ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3640/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul C.P. a formulat plângere adresată Curții de Apel Ploiești împotriva Rezoluției nr. 6/P/2011 din data de 14 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și împotriva Rezoluției nr. 325/II/2/2011 din data de 25 martie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, apreciindu-le ca fiind nelegale și netemeinice. A susținut petentul că „judecătorul, procurorul și grefierul au dat soluții nelegale, nu au ținut seama de procesul-verbal încheiat la data de 17 aprilie 1969 între numiții C.A. și nepotul acesteia C.N., proces-verbal încheiat în lipsa bunicii sale - C.C.D., proprietarul principal și de drept, care era în viața la data sus-menționată și care nu a fost de acord cu tranzacția încheiată". A mai arătat petentul că nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Prin Sentința penală nr. 103 din 23 mai 2011, definitivă, Curtea de Apel Ploiești în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.P. împotriva Rezoluției nr. 6/P/2011 din data de 14 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și împotriva Rezoluției nr. 325/II/2/2011 din data de 25 martie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a menținut ca legală și temeinică soluția atacată. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 6/P/2011 din 14 februarie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.A.

- magistrat judecător și O.B. grefier, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există și acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin Sentința civilă nr. 311 din 11 februarie 2005 pronunțată de Judecătoria Răcari a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de C.C. în contradictoriu cu C.P., comisia Județeană Dâmbovița pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și comisia Locală Contești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate din 25 iulie 1994 emis pentru C.P., ca moștenitor al defunctei C.C.D., sub aspectul proprietății terenului intravilan în suprafață totală de 1643 m.p., situat în intravilanul satului Boteni.

Căile de atac exercitate de C.P. au fost respinse de instanțele de control judiciar ca neîntemeiate. Prin Sentința civilă nr. 2424 din 4 august 2009 pronunțată de Judecătoria Răcari în Dosarul nr. 2748/284/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de C.P. împotriva unei hotărâri judecătorești dispusă în Dosarul nr. 893/284/2008. De asemenea, căile de atac ordinare exercitate de C.P. au fost respinse de instanțele de control judiciar. S-a constatat prin rezoluția dispusă că faptele reclamate nu există, nici magistratul judecător și nici grefierul de ședință necomițând acte sau fapte care să se circumscrie infracțiunilor reclamate. S-a mai reținut că potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul C.P., și prin Rezoluția nr. 325/II/2/2011 din 25 martie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel s-a constatat că soluția dispusă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este justă și legală, din actele premergătoare efectuate cu ocazia soluționării Dosarului nr. 6/P/2011 rezultând că magistratul judecător și-a îndeplinit cu corectitudine sarcinile de serviciu, dovadă fiind însăși faptul că instanțele de control judiciar nu au desființat și nici măcar nu au modificat sentințele civile respective.

S-a concluzionat că nu s-au constatat încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale părților din proces, reaua-credință presupunând incorectitudine, o atitudine a unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștient de caracterul ilicit al conduitei sale, ceea ce în speță nu s-a constatat.

Curtea de Apel Ploiești a apreciat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, plângerea formulată fiind nefondată întrucât în mod legal prin rezoluțiile atacate s-a apreciat că intimații au respectat obligațiile ce le reveneau în conformitate cu prevederile legii, pronunțarea unor soluții în litigiile cu care au fost investiți neputând conduce la reținerea în sarcina acestora a comiterii unor fapte penale, neexistând nici un fel de acțiune sau inacțiune care să reprezinte elementul material al laturii obiective al infracțiunilor prev. de art. art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

A apreciat că soluția atacată apare ca fiind în mod evident legală și temeinică, nefiind acceptabil, într-un stat de drept, ca măsurile dispuse de către o instanță de judecată, în limitele competenței sale, măsuri care au făcut și obiectul controlului realizat prin intermediul căilor de atac consacrate de lege, să mai poată fi apreciate ulterior în cadrul unei proceduri cu caracter penal, această analiză contravenind principiului independenței justiției, principiu constituțional. La data de 16 iunie 2011 petentul C.P. a formulat recurs motivele aflându-se la dosar. Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursului petentului C.P. în fața Înaltei Curți, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este inadmisibil. Prin Sentința penală nr. 103 din 23 mai 2011 Curtea de Apel Ploiești în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată plângerea formulată de petentul C.P. împotriva Rezoluției nr. 6/P/2011 din data de 14 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și împotriva Rezoluției nr. 325/II/2/2011 din data de 25 martie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a menținut ca legală și temeinică soluția atacată, soluția fiind definitivă.

Astfel, Curtea de Apel Ploiești față de noile dispoziții legale menționate mai sus a pronunțat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs. Dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) din C. proc. pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul pronunțării.

Textul modificat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de jurisdicție în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracțiunilor, și nu la toate chestiunile procesual penale. Față de noile modificări, sentințele întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.

Astfel, față de cele menționate, urmează a fi respins, ca inadmisibil, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de petentul C.P., conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.P. împotriva Sentinței penale nr. 103 din 23 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2011. Procesat de GGC - NN