ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4215/2018

Deliberând asupra prezentei contestații, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A., procuror șef serviciu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, secția Judiciară, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 434 din 19 aprilie 2018 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea contestației a arătat că, prin hotărârea atacată, în mod greșit a fost respinsă cererea sa de apărare a reputației profesionale în raport cu cele dezbătute în emisiunea postului de televiziune B. din data de 02 martie 2018, sub titlul "C.".

A precizat că în acea emisiune prezentată de jurnalista D. a fost invitată numita E., inculpat condamnat în primă instanță în Dosarul penal nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția I penală, proces în cadrul căruia contestatoarea a participat în calitate de procuror de ședință.

În privința nelegalității și netemeiniciei hotărârii contestate, a susținut că Plenul nu a ținut cont de verificările efectuate de Inspecția Judiciară, concluziile de la pct. 4.3 al raportului acesteia nefiind menționate și nici analizate în hotărârea contestată.

De asemenea, nu au fost analizate aspectele referitoare la reputația sa profesională, sintetizate în cererea formulată.

Totodată, analiza proprie a Plenului privind realizarea corespunzătoare a actului de justiție de către un judecător sau procuror protejat în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu are legătură cu aspectele referitoare la reputația profesională.

Contestatoarea a mai afirmat că intimatul nu a analizat speculațiile făcute în emisiune pe marginea declarațiilor de avere, exemplificând cu câteva citate din cuprinsul acesteia.

A doua critică adusă de contestatoare se referă la lipsa motivării hotărârii Plenului, susținându-se absența unei argumentări efective în raport cu aspectele care țineau de reputația profesională, ceea ce se constituie, în opinia sa, într-un refuz de exercitare a atribuției CSM de apărare a reputației profesionale.

În drept, contestația fost întemeiată pe dispozițiile art. 29. alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, invocând, pe lângă dispozițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și art. 75 din Legea nr. 303/2004, și prevederile art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiile art. 30 alin. (6) din Constituția României referitoare la libertatea de exprimare.

De asemenea, a precizat că hotărârea contestată este amplu motivată în fapt și în drept, chiar dacă nu a fost analizată distinct fiecare afirmație dintre cele formulate în cadrul emisiunii (ceea ce ar fi fost în mod obiectiv imposibil de realizat).

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în contestație și a apărărilor formulate de intimat, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, cu majoritate, apreciază cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu privire statutul profesional al contestatoarei, se reține că, prin Ordinul nr. 239 din 01 noiembrie 2011 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, aceasta a fost numită procuror în cadrul D.N.A., iar începând cu data de 10 noiembrie 2017 a fost delegată în funcția de procuror șef al Serviciului de reprezentare la alte instanțe din cadrul secției judiciare penale.

La data de 02 martie 2018, postul de televiziune B. a difuzat, sub titlul "C.", o emisiune în legătură cu care contestatoarea a înțeles să adreseze Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de apărare a reputației profesionale, în temeiul art. 75 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu care "Judecătorii sau procurorii care consideră că independența și imparțialitatea le sunt afectate în orice mod prin acte de imixtiune în activitatea profesională se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune măsurile necesare, conform legii."

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției", iar conform art. 30 alin. (1), acesta "are dreptul și obligația de a se sesiza și din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputația profesională a judecătorilor și procurorilor". Dispozițiile sunt similare celor cuprinse în art. 75 din Legea nr. 303/2004.

În speță, sesizat cu cererea de apărare a reputației profesionale care a făcut, în prealabil, obiectul verificărilor finalizate prin Raportul nr. x/2018, Plenul CSM a constatat, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, că nu există elemente pe baza cărora să se poată conchide că a fost adusă atingere reputației profesionale a magistratului contestator.

Critica formulată prin contestație referitoare la nemotivarea Hotărârii nr. 434 din 19 aprilie 2018 de respingere a cererii este nefondată.

Din cuprinsul actului administrativ contestat reiese că intimatul a procedat la analizarea în concret a cazului, iar nu doar formal, fiind expuse argumentele care susțin respingerea cererii și înlăturarea susținerilor contestatoarei, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe magistratul în cauză.

