ÎCCJ, Decizia nr. 192/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 424 din 14 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1975 din data de 14 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că este inadmisibilă cererea de revizuire, pentru considerentele arătate în continuare.

În aplicarea art. 513 alin. (3) C. proc. civ., instanța a constatat că, pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauza de față. Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Așadar, una dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunțate în aceeași cauză, în rezolvarea aceluiași raport juridic dedus judecății, deci între aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză.

Dispozițiile citate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Pentru existența acestui caz de revizuire este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat.

În speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume ca, între hotărârile pretins a fi contradictorii, să existe identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, nu există identitate de obiect în privința hotărârilor pretins potrivnice. Litigiul finalizat prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești a vizat obligarea pârâtei SC B. SA la plata daunelor interese reprezentând contravaloarea indemnizației de administrator aferentă celor 6 luni neefectuate din mandatul de 4 ani, adică pentru perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014, inclusiv. Litigiul în care a fost pronunțată Decizia nr. 1975 din 14 iunie 2017 a Tribunalului București a vizat obligarea pârâtului A. la plata indemnizației de ședință încasată necuvenit pentru perioada 2009 - 2011. Ca urmare, cele două pricini au avut ca obiect plata indemnizației de administrator/indemnizației de ședință pentru perioade diferite de timp.

Așa fiind, cum între hotărârile pretins contradictorii nu există identitate de obiect, se constată că prin pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat.

Pe de altă parte, în speță, nu se verifică motivul de revizuire invocat nici în cealaltă ipoteză susținută de revizuent, prin care se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale instanțelor pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor părți ce au fost membrii în consiliul de administrație al SC B. SA.

În această situație, practica neunitară nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru situația descrisă nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de cel anterior și a cărui autoritate de lucru judecat o încalcă.

Instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un "apel deghizat", de natură a permite rejudecarea cauzei, pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată, spre exemplu, în cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul critică hotărârea atacată pentru faptul că în mod eronat nu s-a reținut identitatea de obiect între cauzele în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice în opinia sa.

În susținere, se arată că, prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a confirmat faptul că este legal cuantumul de 20% din venitul lunar al directorului general al indemnizației pe care a primit-o în mod legal.

Chiar dacă se referă la altă perioadă, prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, Curtea de Apel Ploiești a statuat faptul că această indemnizație nu este plafonată la cuantumul de 1% din venitul lunar al directorului general, fiind legal cuantumul de 20%.

Procentul de 20% din venitul lunar al directorului general este în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (6) din H.G. nr. 1176/2005, în sensul dispozițiilor respective fiind emisă Hotărârea nr. 2 din 26 iulie 2006 a Adunării Generale a Acționarilor SC B. SA.

Totodată, recurentul invocă faptul că, din 11 dosare cu obiect identic, respectiv recuperarea de către SC B. SA a procentului de 20% încasat cu titlul de indemnizație de către 11 persoane, în aceleași condiții și potrivit acelorași dispoziții legale, doar în cazul său instanța a ajuns la concluzia că trebuie să fie restituită suma de bani încasată cu titlu de indemnizație, toate celelalte 10 persoane având câștig de cauză prin hotărâri definitive.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din 24 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 22 octombrie 2018.

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurentul-revizuent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune existența triplei identități: de cauză, de obiect și de părți, așa cum prevăd dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Înalta Curte constată că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate în privința părților.

Concluzia instanței de revizuire nu este combătută de susținerile recurentului, care atestă faptul că hotărârile potențial potrivnice au fost pronunțate în cauze privind alte părți, însă formulează critici cu privire la dezlegarea diferită dată problemei de drept referitoare la stabilirea drepturilor salariale.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său că, în litigiile soluționate prin hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că instanța de revizuire nu a analizat dezlegarea diferită dată problemei de drept referitoare la drepturile salariale în privința unor persoane aflate în aceeași situație excedează cadrul procesual al cererii de revizuire, cale de atac de retractare în cadrul căreia se analizează admisibilitatea cererii și faptele pe care se întemeiază, nefiind permisă o examinare a legalității ori temeiniciei modului în care instanțele au soluționat o anumită problemă de drept cu scopul de a stabili care este soluția corectă.

Cu alte cuvinte, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate, ca un corolar al principiului res judicata specific hotărârilor judecătorești definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faptul că, în opinia revizuentului, aceeași problemă de drept a primit o dezlegare diferită în litigii similare, dar nu identice, în care părțile sunt diferite, nu atrage incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci poate reprezenta eventual o problemă de practică judiciară neunitară în privința căreia există alte remedii procesuale.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 424 din 14 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM