ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3307/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iunie 2016 (urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin Sentința civilă nr. 4.599 din 6 iunie 2016 a Judecătoriei Oradea), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Avocatul Poporului, solicitând și citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că:

(i) pârâta, în baza art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, prin comportamentul său îl defavorizează nejustificat, supunându-l unui tratament injust și degradant, acesta fiind discriminat în continuare față de alte persoane, mai precis cei cu studii superioare de 3 ani absolvite în Europa sau grupul de persoane al corpului cadrelor didactice cu studii superioare de 3 ani din România;

(ii) pârâta i-a încălcat reclamantului, cu rea credință, dreptul constituțional prevăzut de art. 31 alin. (2) la o informare corectă printr-o citare selectivă scoasă din context a Deciziei nr. 1/1994 a Curții Constituționale;

(iii) pârâta refuză a admite că între reclamant, cetățean european cu studii superioare absolvite în România, și alt cetățean european cu studii superioare absolvite în afara României nu există nicio situație diferită;

(iv) pârâta refuză a admite că între reclamant, cetățean român cu studii superioare absolvite în România, și alt cetățean român cu studii superioare absolvite în România, dar care aparține unui grup al corpului didactic, nu există nicio situație diferită, pârâta refuzând a justifica rațional și legitim, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (9) și art. 4 din O.G. nr. 137/2000, necesitatea tratamentului diferit;

(v) pârâta refuză a admite că soluția recomandată de ea însăși nu este comparabilă cu soluția oferită celor cu studii superioare absolvite în afara României și nici nu este practic aplicabilă;

(vi) pârâta, ca apărător declarat al drepturilor și libertăților cetățenilor din România, refuză a se conforma prevederilor în materie care asigură de drept exercitarea lor, încălcând cu bună știință obligațiile rezultate din acestea, prin răspunsul dat petițiilor reclamantului.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 260/CA/2016 din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Avocatul Poporului, și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A.

A respins excepția lipsei calității de reprezentant și cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 200/2004, art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 și ale Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 3.973 din 28.07.2014 formulate de reclamantul A. ca fiind rămase fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

A susținut recurentul că, prin motivarea din oficiu a respingerii acțiunii pe inadmisibilitatea cererii invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a realizat un exces de putere, fără respectarea jurisdicției impuse de Curtea Constituțională prin obligativitatea soluționării admisibilității cererilor numai în temeiul asigurării principiilor contradictorialității, al oralității procedurii și al transparenței actului de justiție. Principiul contradictorialității primează față de principiul rolului activ, instanța neputându-se pronunța fără a asculta poziția părților.

Prin pronunțarea tardivă din oficiu, fără respectarea formalităților juridice, după 4 termene de judecată în care s-a dezbătut fondul cauzei, prin nepronunțarea asupra fondului cererii de chemare în judecată admise în principiu, i s-a cauzat o vătămare a dreptului său legitim de a avea parte la desfășurarea unui proces într-un termen rezonabil și o vătămare a dreptului de a fi judecat pe fond în primă instanță, vătămări ce nu pot fi acoperite decât prin anularea hotărârii pronunțate, în temeiul art. 488 alin. (5) C. proc. civ.

Considerentele hotărârii dovedesc faptul că probele reținute selectiv au fost dispuse cu bună știință într-o ordine și conținut în beneficiul scopului propus de respingere a cererii pe baza inadmisibilității.

Astfel, instanța a omis unele înscrisuri (cum este cel din data de 29.09.2016), în care preciza în concret capetele de cerere în contencios administrativ (discriminare, informare corectă prin promisiunea de a face, recunoașterea dreptului pretins), adresa-răspuns nr. x din 19.05.2015 a pârâtei reprezentând promisiune de a-i acorda sprijinul, citarea unor pasaje din răspunsul Ministerului Educației la petițiile sale, a unor păreri asupra studiilor sale, învederarea pârâtei că nu-i poate rezolva aspectele reclamate prin cerere, referirile la prevederile Legii nr. 35/1997 fără legătură cu litigiul, reținerea selectivă a unor elemente, ca răspundere civilă delictuală, fapte ilicite, raport de cauzalitate specifice dreptului civil comun, fără legătură cu prevederile Legii nr. 554/2004.

A apreciat recurentul că motivația instanței de fond este seacă, dată fără aprecierea principiului general consacrat de C. proc. civ. edictat atât în interesul unei bune administrări a justiției și a încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor, cât și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe. Hotărârea care nu evidențiază explicit obiectul acțiunii, nu conține elementele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului și nici pe acelea prin care au fost înlăturate apărările invocate, echivalează cu nemotivarea hotărârii și atrage casarea ei.

Asupra excepției lipsei calității de reprezentare a pârâtei, instanța s-a pronunțat prin eliminare, ca o consecință a inadmisibilității cererii, prin încălcarea art. 248 alin. (2) C. proc. civ. Conform C. proc. civ., pârâta este obligată să fie reprezentată în fața instanțelor judecătorești numai prin consilier juridic sau avocat.

A mai susținut că, prin motivarea din oficiu, în baza art. 35 C. proc. civ., a respingerii cererii, ca inadmisibilă, raportată la capetele de cerere precizate prin înscrisul depus în data de 29.09.2016, instanța nu a indicat care ar fi posibilitatea de realizare a dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, prin raportare la legile invocate de el ca izvor al litigiului, se poate constata inexistența altor căi legale de realizare a drepturilor sale legitime desconsiderate de pârâtă, dovedindu-se că hotărârea atacată a încălcată principiul speranței legitime, adică să fie posibilă, rezonabilă și realizabilă, enunțat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Citările pârâtei, incomplete din deciziile Curții Constituționale, scoase din context și răspunsurile antagonice care sunt contrare principiului jurisprudenței europene al încrederii legitime care instituie obligația autorității de a proteja interesele legitime ale particularilor, printr-un comportament consecvent și necontradictoriu. Adresa nr. x din 19.05.2015, prin care îi promitea sprijinul în obținerea acelorași privilegii, și restul adreselor, prin care retractează acest sprijin, i-a fost vătămat dreptul la informare corectă și dreptul la petiționare, care nu are altă care de rezolvare decât în justiție.

A mai făcut recurentul aprecieri privind vătămarea sa în drepturi și tratament egal în fața autorităților comparativ cu alți demnitari.

A concluzionat că hotărârea civilă a fost soluționată autoritar pe obiectul petițiilor sale adresate pârâtei și nu pe obiectul litigiului precizat la data de 29.09.2016, în baza unor argumente în care s-au administrat elemente de materie și procedură străine contenciosului administrativ, care nu au respectat principiile fundamentale ale dreptului administrativ.

Intimatul-pârât Avocatul Poporului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

A apreciat intimatul că în mod legal instanța a aplicat dispozițiile C. proc. civ. referitoare la soluționarea excepțiilor de procedură, art. 248 alin. (1), referitoare la ordinea soluționării excepțiilor de procedură. Astfel, în mod corect, prima excepție cercetată a fost cea a inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de Avocatul Poporului.

Este neîntemeiat și motivul de casare referitor la lipsa motivelor sau la motive contradictorii, deoarece instanța a prezentat în cadrul considerentelor motivul pentru care a admis excepția inadmisibilității acțiunii.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 martie 2018, completul de filtru, constatând că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate, l-a declarat admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată.

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentul-reclamant, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

5.1. Nu poate fi reținut motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Acest motiv, potrivit căruia "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Recurentul a invocat faptul că instanța a motivat "din oficiu" inadmisibilitatea acțiunii, fără respectarea formalităților juridice, prin nepronunțarea asupra fondului cererii de chemare în judecată admise în principiu și fără a analiza excepția lipsei calității de reprezentant, pe care o invocase el.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că, potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ., invocat, de altfel, și de recurent prin recurs, "În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc". Astfel, instanța a apreciat corect că excepția inadmisibilității acțiunii, excepție de fond de ordine publică, primează față de discutarea excepției lipsei calității de reprezentant invocată de reclamant.

Pe de altă parte, acțiunea sa nu a fost admisă în principiu. C. proc. civ. nu prevede instituția admiterii în principiu a acțiunii, ci doar procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 și următoarele. Depășirea acestei faze, nu echivalează cu admiterea în principiu a acțiunii și cu judecarea sa pe fond.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, că timp de 4 termene de judecată s-a dezbătut fondul cauzei, Înalta Curte constată că termenele acordate în cauză până la discutarea excepției inadmisibilității au fost acordate pentru diverse motive (pentru a se lua cunoștință de întâmpinări, pentru prezentarea punctelor de vedere asupra excepțiilor invocate), fără a se trece la dezbateri pe fondul cauzei.

De asemenea, susținerile recurentului, vizând lipsa calității procesuale a reprezentantului Avocatului Poporului, iterate prin recurs, nu pot fi reținute. În ceea ce privește anularea actelor semnate de o persoană fără calitate, Înalta Curte constată că întâmpinarea formulată în fața instanței de fond de către Avocatul Poporului, prin care a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii, a fost semnată chiar de persoana care reprezintă această instituție și care îndeplinește această funcție, B.

5.2. Referitor la alegațiile recurentului subsumate motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul își exprimă nemulțumirea față de soluția instanței, interpretând trunchiat diverse decizii ale Curții Constituționale și dispoziții legale, privind o așa-zisă discriminare a sa și vătămare a egalității în drepturi și tratament egal în fața autorităților, fără a aduce critici pertinente soluției instanței de fond.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic și gradual argumentele care au fundamentat soluția adoptată, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.

În ceea ce privește așa-zisa precizare a obiectului acțiunii, depusă în data de 29 septembrie 2016, se reține că, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., modificarea cererii de chemare în judecată se poate face numai până la primul termen la care reclamantul este legal citat. Or, în cauză, precizarea reclamantului a fost depusă tardiv, după acest moment procesual, în combaterea excepției inadmisibilității invocate de pârât.

Trecând peste acest aspect, Înalta Curte constată că, prin această precizare, reclamantul nu a indicat capete de cerere, care să poată face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, ci a enunțat principii prevăzute de Constituția României, respectiv dreptul la informare corectă - art. 31 alin. (2) din Constituție, egalitate în drepturi și tratament egal în fața autorităților - art. 16 alin. (1) din Constituție și recunoașterea dreptului pretins - art. 52 alin. (1) din Constituție.

De altfel, aceste aspecte au fost reiterate și prin motivele de recurs, fără ca recurentul să susțină veritabile critici de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Prima instanță, în mod corect, în raport cu scopul urmărit de reclamant prin acțiune, echivalarea, în baza art. 149 din Legea nr. 1/2001 a educației naționale a studiilor efectuate între anii 1975 - 1979, a apreciat, în esență, că, dat fiind specificul acțiunii și al efectelor sale, acțiunea în constatare nu este recunoscută în prezența acțiunii în realizare.

Dispozițiile legii speciale în materia contenciosului administrativ nu reglementează acțiunea în constatarea dreptului, iar dispozițiile de drept comun în materie, respectiv art. 35 C. proc. civ., sunt în sensul că persoana care justifică un interes poate cere "constatarea existenței sau inexistenței unui drept", însă "cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Înalta Curte reține că diplomele de studii obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități sau intervenția vreunei autorități în acest scop. Astfel, în condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din actele de studii pe care recurentul-reclamant le deține, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 260/CA/2016 din 17 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2018.

Procesat de ED