ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 326/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 326/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, solicitând instanței obligarea acestuia la predarea duplicatului certificatului de revoluționar seria x nr. x din 23.12.2005 și al legitimației de revoluționar seria x nr. x și, de asemenea, să-i plătească penalități de 1.000 RON/zi de întârziere în predarea actelor solicitate, cu începere de la data pronunțării hotărârii de obligare și până la data predării lor.
Prin Sentința civilă nr. 2.533 din 30.09.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:
- a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945 - 1989;
- a obligat pârâtul să elibereze reclamantului duplicatul certificatului de revoluționar seria x nr. x din 23.12.2005 și al legitimației de revoluționar seria x nr. x, sub sancțiunea plății de penalități în cuantum de 500 RON/fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la predarea efectivă a documentelor solicitate;
- a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945 - 1989, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a invocat următoarele excepții:
- excepția nulității recursului pe motiv că acesta nu este formulat prin consilier juridic, nu cuprinde numele și prenumele consilierului juridic care a întocmit cererea și nici semnătura acestuia și nu are atașată delegația consilierului juridic;
- excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul-pârât nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Prin Raportul întocmit la data de 18 septembrie 2015 (varianta rectificată în baza încheierii din 16 septembrie 2015), în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat că recursul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din Noul C. proc. civ., deoarece cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 16 septembrie 2015, completul a dispus rectificarea raportului întocmit la data de 7 mai 2015, în sensul eliminării dispozițiilor referitoare la obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic și comunicarea raportului rectificat, întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., prin care s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de anulare a recursului.
Recurentul-pârât nu a depus la dosar punct de vedere față de raportul întocmit în cauză.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod.
În cauză, recurentul-pârât nu a formulat motive de casare care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ.
Astfel, se constată că recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare și, deși în cererea de recurs a invocat prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs nu se desprind critici ce ar putea fi încadrate într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., partea exprimându-și doar nemulțumirea față de soluția primei instanțe.
Prin urmare, susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat.
Dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (3), art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, constituită în Complet de filtru, va anula recursul formulat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945 - 1989 împotriva Sentinței civile nr. 2.533 din 30 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 10 februarie 2016.
Procesat de ED