Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84588)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84588) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Vătămări cauzatoare de moarte. Omor. Raport de cauzalitate Fapta de a aplica victimei numeroase lovituri, cauzându-i multiple echimoze și fractură de col femural, nu constituie infracțiunea de omor dacă decesul survine după o lună, ca urmare a unei bronhopneumonii, complicație apărută în evoluția fracturii de femur. Întrucât victima nu a fost dusă la spital, așa cum a recomandat medicul, fiind necorespunzător îngrijită, cauzalitatea indirectă dintre agresiune și deces nu constituie temei pentru a se reține săvârșirea infracțiunii de omor, ci pe aceea de vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art.183 C.pen. Secția penală, decizia nr.1305 din 14 martie 2003 Tribunalul Mehedinți, prin sentința penală nr.319 din 19 decembrie 2001, a condamnat pe inculpatul S.C.

la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută în art.183 C.pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor, la 10 ani închisoare. Instanța a reținut că, la 21 iulie 2000, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a lovit pe B.C., tatăl concubinei sale, cu pumnii și picioarele în toate zonele corpului, doborându-l la pământ, după care l-a târât până la poarta locuinței acestuia, unde l-a abandonat. După ce agresiunea a încetat, victima a fost dusă în curtea locuinței sale și așezată sub un pom, membrii familiei observând că prezintă multiple echimoze pe întreaga suprafață a corpului, că sângera în zona feței, iar un picior era fracturat.

În urma examinării făcută victimei de medicul din comună s-a constatat că prezintă fractură de col femural, recomandându-se internarea în spital. Aceasta nu s-a produs, victima decedând în ziua de 23 august 2000. S-a mai reținut că victima nu a fost transportată la spital și pentru motivul că familiei îi lipseau mijloacele pentru plata spitalizării. Apelurile procurorului, care a criticat hotărârea pentru greșita schimbare a încadrării juridice, și al inculpatului care a cerut reducerea pedepsei, au fost respinse de Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr.187 din 29 aprilie 2002. Împotriva acestei decizii a declarat recurs procurorul, susținând că fapta inculpatului, de a lovi victima cu intensitate pe întreaga suprafață a corpului și apoi de a se opune, cu violență, ca aceasta să fie internată în spital, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută în art.174, 175 lit.d și 176 lit.a C.pem.

Recursul este nefondat. Din probele administrate rezultă că inculpatul locuia într-un imobil în vecinătatea căruia locuia victima. Pe fondul consumului de alcool, între inculpat și părinții concubinei sale au existat numeroase conflicte violente. În ziua de 21 iulie 2000, inculpatul, în stare de ebrietate, a lovit pe B.C. cu pumnii și picioarele și apoi cu un obiect contondent producându-i leziuni multiple, cea mai gravă fiind ruptura de femur. Din cauza unei îngrijiri neadecvate, au survenit complicații în starea de sănătate a victimei, aceasta decedând după o lună de la agresiune, raportul medico-legal stabilind că moartea a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii, consecința unei bronhopneumonii, complicație apărută în evoluția unei fracturi de femur.

S-a mai stabilit că, între leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate indirectă. Mai rezultă din probe că victima nu a fost transportată la spital sau îngrijită corespunzător nu din cauza opunerii violente a inculpatului, ci datorită ignoranței familiei și a lipsei mijloacelor materiale. Faptul că imediat după agresiune inculpatul a fost reținut de organul de poliție din comună întreaga noapte, că acesta nu a locuit împreună cu victima și deci nu a fost în permanență în apropierea acesteia și că victima a fost examinată de medicul din comună duce la concluzia că ignoranța familiei victimei a făcut ca aceasta să nu fie corespunzător îngrijită.

Ca atare, activitatea inculpatului de a lovi victima și de a-i produce o ruptură de femur, leziune ce a generat, în timp și datorită unei îngrijiri neadecvate, bronhopneumonia și apoi insuficiența cardio-respiratorie și decesul, realizează conținutul infracțiunii praeterintenționate de loviri cauzatoare de moarte, între leziunile cauzate și deces existând un nex cauzal indirect. Pentru această faptă s-a aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată și în concordanță cu criteriile prevăzute în art.72 C.pen. În consecință, recursul procurorului a fost respins.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-20
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3153/2011
I., fără niciun motiv; deși lovitura aplicată de inculpat a fost deosebit de puternică, victima nu a fost doborâtă de aceasta - căciulile pe care le purta pe cap atenuând șocul - astfel că a reușit să se urce în căruță și să se deplaseze pâ
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84694)
Loviri Sau Vătămări Cauzatoare De Moarte.Afecțiuni Grave Preexistente.Raport De Cauzalitate Lovirea unei persoane, cu consecința unor contuzii cranio-cerebrale vindecabile în 7-8 zile, dar care au declanșat o meningită acută, survenită la u
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84424)
) C. pen., la 18 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) din același cod. Totodată, s-au aplicat inculpatului prevederile art. 71 raportat la art. 64 C. pen. Instanța a reținut că, la 20 septembri
ÎCCJ 2003-03-05
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1104/2003
după ce a servit masa, aflând că tatăl său nu a folosit cârjele pentru a se deplasa în curte și că din nou și-ar fi făcut necesitățile fiziologice în casă, a devenit violent. De asemenea, inculpatul s-a enervat și mai mult, întrucât tatăl î
ÎCCJ 2010-07-21
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2726/2010
de primul, cu un cuțit în abdomen. De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul, nu s-a mai interesat ulterior de starea victimei, aceasta fiind găsită decedată, în curtea casei, iar potrivit raportului medico-legal de necropsie s-a stabilit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă