ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 983/A din 28 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 266 din 16.03.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca nefondată, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., cererea de schimbare a încadrării juridice în privința infracțiunii de uz de fals, dintr-o singură infracțiune, în formă continuată (69 de acte materiale), prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., în două infracțiuni de uz de fals, aflate în concurs, una prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un singur act material) și a doua prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și raportat la art. 5 alin. (1) C. pen. (68 de acte materiale), formulată de către inculpata A..

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a încheierii unui acord de mediere.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A., pentru infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. (domiciliată în București, Bd. x, sector 4), la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (69 de acte materiale).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii, potrivit art. 68 lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen., pedeapsa accesorie urmând regimul de executare al pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, pe o perioadă de 3 ani, ce constituie termen de supraveghere potrivit art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., i s-a impus inculpatei ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de către această instituție; - să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatei obligația de a frecventa programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, pe perioada termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Fundației B. sau al Administrației Domeniului Public sectorului 4 București.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 C. pen.

S-a luat act că prejudiciul invocat de către partea civilă S.C. C. S.R.L. a fost achitat, potrivit acordului de mediere nr. x/27.10.2017, încheiat la Birou de Mediator D.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală, ca fiind false, a următoarelor înscrisuri: diploma de licență seria x nr. x, având aplicate prin lipire fotografia inculpatei și file reprezentând datele de identificare ale inculpatei, pretins emisă de către Facultatea de Drept a Universității București, chitanțele nr. x/04.05.2009, x/04.05.2009, x/09.06.2009, x/03.12.2009, x/01.02.2010, x/08.02.2010, x/09.02.2010, x/10.02.2010, x/23.02.2010, x/04.03.2010, x/24.03.2010, x/26.05.2010, x/14.01.2010, x/29.03.2010, x/29.03.2010, x/09.06.2010, x/18.06.2010, x/25.06.2010, x/16.12.2010, x/20.07.2010, x/15.07.2010, x/11.08.2010, x/17.08.2010, x/17.08.2010, x/07.10.2010, x/18.10.2010, x/27.10.2010, x/17.06.2010, x/17.06.2010, x/18.06.2010, x/30.11.2010, x/27.11.2010, x/22.11.2010, x/11.11.2010, x/11.12.2010, x/13.12.2010, pretins emise de către Compania Națională Poșta Română S.A., Oficiul Poștal București x; chitanțele seria x nr. x/18.01.2008, seria x nr. x/15.02.2008, seria x nr. x/17.03.2008, seria x nr. x/15.04.2008, seria x nr. x/20.05.2008, seria x nr. x/16.06.2008, seria x nr. x/09.07.2008, seria x nr. x/14.07.2008, seria x nr. x/11.09.2008, seria x nr. x/15.10.2008, seria x PJ nr. x/17.11.2008, seria x nr. x/10.12.2008, seria x nr. x/13.03.2009, seria x nr. x/03.02.2009, seria x nr. x/13.03.2009, seria x nr. x/22.02.2010 seria x nr. x/14.01.2009, pretins emise de către Casa Pensii a Municipiului București; chitanța seria x nr. x/06.01.2009, chitanța seria x nr. x/26.01.2009, chitanța seria x nr. x/23.04.2009, chitanța seria x nr. x/17.09.2009, chitanța seria x nr. x/21.09.2009, chitanța seria x nr. x/20.02.2009, chitanța seria x nr. x/07.05.2009, chitanța seria x nr. x/07.05.2009, chitanța seria x nr. x/03.04.2009, chitanța seria x nr. x/23.07.2009, chitanța seria x nr. x/19.08.2009; chitanța nr. x/19.06.2009; chitanța seria x nr. x, pretins emise de către A.N.A.F. - Trezoreria Sector 2, 3, 4 București; înscrisul reprezentând un raport de expertiză contabilă judiciară, pe care apare trecut numărul de dosar x/2009, aparent întocmit de către expert contabil-E., legitimație Ministerul Justiției nr. x/2001 și documentul intitulat "raport de tranzacții suspecte" pe care s-a aplicat viza de înregistrare la ONPCSB nr. x/10.12.2009, precum și chitanța nr. x/10.12.2009.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. c) și art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Prin decizia penală nr. 983/A din 28 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 266 din 16.03.2018 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.. a fost obligată inculpata la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva deciziei penale nr. 983/A din 28 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, inculpata A. a formulat recurs în casație.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 23 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație formulate de inculpata A. s-a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esență, prin cererea de recurs în casație, referindu-se la infracțiunea de uz de fals în formă continuată pentru care a fost condamnată, recurenta inculpată A. a susținut că, din cele 69 de acte materiale, cu excepția actului material privind diploma de licență, niciunul dintre cele 68 de acte materiale având ca obiect, în principal, chitanțe nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, fiind simple acte materiale ale infracțiunii de înșelăciune.

S-a mai susținut că, prin aplicarea ca lege penală mai favorabilă a noului C. pen., niciunul dintre cele 68 de înscrisuri (acte materiale), dacă îmbracă forma falsului intelectual și au fost falsificate sub imperiul legii anterioare, nu va putea fi considerat ca reprezentând infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, chiar dacă legiuitorul a inclus între modurile de falsificare și pe cel prevăzut de art. 321 C. pen., întrucât cele 68 de acte materiale nu au fost înfăptuite ulterior intrării în vigoare a noului C. pen.

