ÎCCJ, decizie (scj.ro #83607)

Cerere de radiere a ipotecii.Competență materială

art.45 din O.U.G nr.51/1998

art.315 C.proc.civ.

În

cazul cererilor de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură

cu activele bancare preluate de AVAB,inclusiv cele formulate pentru angajarea

răspunderii civile a persoanelor fizice sau juridice, este stabilită competența

materială a curților de

apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau

după caz domiciliul pârâtei,potrivit art.45 din OUG nr 51/1998,care reprezintâ

norma juridică derogatorie,astfel că nu va exista o altă interpretare

privind competența de soluționare a acestor cauze atâta timp  cât

hotărârea instanței de recurs(CSJ ,in prezent ICCJ) este obligatorie

pentru judecătorii fondului, conform art.315 C.proc.civ.

(Secția

comercială,decizia nr1475 din 7 martie 2003)

Reclamanta  T G a chemat în

judecată pe pârâta A.V.A.B., solicitând  radierea  ipotecii

constituită   cu titlu  de  garanție

imobiliară, la 18 decembrie 1996,  pentru împrumutul  acordat

de B. A. și achitat la 26 iulie 2001.

Tribunalul Sibiu, prin sentința  civilă nr. 1556/C din  8

noiembrie 2001, a  declinat competența   de soluționare  a

cauzei  în favoarea Curții de  Apel București,  dispozițiile

art.19 din Legea 409/2001, stabilind    competența

curților  de apel pentru  cererile  de orice  natură

care  privesc drepturile  și obligațiile  în legătură cu

activele bancare  preluate de A.V.A.B.

Curtea de Apel București, prin sentința  civilă nr.33 din 21 martie 2002,

a  respins  cererea reclamantei,  considerând   că

neplata  cauțiunii stabilită de  art.25 din Legea 409/2001  împiedică

instanța să se pronunțe asupra  fondului cauzei.

Curtea Supremă de Justiție, în recursul declarat de  reclamantă,

prin  decizia nr.5410 din 26 noiembrie 2002, a admis  cererea

și a casat sentința  curții de apel , trimițând cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța Supremă a stabilit  că  obiectul acțiunii îl formează

cererea de radiere a ipotecii iar nu  contestația la  executare,așa

că devin aplicabile  dispozițiile  art.1658, 1746, 1774, 1776, 1800

și art. 1814 c civ, încât  nu se impune plata  unei  cauțiuni.

În  rejudecare, Curtea  de Apel București, Secția aVa Comercială,prin

sentința civilă nr.7 din  29 ianuarie  2003 califică

acțiunea  reclamantei, ca fiind  de natură   civilă

și  declină competența  de soluționare a cauzei la

Judecătoria  Sibiu.

Împotriva sentinței astfel pronunțate,  pârâta  a declarat

recurs  întemeiat  pe dispozițiile art.304  pct.9 C.proc. civ.

Pârâta a  susținut  că instanța  de fond a încălcat dispozițiile

art.45 din O.U.G.nr. 51/1998, litigiul  purtând  asupra

unor  obligații în legătură cu activele bancare preluate  de A.V.A.B.

Pe de altă  parte,a fost  criticată hotărârea instanței de

fond, care nu s-a  conformat  deciziei  de  casare.

Recursul  este fondat .

Ierarhia dispozițiilor normative face ca fiecare normă de  drept,

față de  norma  superioară   care o

reglementează    să  alcătuiască  un act de

executare  al acesteia. În  logica  normativistă  se ajuge

la  concluzia că cel mai tipic act de aplicare  a dreptului ,

hotărârea judecătorească reprezintă  o normă  individualizată,

care se impune,  la  nevoie, prin forța publică.

De aceea legiuitorul a impus, prin art.315 Cproc. civ., ca  hotărârile

instanței  de recurs  asupra  problemelor  de drept

dezlegate  să fie  obligatorii pentru  judecătorii

fondului. Orice  altă logică  sau  principiu contrar, dau nota

insubordonării față de lege.

Stabilind  competența de soluționare  a cauzei aparținând Curții de

Apel  București, în  considerarea  unui act normativ special,

derogator, Curtea  Supremă de Justiție a  considerat

natura  juridică  a actului dedus  judecății,  cu

autoritatea  care nu-i poate  fi  contestată de  o instanță

inferioară.

Dispozițiile art.19 din Legea  nr.402/2002 și art.45 din O.U.G.nr. 51/1998

reprezintă  norma derogatorie, care  stabilește

competența materială a instanței de judecată.

Dacă cererile  de orice natură privind drepturile  și

obligațiile   în legătură cu  activele bancare preluate de

A.V.A.B., inclusiv  cele formulate pentru angajarea răspunderii

civile  a persoanelor  fizice  sau juridice, sunt  de

competența curții de apel,  nici o altă interpretare privind

competența  de soluționare  a acestor  cauze  nu este

pertinentă.

De aceea, Curtea,  în temeiul art.313 C.proc.civ. a  admis

recursul  și a casat sentința Curții de Apel, cu trimitere spre rejudecare

în fond aceleiași  instanțe de apel.