ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1473/2019

Ședința publică din data de 25 septembrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.10.2017 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, așa cum a fost completată pe parcursul judecății, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul să prezinte actul prin care a desființat decizia nr. 24/14.12.2010 și a înlocuit-o cu decizia din 17.08.2010, precum și actul expediat cu confirmare de primire în data de 09.11.2017 și să confirme conținutul corespondenței purtate cu reclamanta, conform registrului de intrări-ieșiri al pârâtului; a solicitat și obligarea pârâtului la reintegrarea sa efectivă pe postul de biolog principal.

Prin sentința civilă nr. 1442/08.10.2018, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins ca nefondată acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cadrul apelului, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 1.528 C. civ. și a art. 453 alin. (1) C. proc. civ., susținând că aceste texte sunt contrare art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (1) și (3) din Constituția României.

Prin decizia civilă nr. 396/20.06.2019, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.528 C. civ. și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a respins apelul și a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanta A. a atacat cu recurs dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, adoptată prin decizia civilă evocată mai sus.

În motivare, a arătat că instanța de apel a respins în mod nelegal cererea de sesizare a Curții Constituționale, subliniind că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de Legea nr. 47/1992, republicată, pentru admiterea acesteia.

Astfel, a susținut că obiectul excepției intră în categoria actelor indicate în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că dispozițiile contestate au legătură cu soluționarea cauzei, iar instanța de contencios constituțional nu a declarat, prin vreo decizie anterioară, neconstituționalitatea acestora.

În continuare, a arătat că a ridicat excepția, întrucât au trecut 9 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești care a dispus reîncadrarea sa, însă nici în prezent nu există un act prin care să demonstreze, în raport cu instituțiile publice, calitatea sa de angajată a intimatului, deoarece acesta a refuzat să pună în aplicare hotărârea judecătorească și să achite obligațiile către stat, pentru perioada aprilie 2001- decembrie 2010, în care s-a desfășurat litigiul de muncă.

În acest context, a arătat că nu își poate stabili dreptul de pensie pentru perioada sus-menționată, din cauza atitudinii părții adverse, care timp de 9 ani a mimat reîncadrarea sa și a inițiat aproximativ 70 de litigii.

Mai mult, a arătat că timp de 9 ani a fost obligată la plata unor cheltuieli de judecată care nu au legătură cu raportul juridic litigios.

De asemenea, a susținut că nu a beneficiat de egalitate în fața legii, conform art. 16 alin. (1) din Constituție și nici de un proces echitabil, în sensul art. 21 din legea fundamentală.

La 06.09.2019 intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a acestuia.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, asupra căreia reține următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, "sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. (…)", iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, dacă excepția este inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie respinsă printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară.

În speță, sunt incidente și considerentele deciziei nr. 321/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017.

În paragraful 21 al acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut că "(…) recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 (…) este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau penală în care intervine.", iar în paragraful 22 a statuat că "în sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții."

Așadar, în considerentele deciziei evocate, general obligatorii conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel că excepția nulității recursului urmează să fie respinsă.

Analizând decizia atacată, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Dintre condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional instituite de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prezintă relevanță cele cuprinse în primul articol, potrivit căruia "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Analiza acestor dispoziții legale relevă că excepția de neconstituționalitate trebuie să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei.

În speță, excepția de neconstituționalitate vizează prevederile art. 1.528 C. civ. și ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care nu au legătură cu soluționarea cauzei, după cum se va arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 1.528 C. civ., "(1) În cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația. (2) Cu excepția cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să exercite acest drept numai dacă îl înștiințează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia".

Textul citat mai sus vizează executarea silită în natură a unei obligații de a face, însă în speță, recurenta învestit instanța cu un litigiu de muncă, ce atrage incidența dispozițiilor Codului Muncii iar nu a art. 1.528 alin. (1) și (2) C. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Este adevărat că prima instanță a obligat reclamanta la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., dar în calea de atac această dispoziție nu a fost criticată.

Prin urmare, eventuala constatare a neconstituționalității art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu ar produce repercusiuni, în concret, asupra judecății; cu alte cuvinte, soluționarea căii de atac nu are legătură cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în mod legal curtea de apel, constatând că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, adoptată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale prin decizia civilă nr. 396/20.06.2019 și, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 396/20.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2019.