ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2894/2018

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.04.2015, reclamantul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea parțială a Raportului de control nr. x/03.12.2014, vizând modul de încadrare cu personal și acordarea sporurilor, în sensul înlăturării constatărilor și a măsurilor dispuse la pct. III din raport. 1.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 202 din 14 decembrie 2015, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că față de situația de fapt reținută, de altfel, necontestată prin cererea de chemare în judecată, nu au fost constatate elemente de nelegalitate ale actului administrativ contestat. 1.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 202 din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Centrul Regional de Transfuzie Iași, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată. În susținerea cererii de recurs formulate, recurentul a susținut, în esență, următoarele critici de nelegalitate: Prin Raportul de control nr. x/03.12.2014, s-a reținut în mod neîntemeiat, în cadrul pct. III - "Situația reintegrării în muncă și plata drepturilor salariale cu titlu de despăgubire pentru numita A.", că au fost încălcate prevederile legale în ceea ce privește reintegrarea în muncă, situație în care, răspunderea ar reveni directorului instituției și salariatei din cadrul compartimentului de resurse umane, fără ca actul de control să indice care prevederi au fost încălcate și în ce ar consta răspunderea reținută. Acesta a fost aspectul supus judecății pe care instanța l-a apreciat de o manieră personală și criticabilă. Validând raportul de control contestat prima instanță a trecut peste faptul că aspectele reținute în legătură cu pretinse încălcări ale legii, neindicate, de altfel, nu au corespondent în realitate, fiind lipsite de orice temei legal, instituția supusă controlului acționând conform cu legea, astfel cum s-a demonstrat prin tot probatoriul administrat în cauză. Neindicarea acțiunii sau inacțiunii obiect al pretinsei abateri care să atragă responsabilitatea instituției privind reintegrarea este cel mai grăitor argument în sensul inexistenței unei responsabilități a instituției supuse controlului. În pofida probatoriului administrat, de la hotărâri definitive și irevocabile până la înscrisuri emise de autoritățile locale implicate și rapoarte de control ale ANAF Iași, prima instanță a reținut în trei aliniate finale că: (i) instituția ar fi greșit când a emis decizia de reintegrare nr. 14/17.08.2010, neîndeplinindu-și obligația de a efectua mai întâi și în timp util demersuri către Ministerul Sănătății în vederea suplimentării schemei; (ii) aspectul privind declarațiile nominale ale CAS Iași, Agenția de Șomaj, declarații fiscale către ANAF, nu au fost criticate, că aceste aspecte sunt soluționate sau în curs de soluționare, (iii) sesizarea către ITM nu poate fi cenzurată de instanță. Mai mult, instanța de fond nu a analizat elementele răspunderii civile pe care actul de control o pune în sarcina instituției și a salariaților acesteia, emițând considerente superficiale și în contra probelor administrate în cauză. Fapta, vinovăția, rezultatul și raportul de cauzalitate între faptă și rezultat nu au făcut analiza instanței. Se mai susține că instituția a finalizat reintegrarea salariatului său și a îndeplinit toate obligațiile corelative reintegrării, stabilite în mod legal prin hotărâri judecătorești definitive, Ministerul Sănătății constatând în mod nemijlocit toți pașii urmați în acest sens. Astfel, recurentul arată că în scopul de a realiza reintegrarea efectivă a salariatului, în baza Deciziei civile nr. 1083 a Tribunalului Iași, și a dispozițiilor art. 277 din Legea nr. 53/2003, și plata despăgubirilor aferente, a realizat toate demersurile necesare pentru punerea în aplicare a hotărârii de reintegrare, chiar înainte ca salariatul să fi cerut executarea sentinței. În condițiile în care avea doar calitatea de ordonator terțiar de credite, iar punerea în executare a sentinței de reintegrare presupunea suplimentarea statului de funcții cu un post de biolog principal, asigurarea fondurilor necesare pentru plata despăgubirilor salariale, inclusiv a contribuțiilor CAS și CASS, s-a adresat ordonatorului secundar de credite - Institutul Național de Hematologie București, prin adresele nr. x/16.06.2010, pentru