ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 917/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii

1.1.1. Prin acțiunea înregistrată sub nr. x la Tribunalul Ialomița, secția Civila, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 4013 din 15.06.2012 pronunțată de pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultura - Centrul Județean Ialomița, solicitând admiterea contestației și anularea deciziei atacate.

Prin sentința civilă nr. 1134 din 05.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civila în dosar nr. x, a fost admisă acțiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița și intervenienta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Aparatul Central, s-a dispus anularea deciziei nr. 4013 din 15.06.2012 emisă de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal de constatare nr. x/30.04.2012, anularea procesului-verbal nr. x încheiat la data de 30.04.2012 de pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița și au fost obligate pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița și intervenienta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Aparatul Central la plata sumei de 1504,5 RON către reclamanta cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.1.2. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultura - Centrul Județean Ialomița și intervenienta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultura - Aparatul Central ce a fost înregistrat la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x.

1.1.3. Prin notele de ședință depuse în ședința publică de la termenul de judecata din 21.04.2016 în cadrul recursului, intimata-reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a punctului 7 din decizia Curții de Conturi nr. 8/17.08.2010 și a punctului 5 din decizia Curții de Conturi nr. 20/21.11.2011.

În motivarea excepției de nelegalitate, s-au arătat următoarele:

Intimata-reclamantă a arătat că invocă excepția de nelegalitate a punctului 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010 și a punctului 5 din Decizia nr. 20/21.11.2011, ambele decizii fiind acte administrative individuale emise recurenților-pârâți de către Curtea de Conturi a României, solicitând, în contradictoriu și cu Curtea de Conturi a României, admiterea excepției și, pe cale de consecință, să se procedeze la judecarea cauzei fără a tine seama de pozițiile constatate nelegale ale respectivelor decizii ale Curții de Conturi a României.

În primul rând, a arătat intimata-reclamanta că nu a fost parte în litigiul din Dosarul nr. x care a avut ca obiect acțiunea în contencios administrativ a recurenților-pârâți urmărind anularea în parte a sus-menționatelor decizii ale Curții de Conturi a României, inclusiv a punctelor acestora formând obiectul prezentei excepții. Decizia civilă nr. 239/05.02.2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea irevocabilă a respectivului dosar nr. x nu îi este opozabilă, după cum nu îi este opozabilă nicio altă hotărâre judecătorească pronunțată în respectivul dosar, și, prin urmare, neavând autoritate de lucru judecat în ceea ce o privește, aceste hotărâri nu pot împiedica ridicarea și cercetarea prezentei excepții de nelegalitate. În caz contrar, s-ar încălca principiul contradictorialității și dreptul sau la apărare.

Cât privește motivele propriu-zise de nelegalitate a măsurilor din punctele 7 și, respectiv 5 din sus-menționatele decizii ale Curții de Conturi a României, a solicitat să se observe că o corectă interpretare a cadrului legal incident impune a da efecte tuturor normelor juridice relevante prin raportare la situația de fapt, premisă fiind faptul că soarta creanței bugetare instituite prin Procesul-verbal nr. x al APIA Centrul Județean Ialomița este consecința directă a regimului juridic aplicabil sprijinului financiar în sectorul vegetal de care reclamanta-intimata a beneficiat în anul 2007, în temeiul Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 123/2006 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 125/2007 și al Anexei F la Ordinul nr. 850/2006 al Ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, astfel cum această anexă, conținând norme metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar, a fost aprobată prin Ordinul nr. 687/2007.

În primul rând, a solicitat să se observe că Normele Metodologice, aprobate ulterior introducerii alin. (3) în finalul art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006, conțin două norme juridice distincte care tratează subiectul restituirii sprijinului financiar:

- prima, art. 15 alin. (3), are ca premisă nerealizarea suprafețelor pe culturi conform cererii de acordare a sprijinului financiar, caz în care beneficiarii datorează restituirea sprijinului nejustificat;

- cea de-a doua, art. 16, are ca premisa utilizarea în alte scopuri a sprijinului primit, caz în care sancțiunile sunt cele din art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006, acest art. 17 făcând vorbire de sprijin financiar necuvenit, sancțiunile fiind restituirea sprijinului necuvenit cu dobânzi și penalități (alin. (2) și interdicția beneficierii de alt sprijin financiar timp de 3 ani, dacă în documentele de decontare s-au înscris sau au fost atestate date sau situații nereale (alin. (3).

Or, conform principiului potrivit căruia norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării, este necesar a se da semnificație juridică situației distinct reglementate la art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice, neputându-se ignora pur și simplu existența acestei norme juridice și efectele pe care ea le generează și recunoaște doar existența și efectele art. 16 din Normele Metodologice. Din perspectiva scopului reglementării, se poate observa că premisa diferită a celor două articole justifică regimul sancționator diferit.

Astfel, un sprijin financiar nejustificat nu atrage decât obligația restituirii sale, astfel cum prevede expres art. 15 alin. (3), iar nu și aplicarea interdicției de a mai beneficia de sprijin financiar timp de 3 ani, căci această interdicție este vizată doar de art. 16 din Normele nr. 123/2006, ambele aceste din urmă articole referindu-se expres la "sprijin financiar necuvenit", sintagmă distinctă de sintagma "sprijin financiar nejustificat".

Or, așa cum s-a reținut în cauză și de către instanța de fond, sprijinul financiar de care reclamanta a beneficiat în anul 2007 pentru sectorul vegetal nu poate fi calificat, în circumstanțele de fapt concrete, decât ca sprijin financiar nejustificat, supus art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice.