Și pe fondul său, hotărârea contestată apare ca fiind temeinică și legală.

Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în jurisprudența sa, faptul că sistemul de justiție este o instituție esențială într-o societate democratică, iar presa este unul din mijloacele prin care opinia publică poate verifica dacă magistrații își exercită responsabilitățile în conformitate cu scopul încredințat, fiind însă necesară protejarea magistraților împotriva unor atacuri neîntemeiate și având în vedere că aceștia au obligația de rezervă, neputând ieși public cu puncte de vedere proprii în orice condiții.

Referindu-se la restrângerea libertății de exprimare în scopul garantării autorității și imparțialității puterii judecătorești, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată în Cauza Bradford vs. Danemarca, a mai decis că "interesul de a proteja reputația și a asigura autoritatea magistraților este superior aceluia de a permite o discuție liberă asupra imparțialității acestora".

De asemenea, în Cauza Pager și Oberschlick vs. Austria, a statuat că "activitatea justiției nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept".

În această ordine de idei, Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că reputația profesională este o consecință a integrității de care trebuie să dea dovadă fiecare judecător sau procuror în exercitarea profesiei sale, fiind în strânsă legătură cu principiile independenței, imparțialității și integrității, care guvernează această activitate profesională.

Reputația profesională semnifică, practic, părerea publică referitoare la modul în care judecătorul sau procurorul își exercită profesia, noțiunea fiind una distinctă de aceea de reputație a persoanei fizice în sensul dreptului comun.

Din acest motiv, apărarea reputației de către Consiliul Superior al Magistraturii se impune a fi dispusă atunci când o împrejurare sau acțiune bine determinată a avut drept urmare formarea unei păreri publice nefavorabile cu privire la activitatea profesională a judecătorului sau procurorului, fiind deci și de natură să aducă atingere reputației profesionale a magistratului în cauză, iar nu în orice situație cu potențial de afectare a reputației judecătorului sau procurorului ca persoană fizică.

Or, din probele administrate în cauză Înalta Curte constată că în emisiunea în discuție nu s-au făcut aprecieri negative și injuste cu privire la activitatea profesională desfășurată de către contestatoare.

Discuțiile au purtat asupra unor aspecte ce țineau cel mult de viața privată a acesteia și a membrilor săi de familie (soț, afin), chiar dacă moderatoarea emisiunii și unii dintre invitați (inclusiv de numita E., care ar fi avut calitatea de inculpat într-un dosar penal în care contestatoarea a participat în calitate de procuror de ședință) au încercat să insinueze că respectivii membrii de familie s-ar fi bucurat de un tratament preferențial, nefiind urmăriți penal, în considerarea calității de procuror a contestatoarei, pe care au invocat-o în mai multe rânduri.

În speță, aceste afirmații, care induc ideea că nu s-au respectat procedurile judiciare și că instrumentarea cauzelor poate fi influențată de abordări personale, au fost apte să influențeze negativ opinia publică cu privire la modul în care procurorii de caz, iar nu contestatoarea, și-au exercitat atribuțiile profesionale.

Insinuările în sensul că unii membrii de familie ai contestatoarei ar fi obținut în mod nelegal reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri sau suspiciunile ridicate cu privire la sumele de bani obținute din vânzările subsecvente acestei reconstituiri ar putea fi de natură să aducă atingere onoarei și reputației contestatoarei ca persoană fizică.

Or, această situație excedează domeniului de aplicare al prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 30 din Legea nr. 317/2004, coroborate cu art. 75 din Legea nr. 303/2004, contestatoarea având la îndemână acțiunea în justiție întemeiată pe dreptul comun, în care instanța de judecată este chemată să verifice dacă libertatea de exprimare a fost exercitată cu respectarea prevederilor art. 6 și art. 30 alin. (1) din Constituția României și art. 10 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, putând fi acordate și eventuale daune.

Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, constatând că intimatul a ajuns în mod temeinic și legal la concluzia că în speță nu a fost afectată reputația profesională a magistratului, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte, cu majoritate de opinii, va respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 434 din 19 aprilie 2018 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT