ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1024/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 19 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.08.2008 de B.N.P.A. C. și D., având ca obiect imobilul apt. 31, situat în București, str. x, identificat cu numărul cadastral x și înscris în CF xN a O.C.P.I. sector 4, pentru motiv de cauză ilicită și imorală și să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.

Prin Sentința civilă nr. 10979 de la 10 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București.

Ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, secția a IV-a civilă, la data de 26 octombrie 2016, sub nr. x/2016.

Prin Sentința civilă nr. 244 de la 22 februarie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.08.2008 de B.N.P.A. C. și E., a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei să restituie reclamantului apartamentul nr. x situat în București, str. x, identificat cu număr cadastral vechi x/31 și înscris în C.F. veche x/N a O.C.P.I. sector 4 București, în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâta la plata către stat a sumei de 5.886 RON, reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de care a beneficiat reclamantul.

Prin Decizia civilă nr. 909 A de la 06 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței pronunțate de prima instanță. A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că respingerii cererii ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, motivele fiind următoarele:

Instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra incidenței art. 968 din C. civ., invocat de reclamant, pronunțând o hotărâre nelegală - motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, reclamantul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 968 din vechiul C. proc. civ., susținând că actul de vânzare-cumpărare are o cauza nelicită, contrară bunelor moravuri, ce conduce la nulitatea absolută a acestuia.

Prima instanță a analizat și a interpretat în mod corect întregul material probator administrat de părți și a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 968 din vechiul C. civ., privind cauza ilicită, contrară bunelor moravuri, care a stat la baza încheierii actului juridic, constatând nulitatea absolută a acestui act juridic.

Instanța de apel a analizat criticile formulate de apelanta-pârâtă și a dat o interpretare greșită, concluzionând că nu ar fi fost încălcate cerințele dispozițiilor art. 948, art. 966 și art. 967 din vechiul C. civ., fără a face nicio analiză cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 968 din același cod, în mod corect și legal reținut și aplicat de instanța de fond.

Or, în aceste condiții, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra incidenței art. 968 din vechiul C. civ., inclusiv administrarea de noi probatorii în cadrul devolutiv al apelului.

Instanța de apel a reținut în mod greșit că nu au fost încălcate cerințele prevăzute de art. 948, art. 966 și art. 967 privind valabilitatea actului juridic, pronunțând o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, caz prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Curtea de apel a primit fără o analiză atentă a întregului material probator administrat de părți, susținerile apelantei-pârâte, în sensul că actul de vânzare-cumpărare încheiat este perfect legal, în condițiile în care era în relații de concubinaj cu reclamantul, ar fi avut suficiente venituri și a plătit efectiv prețul prevăzut în actul de vânzare-cumpărare, susținând în final că nu există niciun element de dol, cauză ilicită și/sau imorală, la momentul încheierii actului juridic, acesta fiind perfect valabil.

Apelanta-pârâtă a încercat să susțină că prețul a fost în mod real plătit, iar susținerile reclamantului că ar fi fost înșelat, indus în eroare de către apelanta-pârâtă și prietena sa, cu suma de peste 1.000.000 euro, nu sunt adevărate.

Conform dispozițiilor art. 966 din vechiul C. civ., "Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect".

Analizând recunoașterile parțiale la interogatoriul luat intimatei-pârâte (răspunsurile la întrebările nr. 2, 3, 12, 13 și 14) și declarațiile martorilor, rezultă următoarele elemente definitorii în cauză: părțile au trăit în concubinaj o lungă perioadă de timp, până la începutul anului 2014; intimata-pârâtă nu a avut niciodată un loc de muncă, fiind întreținută de recurentul-reclamant; recurentul-reclamant a dorit salvarea relației de concubinaj, scop în care i-a înstrăinat prin actul de vânzare-cumpărare imobilul în cauză intimatei-pârâte, dar, voința reală la momentul încheierii actului juridic nu a fost aceea de a înstrăina imobilul și a încasa prețul, ci de a salva relația de concubinaj.

Faptul că la foarte scurt timp după încheierea actului juridic, în anul 2009, părțile s-au despărțit confirmă că scopul, cauza încheierii actului juridic - condiție de fond a valabilității acestui act - a fost cu totul alta, imorală și ilicită.

În concluzie, actul juridic în cauză, respectiv obligația de vânzare a apartamentului este fără cauză licită.

În plus, în condițiile inducerii în eroare a recurentului-pârât și menținerii în eroare a acestuia, de către intimată și complicea sa, în scopul de a fi înșelat, de a i se sustrage o sumă ce depășește 1.000.000 euro, aceste mijloace viclene întrebuințate de intimata-pârâtă i-au afectat în mod determinant consimțământul recurentului-reclamant, liber exprimat la momentul semnării actului juridic, fiind incidente dispozițiile art. 960 din vechiul C. civ., care reglementează dolul, cauză de nulitate absolută a actului juridic.

În concluzie, actul juridic este fondat pe o cauză falsă, nelicită, prin mijloace viclene, mașinațiuni cu implicații penale, situație în care nu produce niciun efect, fiind lovit de nulitate absolută, conform art. 966 și art. 967 C. civ. vechi.

Art. 968 din vechiul C. civ. statuează:

"Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice".

Actul juridic încheiat are o cauză ilicită, imorală, contrară bunelor moravuri, ceea ce conduce la nulitatea absolută a actului.

Analizând probatoriul administrat, singura concluzie este aceea că scopul în care a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare nu a fost înstrăinarea apartamentului, ci salvarea și menținerea raporturilor de concubinaj care ulterior s-au dovedit dezastruoase pentru recurentul-reclamant, fiind adus în pragul suicidului și al falimentului moral și financiar.