A subliniat reclamanta că și instanțele care s-au pronunțat în Dosarul nr. x al Tribunalului Ialomița, ce a avut ca obiect recuperarea de către recurenții-pârâți a respectivului sprijin financiar de care a beneficiat în sectorul vegetal, dosar soluționat irevocabil, au stabilit cu putere de lucru judecat că sprijinul financiar în cauză este supus art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice.

Cât privește sintagma legală "pe documentele de decontare", intimata-reclamantă a arătat că documente de decontare pot fi doar înscrisuri care se prezintă ulterior primirii și cheltuirii unor sume, în justificarea acestora.

Aceasta înseamnă că, pentru sprijinul financiar analizat, ce a luat forma unui avans acordat pentru înființarea culturilor, prin predarea de bonuri valorice solicitanților ale căror cereri de finanțare au fost aprobate, avans supus ulterior verificării cheltuirii prin procesul-verbal de recepție și restituire la care face referire art. 15 din Normele Metodologice, documentul de decontare între APIA și beneficiar nu poate fi decât atare proces-verbal de recepție și restituire și anexele sale prevăzute la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, nicidecum cererea de finanțare în sine.

În aceste condiții, cealaltă sintagmă legală "înscriere sau atestare de date ori de situații nereale" presupune existenta unor declarații false sau uz de fals din partea beneficiarul sprijinului financiar cu ocazia procedurii de verificare și recepție.

Or, reclamanta nu a înscris sau atestat date ori situații nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar și, deci, nu se află absolut deloc într-o astfel de situație, cele două procese-verbale de recepție a culturilor pentru care a primit finanțare evidențiind corect realitatea prin raportare la cererile sale de finanțare (cereri ce au fost însoțite în mod corespunzător de dovada dreptului de folosință pentru toate suprafețele menționate).

Nicio dovadă în sens contrar nu a fost făcută de către APIA sau Curtea de Conturi a României, după cum nu a fost făcută nici de către vreo altă autoritate competentă. Mai mult, a precizat intimata-reclamantă că, în acest context, așa cum a arătat pe parcursul litigiilor cu APIA și cum s-a reținut atât de către instanța de fond în această cauză, cât și prin hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x, bonurile valorice primite de către reclamantă în anul 2007 cu titlu de sprijin financiar în sectorul vegetal au fost folosite exclusiv în scopul cumpărării de motorină, îngrășăminte chimice, pesticide, semințe, adică pentru achiziționarea de produse și înființarea culturilor de toamnă 2007, și nicidecum nu au fost utilizate în alte scopuri decât cele pentru care finanțarea a fost disponibilă; din cauza condițiilor climaterice neprielnice, nu au fost realizate în totalitate suprafețele de culturi menționate în cererea de acordare a sprijinului financiar sau au fost înființate alte culturi ce nu erau specificate în cerere, sau au fost înființate culturi pe alte suprafețe în folosința reclamantei decât cele indicate în cererea de finanțare, aceasta fiind nevoită să ia aceste decizii pentru a acomoda cerințele tehnologice ale culturilor la condițiile meteo dintr-o zonă sau alta. Totuși, ignorându-i-se aceste motive obiective și circumstanțe de fapt, s-a ajuns ca societatea reclamantă să fie obligată în sus-menționatul Dosar nr. x să restituie sumele reprezentând sprijin financiar nejustificat, în temeiul art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice.

Așadar, în cazul reclamantei neputându-se discuta despre înscrierea sau atestarea unor date ori situații nereale în documentele de decontare ale sprijinului financiar în sectorul vegetal primit în anul 2007, urmează că, nefiind îndeplinită condiția obligatorie prevăzută în alin. (3) al art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006, interdicția primirii unui alt sprijin financiar timp de 3 ani nu îi este aplicabilă, cu consecința nelegalității măsurii instituite de recuperare a sprijinului financiar în sectorul zootehnic primit ulterior celui în sectorul vegetal, măsură care a condus la stabilirea creanței bugetare aferente prin Procesul-verbal nr. x, făcând obiectul prezentului dosar.

În consecință, rezultă că punctele 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010 și, respectiv, 5 din Decizia nr. 20/21.11.2011 sunt nelegale, întrucât sunt întemeiate pe o interpretare greșită a cadrului legal aplicabil prin raportare la situația de fapt, drept pentru care se impune ca judecata în prezenta cauză să aibă loc fără a ține seama de acestea, prin admiterea prezentei excepții de nelegalitate.

1.1.4. Recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultura - Centrul Județean Ialomița a formulat întâmpinare la excepția de nelegalitate, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă.

În motivare, a solicitat referitor la punctul 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010 să se constate că actul administrativ a cărei nelegalitate se solicită a fi constatată pe cale de excepție este același cu actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x, soluționat pe fond de către Curtea de Apel București, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, iar în cadrul acestui dosar, punctul 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010 a fost menținut în totalitate.

Excepția de nelegalitate poate fi ridicata numai cu privire la actele care pot forma și obiectul acțiuni directe în anulare în fata instanțelor de contencios, în condițiile prevăzute de legea contenciosului administrativ. În aceste condiții, a apreciat recurenta ca excepția de nelegalitate a actelor administrative emise de Curtea de Conturi a României putea și trebuia sa fie ridicată în cadrul dosarului nr. x.

În al doilea rând, a învederat că reclamanta a avut cunoștință de existenta dosarului nr. x, având astfel posibilitatea legala să formuleze o cerere de intervenție, iar în cadrul acelui dosar și până la soluționarea definitivă a cauzei ar fi putut să invoce excepția de nelegalitate a punctului 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010. După soluționarea definitiva în cadrul procedurii de contencios administrativ a unei acțiuni directe în anulare a unui act administrativ, caz în care actul contestat a fost analizat sub toate aspectele, inclusiv cel al legalității, este inadmisibila o cerere care vizează reluarea cercetării aspectelor de legalitate ale aceluiași act administrativ.

Referitor la punctul 5 din Decizia nr. 20/21.11.2011, a solicitat să se constate că prin acest administrativ doar s-au menținut cele reținute la punctul nr. 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010.

1.1.5. Prin încheierea de ședință din 09.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x, a fost dispusă sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate invocate și s-a dispus trimiterea excepției la registratură pentru a fi repartizată unui complet de fond, precum și suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

1.1.6. În consecință, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat prezentul dosar nr. x având ca obiect excepția de nelegalitate a punctului 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010 și a punctului 20 din Decizia nr. 20/21.11.2011 emise de Curtea de Conturi a României.

1.1.7. În dosarul nr. x, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat precizări și completări la excepția de nelegalitate invocată, arătând, în primul rând, că actele administrative individuale vizate de excepția de nelegalitate au fost emise pârâtei Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultura.

Cât privește decizia de instituire a măsurilor legale pentru plata de către reclamantă a unei sume de 60.887,74 RON cu titlu de dobânzi acumulate la data controlului Curții de Conturi a României, a solicitat, în subsidiar, a se constata nelegalitatea acesteia pentru faptul ca o astfel de creanță accesorie nu poate fi pusă în sarcina sa, de vreme ce reclamantei nu i se poate reține vreo culpă în acordarea de către APIA, în perioada 2008-2009, a celui de-al doilea sprijin financiar, cel pentru sectorul zootehnic, APIA fiind autoritatea cu depline competente în domeniu care a decis, făcând propria interpretare a cadrului legal aplicabil, să acorde acest al doilea sprijin financiar.

Primind și utilizând cu bună-credință un astfel de sprijin financiar, recurenta nu poate fi obligată la plata unor accesorii aferente acestuia-dobânzi calculate retroactiv, pentru o perioadă de timp anterioară deciziei administrative a Curții de Conturi care a impus APIA modificarea modului în care aceasta din urmă a interpretat și aplicat cadrul legal aferent. Așadar, de vreme ce creanța principală constând în restituirea sprijinului financiar în sectorul zootehnic a fost stabilită la data de 30.04.2012, nu poate exista vreun fundament juridic care să îi permită Curții de Conturi să dispună instituirea de măsuri pentru obligarea sa la plata de dobânzi aferente respectivei creanțe principale pentru perioada anterioară stabilirii acesteia.

Se reiau aspectele legate de principiul încrederii legitime și de principiul securității juridice și se arată că singura în culpă este APIA, care nu ar fi respectat interdicția de acordare a unui alt sprijin financiar către recurentă timp de 3 ani, deși recurenta consideră că o astfel de interdicție nu se aplica.

În drept, au fost invocate prev. art. 132 din C. proc. civ. și art. 4 din Legea nr. 554/2004.

1.1.8. Intimata-intervenientă Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultura a formulat întâmpinare la cererea precizatoare a excepției de nelegalitate, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă, arătând că dobânzile au fost în mod corect calculate, iar APIA în calitate de instituție publică supusă verificărilor organismelor de control, în speța de fata Curtea de Conturi a României, a avut și are obligația legala de a pune în executare întocmai, fără intruziuni, deciziile emise de aceasta.

În al doilea rând, a învederat că reclamanta a avut cunoștință de existența dosarului nr. x, având astfel posibilitatea legala să formuleze o cerere de intervenție, iar în cadrul acelui dosar și până la soluționarea definitivă a cauzei ar fi putut să invoce excepția de nelegalitate a punctului 5 din Decizia nr. 8/17.08.2010.

1.1.9. Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate în principal, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 4148 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Aparat Central; s-a respins excepția de nelegalitate a punctului 7 din Decizia Curții de Conturi nr. 8/17.08.2010 și a punctului 5 din Decizia Curții de Conturi nr. 20/21.11.2011, ca neîntemeiată.

1.3. Motivarea instanței de fond

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, Curtea de Apel București a reținut că instanța de recurs în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, înainte de a sesiza instanța de contencios administrativ competenta cu soluționarea acesteia, a analizat dacă excepția de nelegalitate vizează un act administrativ și a constatat că de actul administrativ respectiv depinde soluționarea pe fond a cauzei.

În consecință, având în vedere motivele invocate atât de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultura cât și de Curtea de Conturi a României în susținerea excepției inadmisibilității, prezenta instanță a apreciat că nu sunt întemeiate, excepția de nelegalitate fiind un mijloc de apărare, iar reclamanta un terț față de deciziile emise de Curtea de Conturi a României, având posibilitatea sa invoce excepția de nelegalitate în prezentul dosar. Litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x nu constituie un motiv de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocate, având în vedere că, deși se invocă excepția de nelegalitate cu privire la același act, cu privire la care a fost respinsă acțiunea în anulare prin hotărâre judecătorească irevocabilă, aceasta a fost pronunțată într-un litigiu având alte părți.

Pe de altă parte, susținerile invocate de APIA în susținerea excepției inadmisibilității vizează fondul excepției de nelegalitate și nu admisibilitatea excepției.

Curtea a constatat, în consecința, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, de legalitatea actului administrativ depinzând în aparență soluționarea litigiului pe fond, conform situației de fapt nedefinitiv stabilite în dosarul principal.

În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, în analiza temeiniciei acesteia, examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut, referitor la punctul 5 din Decizia nr. 20/21.11.2011, că prin acest administrativ doar s-au menținut cele reținute la punctul nr. 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010, fiind un act emis în procedura de verificare a modului de aducere la îndeplinire a deciziei nr. 8/2010, astfel încât criticile reclamantei în susținerea excepției de nelegalitate sunt similare, referitoare la aceleași aspecte ale raportului juridic dedus judecății cu privire la ambele decizii.

În cauză, așa cum rezulta din cuprinsul actului de sesizare, obiectul excepției de nelegalitate îl formează punctul 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010 și punctul 5 din Decizia nr. 20/21.11.2011 emise de Curtea de Conturi.

În ce privește precizările și completările la excepția de nelegalitate formulate în prezentul dosar, Curtea a reținut că instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate este ținută să examineze, în exclusivitate, legalitatea actului administrativ referitor la care s-a ridicat, înaintea instanței investită cu în dosarul principal, excepția de nelegalitate și cu a cărei soluționare a fost sesizată de instanța învestită cu judecarea fondului litigiului, nefiind admisibilă modificarea obiectului excepției de nelegalitate în cursul judecății în fața instanței de contencios administrativ investită excepția de nelegalitate. Prin urmare, a apreciat că Curtea nu poate avea în vedere și nu va analiza precizările și completările la excepția de nelegalitate, ci doar argumentele invocate inițial în susținerea excepției de nelegalitate.

Verificarea legalității actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt. Instanța de contencios administrativ nu are competența de a constata existența unei stări de fapt, ci ea se pronunță, așa cum s-a precizat mai sus, asupra legalității unui act administrativ, respectiv în sensul verificării respectării condițiilor de legalitate a actului, adică al conformității acestuia cu actul normativ cu forță juridică superioară, în baza căruia a fost emis.

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006, "(1) Utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat este interzisă și se consideră sprijin financiar necuvenit. (2) Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare. (3) Persoanele fizice și/sau juridice care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani."

Conform art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice, "(3) În cazul în care se constata că nu au fost realizate suprafețele pe culturi, menționate în cererea de acordare a sprijinului financiar, beneficiarii vor restitui sumele aferente reprezentând sprijin financiar nejustificat".

Art. 16 din aceleași norme prevede ca "Utilizarea în alte scopuri de către beneficiari a sprijinului financiar acordat conform prezentelor norme metodologice se sancționează conform prevederilor art. 17 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2007."

Astfel, referitor la abaterea prevăzută la punctul 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010 și menținută la punctul 5 din Decizia nr. 20/21.11.2011, constând în acordarea nelegală de sprijin financiar producătorului agricol S.C. A. S.R.L., în sumă de 545.730 RON, Curtea a reținut că emitentul actelor Curtea de Conturi a constatat încălcarea prevederilor art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, potrivit cărora persoanele fizice sau juridice care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar au încasat sume necuvenite, nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani.

În cazul S.C. A. S.R.L., s-a reținut că în luna iunie 2008, Centrul Județean Ialomița al APIA a constatat primirea unui sprijin necuvenit de la bugetul statului, motiv pentru care, în temeiul art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, nu mai era îndreptățită să beneficieze de sprijin financiar timp de 3 ani.

Față de motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate, Curtea a constatat că interpretarea reclamantei este în sensul că în cazul său nu era întrunită ipoteza prevăzută de art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, având în vedere că în cadrul dosarului nr. x al Tribunalului Ialomița s-a stabilit că societatea are de restituit suma de 573.510 RON, ca fiind "sumă nejustificată" încasată de fermier pentru suprafața de 1.251,50 ha, necultivată, iar nu "sumă necuvenită", că debitul nu a fost stabilit urmare a unor date sau situații nereale înscrise în documentele de decontare ale beneficiarului de sprijin, ci a constituit consecința neînființării culturilor agricole pentru întreaga suprafață de teren pentru care a solicitat subvenția sau înființării altor culturi ce nu erau specificate în cerere, sau au fost înființate culturi pe alte suprafețe aflate în folosința sa, decât cele înființate în cererea de finanțare.

Față de aceste susțineri, instanța a reținut că emitentul deciziilor a interpretat corect prevederile art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2007, reținând că situația de fapt constatată în cauză intră în noțiunea de sprijin financiar încasat necuvenit, fiind lipsite de conținut și de fundament legal distincțiile pe care le face reclamanta între "sume necuvenite" și "sume nejustificate" ori între documente de decontare și cererile de acordare a sprijinului financiar.

Curtea a reținut, astfel, că textul legal al art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 este clar și fără dubii în interpretare, norma juridică având în vedere, fără alte posibilități de interpretare complementare, sprijinul financiar necuvenit, deoarece art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 definește exact ce înseamnă sprijin necuvenit, și nu se face nici o distincție între nejustificat sau necuvenit, iar distincția pe care reclamanta o efectuează nu rezultă nici din interpretarea art. 15 alin. (3) și art. 16 din Anexa F la Ordinul nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activitățile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, precum și condițiile de eligibilitate, în forma în vigoare la data emiterii actelor contestate.