suplimentarea statului de funcții cu un post de biolog principal, respectiv adresa nr. x/22.06.2010, suplimentarea creditelor bugetare pentru Cheltuieli de personal cu suma necesară plății despăgubirilor salariale. La rândul său Institutul Național de Hematologie București a continuat demersurile necesare către ordonatorul principal de credite - Ministerul Sănătății, prin adresele nr. x/17.06.2010, respectiv nr. 1638/30.06.2010. Mai mult decât atât, la data de 3.08.2010, salariatul în cauză a depus o cerere de punere în executare a sentinței de reintegrare, context în care pentru angajator s-a născut obligația de a asigura punerea în executare a sentinței în termen de 15 zile. În acest context, reprezentantul legal său legal a emis Decizia nr. 14/17.08.2010 prin raportare la caracterul executoriu al Deciziei civile nr. 1083/17.05.2010, dar și prin raportare la termenul de 15 zile impus de lege. La aceeași dată prin adresa nr. x/17.08.2010 a făcut o nouă revenire către ordonatorul secundar de credite, pentru a se lua măsurile de natură a pune în executare reintegrarea, în condițiile art. 277 din C. muncii. În aceste condiții instanța de fond nu mai putea să rețină că recurentul avea obligația de a face mai întâi demersuri către Ministerul Sănătății în vederea suplimentării schemei de personal câtă vreme a făcut aceste demersuri prin adresa nr. x/16.06.2010, respectiv adresa nr. x/4.08.2010. Deși, instituția controlată a început demersurile pentru a asigura reintegrarea salariatului său încă din iunie 2010 Ministerul Sănătății a comunicat luarea măsurii de suplimentare a postului prin adresa nr. x/27.08.2010, înregistrată la recurent sub nr. x/13.09.2010. Faptul că Ministerul Sănătății a comunicat cu întârziere aceste măsuri și fără a preciza data de la care este bugetat postul suplimentat pentru reintegrarea salariatului, nu poate atrage răspunderea instituției supuse controlului pentru îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor sale. Faptul că suplimentarea statului de funcții cu un post de biolog principal în vederea reintegrării în muncă a salariatului s-a produs ulterior emiterii primei decizii de reintegrare nu este urmare a vreunei culpe a recurentului, în contextul în care aceasta a acționat în limitele competențelor sale funcționale, cu diligență și bună-credință, având inițiativa demarării tuturor măsurilor necesare punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești de reintegrare. Mai mult decât, atât prin hotărâre judecătorească definitivă s-a reținut că recurentul a realizat în mod legal reintegrarea, aspect ignorat de instanța de fond. În fața unor hotărâri care statuează asupra îndeplinirii obligațiilor privind reintegrarea fostului salariat, susține recurentul că nu mai există niciun temei pentru a se menține concluziile înscrise fără temei în raportul contestat. 1.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea legii. 1.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii din data de 23 noiembrie 2017, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2018, Înalta Curte-Completul de filtru a admis în principiu recursul, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen pentru judecarea pe fond a acestuia, cu dezbateri în condiții de contradictorialitate. 2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea Sentinței nr. 202 din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, recurate, prin prisma criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare: În prealabil, Înalta Curte constată că, criticile formulate de recurent prin cererea de recurs nu vizează pe de o parte situația de fapt expusă prin actul de control contestat și validată de instanța de fond, și pe de altă parte măsurile dispuse la pct. 1 și 2 din Raportul de control, context în care considerentele instanței de fond pe aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat. Singurul aspect asupra căreia poartă criticile recurentului, și urmează a face obiectul analizei instanței de recurs, îl reprezintă concluziile instanței de fond referitoare la punerea în executare a Deciziei civile nr. 1083/19.05.2010 a Tribunalului Iași, sub aspectul reintegrării doamnei B. Sub acest aspect, recurentul susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în condițiile în care: (i) nu a observat că actului administrativ contestat nu este motivat, în condițiile în care nu este indicată acțiunea sau