ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4715/2019

Hotărârea contestată Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1040 din 13.11.2018 s-a admis cererea de apărare a independenței profesionale a doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea hotărârii s-a reținut că prin raportul nr. x/2018, Inspecția Judiciară a înaintat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cererea de apărare a reputației profesionale a doamnei procuror A.. Având în vedere, în principal, cadrul legal care definește independența profesională - art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Plenul CSM a reținut că, prin raportare la factorii de presiune ce o pot influența, independența a fost definită ca fiind capacitatea magistratului de a decide măsuri, conform legii, fără nicio intervenție (influență) externă, capacitatea de a conștientiza factorii externi ce influențează sau creează aparența unei influențe, precum și capacitatea de a respinge factorii de natură externă ce influențează sau creează aparența unei influențe. Procurorii trebuie să ia decizii în mod independent și imparțial, potrivit legii, și să poată acționa fără niciun fel de restricții, influențe nepotrivite, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte din partea oricărei autorități. De asemenea, Plenul CSM a reținut că Principiile independenței și imparțialității magistraților sunt consfințite de art. 124 alin. (3) din Constituție, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum șt de art. 3 alin. (2) din Codul deontologic al Judecătorilor și procurorilor. In cadrul Principiilor de bază ale independenței sistemului judiciar redactate de Națiunile Unite în 1985, se stipulează, la articolul 2, că "sistemul juridic va decide în problemele care îi sunt înaintate imparțial, pe baza faptelor și în conformitate cu legea, fără vreo restricție, influență incorectă, sugestie, presiune, amenințare sau interferență, directă sau indirectă, din orice parte sau pentru orice motiv". Convenția de la Havana pentru prevenirea crimei si tratamentul delicvenților, adoptata Ia Congresul VIII al O.N.U. Ia pct. 4 prevede că "statele veghează ca procurorii să-și îndeplinească atribuțiile profesionale în deplină libertate, fără a face obiectul unor intimidări, hărțuiri, fără a suferi ingerințe nefondate și fără a li se angaja, în mod nejustificat, responsabilitatea civilă, penală sau de altă natură". Independența magistraților nu constituie doar o garanție a statului pentru înfăptuirea justiției, ci, în egală măsură, un drept și o obligație a magistraților. Doamna procuror A. a susținut că discuțiile multiple, purtate pe o tonalitate ridicată a vocii și insistența categorică a procurorului șef secție, domnul B., referitoare la procurorul nedreptățit să soluționeze cauza având ca obiect tabelele falsificate și "sesizarea C.", au creat asupra sa o stare de presiune. De asemenea, doamna procuror A. a precizat că insistența procurorului șef secție privind disjungerea situației de fapt ce viza tabelele falsificate și "sesizarea C." din dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018, nelegală în opinia sa, este o imixtiune în activitatea de urmărire penală, respectiv în actele și măsurile pe care procurorul le poate dispune în cauza avută în lucru, de natură a-i afecta independența. Verificările nu au confirmat susținerile doamnei procuror A. în sensul folosirii în timpul discuțiilor de către procurorul șef secție, domnul B., a unei "tonalități mai ridicate a vocii, o gestică ce trăda agitație și implicit nemulțumire și iritare", evidențiind următoarea situație de fapt: Între procurorul șef secție, domnul B., și doamna procuror A., ca de altfel și între doamna procuror A. și doamna procuror D., au existat discuții al căror punct nevralgic l-au constituit listele falsificate și "sesizarea C.", însă discuțiile s-au desfășurat civilizat, ca între profesioniști, fiind necesare pentru evitarea unor incidente procedurale în urma cărora n-ar fi putut adopta soluții diferite pentru aceeași conduită infracțională. În data de 21.05.2018, la finele programului de lucru, doamna procuror A. a fost văzută având lacrimi în ochi, motivând că este supărată în urma discuției avute cu procurorul șef secție, domnul B.. La rândul său, procurorul șef secție, domnul B., a negat că în timpul discuțiilor ar fi adoptat un ton sau o conduită necorespunzătoare, apreciind că soluția identificată a fost una procedurală, împrejurare în care nu a comis acte ce pot fi considerate imixtiuni în activitatea doamnei procuror A. și nu a avut un comportament de natură a-i afecta independența. În sensul că nu i-ar fi putut fi afectată independența profesională, s-au exprimat și doamna procuror E., respectiv fostul procuror F., care au relatat că, prin vechimea în profesie, autoritatea pe care o deține și specificul personalității sale, doamna procuror A. nu poate fi considerată un magistrat ușor de intimidat, căruia să i se impună în vreun fel adoptarea unei măsuri. Disjungerea cu privire la anumite infracțiuni, cum este cazul în speță, respectiv reunirea, constituie măsuri procedurale dispuse de procuror în cursul urmăririi penale în vederea bunei desfășurări a procesului penal, fiind menite să asigure exclusiv buna administrare a anchetei. Operațiunile juridice de disjungere și reunire efectuate în cursul urmăririi penale nu afectează regularitatea actului de sesizare, fiind vorba de măsuri procedurale care nu țin de substanța urmăririi penale și nu produc efecte asupra fondului cauzei. Cu toate acestea, deși situația despre care procurorul șef secție luase cunoștință prefigura existența unui conflict pozitiv de competență între cei doi procurori din cadrul secției pe care o conducea, domnul procuror B. a derulat mai multe runde de discuții cu procurorii învestiți în soluționarea celor două cauze, părând mai degrabă că negociază asupra competenței de soluționare a cauzelor. Plenul CSM a apreciat că pe fondul discuțiilor multiple și punctelor de vedere divergente, doamna procuror A. a considerat că soluția avansată de procurorul șef, domnul B., reprezintă o încercare mascată de a-i fi luată cauza, împrejurare ce a fost percepută în mod real de magistrat ca o influență subiectivă și, implicit, ca o formă de presiune de natură a-i leza independența. De altfel, în ședința Plenului din 01.11.2018, domnul procuror șef B. a menționat că "a existat un episod de decompensare prin plâns în secție", ceea ce confirmă starea de tensiune resimțită de doamna procuror A.. De asemenea, modul în care procurorul șef secție s-a manifestat - netranșând conflictul de competență ivit astfel cum prevăd dispozițiile legale și insistând în încercarea de al convinge pe procurorul A. să se desesizeze în ceea ce privește efectuarea urmăririi penale relativ la fapte vizând dosarul nr. x/2018 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești - a fost de natură să afecteze independența procurorului A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnat să efectueze urmărirea penală în dosarul nr. x/2018.

