ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1665/2018

HOTĂRÂRE

09.05.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1665/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 9 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 la data de 09.08.2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a formulat în contradictoriu cu intimata B. contestație la executare împotriva unor forme de executare din dosarul de executare nr. 241/2016 al BEJ C., respectiv împotriva procesului-verbal de constatare întocmit la data de 10.07.2017, a încheierii din data de 03.07.2017, precum și a procesului-verbal de constatare întocmit în data de 24.05.2017, solicitând instanței să dispună anularea actelor de executare contestate.

Prin sentința civilă nr. 14454/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București s-a admis exceptia necompetentei teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Conform art. 714 C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, iar potrivit art. 651 C. proc. civ. republicat (astfel cum a fost modificat prin Legea 138/2014 în vigoare începând cu data de 19.10.2014) instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În cauză, executarea silită în dosarul de executare nr. 241/2016 al BEJ C. a început la data de 25.11.2016 odată cu sesizarea organului de executare de către creditor, conform art. 622 alin. (2) C. proc. civ., deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014 prin care a fost modificat art. 651 C. proc. civ.

În ceea ce privește domiciliul contestatorului debitor instanța a constatat că aceasta are domiciliul legal în municipiul Focșani, str. x, jud. Vrancea. Instanța a reținut că debitorul contestator are domiciliul în municipiul Focșani din 06.02.1987 (proces-verbal dosar). De asemenea, la data începerii executării silite contestatorul debitor avea domiciliul în municipiul Focșani și reședința în mun. București, Aleea x, sector 3 astfel cum rezultă din procesul-verbal de la dosar.

Reținând dispozițiile art. 86-90 alin. (1) din C. civ., precum și prevederile art. 27 alin. (1) ș art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005, instanța a apreciat că instanța de executare este instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului, respectiv domiciliul care este menționat în actul de identitate opozabil terților (inclusiv executorului judecătoresc sau instanței) conform dispozițiilor legale amintite. Această soluție se impune având în vedere că prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. fac referire la domiciliul debitorului, înțelegându-se locuința sa principală declarată în fața autorităților publice și nu locul unde locuiește în fapt. Aceeași concluzie rezultă și din prevederile art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2005 și art. 86 alin. (2) din C. civ. care stabilesc că un cetățean român nu poate avea în același timp decât un singur domiciliu și/sau o singură reședință, iar în cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele.

Instanța a apreciat în sensul că instanța de executare trebuie stabilită prin raportare la domiciliul legal și nu prin raportare la locuința în fapt a debitorului care se poate modifica după voința debitorului, iar creditorul sau executorul poate fi pus în situația de a nu cunoaște domiciliul de fapt debitorului.

De asemenea, instanța a reținut că în materia executării silite trebuie să existe o stabilitate din punctul de vedere al competenței instanței de executare având în vedere că toate incidentele care se pot ivi pe parcursul executării silite se soluționează de instanța de executare, iar un astfel de deziderat nu se poate realiza decât daca se are în vedere domiciliul legal al persoanei și nu eventualele locuințe secundare ale acestuia care se pot schimba sau adrese la care acesta poate locui la un anumit moment dat. În același timp, instanța a considerat că numai în măsura în care se are în vedere domiciliul legal al persoanei sunt satisfăcute exigențele de claritate și previzibilitate ale prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc competența instanței de executare, în caz contrar competența urmează să fie lăsată la latitudinea debitorului care poate să aibă în același timp locuința principală într-un loc, pe cea secundată în alt loc, iar în fapt să locuiască în alt loc, fiind afectate interesele creditorului care, prin intermediul executorului judecătoresc, solicitând încuviințarea instanței de la domiciliul legal al debitorului ar putea să suporte consecințele anulării executării silite pe motiv că instanța care a încuviințat executarea silită nu ar fi fost competentă întrucât debitorul locuia în fapt la o altă adresă. În același timp, creditorul care prin intermediul executorului judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite instanței în circumscripția căreia locuiește efectiv debitorul s-ar vedea supus posibilității anulării executării întrucât executarea ar fi fost încuviințată de o instanță necompetentă dacă debitorul susține că locuința acestuia era la adresa din cartea de identitate. În acest context, s-a apreciat că numai o astfel de interpretare poate asigura exigențele de previzibilitate și claritate a normei juridice în cauză, fără a crea posibilitatea uneia dintre părți să determine care este instanța de executare în funcție de opțiunea sa de a -și muta locuința fără să o declare autorităților competente.

Totodată, nu se poate ignora nici faptul că, în cauză, contestatorul debitor deși a declarat în fața autorităților că domiciliază în municipiul Focșani și că are reședința în București, acesta în fapt locuia în sectorul 4 al municipiului București (cel puțin la nivel declarativ, nefiind depus la dosar vreun înscris prin care să se facă dovada domiciliului, în sensul art. 28 din O.U.G. nr. 97/2005). De asemenea, nu se poate ignora nici faptul că debitorul contestator a înțeles să își schimbe domiciliul în fapt inclusiv în faza executării silite.

În măsura în care susține că nu mai locuiește în municipiul Focșani instanța a apreciat că debitorul contestator avea obligația să aducă la cunoștință autorităților publice noul său domiciliul astfel încât acesta să fie opozabil tuturor, inclusiv executorului judecătoresc.

Prin urmare, potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 97/2005, dacă debitorul are mai multe locuințe acesta poate să își aleagă drept domiciliul una dintre ele și să o aducă la cunoștința publicului prin mențiunile existente în baza de date administrată de Direcția de Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. Or, în cauză, contestatorul debitor a înțeles să își aleagă domiciliul legal în municipiul Focșani conform mențiunilor din procesul-verbal de la dosar.

Având în vedere pe de o parte faptul că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. face referire la domiciliul debitorului, iar pe de altă parte necesitatea existenței unei stabilități a instanței de executare față de consecințele nerespectării normelor privind competența instanței de executare asupra executării silite, precum și respectarea exigențelor de previzibilitate, instanța a apreciat, contrar susținerilor contestatorului, prin reprezentant convențional, că instanța de executare este instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul legal debitorul. Împrejurarea că încuviințarea executării silite a fost dispusă de Judecătoria Sector 4 București nu poate conducă în mod automat la concluzia că această instanța este instanță de executare având în vedere că debitorul contestator nu își are domiciliul legal în București, ci în municipiul Focșani.

Întrucât în cauză domiciliul debitorului contestator se află în municipiul Focșani instanța a apreciat că este competentă să soluționeze prezenta cauză, Judecătoria Focșani aceasta fiind instanța de executare în sensul art. 651 alin. (1) C. proc. civ., și nu Judecătoria Sector 4 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, la data de 11 decembrie 2017, sub nr. x/2017.

Judecătoria Focșani, prin sentința civilă nr. 503, pronunțată la data de 19 ianuarie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani invocată de contestator; a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe contestatorul A. și pe intimata B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție - instanța competentă a soluționa conflictul.

Instanța a reținut că la data de 22.02.2017, Judecătoria Sectorului 4 București a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, în dosarul de executare nr. 241/2016, precum și faptul că încă de la data la care a fost analizată cererea de încuviințare a executării silite domiciliul efectiv al debitorului era în București, str. x.

Acest fapt atrage în opinia instanței competența aceleiași instanțe și în ceea ce privește prezenta contestație întrucât domiciliul persoanei fizice este acolo unde declară că își are locuința principală și atâta vreme cât din cuprinsul înscrisurilor depuse odată cu excepția de către contestatorul debitor, rezultă că acesta are locuința efectivă în București, motiv pentru care instanța a apreciat că instanța de executare este Judecătoria Sectorului 4 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 aprilie 2018.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Focșani - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar potrivit art. 651 alin. (3) din același act normativ, "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Din analiza textelor de lege anterior menționate, rezultă că soluționarea incidentelor procedurale ivite în cursul executării silite revine instanței de executare, care se determină în funcție de domiciliul debitorului de la data sesizării organului de executare.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că domiciliul debitorului A. este în București, str. x, astfel cum s-a menționat în cuprinsul încheierii din 22 februarie 2017 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2017, prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite în dosarul de executare nr. 241/2016 al BEJ C..

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că adresa la care locuiește efectiv debitorul A. este în București, str. x.

Or, în procesul civil care include atât faza judecății, cât și faza executării silite, pentru determinarea domiciliului părților interesează adresa la care acestea locuiesc efectiv, chiar dacă figurează cu un alt domiciliu în registrele de evidență a persoanelor.

Acesta este și sensul dispozițiilor art. 172 din C. proc. civ., care au în vedere locul citării părții și prin care se urmărește asigurarea efectivă a principiilor fundamentale ale procesului civil.

Totodată, având în vedere că cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de către instanța de executare, conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că prin admiterea acestei cereri se determină, implicit, și instanța de executare competentă teritorial să soluționeze incidentele procedurale ce s-ar ivi în cursul executării silite.

În legătură cu acest aspect, instanța supremă reține că prin încheierea din 22 februarie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 4 București a constatat că este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 2552 din 16 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2016 și, totodată, a admis această cerere.

Or, ca efect al încuviințării executării silite a titlului executoriu anterior menționat, Judecătoria Sectorului 4 București a devenit instanța de executare în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că și contestația la executare formulată în prezenta cauză constituie un incident procedural apărut în cursul executării silite, competența de soluționare a acestei cereri revine tot Judecătoriei Sectorului 4 București, ca instanță de executare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.