inacțiunea imputată recurentului și nici temeiul legal al constatărilor; (ii) a reținut răspunderea recurentului fără însă a analiza elementele răspunderii civile; (iii) a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză atunci când a conchis asupra nelegalității operațiunilor de reintegrare a doamnei B. Acesta este contextul în care, Înalta Curte constată că, dincolo de aspectele factuale ale cauzei, corect reținute de judecătorul fondului, în cauză în mod corect au fost respinse toate criticile de nelegalitate invocate de recurent, neexistând niciun motiv real pentru reformarea hotărârii recurate. În primul rând, Înalta Curte nu va primi critica recurentului referitoare la nemotivarea actului administrativ contestat, în condițiile în care acțiunea imputată este clar exprimată atât prin conținutul Cap. III. cât și prin Concluziile raportului de control contestat pct. 1), respectiv emiterea deciziei de reintegrare nr. 14/17.08.2010 anterior reînființării postului de biolog principal, respectiv modificării organigramei și statului de funcții, în condițiile art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 497/2010, cu efectele bugetare corespunzătoare. Totodată, este lipsit de orice îndoială că instanța de fond nefiind învestită cu o acțiune în răspundere civilă nu avea niciun motiv să analizeze elementele răspunderii civile, cu atât mai mult cu cât nici măcar recurentul nu a susținut, prin cererea de chemare în judecată, nelegalitatea actului de control contestat printr-o astfel de perspectivă. Prin urmare nu pot fi validate criticile formulate de recurent sub acest aspect. În al treilea rând, Înalta Curte constată că instanța de fond a concluzionat, în mod justificat, asupra legalității actului administrativ contestat de recurent, făcând o corectă interpretare și aplicare, în cauză, a dispozițiilor H.G. nr. 144/2010, art. 277 din C. muncii, prin prisma unei situații de fapt corect reținute. Prin Decizia civilă nr. 1083 din 19 mai 2010 Tribunalul Iași, secția civilă, a admis cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 2095/27.09.2001 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2001, decizie pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins recursul formulat de intimatul Centrul de Transfuzii Sanguine Iași împotriva Sentinței civile nr. 6175/06.04.2001 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care a menținut-o. Prin Sentința civilă nr. 6175 din 6 aprilie 2001 Judecătoria Iași a admis contestației formulate de A. în contradictoriu cu Centru de Transfuzii Iași și a dispus anularea Deciziei nr. 10/19.02.2001 emisă de intimată privind desfacerea contractului de muncă, reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior cu obligarea la plata drepturilor bănești cuvenite pe perioada de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă. Prin Decizia nr. 10/19.02.2001 s-a dispus desfacerea contractului de muncă al doamnei B. în baza art. 130 lit. a) din C. Muncii, fiind motivată în fapt prin restrângerea activității personalului, cu restructurarea a 5 - 8 posturi, dispusă prin Ordinul nr. 543 al I.N.H.T. București. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1), Anexei nr. 2 lit. A) pct. 4 din H.G. nr. 144/2010, forma în vigoare la data pronunțării Deciziei nr. 1083/2010 a Tribunalului Iași, Institutul Național de Hematologie Transfuzională București, reorganizat potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 282/2005 în Institutul Național de Transfuzie Sanguină, (denumit în continuare I.N.T.S.) era o unitate sanitară, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul se stat (ordonator secundar de credite), aflată în subordinea Ministerului Sănătății (ordonator principal de credite). La rândul său, Centrul de transfuzie sanguină teritorială Iași era o unitate sanitară, finanțată de la bugetul de stat, (ordonator terțiar de credite), și se afla în subordinea I.N.T.S. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 144/2010, "Organigrama și statele de funcții pentru instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății se aprobă prin ordin al ministrului sănătății." Fără îndoială că odată cu pronunțarea Deciziei civile nr. 1083 din 19 mai 2010 a Tribunalului Iași s-a instituit în sarcina angajatorului, recurent în prezenta cauză, obligația reintegrării în muncă a salariatului și plata despăgubirilor către acesta. Reintegrarea pe funcția deținută înaintea concedierii presupune ca persoana în cauză să fie repusă în postul deținut anterior concedierii, în lipsă unui astfel de rezultat neputându-se reține că angajatorul și-a îndeplinit obligația stabilită prin hotărârea judecătorească. Reintegrarea pe funcția deținută înaintea concedierii presupune însă, existența postului în organigrama angajatorului ca o condiție esențială a reintegrării. În condițiile în care C. muncii nu reglementează o procedură de reintegrare a salariatului concediat, în condițiile art. 130 alin. (1) lit. a), în practică s-a statuat în sensul că hotărârea judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea unui salariat se execută prin reînființarea postului, urmată de reintegrarea efectivă a salariatului. Prin urmare, organul competent potrivit legii va lua, într-o primă etapă, hotărârea reînființării postului în baza hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea, și, ulterior, va stabili data reintegrării, precum și orice altă măsură necesară pentru reintegrarea efectivă a salariatului. Recurentul, însă, deși titular al obligației de reintegrare a doamnei B., în calitatea sa de angajator, nu avea și competența, potrivit H.G. nr. 144/2010, de a dispune asupra reînființării postului de biolog principal, și implicit asupra modificării organigramei și a statului de funcții, așa încât era obligată să aștepte decizia organului competent, în speță Ministerul Sănătății, și doar ulterior să emită o decizie de reintegrare a salariatului său. Prin urmare, nu există niciun dubiu că recurentul nu putea dispune reintegrarea doamnei B. decât după finalizarea procedurii de reînființare a postului pe care îl ocupa aceasta la data concedierii dispuse prin Decizia nr. 10/19.02.2001. Faptul că în calitatea sa de angajator recurenta a efectuat demersuri pentru suplimentarea statului de funcții cu un post bugetat de biolog principal, respectiv suplimentarea creditelor bugetare pentru cheltuieli de personal (adresa nr. x/16.05.2010, respectiv adresa nr. x/22.06.2010) nu poate înlătura viciile de legalitate ale Deciziei de reintegrare nr. 14/17.06.2010, generate de inexistența unui post vacant bugetat, câtă vreme, la data emiterii acesteia, autoritatea competentă nu emisese încă o decizie în legătură cu modificarea organigramei, respectiv a statului de funcții a I.N.T.S., ca efect al reînființării unui post de biolog principal la unitatea recurentă, pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătorești. În condițiile în care recurentul a dispus reintegrarea doamnei B. prin Decizia nr. 14/17.08.2010, anterior înființării postului de biolog principal, de către autoritatea cu competențe în acest sens, respectiv Ministerul Sănătății, nu pot fi reținute argumentele recurentului privind legalitatea operațiunii de reintegrare a doamnei B., prin Decizia nr. 14/17.08.2010, și implicit criticile aduse hotărârii instanței de fond, sub acest aspect. Prin urmare, instanța de fond, în acord cu probatoriul administrat în cauză, în mod justificat a constatat că recurentul în mod greșit a procedat la emiterea Deciziei de reintegrare nr. 14/17.08.2010 în condițiile în care aceasta a fost emisă fără a avea un post vacant disponibil la data emiterii. De altfel, este greu de înțeles raționamentul expus de recurent prin cererea de recurs, în susținerea legalității demersurilor privind reintegrarea doamnei B., în condițiile în care Decizia nr. 14/17.08.2010 la care s-a făcut referire prin actul de control contestat, a fost anulată prin Decizia nr. 22/13.12.2010 emisă de Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, și urmată de Decizia nr. 24/14.12.2010 prin care s-a dispus reintegrarea doamnei B. pe postul de biolog principal, a cărei legalitate a fost constatată prin Sentința civilă nr. 738/25.03.2011 a Tribunalului Iași, definitivă prin Decizia nr. 509/27.05.2011 a Curții de Apel Iași. În fine, prezintă relevanță, în contextul criticilor formulate de recurent, că hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei nu confirmă susținerile recurentului în sensul că legalitatea procedurii de reintegrare a doamnei B. a fost consfințită pe cale judiciară, aspect ignorat de instanța de fond. Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este incident în cauză. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței instanței de fond potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.