Contestația formulată La data de 28.11.2018, contestatorul B., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat și înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal contestație împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 1040/2018, contestația fiind înregistrată sub număr x/2018.

Întâmpinarea formulată de intimat Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la data de 06.02.2019 întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii, solicitând constatarea nulității acesteia pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

La data de 12.02.2020 (11.02.2020 - data expedierii prin poștă), contestatorul B. a înregistrat la dosar motivele contestației. Contestatorul a susținut că este persoană interesată în formularea prezentei contestații pentru că în hotărâre se reține că prin conduita sa a afectat independența profesională a unui magistrat, iar conduita respectivă constituie criteriu de evaluare a performanțelor profesionale pentru procurorii care ocupă funcții de conducere în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) pct. 4 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor aprobat de către Plenul CSM prin Hotărârea nr. 676/2007, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește hotărârea contestată, contestatorul a invocat următoarele critici: 1. Hotărârea contestată este nulă pentru că a fost dată cu încălcarea normelor de competență prevăzute de lege, chestiune pe care a invocat-o în ședința Plenului și cu privire la care acesta nu doar că nu s-a pronunțat, dar nici nu se regăsește în partea în care sunt consemnate dezbaterile. La data la care Plenul C.S.M. a luat în dezbatere raportul Inspecției Judiciare nr. 3768/1J/962/DIP/2018, competența de analiză și pronunțare asupra raportului era stabilită în favoarea secției pentru procurori, așa cum dispunea Legea nr. 234/2018, intrată în vigoare la 11.10.2018, fiind cu totul inaplicabile alte reguli deoarece hotărârea contestată are natura unui act administrativ cu regim special, iar actul administrativ nu poate fi emis decât de cel competent la data emiterii, fiind irelevantă data la care a fost solicitată emiterea acestuia. 2. Hotărârea contestată este nulă pentru că a fost adoptată cu participarea la dezbateri și la deliberare a unei persoane care a formulat sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a Ministrului Justiției (membru al autorității executive) - cel ce solicitase efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă a fost afectată independența procurorului A.. Este dincolo de orice îndoială că cel ce formulează o sesizare are interesul de a se confirma aceasta, indiferent de modul voalat sau direct în care o formulează. 3. Hotărârea este nelegală pentru că se întemeiază pe art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 al cărui conținut era și este inaplicabil. 4. Hotărârea este nelegală pentru că nu respectă procedura instituită de art. 122 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii (Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 325/2005), referitoare la situația parității de voturi. Hotărârea contestată omite menționarea trecerii cauzei în faza de dezbateri în ședința Plenului din 1 noiembrie 2018, urmată de o paritate de voturi. În locul reluării procedurii de vot, a fost invitată doamna procuror A. pentru a fi ascultată în ședința Plenului din 13 noiembrie 2018, după care a fost reluată faza dezbaterilor și s-a trecut la un nou vot, contrar prevederilor amintite din Regulamentul C.S.M.

Hotărârea este nelegală pentru că neagă dreptul unui procuror șef de a se consulta cu procurorii din subordine, la cererea acestora, cu privire la modalitățile procedurale optime pentru prevenirea unor situații care ar împieta asupra bunei desfășurări a urmăririi penale, consultare care presupune nu doar prezentarea de către procurorii din subordine a unei situații, ci și prezentarea opiniei procurorului șef.

Hotărârea este nelegală întrucât nu i-a fost permis dreptul de a se apăra în mod eficient, în cunoștință de cauză, în prezenta procedură, care este de natură a-i afecta reputația și cariera. De altfel, concluziile inspectorului judiciar și cele din hotărârea C.S.M. sunt neconcordante, ireconciliabile. Această situație ilustrează problema omisiunii de a i se fi adus la cunoștință, în concret, conduita care îi este imputată.

Hotărârea este netemeinică pentru că Plenul CSM s-a raportat la percepția doamnei procuror A., percepție evident subiectivă, fără a lua în considerare toate circumstanțele în care au avut loc acele discuții și în care și-a prezentat opinia. 5. La data de 19.02.2020, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității cererii, susținând că a formulat motivele contestației în termenul de 15 zile (libere) de la publicarea hotărârii atacate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, atașând dovada în acest sens. 6. La data de 05.03.2019, contestatorul a depus o completare a motivelor contestației, prezentând aspecte pentru care se impune, în opinia sa, respingerea cererii de apărare a independenței doamnei procuror A.. 7. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus completare la întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes în formularea acțiunii de către contestatorul B., susținând că faptele reținute în considerentele hotărârii atacate nu produc consecințe juridice față de contestator, acesta neavând niciun folos practic prin anularea hotărârii atacate. În sprijinul acestor concluzii, a arătat faptul că prin adresa nr. x/12.03.2019, Inspecția Judiciară a comunicat CSM că nu există înregistrate sesizări cu privire la domnul procuror B., referitoare la faptele care fac obiectul Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1040/2018. Pe fondul cererii, a arătat că dreptul de apreciere al CSM a fost exercitat în limitele competentelor prevăzute de lege, hotărârea atacată fiind emisă în temeiul dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 317/2004, cu modificările ulterioare, și cu respectarea procedurii prevăzută de regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările ulterioare, în vigoare la momentul emiterii actului atacat.

La termenul de judecată din data de 21.06.2019, contestatorul a înțeles să modifice contestația, sub aspectul cadrului procesual, chemând-o în judecată pe doamna procuror A., prin încheierea de ședință de la acea dată Înalta Curte luând act de această modificare. Totodată, contestatorul a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, care permite ministrului justiției să participe cu drept de vot la ședințele Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care se dezbat sesizările privind apărarea independenței sau reputației profesionale a judecătorilor și procurorilor, se deliberează asupra acestora și se adoptă hotărâri.

La data de 25.09.2019, intimata A. a depus precizare, prin care a solicitat instanței să constate că cererea modificatoare prin care a fost chemată în judecată fără indicarea calității sale, nu respectă condițiile prevăzute de art. 194 lit. a) din C. proc. civ., urmând a se dispune anularea acestei cereri conform art. 196 din C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

La data de 30.09.2019, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus punct de vedere referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, invocând în principal inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar în subsidiar, netemeinicia acesteia. A precizat totodată că soluționarea excepției lipsei de interes în formularea acțiunii primează față de cererea de sesizare a Curții Constituționale.

La termenul de judecată din 11 octombrie 2019, contestatorul a depus note scrise în combaterea excepției lipsei de interes. Așa cum a susținut și verbal, în ședință publică, contestatorul a arătat că interesul în formularea acestei contestații este justificat prin faptul că în hotărârea contestată se reține că prin conduita sa a afectat independența profesională a unui magistrat, iar conduita respectivă (sub aspectul comportamentului și comunicării) constituie criteriu de evaluare a performanțelor profesionale pentru procurorii care ocupă funcții de conducere în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) pct. 4 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor aprobat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 676/2007, cu modificările și completările ulterioare. A mai susținut că este probabil ca descrierea comportamentului său în hotărârea contestată să constituie motiv pentru a i se reține deficiențe manageriale care au cel puțin următoarele consecințe subsecvente: îi afectează sever reputația în fața tuturor magistraților; îi afectează autoritatea ca și conducător al unui compartiment important din cadrul P.I.C.C.J.; îi afectează autoritatea ca și coordonator al parchetelor din subordine în ceea ce privește activitățile de urmărire penală și de criminalistică (calitate conferită prin art. 18 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2632/C/2014; pune în discuție dreptul de a fi membru în comisiile de evaluare a procurorilor și în comisii de concurs pentru funcții de conducere. Totodată, interesul derivă și din faptul că, în calitate de șef al secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul P.I.C.C.J., va trebui să țină cont de cele sancționate prin hotărârea Plenului, nemaiputându-și exercita atributele de coordonare. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra contestației Analizând excepția lipsei de interes a contestației, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Temeiul de drept al hotărârii atacate prin cererea pendinte îl constituie dispozițiile art. 30 din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data sesizării, potrivit cărora: "(1) Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul și obligația de a se sesiza și din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputația profesională a judecătorilor și procurorilor. (2) Judecătorul sau procurorul care consideră că independența, imparțialitatea sau reputația profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, care, după caz, poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea rezultatelor acesteia, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii." De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în vigoare la data sesizării: "(1) Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul și obligația de a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. (2) Judecătorii sau procurorii care consideră că independența și imparțialitatea le sunt afectate în orice mod prin acte de imixtiune în activitatea profesională se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune măsurile necesare, conform legii." Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali. Independența judecătorului este o condiție obligatorie pentru existența statului de drept și garanția fundamentală a unui proces echitabil. Această independență nu este însă o prerogativă sau un privilegiu în interesul propriu al judecătorului, ci în interesul statului de drept și al celor pentru care se înfăptuiește justiția, ca serviciu public. Conform Recomandării Comitetului de Miniștri către Statele Membre cu privire la judecători, respectiv independența, eficiența și responsabilitățile - scopul independenței, după cum este prevăzut de art. 6 din Convenție, este de a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având doar la bază aplicarea dreptului și fără nicio influență nepotrivită. Independența individuală a judecătorului este garantată de independența sistemului judiciar în ansamblul său. În acest sens, independența judecătorilor este un aspect fundamental al statului de drept. Din interpretarea logică a condițiilor prevăzute de art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind organizarea C.S.M., republicată și modificată, raportat la dispozițiile legale menționate anterior, precum și la jurisprudența C.E.D.O., rezultă că intervenția C.S.M. este prevăzută în scopul realizării în condiții corespunzătoare a actului de justiție și este justificată în măsura în care se asigură protecție judecătorului sau procurorului aflat în exercitarea efectivă a atribuțiilor specifice funcției deținute. În acord cu dispozițiile art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.S.M., aprobat prin Hotărârea nr. 326/24 august 2005, în vigoare la data sesizării, verificarea aspectelor semnalate de către doamna A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a efectuat prin intermediul Inspecției Judiciare, sens în care a fost întocmit Raportul nr. x/2018 înaintat Plenului C.S.M. În urma analizei raportului inspecției judiciare, Plenul CSM a emis Hotărârea nr. 1040/2018, prin care a admis cererea de apărare a independenței profesionale a doamnei procuror A.. Raportat la obiectul judecății în cauză, Înalta Curte reține că, fiind învestită cu verificarea legalității unei hotărâri a Plenului CSM privind cariera și drepturile magistratului căruia i se adresează, singurul text de lege care stabilește calea de atac împotriva acestui act administrativ este cel prevăzut de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, acesta fiind, de altfel, temeiul de drept invocat de contestator. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători. Așadar, o condiție a exercitării contestației prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 împotriva unei hotărâri ce privește cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor este aceea a interesului din sintagma "orice persoană interesată". Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public." Titularul unei acțiuni în contencios administrativ justifică demersul său judiciar prin necesitatea de a solicita intervenția instanței judecătorești competente în scopul ocrotirii unui drept al său ori a unui interes legitim, a cărui vătămare s-a produs prin actul administrativ ce se solicită a fi anulat. Întrucât în această materie sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, contestatorul este obligat să invoce și să dovedească existența unui interes legitim privat, care este definit ca "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea unui drept subiectiv, viitor și previzibil, prefigurat". Totodată, din perspectiva dispozițiilor art. 32 alin. (2) lit. d) coroborat cu art. 33 teza I C. proc. civ., interesul trebuie să determinat, legitim, personal, născut și actual. În speță nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art. 33 teza a II-a C. proc. civ., deoarece contestatorul nu invocă un drept subiectiv ce reprezintă "orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ" și niciun drept subiectiv amenințat sau preîntâmpinarea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara (ce ține tot de invocarea unui drept subiectiv). Contestatorul consideră că interesul său este reprezentat de faptul că în hotărârea contestată s-a reținut că prin conduita sa a fost afectată independența profesională a unui magistrat, iar conduita respectivă constituie criteriu de evaluare a performanțelor profesionale pentru procurorii care ocupă funcții de conducere, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) pct. 4 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor aprobat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 676/2007, cu modificările și completările ulterioare. A susținut contestatorul că este probabil ca descrierea comportamentului său în hotărârea contestată să constituie motiv a i se reține deficiențe manageriale cu mai multe consecințe subsecvente. De asemenea, a mai arătat că interesul în formularea contestației este dat și de faptul că, în calitatea sa de șef al secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul PICCJ, va trebui să țină cont de cele sancționate prin hotărârea Plenului CSM, nemaiputându-și exercita atributele de coordonare. Or, Înalta Curte reține că aspectele reținute prin hotărârea atacată nu produc consecințe juridice față de contestatorul B., hotărârea producând efecte numai în raport cu magistratul a cărui reputație profesională este verificată. Prin urmare, fiind un terț în raport cu această hotărâre, în ipoteza în care s-ar admite contestația și s-ar dispune anularea actului administrativ reprezentat de hotărârea CSM nr. 1040/2018, nu s-ar obține niciun folos practic de către contestator. Deși contestatorul susține interesul său în contestarea hotărârii mai sus menționate prin invocarea unor eventuale consecințe ce ar putea decurge din faptele reținute în considerentele hotărârii, acesta nu arată în concret care anume drept subiectiv prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ i-a fost afectat prin actul administrativ contestat. Argumentele prezentate de către contestator constituie mai degrabă aprecieri personale, de ordin subiectiv, vizând o pretinsă vătămare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există sesizări în ceea ce îl privește, referitoare la faptele care fac obiectul hotărârii atacate. Orice demers în justiție trebuie să fie grefat pe un interes actual al titularului cererii de chemare în judecată. Cu alte cuvinte, cel care inițiază cererea de chemare în judecată trebuie să justifice că, urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, ar avea un beneficiu. În doctrină s-a statuat că interesul este actual în situația în care, dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta unui prejudiciu. Un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare. Este adevărat că art. 33 teza a II-a C. proc. civ. prevede că "chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara", însă această situație nu este îndeplinită în cauză, neexistând o dovadă a vătămării contestatorului în drepturile sale. Având în vedere considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, precum și cele ale art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu s-a dovedit existența unui interes legitim privat pentru formularea contestației, urmând a se admite excepția și a se respinge contestația ca lipsită de interes.