ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3401/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19.08.2014 și a Deciziei de soluționare a contestației formulată de A., înregistrată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Ialomița cu nr. x din 26.09.2014.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 619 din 25 februarie 2016, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând anularea Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x, încheiat la 19.08.2014 și Decizia nr. x din 26.09.2014.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă arată că Autoritatea de Audit, Oficiul Regional de Audit București Ilfov Dâmbovița, Compartimentul de Audit Dâmbovița din cadrul Curții de Conturi a României, a desfășurat o acțiune de control ce a avut ca obiect verificarea modalității de obținere a sprijinului financiar din fondurile de asistență financiară nerambursabile ale Uniunii Europene - "Audit FEGA 2013", ocazie cu care a constatat existența unor neconcordanțe între documentele emise de unitățile administrativ-teritoriale.

Astfel, i s-a cerut intimatei-reclamante să prezinte cererile de înscriere în asociație, dar organul de control a apreciat că documentele sunt false/incomplete, concluzionând că aceasta a obținut în mod nelegal suma de 743.905,82 Euro (3.376.067,78 RON), reprezentând plata SAPS aferentă campaniei 2012.

Întrucât Autoritatea de Audit îndeplinește rolul de organism de certificare, recurenta-pârâtă susține că are obligația să se conformeze recomandărilor făcute, scop în care a sesizat Departamentul pentru Luptă Antifraudă DLAF, organele de urmărire penală și a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Recurenta-pârâtă susține că procesul-verbal a fost emis în baza prevederilor legale și este motivat în fapt și în drept, de asemenea decizia de soluționare a contestației conține descrierea detaliată a tuturor neregulilor contestate, în timp ce reclamanta nu a indicat niciun motiv de nelegalitate.

Mai arată recurenta-pârâtă că reclamanta nu a indicat niciun argument în susținerea cererii sale, procesul-verbal conține și trimiteri la centralizatorul constatărilor autorității de audit, de unde rezultă că aprecierile instanței de fond sunt eronate, iar sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011 și O.G. nr. 92/2003.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Recurenta-pârâtă susține că prin Ordonanța din data de 26.02.2018, Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, a dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul B., reprezentantul legal al A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii împotriva intereselor financiare ale UE, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000, pentru fapta din anul 2012, corespunzătoare campaniei 2012, pentru care a fost emis actul administrativ contestat în prezenta cauză, precum și cu privire la tentativa la infracțiunea împotriva intereselor financiare ale UE, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) - (3) din Legea nr. 78/2000, pentru fapta din anul 2013 și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) din vechiul C. pen. pentru anul 2013.

Recurenta-pârâtă consideră că infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală are o influență hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea în procesul civil.

Înalta Curte constată că, dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instituie un caz de suspendare facultativă a judecății, în ipoteza în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea dacă legea nu prevede altfel.

În speță, din cuprinsul adresei nr. x din 12.10.2018 emisă de Direcția Națională Anticorupție, reiese faptul că prin Ordonanța din 15.06.2018 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale însă, față de soluția ce se prefigurează asupra recursului formulat de pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 619 din 25.02.2016, suspendarea judecății în această fază a procesului civil este inoportună.

Instanța de fond, admițând acțiunea, a dispus anularea proces-ului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19.08.2014 și Decizia nr. x din 26.09.2014, pentru că aceste acte nu cuprind motivele de fapt și de drept care au determinat impunerea în sarcina reclamantei a unui debit în sarcina reclamantei a unui debit în cuantum de 3.371.197,19 RON.

În acest sens, Curtea de apel a considerat că trimiterea la centralizatorul Autorității de Audit CCR Dâmbovița, în cuprinsul căruia organismul de certificare detaliază constatările care au avut drept consecință constituirea debitului și recuperarea acestuia nu este suficientă, în condițiile în care aceste constatări nu au fost aduse la cunoștința reclamantei.

Potrivit disp. art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Cu alte cuvinte, actul administrativ care poate fi contestat în instanță este decizia prin care s-a soluționat contestația administrativ, respectiv Decizia nr. x din 26.09.23014 emisă de APIA - Centrul Județean Ialomița.

Acest act administrativ trebuie să conțină motivele de fapt și de drept pentru care reclamanta este debitoare cu suma de 3.371.197,19 RON, cu titlu de creanță bugetară.