Având în vedere înscrisurile dosarului, Curtea a reținut că sancțiunea prevăzută de art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006 a fost în mod legal reținută la situația concretă a reclamantei, fiind aplicabil în consecința art. 17 din același act normativ, interpretarea emitentului actului fiind în conformitate cu prevederile legale în baza cărora a fost întocmit, iar punctele 7 din Decizia Curții de Conturi nr. 8/17.08.2010, respectiv 5 din Decizia Curții de Conturi nr. 20/21.11.2011 sunt legale, fiind întemeiate pe o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței, cu menținerea soluției respingerii excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate și, după rejudecarea în fond, admiterea excepției de nelegalitate.

2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

2.1.1. Într-un prim motiv de recurs, recurenta a invocat încălcarea dreptului său la apărare.

Recurenta a arătat că a dezvoltat motivele de nelegalitate a punctelor atacate din cele două decizii ale Curții de Conturi printr-o adresă pe care a depus-o la dosar la data de 28.06.2016, când a avut loc primul termen de judecată în fond a excepției de nelegalitate, termen pentru care intimata nu și-a îndeplinit obligația de depunere la dosar a tuturor actelor care au stat la baza emiterii respectivelor decizii (conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și celor dispuse prin citație). Adresa depusă de recurentă a fost comunicată în ședință publică tuturor celor trei intimate, APIA Central formulând ulterior întâmpinare și prin raportare la aceasta, iar Curtea de Conturi depunând note scrise în răspuns la următorul termen de judecată din 13.09.2016.

Recurenta a arătat că în mod eronat a apreciat instanța de fond că prin respectiva adresă aceasta a modificat obiectul excepției de nelegalitate, în realitate conținutul adresei nefăcând altceva decât să dezvolte motivele de nelegalitate.

De asemenea este cu totul eronat raționamentul instanței de fond cu privire la limitele învestirii sale, de vreme ce instanța de recurs din Dosarul nr. x, primind excepția de nelegalitate și aplicând art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu a avut decât competența de a verifica îndeplinirea celor două condiții legale de admisibilitate, anume dacă excepția vizează un act administrativ cu caracter individual (condiție îndeplinită de cele două decizii ale Curții de Conturi) și dacă de respectivul act depinde soluționarea litigiului pe fond (condiție deopotrivă îndeplinită, având în vedere modul în care motivase prin încheierea de ședință din 20.03.2014 suspendarea din oficiu a judecății recursului). Așadar, instanța de trimitere nu a avut competența de a analiza în vreun fel motivele de nelegalitate (și nici nu a procedat astfel), această competență aparținând exclusiv instanței învestite cu soluționarea în fond a excepției de nelegalitate.

Prin Notele de ședință depuse în Dosarul nr. x, recurenta a atacat legalitatea punctelor 7 și, respectiv 5 din cele două decizii, astfel configurându-se obiectul excepției de nelegalitate, prin adresa ulterioară doar dezvoltându-se motive de nelegalitate, nefiind modificat obiectul excepției, căci nu a atacat și alte puncte ale respectivelor decizii sau alte acte administrative cu caracter individual.

De altfel, față de natura juridică specială de incident procesual (sau mijloc de apărare), excepția de nelegalitate nu permite o analiză exhaustivă a legalității actului atacat, din toate punctele de vedere, aspecte de nelegalitate putând reieși chiar și pe parcursul administrării probatoriului, rezultând din acte și fapte care sunt aduse la cunoștința celui care invocă excepția numai cu ocazia și pe parcursul procesului, prin depunerea la dosar de către emitent a documentației care a stat la baza emiterii actului atacat.

Mai mult, niciuna dintre intimate nu s-a opus acestui act procesual al recurentei, mai ales că intimata Curtea de Conturi a fost în culpă procesuală mai multe termene de judecată, întârziind depunerea la dosar a actelor care au stat la baza emiterii deciziilor atacate până la data de 03.10.2016.

În orice caz, instanța fondului a procedat ilegal decizând direct prin sentință că pretinsa modificare a obiectului excepției este inadmisibilă, fără a pune în prealabil o atare excepție de inadmisibilitate în discuția părților.

Drept urmare, a solicitat casarea sentinței sub acest aspect și procedarea la judecata în fond a excepției de nelegalitate, inclusiv prin cele cuprinse în respectiva adresă.

2.1.2. În al doilea motiv de recurs, recurenta a invocat faptul că sentința este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legislației incidente și cu nesocotirea celor decise cu putere de lucru judecat.

Chestiunea de drept ridicată în acest dosar o constituie legalitatea punctelor atacate din cele două decizii ale Curții de Conturi din perspectiva cadrului legal incident, care reclamă o interpretare juridică a regimului sancționator aplicabil situației de fapt, regim instituit prin art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 și art. 15 alin. (3) și art. 16 din Ordinul nr. 850/2006 modificat prin Ordinul nr. 687/2007 conținând Normele Metodologice.

