ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3640/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Petentul C.P. a formulat plângere adresată

Curții de Apel Ploiești împotriva Rezoluției nr. 6/P/2011 din data de 14

februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și împotriva

Rezoluției nr. 325/II/2/2011 din data de 25 martie 2011 a procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, apreciindu-le ca fiind

nelegale și netemeinice.

A susținut petentul

că „judecătorul, procurorul și grefierul au dat soluții nelegale, nu au ținut

seama de procesul-verbal încheiat la data de 17 aprilie 1969 între numiții C.A.

și nepotul acesteia C.N., proces-verbal încheiat în lipsa bunicii sale -

C.C.D., proprietarul principal și de drept, care era în viața la data

sus-menționată și care nu a fost de acord cu tranzacția încheiată". A mai

arătat petentul că nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, așa cum

prevăd dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Prin Sentința penală

nr. 103 din 23 mai 2011, definitivă, Curtea de Apel Ploiești în baza

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul C.P. împotriva Rezoluției nr.

6/P/2011 din data de 14 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești și împotriva Rezoluției nr. 325/II/2/2011 din data de 25 martie 2011 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a

menținut ca legală și temeinică soluția atacată.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr.

6/P/2011 din 14 februarie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a

dispus neînceperea urmăririi penale față de V.A. - magistrat judecător și O.B.

grefier, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C.

pen., art. 247 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât din

actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există și

acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Pentru a dispune

astfel, s-a reținut că prin Sentința civilă nr. 311 din 11 februarie 2005

pronunțată de Judecătoria Răcari a fost admisă cererea de chemare în judecată

formulată de C.C. în contradictoriu cu C.P., comisia Județeană Dâmbovița pentru

aplicarea Legii nr. 18/1991 și comisia Locală Contești pentru aplicarea Legii

nr. 18/1991 și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate

din 25 iulie 1994 emis pentru C.P., ca moștenitor al defunctei C.C.D., sub

aspectul proprietății terenului intravilan în suprafață totală de 1643 m.p.,

situat în intravilanul satului Boteni.

Căile de atac

exercitate de C.P. au fost respinse de instanțele de control judiciar ca

neîntemeiate.

Prin Sentința civilă

nr. 2424 din 4 august 2009 pronunțată de Judecătoria Răcari în Dosarul nr.

2748/284/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de

C.P. împotriva unei hotărâri judecătorești dispusă în Dosarul nr. 893/284/2008.

De asemenea, căile de

atac ordinare exercitate de C.P. au fost respinse de instanțele de control

judiciar.

S-a constatat prin

rezoluția dispusă că faptele reclamate nu există, nici magistratul judecător și

nici grefierul de ședință necomițând acte sau fapte care să se circumscrie

infracțiunilor reclamate.

S-a mai reținut că

potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, hotărârile judecătorești pot fi

desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și

exercitate conform dispozițiilor legale.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petentul C.P., și prin Rezoluția nr.

325/II/2/2011 din 25 martie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel s-a constatat că soluția dispusă de procurorul din cadrul Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești este justă și legală, din actele premergătoare

efectuate cu ocazia soluționării Dosarului nr. 6/P/2011 rezultând că magistratul

judecător și-a îndeplinit cu corectitudine sarcinile de serviciu, dovadă fiind

însăși faptul că instanțele de control judiciar nu au desființat și nici măcar

nu au modificat sentințele civile respective.

S-a concluzionat că

nu s-au constatat încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus

atingere drepturilor procesuale ale părților din proces, reaua-credință

presupunând incorectitudine, o atitudine a unei persoane care săvârșește un

fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe

deplin conștient de caracterul ilicit al conduitei sale, ceea ce în speță nu

s-a constatat.

Curtea de Apel

Ploiești a apreciat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, plângerea

formulată fiind nefondată întrucât în mod legal prin rezoluțiile atacate s-a

apreciat că intimații au respectat obligațiile ce le reveneau în conformitate

cu prevederile legii, pronunțarea unor soluții în litigiile cu care au fost

investiți neputând conduce la reținerea în sarcina acestora a comiterii unor

fapte penale, neexistând nici un fel de acțiune sau inacțiune care să

reprezinte elementul material al laturii obiective al infracțiunilor prev. de

art. art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

A apreciat că soluția

atacată apare ca fiind în mod evident legală și temeinică, nefiind acceptabil,

într-un stat de drept, ca măsurile dispuse de către o instanță de judecată, în

limitele competenței sale, măsuri care au făcut și obiectul controlului

realizat prin intermediul căilor de atac consacrate de lege, să mai poată fi

apreciate ulterior în cadrul unei proceduri cu caracter penal, această analiză

contravenind principiului independenței justiției, principiu constituțional.

La data de 16 iunie

2011 petentul C.P. a formulat recurs motivele aflându-se la dosar.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursului petentului C.P.

în fața Înaltei Curți, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39

din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul este inadmisibil.

Prin Sentința penală

nr. 103 din 23 mai 2011 Curtea de Apel Ploiești în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată plângerea formulată de

petentul C.P. împotriva Rezoluției nr. 6/P/2011 din data de 14 februarie 2011 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și împotriva Rezoluției nr.

325/II/2/2011 din data de 25 martie 2011 a procurorului general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a menținut ca legală și temeinică

soluția atacată, soluția fiind definitivă.

Astfel, Curtea de

Apel Ploiești față de noile dispoziții legale menționate mai sus a pronunțat o

hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.

Dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie

2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul

că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) din C. proc. pen.

este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac

împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit.

a) și b) C. proc. pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul

pronunțării. Textul modificat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu

constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nici o

lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept la

care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului, câtă vreme dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de

jurisdicție în materie penală, dar face referire doar la judecarea

infracțiunilor, și nu la toate chestiunile procesual penale. Față de noile

modificări, sentințele întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării

instanței, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor

fi definitive în momentul pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac

ordinare.

Astfel, față de cele

menționate, urmează a fi respins, ca inadmisibil, în fața Înaltei Curți de

Casație și Justiție, recursul declarat de petentul C.P., conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul C.P. împotriva Sentinței penale nr.

103 din 23 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă

recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 octombrie 2011.

Procesat

de GGC - NN