Decizia nr. 3670/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 244/2016 a Curții de Apel București

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin cererea înregistrată, la data de 11.08.2015, pe rolul Curții de București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională Anti-Doping, anularea Ordinului nr. 167/09.07.2015 privind respingerea cererii de autorizare formulată de reclamantă și obligarea pârâtei la emiterea certificatului de funcționare din punct de vedere anti-doping prevăzut de art. 9 din Legea nr. 104/2008. Prin Sentința civilă nr. 244 din 29 ianuarie 2016, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei, a anulat actul atacat și a obligat pârâta să emită reclamantei certificatul de funcționare după verificarea îndeplinirii în prezent a condițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 104/2008, cu obligarea pârâtei la plata către reclamantă a 50 de RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâta Agenția Națională Anti-Doping, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, judecând pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut recurenta-pârâtă că hotărârea cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura pricinii. Astfel, argumentele instanței de fond că ordinul atacat nu este motivat în fapt, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 104/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt străine de natura pricinii. Respingerea cererii de autorizare formulată de reclamantă nu a fost urmare a faptului că, în urma controlului efectuat la data de 12.06.2015, s-ar fi constatat că reclamanta comercializa substanțe dopante cu grad mare de risc sau produse care conțin substanțe dopante cu grad mare de risc, pentru că, dacă s-ar fi constatat acest fapt, reclamanta ar fi fost sancționată contravențional, potrivit art. 14 din Legea nr. 104/2008. Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat recurenta-pârâtă că instanța de fond a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material, pentru că nu a avut în vedere faptul că art. 9 alin. (1) din Legea nr. 104/2008 prevede obligația obținerii certificatului de funcționare din punct de vedere al respectării reglementărilor anti-doping pentru a desfășura activități în sălile de culturism și fitness, obligație anterioară desfășurării activității. Cazul prevăzut de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 104/2008 în care nu se poate elibera certificatul de funcționare din punct de vedere al respectării reglementărilor anti-doping nu este limitativ, având în vedere că, potrivit alin. (3) din lege, prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 104/2008 se stabilesc modul și condițiile de eliberare, suspendare și retragere ale certificatului de funcționare din punct de vedere al respectării reglementărilor anti-doping. În speță, reclamantei i-a fost respinsă prima cerere de autorizare și, ca efect al respingerii acesteia, s-a dispus și încetarea desfășurării activității de culturism/fitness prin Ordinul nr. 204/04.08.2014, ordin care nu a fost contestat potrivit Legii nr. 554/2004 și care este executoriu de la data comunicării, 27.11.2014. Faptul că Legea nr. 104/2008, republicată, sancționează contravențional desfășurarea activității în sălile de culturism și fitness fără certificatul de funcționare din punct de vedere antidoping nu exclude dispunerea prin act administrativ a încetării desfășurării activității ca efect al respingerii cererii de autorizare. Noua cerere de autorizare a fost formulată de către reclamantă în contextul în care cunoștea faptul că avea obligația încetării activității în cadrul sălii de culturism/fitness. Astfel, reclamanta a solicitat autorizarea pentru o activitate a cărei încetare a fost dispusă prin ordinul 204/04.08.2014 al Președintelui Agenției Naționale Anti-Doping.

Apărările intimatei-reclamante. Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurentei nu se pot încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs 1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 februarie 2108, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 17 mai 2018, Completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate, a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă și, pe cale de consecință, l-a admis în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond. 2. Cu privire la fondul recursului Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este întemeiat, prin prisma faptului că soluția pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Intimata-reclamantă A. a supus controlului de legalitate Ordinul nr. 167/09.07.2015 emis de Agenția Națională Anti-Doping privind respingerea cererii sale de autorizare a funcționării din punct de vedere al respectării reglementărilor anti-doping, înregistrată sub nr. x din 04.03.2015. 2.1. În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că, tocmai în vederea intrării în legalitate, a solicitat emiterea autorizării pentru desfășurarea activității de culturism/fitness iar faptul că a continuat desfășurarea activității după emiterea Ordinului nr. 204/04.08.2014 nu are nicio relevanță, pentru că a fost sancționată deja prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/12.06.2015. De asemenea, niciun text de lege nu prevede faptul că autorizarea activităților de culturism/fitness nu se acordă celor care săvârșesc contravenții sau care au continuat desfășurarea activității după ce s-a dispus încetarea acesteia, în situația în care este la a treia încercare de autorizare, fără a fi autorizată. Pentru orice încălcare a legii nu putea fi sancționată decât o singură dată, respingerea cererii de autorizare prin Ordinul nr. 167/09.07.2015 dublând sancțiunea ce i-a fost deja aplicată. 2.2. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. 2.3. În cauză, din parcurgerea considerentelor sentinței recurate, se observă că prima instanță nu a analizat, în niciun fel, argumentele de nelegalitate invocate de reclamantă și nici apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare. Deși, prin acțiune, nu s-a invocat nemotivarea actului administrativ atacat, Ordinul nr. 167/09.07.2015 emis de Agenția Națională Anti-Doping, motivarea primei instanțe se referă, în principal, la acest aspect și la faptul că nu s-ar fi dovedit de către autoritatea pârâtă că, în cadrul sălii reclamantei, s-ar comercializa substanțe dopante cu grad mare de risc. Instanța de fond a făcut aprecieri de ordin general cu privire la necesitatea motivării actului administrativ, fără, însă, a se referi la situația de fapt, la normele de drept incidente și la argumentele invocate de părți în susținerea sau, respectiv, combaterea acțiunii. 2.

Examinarea hotărârii recurate se face în funcție de motivele de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță, motive ce trebuie să fie în concordanță cu probatoriul administrat și argumentele expuse de părțile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs se află în imposibilitatea analizării legalității soluției adoptate. În consecință, Înalta Curte constată că situația de fapt existentă în speță nu a fost lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei și este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre părți. 2.

Astfel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport de această împrejurare, nu se mai impune analizarea celorlaltor critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În fond după casare, instanța de trimitere urmează să examineze toate cererile și argumentele invocate de reclamantă prin acțiune și de pârâtă prin întâmpinare. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.