ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1909/2017

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată și completată, înregistrată sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 789 din data de 26 septembrie 2013 a Autorității de Supraveghere Financiară comunicată la data de 27 septembrie 2013 prin adresa de înaintare nr. DR/B 45364 din data de 26 septembrie 2013 prin care a fost sancționată cu amenda în cuantum de 5.000 RON în calitate de persoană semnificativă/membru Directorat al Societății Asigurare - Reasigurare B. SA.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1217 din 14 aprilie 2014, a admis în parte plângerea completată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anulat în parte Decizia nr. 789 din 26 septembrie 2013 emisă de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și a înlocui sancțiunea amenzii de 5.000 RON aplicată petentei cu sancțiunea "avertisment".

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 1217 din 14 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat prezentul recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în condițiile art. 483 Noul C. proc. civ. (în continuare Noul C. proc. civ.). Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară și-a întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 Noul C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, la recursul părții adverse, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Procedura derulată în recurs Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din 28 februarie 2017, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul pârâtei îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului. II. Analiza motivelor de casare invocate 1. Motivele de fapt și de drept relevante Obiectul prezentei îl constituie contestarea Deciziei nr. 789 din 26 septembrie 2013 a Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) pentru încălcarea prevederilor Deciziei CSA nr. 316 din 5 iunie 2012, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor fapt pentru care s-a aplicat reclamantei A. o amendă în cuantum de 5.000 RON. Prin sentința contestată a fost admisă în parte plângerea, anulată în parte Decizia nr. 789 din 26 septembrie 2013, în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate pârâtei cu sancțiunea "avertisment". Trebuie subliniat faptul că petenta nu a contestat sentința, astfel că ea a rămas definitivă în ceea ce privește reținerea faptelor contravenționale săvârșite. Recurs a promovat pârâta ASF criticând reindividualizarea sancțiunii efectuată de către instanță. Deși recursul a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în cuprinsul său criticile nu sunt structurate pe fiecare dintre cele două motive de casare. S-a motivat că prin excepție de la principiul aplicării graduale a sancțiunilor, ASF poate dispune conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Normele privind gradualizarea măsurii sancțiunilor puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 113118/2006 și aplicarea directă a unei sancțiunii mai grave, atunci când această împrejurare o impune. O astfel de susținere Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită. Astfel, pe de o parte limitele sancțiunii sunt stabilite prin art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, un Ordin intern, precum cel amintit neputând adăuga la lege care stabilește în mod neechivoc elementele de care trebuie să se țină seama în aplicarea sancțiunii. Trebuie menționat ca în art. 39 alin. (6) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și reasigurare, se instituie regula potrivit căreia la individualizarea sancțiunii se va tine seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului. b) În aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 prin art. 2 alin. (1) din Normele privind gradualizarea masurilor sancționatorii aprobate prin Ordinul CSA nr. 113118/2006, s-a prevăzut că măsurile sancționatorii se vor aplica, ținându-se cont de următoarele elemente: 1. Interesul asiguraților; 2. Urmarea produsă asupra stabilității activității de asigurare din România; 3. Profilul de risc al fiecărui asigurător; 4. Categoriile de asigurări practicate; 5. Gradul de pericol social al faptei săvârșite;

Împrejurările în care s-a săvârșit fapta;

Modul și mijloacele de săvârșire a acestei fapte;

Scopul urmărit;

Circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei;

Obiecțiunile la procesul-verbal de constatare sau răspunsul contravenientului la notificarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin care explica motivul încălcării dispozițiilor legale;

Celelalte date înscrise în referatul de constatare/proces-verbal;

Alte considerente de oportunitate, evaluări și analize calitative, trimiterea la circumstanțe personale apare în raport de celelalte cauze similare invocate ca jurisprudență de către recurentă, ca esențiale. Trimiterea la circumstanțele personale apare în raport de celelalte cauze similare invocate ca jurisprudență de către recurentă, ca esențială. Aceasta întrucât reclamanta a devenit membru al Directoratului începând cu data de 20 februarie 2013, după data aprobării de către C.S.A. deci la mai mult de 8 luni de la data primirii Deciziei nr. 316 din 5 iunie 2012, neavând cunoștință de măsurile dispuse prin aceasta, obligația aducerii acesteia la îndeplinire fiind atribuția Direcției Financiar Contabile a societății; În cadrul societății, chiar dacă Directoratul acționează ca un organ colectiv de conducere, în conformitate cu actul constitutiv, fiecare membru al Directoratului are competențe în coordonarea anumitor structuri organizatorice, în mod direct. Reclamanta a coordonat activitatea Departamentului Juridic Intern, Departamentului Contencios și Avizări Daune, Serviciului Administrativ și Compartimentului Administrarea Proprietăților și Investiții. În data de 20.06.2013, reclamanta a intrat în concediu de maternitate. Toate acestea dovedesc pe de o parte faptul că în cea mai mare a intervalului în care trebuia să se implementeze Decizia CSA nr. 316 din 5 iunie 2012 aceasta nu era membru al Directoratului de Asigurare-Reasigurare B. SA, iar pe de altă parte, în perioada sancționării aceasta se afla de mai bine de trei luni în concediu de maternitate. Toate acestea au fost apreciate ca circumstanțe personale de către instanța de fond apte de a configura gradul mai redus de culpă a reclamantei în raport de aspectele menționate și care de altfel au fost și reținute ca valabile. De altfel și recurenta recunoaște în recurs faptul că termenul limită de transmitere a situațiilor financiare era 30.06.2013, în timp ce reclamanta s-a aflat în concediu medical începând cu 20.06.2013, deci înainte de expirarea acestui termen. Toate acestea conduc Înalta Curte la aprecierea că instanța de fond a procedat corect în reindividualizarea sancțiunii aplicării reclamantei. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs În raport de motivele invocate, recursul pârâtei nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 urmează a respinge recursul ca nefondat.