Argumentul juridic adus de instanța de apel, în sensul că o asemenea situație de fapt acceptată de vânzător, chiar și pentru menținerea unei relații extraconjugale, azi nu ar mai reprezenta o cauză ilicită, imorală în sensul dispozițiilor C. civ., nu poate fi primită, deoarece valorile fundamentale etice și morale nu pot fi încălcate.

Mai mult, acest argument este combătut cu înscrisuri noi, care dovedesc că intimata-pârâtă, împreună cu complicea sa, prin mijloace infracționale l-au înșelat pe recurentul-reclamant cu peste 1.000.000 euro, situație în care acesta, imediat după ce a fost anunțat de organele de poliție cu privire la implicarea sa într-un grup infracțional, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.

Așadar, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 988 din vechiul C. civ., cauza, scopul încheierii actului juridic fiind ilegală, ilicită, contrară bunelor moravuri, sancționată de lege cu nulitatea absolută.

În legătură cu prețul stipulat în actul de vânzare-cumpărare, reclamantul a susținut că prețul de 120.000 euro nu s-a plătit și că, oricum, cumpărătoarea nu realiza venituri, era în întreținerea sa și nu deținea o asemenea sumă de bani.

Pârâta a invocat excepția de autenticitate a actului și inadmisibilitatea probei cu martori, pentru a dovedi situația contrară celei înscrise în actul notarial, pretinzând că prețul a fost plătit, că ar fi avut venituri suficiente, vânzând în 1998 un apartament în zona Unirii și încasând o indemnizație de revoluționar, urmare decesului tatălui său.

Instanța de apel a reținut în mod greșit că nu s-ar fi răsturnat prezumția de plată a prețului, întrucât martorul F. ar fi relatat situația de fapt cunoscută de la reclamant.

Recurentul-reclamant a dovedit cu probele administrate, răspunsuri la interogatoriu, acte scrise și declarația martorului F., că: intimata-pârâtă a fost permanent întreținută de reclamant prin plata unor sume de bani consistente, lunar; aceasta nu a fost niciodată încadrată în muncă; chiar dacă ar fi vândut un mic apartament în anul 1998, nu a făcut dovada că suma încasată cu titlu de preț ar fi fost economisită timp de 10 ani și investită, alături de aproximativ 100.000 euro, în plata prețului prevăzut în actul juridic în cauză; intimata-pârâtă l-a înșelat pe recurentul-reclamant, împreună cu complicea sa, cu sume ce depășesc 1.000.000 euro.

În cauză, recurentul a dovedit că prețul stipulat în actul juridic dedus judecății, nu a fost plătit de cumpărătoare.

Determinantă, însă, este cauza falsă, ilicită, contrară bunelor moravuri, care conduce la nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare.

În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Ambele părți au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 20 martie 2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen astăzi, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil, se impune a se arăta că, deși în cauză au fost formulate două cereri de recurs de către reclamantul A., prin intermediul a doi apărători, respectiv: avocat G. și prin Societatea de Avocați H., astfel cum reiese din nota de informare înregistrată la 30 ianuarie 2018, avocatul G. a adus la cunoștință instanței încetarea contractului de asistență juridică încetând cu data de 07.12.2017 și necesitatea ca reclamantul să își însușească recursului declarat de acest apărător.

Totodată, în fața Înaltei Curți, recurentul a fost reprezentat de avocat I., care a susținut în exclusivitate motivele de recurs formulate prin Societatea de Avocați H.

Raportat la aceste considerente, recursul va fi analizat din perspectiva motivelor invocate în această din urmă cerere.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de recurs constă în faptul că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra incidenței art. 968 din C. civ., invocat de către reclamant.

Deși recurentul invocă, în susținerea acestui motiv de recurs, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în realitate, critica de nelegalitate este reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod, casarea putând fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așadar, instanța trebuie să arate obligatoriu fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, cu menționarea motivelor pentru care unele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate și soluționarea acestora, normele juridice aplicate la situația de fapt stabilită.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.

Art. 968 din vechiul C. civ., invocat de către recurent, statuează: "Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice".

Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat și a expus argumentat motivele pentru care nu poate fi reținută nulitatea contractului de vânzare-cumpărate încheiat între părți pentru cauză imorală și deci ilicită, concluzia instanței fiind întemeiată pe dispozițiile art. 948, art. 966 și art. 967 din C. civ.

Astfel, hotărârea respectă exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupunând ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Recurentul arată că instanța de apel a reținut în mod greșit că în speță nu au fost încălcate cerințele impuse de art. 948, art. 966 și art. 967 din vechiul C. civ., privind valabilitatea actului juridic.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că, deși recurentul, în susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocă încălcarea dispozițiilor art. 948, art. 966 și art. 967 din vechiul C. civ., în expunerea argumentelor face trimitere la situația de fapt, la probele administrate în cauză, precum și la modul în care acestea au fost interpretate de către instanța de apel.

Argumentele la care recurentul face trimitere, respectiv: interogatoriul administrat intimatei-pârâte, depozițiile martorilor audiați în cauză, starea de concubinaj a părților, aspectele care în opinia sa demonstrează imposibilitatea intimatei de a achita prețul contractului, reprezintă critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Reiese, așadar că invocarea încălcării dispozițiilor art. 948, art. 966 și art. 967 din vechiul C. civ., de către instanța de apel, este formală.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 909A din 6 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 909A din 6 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2019.

Procesat de GGC -NN