Prin motivele recursului în casație, s-a considerat că forma agravantă introdusă de legiuitor în conținutul art. 322 C. pen., în sensul că înscrisul sub semnătură privată poate fi falsificat și în modul prevăzut de art. 321 C. pen., respectiv în modalitatea falsului intelectual, poate produce efecte numai dacă actul material al falsificării este realizat după intrarea în vigoare a noului C. pen.

Dacă actul material al falsificării este comis sub imperiul C. pen. anterior iar lege penală mai favorabilă este considerată noul C. pen., s-a apreciat că, într-o astfel de situație, este exclus ca înscrisul falsificat sub forma falsului intelectual să poată fi calificat ca obiect al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a susținut că niciunul dintre cele 68 de acte materiale nu îndeplinește condiția esențială prevăzută de art. 288 C. pen. anterior, adică înscrisurile să fi fost falsificate prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod.

Inculpata A. a concluzionat că trebuia să se dispună achitarea sa, pentru 68 de acte materiale dintre cele 69, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen... - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen... Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului și, spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.. invocate în cererea de recurs în casație.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Raportat la modul de legiferare a cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen... se precizează că acesta conferă Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, precum și a celor referitoare la lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta inculpată A. a invocat motive de recurs în casație subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În acord cu prima instanță, curtea de apel a reținut că inculpata A. le-a înfățișat reprezentanților S.C. C. S.R.L. diploma de licență seria x nr. x, înscris falsificat, care atesta că ar fi absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, și i-a determinat astfel să încheie contractul individual de muncă nr. x/01.02.2007 și să o încadreze pe inculpată în funcția de consilier juridic în cadrul respectivei societăți comerciale. Ulterior, în perioada 01.01.2008-31.12.2010, inculpata, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce era angajată în funcția de consilier juridic la S.C. C. S.R.L., pentru a justifica primirea în avans a unor sume de bani de la casieria societății, a prezentat reprezentanților societății mai multe înscrisuri falsificate, prin aceste demersuri inducându-i în eroare pe reprezentanții S.C. C. S.R.L. cu privire la activitatea sa și cauzând un prejudiciu reprezentat de sumele decontate fără acoperire legală, în cuantum total de 85.085 RON. De asemenea, a mai reținut că, în mod repetat, în perioada 2007 - 2010, inculpata A. s-a prezentat în calitate de consilier juridic în 11 litigii, în fața instanțelor de judecată și a altor autorități publice, fără a îndeplini condițiile necesare pentru obținerea acestei calități, înscrierea sa în tabloul consilierilor juridici fiind rezultatul utilizării înscrisurilor contrafăcute, în fapt inculpata neavând vocația legală și dreptul de a exercita profesia de consilier juridic.

Față de motivele recursului în casație care vizează o presupusă diferență de legiferare, în noul C. pen. față de C. pen. anterior, a acțiunii de falsificare a unui înscris sub semnătură privată, ca element material al laturii obiective, Înalta Curte constată că reglementarea expresă, care se regăsește în dispozițiile art. 322 C. pen. cu denumirea marginală "Falsul în înscrisuri sub semnătură privată", și anume că înscrisurile sub semnătură privată pot fi falsificate și prin modurile prev. de art. 321 C. pen., respectiv "prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări", nu confirmă opinia exprimată de apărare, a existenței unor prevederi legale care semnifică existența, în noul C. pen., a unor elemente de tipicitate deosebite pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, față de C. pen. anterior.

Astfel, dispozițiile art. 290 C. pen. anterior făceau trimitere la art. 288 din același cod, care reglementa ca modalități de falsificare contrafacerea scrierii sau subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod.

Or, contrafacerea poate fi totală, când autorul plăsmuiește înscrisul în întregime sau parțială, noțiunea de falsificare folosită în art. 288 C. pen. anterior fiind înțeleasă nu numai în sensul de denaturare a unui înscris preexistent, adevărat, ci și în sensul de înscris imitat, alcătuit fraudulos, plăsmuit, neadevărat, contrafăcut în tot sau în parte (decizia de îndrumare nr. x/28.03.1970 a Tribunalului Suprem).

În acest sens, jurisprudența a fost constantă de-a lungul timpului (decizia nr. 2976/1976 a T.S., secția penală, decizia nr. 2696 din 12.07.2011 a ICCJ, secția penală, decizia nr. 458/A din 14.12.2015 a ICCJ, secția penală, decizia penală nr. 98 din 09 mai 2017 a ICCJ - Completul de 5 judecători, decizia nr. 231/A din 26.09.2018 a ICCJ, secția penală).

Ca atare, solicitarea recurentei inculpate A. de a fi achitată în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen., pentru o parte din actele materiale ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată, este neîntemeiată.

Înalta Curte reiterează că starea de fapt reținută de instanța de apel, concordanța acesteia cu probele administrate și încadrarea juridică dată faptelor nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de lege la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 983/A din 28 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 983/A din 28 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 februarie 2019.