. civ. fac referire la domiciliul, nu la reședința debitorului, iar conform art. 90 din C. civ., reședința poate fi considerată domiciliu doar atunci când acesta din urmă nu este cunoscut, situație neaplicabilă în speță.

Prin urmare, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Botoșani, având în vedere că domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare era în județul Botoșani, potrivit cărții de identitate a acestuia, iar faptul că debitorul și-a stabilit reședința în comuna Afumați, șos. București - Urziceni nr. 60, județul Ilfov nu atrage competența teritorială a altei instanțe de executare.

Prin sentința civilă nr. 6083 din 8 decembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Botoșani a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Sectorului 3 București, fiind dispusă suspendarea judecării și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut că, din înscrisurile de la dosar rezultă, după cum însuși contestatorul A. a declarat la interpelarea instanței, că locuiește efectiv (fără forme legale) în com. Afumați, jud. Ilfov. Însă, în cartea de identitate, care a fost eliberată la data de 23.12.2009, figurează ca având domiciliul în jud. Botoșani.

Instanța a mai reținut că, prezumția privind domiciliul, stabilită conform mențiunilor din cartea de identitate a fost răsturnată, rezultând că, contestatorul A. își are locuința principală, efectivă, pe raza com. Afumați, jud. Ilfov și că, mențiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate nu au efect constitutiv cu privire la determinarea acestuia, ci doar efect declarativ de evidență a persoanei.

Astfel, în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei, noțiunea de domiciliu a fost interpretată într-un sens larg, respectiv adresa unde partea locuiește efectiv, fiind declinată competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii este contestația la executare formuată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimații B.E.J.A B. și C. și S.C. D. SARL, împotriva actelor de executare din dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul B.E.J.A B. și C..

Divergența ivită asupra instanței competente teritorial, căreia îi revine soluționarea contestației la executare, și care a generat conflict negativ de competență, este asupra interpretării noțiunii de domiciliu.

În materia determinării competenței teritoriale, noțiunea de domiciliu, prevăzută la art. 651 C. proc. civ., trebuie interpretată într-un sens larg, respectiv adresa unde debitorul locuiește efectiv.

În cauză, contestatorul A. a sesizat Judecătoria Sectorului 3 București, față de împrejurarea că locuiește efectiv în Comuna Afumați, Șos. București - Urziceni, Județul Ilfov, deși în cartea de identitate figurează cu un alt domiciliu, respectiv în jud. Botoșani.

De altfel, dovedirea împrejurării că, în cauză, contestatorul A. locuiește la o altă adresă decât cea din cartea de identitate, este susținută de înscrisurile aflate la dosar, respectiv contractul de muncă încheiat între acesta și S.C. E. S.R.L., societate la care contestatorul își desfășoară activitatea efectiv la sediul acesteia, situat în Loc. Afumați, str. x, adresa emisă de către ITM București privind situația locurilor de muncă pe care le-a avut în perioada 2001 și până în prezent, precum și martorul propus de către contestator, care domiciliază pe raza comunei Afumați.

Stabilirea domiciliului în sens procesual, ca adresă la care partea locuiește efectiv, nu se identifică strict cu data eliberării actului de identitate și mențiunile cu privire la domiciliu din document, aceste mențiuni având efect doar în scop declarativ de evidență a persoanei.

În consecință, dacă domiciliul părții este la o altă adresă decât cea înscrisă în actul de identitate, cel puțin pentru dreptul civil. În acest sens fiind și dispozițiile art. 87 C. civ. potrivit cărora "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde acesta declară că își are locuința principală" dovada acestuia poate fi făcută, în principiu, cu orice mijloc de probă.

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, contestatorul A. a făcut dovada faptului că locuiește efectiv la o altă adresă decât cea menționată în cartea de identitate, respectiv pe raza Comunei Afumați, Județul Ilfov, se constată că Judecătoriei Sectorului 3 București îi revine competența de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3360/2018
Ședința publică din data de 18 septembrie 2018 Asupra conflictului negativ de competență, s-au constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la 5 octombrie 2017, sub dosarul nr. x/2017, co
ÎCCJ 2018-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3357/2018
Ședința publică din data de 18 septembrie 2018 Asupra conflictului negativ de competență, s-au constatat următoarele: 1. Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la 5 mai 2017, sub dosarul nr. x/2017, contest
ÎCCJ 2018-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3643/2018
debitorului, precum și necesitatea existenței unei stabilități a instanței de executare față de consecințele nerespectării normelor de competență absolută asupra executării silite, s-a apreciat că instanța de executare este instanța în a că
ÎCCJ 2025-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1531/2025
Ședința publică din data de 18 septembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani, secția civilă la 14 aprilie 2025, petentul B.E.J. A.
ÎCCJ 2018-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4182/2018
ă de drept comun în materie de competență teritorială, competentă fiind instanța în circumscripția căreia se află domiciliul/sediul debitorului. De asemenea, a arătat că nici în materie de poprire nu este reglementată o regulă specială, der
Sursă