Recurenta a arătat că se poate observa că Normele Metodologice (care au fost aprobate ulterior introducerii alin. (3) în finalul art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006, rezultând că au ținut cont și de respectiva modificare legislativă) conțin două ipoteze diferite de restituire a sprijinului financiar, astfel:

- pe de o parte, art. 15 alin. (3) are ca premisă nerealizarea suprafețelor pe culturi conform cererii de acordare a sprijinului financiar, cu consecința obligației beneficiarului de a restitui respectivul sprijin. Pentru a marca acest caz de restituire neimplicând vreun comportament fraudulos (în accepțiunea dreptului civil) al beneficiarului, în Normele Metodologice s-a utilizat sintagma sprijin financiar nejustificat;

- pe de altă parte, art. 16 are o altă premisă, anume: utilizarea în alte scopuri a sprijinului primit (urmând a înțelege prin aceasta, în mod logic, scopuri străine înființării de culturi vegetale, în cazul de față), cu consecința aplicării sancțiunilor din Art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006, acest din urmă art. 17 făcând vorbire de sprijin financiar necuvenit iar sancțiunile fiind: restituirea sprijinului necuvenit cu dobânzi și penalități (alin. (2), la care se adaugă, dacă în documentele de decontare s-au înscris sau au fost atestate date sau situații nereale, și interdicția beneficierii de alt sprijin financiar timp de 3 ani (alin. (3).

Deci, în discuție nu a fost și nu este stabilirea unei situații de fapt, așa cum greșit reține judecătorul fondului că s-ar fi solicitat. În realitate, situația de fapt referitoare la situația sprijinului financiar pe care l-a primit pentru sectorul vegetal a fost stabilită irevocabil în Dosarul nr. x, prin hotărârile judecătorești pronunțate în acea cauză reținându-se că recurenta a utilizat respectivul sprijin financiar integral pentru înființarea de culturi vegetale (iar nu în alte scopuri) și că motive obiective (ținând de condițiile meteorologice nefavorabile) au determinat-o să înființeze, în parte, alte culturi vegetale și pe alte suprafețe decât cele indicate inițial în cererile de finanțare.

Pornind de la această situație de fapt, instanțele au făcut o corectă încadrare a sprijinului financiar din sectorul vegetal în regimul sancționator prevăzut de legislația incidență, statuând cu putere de lucru judecat că respectivul ajutor financiar a fost nejustificat și supus restituirii în temeiul art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice.

Așadar, în esență, soluționarea excepției de nelegalitate reclamă a se decide dacă, prin raportare la atare situație de fapt și la încadrarea juridică pe care instanțele de judecată au dat-o obligației de restituire a ajutorului financiar din sectorul vegetal, este sau nu incidență și interdicția prevăzută la alin. (3) al art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 (care ar viza ajutorul subsecvent ce ne-a fost acordat pentru sectorul zootehnic), și în caz afirmativ, în ce măsură condițiile incluse în textul de lege sunt sau nu îndeplinite în cazul recurentei. Acesta este controlul de legalitate prin care urmează a se decide dacă Curtea de Conturi a interpretat corect sau nu normele juridice relevante atunci când a decis, prin punctele atacate din cele două decizii ale sale, că este incidență interdicția de 3 ani prevăzută de art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006.

Din această perspectivă, instanța de fond nu a făcut prin considerentele sentinței o analiză aprofundată a cadrului juridic și nici a argumentelor susținute prin notele de ședință prin care a formulat excepția, prin adresa ulterioară depusă la dosar la termenul din 28.06.2016 și prin concluziile scrise depuse în vederea pronunțării din 29.11.2016.

Art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice prevede fără echivoc, în mod expres, că respectivul sprijin financiar este nejustificat și atrage obligația restituirii sale. Această restituire este în sine o sancțiune suficientă, de natură a afecta semnificativ beneficiarul (care trebuie să suporte personal întregul cost al culturilor sale), căci, dacă se pornește de la scopul reglementării în domeniul culturilor vegetale (anume acela de a sprijini financiar pe producătorii agricoli să înființeze culturi agricole), se poate ușor constata că finalmente un atare scop este atins, chiar în absența unei concordanțe depline între culturile realizate și cele indicate inițial în cererile de finanțare.

Pe de altă parte, interdicția de a mai beneficia de sprijin financiar timp de 3 ani intervine doar sub imperiul art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 și art. 16 din Normele Metodologice, ambele având ca premisă inițială utilizarea finanțării în alte scopuri, caz în care suntem în prezența unui "sprijin financiar necuvenit", sintagmă evident diferită de sintagma "sprijin financiar nejustificat" utilizată de art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice.

Or, conform principiului potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării, este necesar a se da semnificația juridică cuvenită situației distinct reglementate prin art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice, neputându-se ignora pur și simplu existența acesteia, atât timp cât este în vigoare și produce efecte juridice depline. Rezultă că o calificare a sprijinului financiar ca nejustificat, în temeiul art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice, exclude incidența regimului sancționator aferent sprijinului financiar necuvenit, reglementat prin Art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 și art. 16 din Normele Metodologice.

Or, situația de fapt stabilită cu putere de lucru judecat în cazul său a determinat instanțele de judecată să se pronunțe irevocabil în sensul calificării sprijinului financiar primit în sectorul vegetal ca fiind un sprijin financiar ne justificat, denotând inexistența unei utilizări în alte scopuri a sprijinului primit. Pe cale de consecință, interdicția de 3 ani stipulată la alin. (3) al art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 este inaplicabilă în cazul său, ea având incidență doar în situația unui sprijin financiar necuvenit.