Înalta Curte, analizând conținutul actului administrativ atacat, constată că în cuprinsul acestuia se prezintă situația de fapt, respectiv împrejurarea depunerii de către reclamantă a cererii unice de plată pe suprafață - Campania 2012, cerere ce a fost autorizată pentru suma în cuantum de 3.376.067,78 RON.

În continuare, comisia de soluționare a contestației prezintă verificările făcute de Curtea de Conturi a României - Autoritatea de Audit, Compartimentul de Audit Dâmbovița și neregulile constatate de aceasta referitoare la documentația dosarului, reclamanta având cunoștință de acestea, deoarece unul dintre motivele contestației a fost acela al negării depunerii unor documente inexacte sau incomplete.

În plus, în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației reiese faptul că, organul de control a solicitat documente privind dovedirea calității de membru asociat pentru persoanele înscrise în tabelele atașate, din cuprinsul acestora rezultând date inexacte, specificate și aduse la cunoștința reclamatei.

Totodată, reclamanta nu a prezentat, la solicitarea organului de control, acceptul membrilor privind modul de distribuire a banilor, așa cum prevede OMADR nr. 118/2009.

În perioada 02 - 06.09.2013 a avut loc și o vizită pe teren, când s-au constatat neconformități privind parcelele controlate, acestea au fost găsite neîntreținute, cu grad mare de îmburuienire și lăsate pârloagă, acoperite cu gunoaie și ciulini.

Este de precizat că procesul-verbal întocmit în baza disp. O.U.G. nr. 66/2011 a fost întocmit în baza unui control documentar, ca urmare a controlului efectuat de Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, autoritate care îndeplinește rolul de organism, de certificare, conform art. 14 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 pentru organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Potrivit Raportului de Audit asupra Fondului European de Garantare Agricolă, anul financiar 2013, depus în dosarul de fond, organismul de certificare este responsabil cu certificarea sistemelor de gestiune, monitorizare și control implementate de agențiile de plăți acreditate (în speță, APIA), precum și cu certificarea conturilor anuale ale acestora.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 94/1992 modificată și completată, Autoritatea de Audit are printre atribuții, formularea de constatări, opinii și recomandări și urmărirea modului de implementare a entităților audiate a recomandărilor făcute ca urmare a acțiunilor de audit.

În acest sens, recurenta-pârâtă, în calitate de entitate controlată, are obligația recuperării sumelor constatate ca fiind acordate nelegal din fondul FEADR, scop în care, în baza prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, a întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19.08.2014.

Așadar, în cazul de față, Înalta Curte apreciază că este permis a se insera în cadrul motivelor de fapt ale actului administrativ contestat, Decizia nr. x din 26.09.2014, a unor elemente cuprinse în centralizatorul raportului întocmit de Autoritatea de Audit, pe lângă constatările proprii ale recurentei-pârâte, care, din cuprinsul actelor analizate a concluzionat în același sens.

Desigur, în principal, motivarea în fapt a actului administrativ nu trebuie să cuprindă referiri la acte întocmite de alte autorități, însă, în situația în care aceste acte sunt premergătoare procedurii impuse de O.U.G. nr. 66/2011, iar instituția auditată are obligația să implementeze concluziile raportului de audit, cerința unei motivări exclusive pe baza constatărilor proprii ale organului care emite actul administrativ, este excesivă.

Față de acestea, Înalta Curte apreciază că cerința motivării în fapt a Deciziei nr. x din 26.09.2014 a fost îndeplinită, iar critica este întemeiată.

Cu privire la existența unor temeiuri în drept, din cuprinsul actului se observă că au fost indicate prin inserarea prevederilor aplicabile din O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, ce permit și recuperarea sumelor plătite nelegal și obținute din fonduri europene, ca urmare a săvârșirii unei nereguli, precum și a celorlalte acte normative referitoare la competența APIA sau aprobarea schemelor de plăți care se acordă în agricultură.

În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată coroborat cu art. 496 C. proc. civ., urmează să se admită recursul, să se dispună casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei, formulată de recurenta-reclamantă.

Admite recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița împotriva Sentinței nr. 619 din 25 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2018.

Procesat de ED