ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamanții A., B., și D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară ("ASF"), a solicitat anularea ordonanței nr. 406 din 18.12.2012 ("Ordonanța nr. 406"), a ordonanței nr. 407 din 18.12.2012 ("Ordonanța nr. 407") și a ordonanței nr. 408 din 18.12.2012 ("Ordonanța nr. 408") emise de către CNVM - denumite colectiv "Ordonanțele" anularea deciziilor CNVM nr. 212 din 05.03.2013 ("Decizia nr. 212"), nr. 213 din 05.03.2013 ("Decizia nr. 213") și nr. 214 din 05.03.2013 ("Decizia nr. 214") - denumite colectiv "Deciziile" precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 3.378 din 4 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții D., A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 3.378 din 4 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamanții D., A. și B., în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurenții și-au întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din noul C. proc. civ., (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; hotărârea fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material), cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiilor din Legea nr. 297/2004 astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 32/2012, și ale Regulamentului nr. 15/2004.

II. Considerentele Înaltei Curte asupra recursului

Actele administrative (ordonanțele) au fost emise în baza constatărilor din Raportul CNVM, din conținutul lor rezultând fără echivoc faptele reținute și temeiul de drept al acestora.

În raport de acesta, câtă vreme detalierea faptelor se regăsește în Raportul CNVM care a stat la baza emiterii ordonanțelor, a pretinde că ordonanța trebuia să conțină în detaliu descrierea faptei precum într-un clasic proces-verbal de contravenție unde nu există un înscris constatator, justificativ anterior, în lipsa unei stipulații legale exprese, apare ca neîntemeiată.

De altfel, și în alte materii actul, sancționator se completează cu un act constatator, jurisprudența neprevăzând vreo obligație de reluare a constatărilor în detaliu și în actul subsecvent.

Astfel, chiar recurenta afirmă că faptele imputate sunt neîntocmirea unor analize (scrise) pentru a se verifica necesitatea menținerii sau nu H. în categoria "societăților cu grad de interes" și neîntocmirea unei note de fundamentare privind neparticiparea la majorarea de capital în contextul operațiunii H. aprobată în cadrul hotărârii AGEA avut loc la data de 25.10.2006.

Or, chiar din cuprinsul lor rezultă că sancțiunea se referă la omisiunea realizării unor obligații.

Aceste obligații au subzistat în mod continuu până la observarea lor prin actul de control, termenul de 3 ani la care se referă art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, neavând cum se raporta la hotărârea AGEA din 25.10.2006. Concret la acea dată s-a impus întocmirea unei note, similar și în cazul analizei menținerii sau nu H. în categoria societăților cu grad de interes, obligație asumată ce nu au fost însă adusă la îndeplinire.

Cât privește critica pe fondul litigiului:

- Cea referitoare la lipsa fundamentării analizelor privitoare la "societățile cu grad de interes" și neparticiparea la majorarea capitalului social, este nefondată.

Scopul înființării SIF-urilor (actualmente SAI) a fost tocmai cel de tranzacționare pe piața de capital. Opțiunea privind investirea ori dezinvestirea nu pot fi luate fără o analiză solidă și obiectivă justificată. Este fără putință de tăgadă că neparticiparea la majorarea capitalului social produce scăderea ponderii acțiunilor deținute și astfel a dreptului de decizie în structura societăților, cu consecințe previzibile.

Or recurenta însăși nu aduce argumentele care să combată critica inexistenței unei analize pertinente în concret.

Cum remarcă și intimata în întâmpinare, I. s-a limitat a întocmi note de oportunitate, care au concluzionat pentru neparticiparea la majorarea de capital.

- Cât privește lipsa unor analize privind fundamentarea privind H., simpla critică este aceea că reglementările interne nu impun necesitatea fundamentării într-o anumită modalitate. În realitate, după cum se recunoaște, este necesară analiza nu simpla monitorizare (urmărire a evoluției). Cum de altfel, a reținut și instanța de fond analiza apare în atribuțiile Direcției de Administrare Portofoliu, în timp ce Consiliul de Administrație este îndreptățit să decidă în conformitate cu respectiva analiză, distincția dintre cele două fiind neechivocă.

Raportat și la aceasta, susținerile privind inaplicabilitatea propriilor Reglementări interne în procedurile aplicate, nu doar că nu poate fi primită, dar invocarea primei turpitudini consolidează justețea sancțiunilor ce au fost aplicate.

- Cât privește încălcarea reglementărilor interne în ceea ce privește investițiile speculative, critica din recurs reia argumentele aduse pe fondul cauzei.

Or, soluția SAI în situația în care a apreciat că Reglementările interne sunt greoaie, a fost să le nesocotească, deși art. 42 din Regulamentul CNVM nr. 15/2004 impunea respectarea regulilor interne stabilite printr-un Regulament ale cărui elemente minimale era prevăzute în art. 43 din același Regulament CNVM.

Aspectele concrete ale societăților analizate SC F. SA și SC G. SA nu sunt diferite ci se circumscriu acelorași aspecte reținute de CNVM de nerespectare a Regulamentului.

- Ultima critică referitoare la operațiunile SPTU, nu poate fi reținută, neexistând o sancțiune distinctă, lucru care de altfel nu a fost analizat separat nici de către instanța de fond pentru a se putea afirma că ar reprezenta un motiv distinct.

Deosebit de aceasta, în recurs au fost reluate și susținerile privind nesancționarea anterioară a activității I., deși a mai făcut obiectul a două controale CNVM în intervalul 2007 - 2010, care nu au relevat deficiențe. Pe lângă apărările intimatei ANAF prin întâmpinare, necontestate de recurentă, precum că respectivele controale ar fi avut tematici diferite, se cuvine a se reține ca valabil cele susținute în considerentele sentinței contestate în sensul că nelegalitatea unui act, în speță, unul administrativ, poate fi analizată, oricând evident cu încadrarea în anumite termene, fiind de esență realizarea conformității sale cu norma.

Neobservarea nelegalității într-un anumit moment este doar un element de fapt remediabil.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Raportat la elementele analizate mai sus, motivele de recurs de față nu se încadrează în prevederile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. astfel că Înalta Curte urmează, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții D., A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 3.378 din 04 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2016.

Procesat de ED