În orice caz, dincolo de co-existența noțiunilor legale distincte: sprijin financiar nejustificat și sprijin financiar necuvenit, se solicită interpretarea sistematică a celor trei alineate ale art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 (la care face trimitere art. 16 din Normele Metodologice), reținând că dacă în primul alineat se definește sprijinul financiar necuvenit ca fiind acela rezultând din utilizarea sa în alte scopuri, în cel de-al doilea alineat se prescrie sancțiunea aferentă pentru cazul de la primul alineat, și anume restituirea sprijinului cu dobânzi și penalități pentru ca în cel de-al treilea alineat să se prescrie o sancțiune suplimentară, cea a interdicției de 3 ani, pentru fapte așa-zis "calificate" care au condus la sprijinul financiar necuvenit, anume acelea constând în înscriere sau atestare de date ori de situații nereale în documentele de decontare aferente sprijinului financiar.

Aceasta înseamnă că, în orice caz, aplicarea interdicției de 3 ani prevăzute la alin. (3) al art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 poate avea loc numai dacă se constată existența cumulativă a unui sprijin financiar utilizat în alte scopuri și a dovezilor de înscriere sau atestare de date sau situații nereale în documentele de decontare a sprijinului financiar. Or, sprijinul financiar pe care recurenta l-a primit pentru sectorul vegetal nu verifică aceste condiții, deoarece instanțele de judecată din Dosarul nr. x ce a avut ca obiect recuperarea de către APIA a respectivului sprijin financiar în sectorul vegetal, soluționat irevocabil, au reținut cu efecte de lucru judecat că sprijinul financiar în cauză a fost nejustificat și supus restituirii în temeiul art. 15 alin. (3) din Normele Metodologice, rezultând că s-a reținut că nu a fost utilizat în alte scopuri.

2.1.3. Cât privește cea de-a doua condiție a art. 17 alin. (3), s-a arătat că nici aceasta nu este îndeplinită în cazul său, deoarece, pornind de la semantica sintagmei legale "pe documentele de decontare" prezentată în cuprinsul notelor de ședință prin care a ridicat excepția de nelegalitate, se exclude posibilitatea ca cererile de acordare a sprijinului financiar în sectorul vegetal să poată fi încadrate în categoria documentelor de decontare, ele fiind doar actele inițiale ce au generat faza primirii bonurilor valorice, supuse abia ulterior operațiunilor de decontare.

Așadar, documente de decontare nu pot fi decât procesele-verbale de recepție și restituire și anexele lor prevăzute la art. 15 alin. (2) din Normele Metodologice (adică dovada utilizării de sămânță certificată și de calitate și dovada asigurării culturilor) (aflate la dosar fond nr. x/2012), acte în care recurenta nu a înscris sau atestat date ori situații nereale ci, dimpotrivă, ele au reflectat strict realitatea, ceea ce a și atras obligația restituirii sprijinului financiar nejustificat de culturi conform cererilor.

Aceasta este și interpretarea pe care a dat-o însăși intimata APIA Central chestiunii "documentelor de decontare", dovadă în acest sens stând chiar acțiunea sa în justiție împotriva Deciziei nr. 8/17.08.2010 și cererea sa de recurs. Or, de vreme ce atare interpretare provine chiar de la singura instituție publică special abilitată să gestioneze respectivele ajutoare financiare (APIA), ea merită măcar pentru acest motiv o analiză atentă și o valorizare pe măsură, în contextul terminologic, semantic și logic descris anterior, ce o susține în integralitate.

În subsidiar prim, dacă instanța de recurs va aprecia că intimata Curtea de Conturi a făcut, prin deciziile atacate, o corectă aplicare a legislației în ceea ce privește situația sprijinului financiar în sectorul vegetal acordat, se solicită ca, pe baza cauzelor și împrejurărilor care au condus la acordarea sprijinului financiar în sectorul zootehnic contrar interdicției din art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, astfel cum acestea sunt prezentate în punctul d) de la paginile 22-23 ale Procesului-verbal de constatare al acțiunii de audit financiar a CCR nr. 21761/06.07.2010, să se constate nelegalitatea punctelor atacate din deciziile atacate în măsura în care formularea din final referitoare la recuperarea pagubei de la persoanele vinovate se interpretează ca o măsura de dispunere a recuperării cu prioritate de la recurentă și abia în ultimă instanță și numai ca eventualitate de la persoanele vinovate.

Atât timp cât respectivul proces-verbal identifică în mod clar persoanele vinovate - anume angajații intimatelor APIA Central și APIA Ialomița, care nu și-au coordonat și exercitat atribuțiile legale, și în condițiile absenței oricărei culpe a recurentei în primirea sprijinului financiar în sectorul zootehnic, nu există niciun temei legal pentru ca intimata să dispună măsuri care să permită transferul sarcinii plății sumelor indicate.

În subsidiar secund, se solicită să se rețină motivația prezentată în susținerea cererii din subsidiar prim cel puțin cu referire la nelegalitatea măsurii plății sumei de 60.887,74 RON, cu titlu de dobândă; calculul depus de către intimata la dosar fond vol. I a confirmat că respectivele dobânzi sunt aferente perioadei 15.07.2008 - 02.07.2010, perioadă anterioară deciziei administrative a Curții de Conturi care a impus intimatelor APIA modificarea modului de interpretare și aplicare a cadrului legal relevant, recurentei neputându-i-se imputa un prejudiciu financiar calculat retroactiv pentru un interval de timp anterior schimbării practicii administrative, căci a primit și utilizat cu bună-credință respectivul sprijin financiar, un astfel de prejudiciu putând fi imputabil, eventual, doar angajaților APIA.

De vreme ce creanța principală constând în restituirea sprijinului financiar în sectorul zootehnic a fost stabilită doar la data de 30.04.2012 (prin procesul-verbal nr. x al APIA Ialomița), nu poate exista vreun fundament juridic care să îi permită intimatei a dispune instituirea de măsuri pentru obligarea sa la plata de dobânzi aferente respectivei creanței principale pentru perioada anterioară stabilirii acesteia.

În toată această perioadă de timp, recurenta s-a întemeiat cu bună-credință pe comportamentul administrației de specialitate APIA, ceea ce ne aduce beneficiul și principiului încrederii legitime în situația juridică creată prin acordarea sprijinului financiar în sectorul zootehnic. Se invocă și principiul securității juridice, ce impune ca atât legislația, cât și practica administrativă să fie clare, coerente și previzibile, altfel spus apte de a crea o certitudine juridică accesibilă subiecților de drept vizați, în special atunci când în discuție sunt reguli generând consecințe financiare. Aceleași exigențe rezultă și din principiul comunitar al certitudinii juridice, precum și din jurisprudența constantă a CEDO (ex. cauza Sunday Times contra Regatului Unit, din 1979).

În final, recurenta a solicitat să se facă aplicarea principiului de drept "in dubio pro debitore", conform căruia, în situație de neclaritate și incertitudine juridică, normele legale se interpretează în favoarea debitorului/celui care se obligă, principiu care se regăsește în prezent consacrat și la nivel legislativ, în art. 1.269 alin. (1) C. civ. și în art. 13 alin. (6) din recentul Codul de procedură fiscală, în forma "in dubio contra fiscuni".

În drept, au fost invocate prev. art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 304 vechiul C. proc. civ.

2.2. Întâmpinarea

Intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Referitor la punctul 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010 (prin care s-a reținut de către Curtea de Conturi a României acordarea nelegală a sprijinului financiar către reclamantă), se arată că actul administrativ a cărei nelegalitate se solicită a fi constatată este același cu actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x, soluționat pe fond de către Curtea de Apel București, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, punctul 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010 fiind menținut în totalitate. Referitor la punctul 5 din Decizia nr. 20/21.11.2011, se arată că prin acest act administrativ doar s-au menținut cele reținute la punctul nr. 7 din Decizia nr. 8/17.08.2010.

De asemenea, se arată că recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a avut cunoștință de existența dosarului nr. x În aceste condiții, intimata a apreciat ca excepția de nelegalitate a actului administrativ emis de Curtea de Conturi a României putea fi ridicata in cadrul dosarului nr. x.

Astfel, hotărârea pronunțată in dosarul nr. x de Curtea de Apel București, rămasa definitiva prin Decizia nr. 239/05.02.2016 a ICCJ de respingere a recursurilor formulate in cauza, produce efectele lucrului judecat in prezenta cauza, sub aspectul legalității actelor emise de Curtea de Conturi a României și menținute in parte de instanța de judecata, cererea formulata pe calea excepției de nelegalitate fiind inadmisibila.

Referitor la susținerea reclamantei în sensul că nu a avut cunoștință de existența dosarului nr. x, se arată că reclamanta a avut cunoștință de această cauză, dosarul nr. x (în care aceasta a contestat procesul-verbal de constatare nr. x/30.04.2012 și a ridicat excepția de nelegalitate) fiind suspendat în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x.

Referitor la susținerea reclamantei în sensul că nu a declarat date nereale, se arată că instanța a reținut în sentința civilă nr. 7211/30.11.2011, definitivă prin Decizia ICCJ nr. 239/05.02.2016 faptul că atâta timp cât reclamanta a beneficiat de un sprijin pentru suprafața totală de 1843,50 ha și nu a înființat culturi decât pe o suprafață de 592 ha, rezultă că aceasta a utilizat sprijinul financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat, fapt ce constituie conform articolului sus indicat sprijin financiar necuvenit.

Referitor la primul motiv de recurs, se arată că acesta este neîntemeiat, Curtea de Apel București în mod corect reținând faptul că nu va analiza precizările și completările la excepția de nelegalitate, ci doar argumentele invocate inițial în susținerea excepției de nelegalitate.

Referitor la al doilea motiv de recurs, se arată că motivarea instanței de fond cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 123/2006 este pertinentă, considerentele acesteia fiind temeinice și legale, motivele recurentei fiind neîntemeiate și combătute punctual de instanța de fond.

2.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.3.1. Situația de fapt

Prin Decizia nr. 8/17.08.2010, Curtea de Conturi - Departamentul III, examinând abaterile de la legalitate și regularitate consemnate in Procesul-verbal de constatare nr. x/06.07.2010, încheiat în urma actiunii de audit financiar al contului de executie pe anul 2009 la Agenția de Plati și Intervenție pentru Agricultura, a constatat la pct. 7 din Decizie, ca s-a acordat nelegal sprijin financiar producătorului agricol S.C. A. S.R.L. în suma de 545.730 RON, in condițiile in care compartimentele de specialitate din cadrul Centrului Județean Ialomița au constatat ca in iunie 2008, producătorul in cauza a primit necuvenit sprijin financiar de la bugetului statului, situatie in care, in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 123/2006 acesta nu trebuia sa mai beneficieze de sprijin financiar pe o perioada de 3 ani. Pentru sprijinul financiar acordat necuvenit, in timpul controlului au fost calculate dobânzi in suma in suma de 60.887,74 RON. Abaterea a fost consemnata la p